Tag: Islamic

Conceptul de unicitate – partea I

 

 

Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată spune « zeul – الإِلَه» cel mai mare dintre alţi zei, sau să se emită judecata eronată că Allah  ar fi un zeu suprem peste ceilalți zei dintr-un panteon politeist arab; însăşi caligrama corectă a lui Allah  formată din următoarele litere ale alfabetului arab:[ ا ل لّ ٰه] contrazice această teorie atât de răspândită în explicaţiile multor analişti şi istorici ostili Islamului.

Mai trebuie ştiut că termenul «religie» comportă în mod necesar reunirea a trei elemente de ordine diferite: o dogmă, o morală, un cult. Primul formează partea intelectuală a religiei, al doilea partea sa socială, în vreme ce al treilea participă în egală măsură la ambele. (apud Rene Guenon).

Etimologia cuvântului «religie» este de provenienţă latină. După Cicero, cuvântul «religie» este format din sufixul «re» care înseamnă «din nou» şi cuvântul «legere» care înseamnă «a citi, a lectura, a culege informaţii din text scris», cu referire la doctrina care compune religia, în sensul ei actual, ea fiind la rândul ei componenta dogmei. După alţi lingvişti, «religie» provine din ataşarea sufixului «re» cuvântului «ligare» care înseamnă «a lega» făcând trimitere la legătura dintre om şi divinitate, cu trimitere la cult, cea de-a doua componentă a religiei, după sensul ei actual.. Alţii dau interpretarea că «religie» provine din latinescul «religiens» care înseamnă «a fi atent, a avea băgare de seamă», care este opusul lui «negligens» care înseamnă «a fi nepăsător, neatent», care va deveni cea de-a treia componentă a religiei, respectiv: morala. Definiţia termenului «religie» a fost făcută prin secolul 14.

Iată, deci, de ce nu se poate clasifica drept religie budismul, hinduismul, taoismul şi alte curente filosofice asemănătoare.

Prin urmare, atunci când vorbim de religie, în adevăratul ei sens, ne referim numai la iudaism, creştinism şi Islam.

Acestea sunt cele trei mari religii ale lumii, iar restul sunt doar doctrine mistice aparţinând unor civilizaţii unitare, formate pe specificul naţional: hinduismul – care este specific tradiţiei indiene, având ca limbă sanscrita şi budismul – specific civilizaţiei chineze, care este o civilizaţie de rasă, şi singura din lume de acest fel.

Mai trebuie ştiut că, citez: „civilizaţia occidentală este o civilizaţie desprinsă din cea orientală, care pe parcursul timpului a fost construită pe mentalitatea grecească transmisă prin intermediul civilizaţiei romane. Grecii au împrumutat totul de la orientali, însă modul cum au expus lucrurile o fac originală, deoarece ei au expus lucrurile limitat, la modul practic, evitând partea spirituală. Orientalii, nu au precum greco-romanii cultul naturii, deoarece natura pentru orientali reprezintă doar lumea aparenţelor. Doctrinele orientale nu au „evoluat” deloc, în sensul în care occidentalii ar înţelege acest lucru. Orice expresie a unei gândiri oarecare este inevitabil imperfectă pentru că limitează şi restrânge ideile, închizându-le într-o formă definită ce nu le poate fi niciodată cu totul adecvată, ideea conţinând întotdeauna mai mult decât expresia sa. Trecerea de la o limbă la alta nu face decât să agraveze imperfecţiunea.”  Rene Guenon

Aceste precizări au fost făcute pentru a înţelege evoluţia omului, în timp şi spaţiu şi că mentalitatea fiecărui individ depinde arealul geografic în care trăieşte, una dintre constantele care îl uneşte fiind credinţa într-o divinitate, variabila fiind modul de percepere a acesteia.

Din punct de vedere mistic omul a fost predispus să creadă în divinitate, iar acest lucru a fost dovedit ştiinţific. In codul genetic al omului se află şi „codul” care îl conduce spre credinţă.

Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale. „Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari….” „Toți oamenii au aceste convingeri. Ele se afla în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată!”- susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.

Aşadar, Allah  atunci când a creat omul, aşa cum spune Sfântul Qurân, a pus în el şi lumina credinţei. Totul depinde de om, cum foloseşte acest dar, dacă îşi va șlefui inima, astfel încât lumina credinţei din ea să strălucească cum ne spune
capitolul Al-Hadid ( الحديد), versetul 12:

 

…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)

sau să facă precum ipocriţii din capitolul Al-Baqarah (البقرة ), cărora Allah  le-a luat lumina şi rătăcesc în întuneric.

