Tag: Islam

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!   Adevăratul deţinător al tuturor binecuvântărilor la care o persoană este martoră în viaţa din această lume este Allah. Cu toate acestea sunt unii care greşesc, considerând că sunt adevăraţii posesori ai binecuvântărilor pe care Allah le-a oferit. Binecuvântările fiind revărsate asupra lor, ei uită […]

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!

 

Adevăratul deţinător al tuturor binecuvântărilor la care o persoană este martoră în viaţa din această lume este Allah. Cu toate acestea sunt unii care greşesc, considerând că sunt adevăraţii posesori ai binecuvântărilor pe care Allah le-a oferit. Binecuvântările fiind revărsate asupra lor, ei uită de lipsa lor de putere în faţa lui Allah şi devin aroganţi, deşi Allah deţine puterea de a lua înapoi tot ceea ce El a oferit, dacă voieşte. Astfel este necesar să recunoaştem cu toţii că fiecare binecuvântare este un cadou de la Allah şi să Îi mulţumim Domnului nostru pentru cele cu care ne-a înzestrat. Pentru ca oamenii să înţeleagă această chestiune, Allah ne oferă următoarele exemple în Coran:

Spune-le lor pilda a doi bărbaţi. I-am dat Noi unuia dintre ei două grădini cu viţă de vie, pe care le-am împrejmuit cu palmieri de curmale, iar între ele am făcut ogoare verzi. Amândouă grădinile au dat roadele lor şi nu i-a lipsit lui nimic. Şi am făcut Noi să curgă prin mijlocul lor un pârâu. Şi a avut el şi alte roade şi i-a zis semenului său, când stătea de vorbă cu el: «Eu am mai multă avere decât tine şi sunt mai puternic, [căci am] mai mulţi sprijinitori!» A intrat în grădina lui, păcătuind faţă de sine însuşi [prin necredinţa sa] şi a zis: «Nu cred că aceasta va pieri vreodată şi nu cred că Ceasul va veni. Iar de voi fi adus la Domnul meu, voi găsi [loc] şi mai bun decât ea, în schimb!» (Al-Kahf 18:32-36).

Unul dintre cei doi bărbaţi la care se face referire în Coran, cel care deţinea putere mai mare şi bunăstare a uitat că Allah este Cel care i-a oferit bogăţiile şi proprietăţile; în mod neadevărat, a ajuns să creadă că erau ale lui şi a devenit îngâmfat. El credea că pământul din care creştea recolta sa a fost făcut fertil de către Allah şi niciodată nu va fi distrus, nici nu va suferi vreo stricăciune. Într-un fel, se poate considera că grădina lui bine păzită şi străbătută de un râu, devenind astfel din plin roditoare, era o frumuseţe şi oferea o încântare care niciodată nu ar fi putut fi distrusă. Dar trebuie amintit că toate lucrurile sunt supuse lui Allah. Precum orice altceva din univers, această grădină era sub controlul lui Allah; fiecare sămânţă creştea prin permisiunea lui Allah, fiecare ramură răsărea numai prin porunca lui Allah. Râul uda rădăcinile palmierilor prin voia lui Allah. Grădina a rămas roditoare prin porunca lui Allah; totul putea fi distrus doar dacă Allah spunea: „Fii!”. În Coran ni se spune că omului care a uitat că Allah este Cel care îi binecuvânta averea i s-a amintit să mărească şi preamărească gloria şi puterea lui Allah atunci când intra în grădină şi să spună:

Ce voieşte Allah se împlineşte. Nu este putere decât numai la Allah.;

Şi i-a zis semenul său, stând de vorbă cu el: «Oare nu crezi tu în Acela care te-a creat pe tine din ţărână, apoi dintr-o picătură şi la urmă ţi-a dat ţie chip de bărbat? În ce mă priveşte, Allah este Domnul meu şi nu-I fac Domnului meu pe nimeni asociat. Când ai intrat în grădina ta spunând: ‛Ce voieşte Allah [se împlineşte]! Nu este putere decât numai la Allah!’ Iar dacă mă vezi pe mine cu mai puţină avere şi cu mai puţini copii decât tine, s-ar putea întâmpla ca Domnul meu să-mi dea ceva mai bun decât grădina ta şi să trimită asupra ei nenorocire din cer, încât să devină un pământ lunecos, ori apa ei să se ducă aşa de adânc, încât n-o s-o mai poţi scoate.»

