Adnan Ash-Shareef
Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11)
Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:
Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei sunt fără băgare de seamă la minunile Lui. (Al-Anbiyaa’: 32);
Şi pe bolta cea înaltă! (At-Tur: 5).
În general, orice este situat deasupra noastră în Univers este plafon sau cer. Cât despre cuvântul raj − „revenire”, el reprezintă un calificativ pentru cer şi derivă din verbul rajja’a care înseamnă „a readuce un lucru la situaţia sa anterioară”.
Versetul de mai sus, asemenea celor mai multe versete de jurământ, are dimensiuni ştiinţifice miraculoase, iar ştiinţa a adus lumină asupra unora dintre ele. Ea reprezintă, după cum am spus şi mai sus, unul dintre aspectele miracolului coranic prin care credinciosul trece în secolul al XX-lea de la credinţa înnăscută la certitudinea dovezilor ştiinţifice, iar dovada ştiinţifică din Coran este piatra credinţei de care se sparg toate valurile îndoielii ce vin din interiorul nostru sau de la alţii.
Tocmai de aceea considerăm că este obligatorie revizuirea studierii şi interpretării celor mai multe versete coranice care se referă în conţinutul lor la diverse ramuri ale ştiinţelor materiale, în lumina adevărurilor ştiinţifice constante pe care omul le-a descoperit în secolul al XX-lea, de către învăţaţii credincioşi, angajaţi, specialişti în domeniile ştiinţelor naturale şi al ştiinţelor coranice. Oare interpretarea cuvintelor lui Allah: „Jur pe cerul cu revenirea”, prin faptul că ele reprezintă un jurământ pe cerul care aduce înapoi pe pământ apa, după evaporarea ei, este suficientă în secolul al XX-lea? Oare acest comentariu este pe măsura măreţiei jurământului? Şi, oare, aceste informaţii limitate despre cerul care aduce ploaie reprezintă argumentul ştiinţific care să concentreze logica şi gândirea cititorului pentru a-l convinge de răspunsul jurământului? Coranul cel Sfânt este cuvântul hotărâtor şi nu este o glumă, aşa cum a grăit Allah Preaînaltul:
Pe cerul cel cu revenirea ploii şi pe pământul cu crăpături! El este un Cuvânt hotărâtor, el nu este o glumă! (At-Tariq: 11-14).
Comentariu ştiinţific
În informaţiile ştiinţifice de mai jos, credinciosul musulman descoperă unele adevăruri ştiinţifice miraculoase ascunse în cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Jur pe cerul cu drumuri…”, aşa cum le-au descoperit astronomii în secolul al XX-lea.
1. Cerul înseamnă învelişul atmosferic al pământului.
Cuvântul „cer” are mai multe sensuri, aşa cum am arătat mai sus; dacă prin cer avem în vedere diversele straturi din care este alcătuit învelişul atmosferic care înconjoară Pământul, adică atmosfera terestră, constatăm că printre caracteristicile unora dintre ele se numără şi readucerea lucrurilor la starea lor anterioară.
Stratul inferior al atmosferei terestre, adică troposfera, readuce vaporii de apă care se înalţă acolo de pe pământ, sub formă de ploaie, precum şi cea mai mare parte a căldurii reflectate care se ridică din pământ.
Straturile al patrulea, al cincilea şi al şaselea din învelişul atmosferic, adică ionosfera, readuc pe pământ undele radio lungi şi medii, precum şi unele unde care vin din spaţiul extraterestru şi le întorc spre el.
Cel de al şaptelea strat, magmatosfera, întoarce în spaţiul extraterestru radiaţiile cosmice dăunătoare vieţii de pe Pământ, aşa cum sunt razele gama şi alfa, precum şi cea mai mare parte din razele infraroşii şi cele necunoscute.
2. Cerul cu sensul de Univers.
Dacă prin „cer” avem în vedere Universul cu stelele şi galaxiile lui şi cu norii dintre ele, toate lucrurile din Univers redevin aşa cum au fost.
Majoritatea astronomilor sunt de acord astăzi cu faptul că Universul nu este veşnic, ci a început cu circa cincisprezece miliarde de ani în urmă cu o masă primară uriaşă care a explodat şi s-a dispersat în toate colţurile Universului; din ea s-au format ulterior stelele, planetele, galaxiile şi nebuloasele. Stelele se nasc dintr-un nor cosmic, în decursul a milioane sau chiar miliarde de ani, prin condensarea materialelor care alcătuiesc norul, transformând o parte din el într-o stea care luminează vreme de milioane sau miliarde de ani, după care combustibilul lor se epuizează şi ele se transformă în nişte stele uriaşe, care explodează şi apoi mor, pentru a redeveni un nor cosmic. Apoi se reia ciclul, care are nevoie de milioane de ani, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:
Oare nu ştiu ei cum începeAllah creaţia prima oară şi cum o va face pe ea apoi din nou? (Al-’Ankabut: 19).
Savanţii au văzut în secolul al XX-lea cum începe şi cum reia Allah creaţia Sa, nu numai în privinţa stelelor, ci şi în privinţa făpturilor. În timpul revelaţiei nu era cu putinţă ca ştiinţa să vadă ceva despre începutul procesului creaţiei şi al reluării ei − laudă Aceluia a Cărui făgăduinţă ni s-a adeverit! El este Cel care a spus:
Fiecare profeţie are un timp al său şi în curând le veţi cunoaşte. (Al-An’am: 67).
Ne-a făgăduit că noi vom vedea cum începe creaţia Sa şi cum o reia; vestea pe care ne-a trimis-o cu cincisprezece secole în urmă prin revelaţie s-a adeverit prin descoperirea de către ştiinţă a ciclului vieţii creaturilor cu viaţă şi fără viaţă.
Source LinkViews: 3