…le-a luat Allah lumina lor şi i-a lăsat în întunecimi şi nu mai zăresc nimic. (Al-Baqarah 2:17)

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut o clasificare a oamenilor, după cum ei au credinţă în inimile lor:

„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”

Source Link

Views: 2

Învățături islamice – part 2

Învățături islamice – partea a doua

 

– Bunătatea și conștiinciozitatea sunt virtuți importante ale credinciosului.

 

Profetul a spus: “Dumnezeu a decretat bunătatea (și excelența) în toate. Dacă trebuie să fie sacrificat un animal, fă-o în cea mai bună manieră, iar atunci când sacrifici, sacrifică în modul cel mai bun, ascute cuțitul și ușurează animalului.” (Muslim)

 

– In Islam îmbrăcămintea este așezată într-un asemenea cod moral, încât ar trebui (atât bărbații, cât și femeile) ca aceasta să fie curată, îngrijită, modestă, departe de expunerea tendențioasă și de vanitate, acoperind `awrah (părțile din corp care ar trebui acoperite în prezența altora de alt sex cu excepția anumitor categorii de persoane).

 

O fii ai lui Adam! Noi v-am dat vouă straie care să vă acopere goliciunile, ca și podoabe. (Al-A`raf 7:26)

 

– Islamul așază bunătatea față de părinți imediat după adorarea lui Dumnezeu. Noi musulmanii trebuie să fim buni și binevoitori cu părinții noștri, să avem grijă de ei, să ne comportăm întotdeauna cu respect față de ei, să îi ascultăm atunci când ne cer ceva atât timp cât cerința lor nu contravine învățăturilor islamice:

 

Și Domnul tău a orânduit să nu-L adorați decât pe El și să vă purtați frumos cu părinții voștri, iar dacă bătrânețile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceți lor „Of!” și nu-I certa pe ei, ci spune-le lor cuvinte cuviincioase.  (Al-Israa’ 17:23)

 

– Islamul decretează că părinții sunt responsabili de întreținerea copiilor lor și de  apărarea proprietăților lor. De asemenea, părinții trebuie să își trateze copiii cu corectitudine și dreptate, fără să favorizeze pe vreunul în favoarea altuia în ceea ce privește cheltuielile, oferirea de cadouri și așa mai departe.

 

– Păstrarea legăturilor cu familia este o poruncă în islam și este chiar legată direct de credința în Allah.

 

Profetul a spus: „Oricine crede în Allah și în Ziua de Apoi ar trebui să păstreze bune relații cu rudele sale.” (Al-Bukhari)

 

– Islamul determină în mod just dreptul femeilor la moștenire. Importanța acesteia este detaliată de Însuși Dumnezeu prin Înțelepciunea Sa și este dependentă de relația moștenitorului cu persoana decedată.

 

– Islamul garantează femeii drepturi egale cu cele ale bărbatului; ea este angajată cu salariu egal cu cel al bărbatului în cazul în care au sarcini similare.

 

-In Islam o femeie are dreptul de a își alege soțul și de a își păstra numele după căsătorie. Rolul maternității și creșterii copiilor este rolul cel mai important rol, iar aceasta se datorează importanței lui față de societate.

 

Profetul a spus: “Fiecare dintre voi este un păzitor și este responsabil de îndatoririle sale; o femeie este păzitoarea casei și copiilor soțului ei și este responsabilă de ei.” (Al-Bukhari)

 

– Allah a creat bărbații și femeile cu naturi complementare, tot astfel fiind și îndatoririle lor în cadrul relației dintre ei și responsabilităților în clădirea societății.

 

– Islamul ne poruncește să fim buni și miloși cu toți oamenii, indiferent de rasa, culoarea sau credința lor. Așadar, musulmanilor li se cere să se străduiască să își modeleze comportamentul în funcție de toate aceste raportări.

 

– Islamul a interzis și a avertizat împotriva comportamentelor negative precum minciuna, frauda, invidia, înșelăciunea, adulterul, tratarea celorlalți cu lipsă de respect și impertinență, dar și împotriva altor boli sociale.