Şi roadele lui au fost înconjurate [de mânia lui Allah], iar el a rămas frângându-şi mâinile pentru ceea ce cheltuise pentru ea şi [via] era distrusă cu totul pe proptelele ei. Şi atunci a zis el: «Ce bine ar fi fost dacă eu nu-I făceam Domnului meu niciun asociat!» Şi n-a avut el nicio ceată care să-l ajute împotriva [pedepsei] lui Allah şi nici el însuşi nu şi-a putut fi de niciun ajutor. Acolo ocrotirea vine numai de la Allah, [Ocrotitorul] Adevărat. El dă cea mai bună răsplată şi urmarea cea mai bună. (Al-Kahf 18:37-44).

După cum se înţelege din aceste versete, Allah a distrus printr-un dezastru natural atât grădina, cât şi recoltele acestui om care era atât de mândru de ceea ce el deţinea pentru a-i aminti că nu există putere decât la El. Posesorul grădinii a văzut cum tot ceea ce a avut a fost distrus în final şi a înţeles că nu avea niciun prieten şi niciun ajutor decât la Allah; el a căutat refugiu la Allah, spunând:

Ce bine ar fi fost dacă eu nu-I făceam Domnului meu niciun asociat! (Al-Kahf 18:43).

Una dintre lecţiile care trebuie învăţate din această povestire din Coran este că oamenii nu trebuie niciodată să creadă că ceea ce posedă le aparţine şi că trebuie să vorbească într-o asemenea manieră încât să Îl preamărească pe Allah:

„Ce voieşte Allah se împlineşte. Nu este putere decât numai la Allah”.

 

Source Link

Views: 2

Evitarea unui mod de exprimare care ridică îndoieli

  O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată […]

 

O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată capabili să explice moralitatea coranică la fel de deschis, clar şi definit precum reuşesc credincioşii. Aceste îndoieli adânc implementate se reflectă în exprimarea lor; de asemenea, ei încearcă să implementeze îndoieli în inima celor care îi ascultă. Totuşi credincioşii ce deţin o credinţă sinceră şi plină de încredere nu sunt afectaţi de discursul lor, deoarece sunt convinşi că real este doar Cuvântul lui Allah. Dacă există cineva care vorbeşte într-o modalitate care să reflecte aceste îndoieli, ei ştiu că este un rezultat al nesincerităţii şi al modului lor corupt de gândire.

Asemenea greşeli nu sunt niciodată întâlnite în modul de exprimare a musulmanilor, deoarece nu există îndoieli în inimile lor, iar cuvintele lor sunt bine definite şi lipsite de ambiguitate. Ei au grijă să nu vorbească într-o manieră care să ridice unele neînţelegeri între ascultători, deoarece uneori, chiar şi cu cele mai bune intenţii, câteva propoziţii aşezate împreună sau două subiecte menţionate succesiv pot genera diferite interpretări. Chiar dacă nu se intenţionează aceasta, exprimarea poate genera nesiguranţă între ascultători. Astfel, modul de exprimare a musulmanilor necesită folosirea unei maniere de exprimare ce nu va crea confuzii prin luarea în considerare a fiecărui cuvânt, unul câte unul; interpretările, tipurile de conotaţii care pot apărea şi contextul situaţiei sunt atent verificate. Interpretarea opusă poate reflecta înclinaţia specifică a ipocriţilor către „caracterul dubios, ascuns”. Din acest motiv, grija de a nu ne exprima într-o modalitate specifică ipocriţilor, chiar şi fără intenţia de a face acest lucru, reprezintă o cerinţă a credinţei. În plus, prin folosirea expresiilor: „Dacă nu s-ar fi întâmplat asta…”, „Fir-ar să fie! Suntem pierduţi.”, „O, ce păcat…”, ce nu demonstrează acceptarea voinţei lui Allah, se reflectă încă o dată modalitatea de exprimare a ipocriţilor.

Ni se precizează în Coran că ipocriţii aflaţi în mijlocul credincioşilor încearcă să zdruncine fermitatea acestora, aducând permanent doar veştile rele:

Spune: «Eu caut adăpost la Domnul oamenilor, Stăpânul oamenilor, Dumnezeul oamenilor, împotriva răului ademenitorului fugar care şopteşte în piepturile oamenilor, dintre djinni şi oameni.» (An-Nas 114:1-6).

Allah ne avertizează în legătură cu această manieră de a vorbi şi îi sfătuieşte pe oameni să nu asculte şoaptele diavolilor ce sunt precum cel:

… care şopteşte în piepturile oamenilor… (An-Nas 114:5).

Allah ne avertizează în ceea ce priveşte comportamentul vulgar şi ne sfătuieşte să-i evităm pe khannas – cei care şoptesc în piepturile oamenilor.

Ipocriţii sunt cei care îşi asumă rolul de şoptitori în faţa drept-credincioşilor; din cauza metodelor secrete, rău intenţionate şi ascunse, ei acţionează ca purtători de cuvânt ai lui Satana şi încearcă să planteze seminţe de îndoială în inimile oamenilor. Cât despre credincioşi, ei evită cu atenţie modul de exprimare ce poate reflecta o asemenea rătăcire şi caută refugiu la Allah de orice discurs care ridică îndoieli.

 

Source Link

Views: 2

E timpul pentru schimbare!

E timpul pentru schimbare! Valentina Sadi   În materialul de mai jos, Sheikhul Yasir Qadhi ne amintește de faptul că schimbarea în bine a noastră nu ar trebui să o amânăm, că azi, că acum este momentul! Fiecare dintre noi are o responsabilitate pentru crearea unei lumi mai bune, fiecare ar trebui să își reconsidere […]

E timpul pentru schimbare!

Valentina Sadi

 

În materialul de mai jos, Sheikhul Yasir Qadhi ne amintește de faptul că schimbarea în bine a noastră nu ar trebui să o amânăm, că azi, că acum este momentul! Fiecare dintre noi are o responsabilitate pentru crearea unei lumi mai bune, fiecare ar trebui să își reconsidere prioritățile și să pună înainte de toate pe Allah și pe profetul Său. Cu adevărat, acel mâine pentru care amânăm mereu schimbarea noastră în bine, acel mâine poate că nu va mai veni…

Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Nobil:
„… Cu adevărat, Allah nu schimbă starea unor oameni până ce ei nu schimbă ceea ce se află în sufletele lor…”
(Surat Ar-Ra’d, 13:11)

Dacă ar fi dorit, Allah Cel Atotputernic ne-ar fi creat pe toţi în supunere totală încă de la început, însă nu a făcut acest lucru. De aceea, nu trebuie să îi obligăm pe cei din jurul nostru să facă un anumit lucru, cum ar fi să ne iubească sau să ne respecte, să fie blânzi şi răbdători. Aceasta este o aşteptare nerealistă, care nu se poate aplica fiinţei umane.
Şi atunci, ce putem face? Cum putem schimba totul în ceva mai bun? Tot ceea ce ar trebui să facem este să ne schimbăm pe noi înşine şi nu pe cei din jurul nostru. Acesta este secretul. Liberul nostru arbitru, propria voinţă şi putere nu se extind asupra celor din jurul nostru, dar toate acestea ne înconjoară pe noi înşine. Atunci când lăsăm deoparte dorinţele oarbe, amărăciunea, autocmpătimirea, patimile şi tot răul care ne înconjoară zilnic, atunci când ne dorim cu tot sufletul această schimbare, ca şi cum întreaga viaţă depinde numai de asta, atunci când ne îndreptăm cu inimi sincere şi pure spre ajutorul lui Allah Preaînaltul, rugându-ne Lui şi adorându-L pe El, Preamăreţul, atunci nu se poate ca ajutorul lui Allah să nu vină. El, Preainaltul,  deschide noi uşi pentru noi, noi drumuri, poate nu pe cele pe care credeam că le dorim, ci altele mult mai bune decât gândisem noi înainte.

Oamenii au liber arbitru, sunt înzestraţi cu voinţă, de aceea, ei îşi pot alege singuri calea pe care doresc să o urmeze, iar Allah Preaînaltul nu forţează în niciun fel omul pentru ca acesta să procedeze într-un anume fel. Omul este singurul care alege ce anume doreşte să urmeze. În Coranul cel Sfânt, găsim scris:
„Şi de ar fi un Coran cu care să se mute munţii sau cu care să se despice Pământul sau cu care să se facă morţii să vorbească?! Însă a lui Allah este întreaga poruncă. Şi oare nu ştiu cei care cred că Allah – dacă ar voi – i-ar călăuzi pe toţi oamenii?…”
(Surat Ar-Ra’d, 13:31)

 

httpv://www.youtube.com/watch?v=JNBEusqfmpc

Source Link

Views: 1