 

– Învățăturile islamice include bunătate, purtare cuvioasă față de animale, păsări, plante și față de mediul nostru înconjurător. Umanitatea ar trebui să presupună tratarea tuturor ființelor vii (animale, păsări, creaturile mărilor, insectelor) cu demnitate și cu grijă, așa cum Profetul nostru ne-a învățat. Prin urmare, protejarea față de durere a creaturilor lui Dumnezeu.

 

“Profetul a fost întrebat: ‘Trimis al lui Dumnezeu, suntem răsplătiți pentru bunătatea față de animale?’ El a spus: ‘Este o răsplată pentru bunătatea manifestată față de orice animal sau om.’” (Al-Bukhari și Muslim)

 

– Protejarea naturii este o îndatorire religioasă. Islamul și Coranul îi învață pe oameni că noi suntem protectorii și susținătorii pământului.

 

kindness1Islamul este foarte strict atunci când reglementează modul în care ar trebui să tratăm totul de pe suprafața pământului cu bunătate, milă, delicatețe, respect, mare grijă și fără israf (consum în exces). Ni se cere să clădim civilizații, să păstrăm curat mediul și să avem grijă de resursele naturale.

 

Iată modul în care Islamul avertizează asupra supra-consumerismului:

“Profetul a trecut într-o zi pe lângă Sa`d ibn Abi Waqas în timp ce el făcea wudu’ (spălarea ritual a anumitor părți ale corpului, în scopul pregătirii pentru împlinirea rugăciunii). Profetul l-a întrebat pe Sa`d: ‘Ce este cu atâta risipă?” Sa`d a replicat: ‘Se consideră risipă chiar și la wudu’?’ Profetul a spus: ‘Da, chiar dacă ai fi și la o apă curgătoare.’ (Ahmad)

 

– Islamul interzice tot ce este rău; toate formele de nedreptate, opresiune, trădare/perfidie, genocid, tortură, violență, cât și uciderea inocenților și toate faptele rușinoase.

 

– Mila stă la baza mesajului islamic; poruncește dreptatea, atitudinea umilă, blândețea, generozitatea, îndurarea față de toți și în special față de copii, femei sau cei în vârstă.

 

Source Link

Views: 2

Cum a fost ‘Ali ales calif?

 

 

Care este background-ul în cazul alegerii celui de-al patrulea calif dreptcălăuzit?

 

shutterstock_93404287            În timpul conducerii lui ’Osman au existat unele greutăţi şi periode dificile, însă mulţi istorici sunt de acord că motivul cel a important a fost că răspândirea Islamului era una rapidă şi un număr mare de oameni începuseră să urmeze Islamul în atât de multe şi variate zone, iar dintre aceştia nu toţi avuseseră şansa să se dezvolte în Islam sub supravegherea Profetului, aşadar erau unele aspecte cu care ei veneau din trecutul lor. Greutăţile au sfărşit prin asasinarea celui de-al treilea calif, ’Osman, un om foarte pios.

După asasinarea lui ’Osman situaţia era destul de confuză şi depresivă, iar ’Ali era foarte deprimat şi nefericit din cauza celor întâmplate. El se izolase şi s-a retras în singurătate. Unii dintre companionii proeminenţi ai Profetului au mers la el şi l-au implorat spunându-i că în timpurile de faţă, în situaţia dată  ei nu se puteau gândi la altcineva care să fie mai calificat şi competent pentru a fi cel de-al patrulea calif. Unii istorici afirmă că  el a ezitat şi a preferat să fie mai mult un sfătuitor decât un conducător. Acesta a fost caracterul şi firea tuturor califilor drept-călăuziţi. Ei erau toţi umili şi nu ajunseseră la conducere pentru putere, pentru că acea funcţie necesita foarte mult sacrificiu, nu precum în zilele noastre când conducătorii au tot felul de beneficii.

El a spus că nu poate accepta aceasta decât în moschee, locul comun pentru fiecare musulman şi musulmană de a-şi exprima opinia, şi cu accepţiunea şi consensul celorlalţi musulmani. Aceasta ne arată, din nou, aceleaşi principii de bază la care aderau toţi cei patru califi. Aceasta arată că indiferent de metoda sau mecanismul prin care fiecare dintre aceşti patru califi drept-călăuziţi a fost ales, fiecare dintre aceştia a fost ales după ba’iah.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal BadawiSource Link

Views: 2