musulmanca - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

FEMEIA CA SOŢIE

Conform unor credinţe străvechi, femeia a fost considerată impură, creată de Satana. Fiecare ar trebui, prin urmare, să scape de ea şi să se îndrepte spre o viaţă monahală, de sacrificiu. Alţii au considerat soţia ca fiind un instrument de plăcere pentru bărbat, o bucătăreasă şi o servitoare în casa lui.
Islamul a fost revelat pentru a desfiinţa viaţa monahală şi retragerea din lume. El promovează căsătoriile şi consideră căsnicia drept unul dintre semnele şi dovezile că Allah este în Univers:

Printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ]. (Ar-Rum 30:21).

Când un grup de companioni a dorit să se retragă din viaţa socială şi să se dedice adorării lui Allah, postind întreaga zi, petrecând toată noaptea în adorarea lui Allah şi părăsind femeile, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a acuzat, spunând: „Voi sunteţi oamenii care au spus un asemenea lucru? Dintre voi, eu Îl ador cel mai mult pe Allah, sunt cel mai religios, dar postesc şi apoi întrerup postul, mă trezesc noaptea să mă rog şi apoi mă culc, şi am o căsnicie. Oricine nu urmează calea mea [Sunna] nu este unul dintre noi.” Hadisul este relatat de Anas şi consemnat de Bukhari şi Muslim în Al-Lu’lu’ wal-Mergean 2/885.
Islamul a făcut ca o soţie bună să fie cea mai mare comoară pe care un bărbat o poate avea în viaţa sa, după credinţa în Allah şi respectarea poruncilor Sale. Ea este considerată a fi cheia fericirii. Potrivit hadisului: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a zis lui Omar: «Să îţi spun care este cea mai mare comoară pe care o poate păstra un bărbat? O soţie bună. Dacă el se uită la ea, se binedispune, dacă îi porunceşte ceva, ea se supune, şi dacă este departe de ea, aceasta îi rămâne fidelă»”. (Hadis relatat de Ibn ‛Abbas şi consemnat de Abu Dawud în Zakat 2/1664, de Al-Hakim, care l-a îmbunătăţit 2/333, şi aprobat de Az-Zeheby).
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Lumea este minunată şi cea mai mare comoară a ei este o femeie bună.” Hadisul este relatat de Abdullah Ibn Amr şi consemnat de Muslim (1467). De asemenea, a zis: „Oricui îi este încuviinţată o soţie bună, el este ajutat să urmeze jumătate din religie, iar în cealaltă jumătate este lăsat să Îi fie supus lui Dumnezeu.”
El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus: „Există trei lucruri ce aduc fericire şi trei lucruri care aduc nefericire pentru oameni. O soţie bună, o casă bună şi un mijloc de transport bun aduc fericirea. O femeie rea, o casă urâtă şi un mijloc de transport prost aduc nefericirea.”
De asemenea, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Patru lucruri, dacă îi sunt încredinţate oricărei persoane, înseamnă că i s-a dat ce este mai bun din viaţa aceasta şi cea de după: o inimă plină de mulţumire, o gură ce Îl pomeneşte pe Allah, un corp care îndură cu răbdare nenorocirile şi o soţie ce nu caută să îl trădeze sau să îi ia banii.” Hadis relatat de Ibn ‛Abbas. Al-Haythamy 4/273 a spus că a fost relatat de Al-Tabrany în vol. 11 (11275), în Al-Kebir wal-Awsat. Într-o altă versiune: „nu caută să păcătuiască împotriva lui”.
Islamul a indicat importanţa femeii ca soţie şi consideră că angajamentul şi datoriile sale matrimoniale sunt jihad (înfăptuirea unor eforturi în numele lui Allah). Al-Tabarany a consemnat următorul hadis relatat de Ibn ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de ei!):

„O femeie a venit la Profet (Pacea şi mulţumirea lui Allah fie asupra sa!) şi a zis: «O, Trimis al lui Allah, sunt mesagera femeilor la tine. Nu este nicio femeie printre ele care să ştie acest lucru şi niciuna nu vrea să vin la tine.» Apoi şi-a prezentat cazul şi a spus: «Allah este Dumnezeul bărbaţilor şi al femeilor şi tu eşti mesagerul Lui între bărbaţi şi femei. Lupta pentru Allah (jihad) este pentru bărbaţi; dacă câştigă, îşi iau răsplata şi dacă mor martiri, sunt în viaţă [pe lumea cealaltă] şi sunt îngrijiţi de Allah. Deci ce fapte egale cu ale lor trebuie să facem pentru Allah?» El a spus: «Fiţi supuse soţilor voştri şi îndepliniţi-vă îndatoririle! Puţine dintre voi fac aceasta.»” (Al-Haythamy în Majma’ Al-Zawaaed 4/305, 306; hadisul este transmis de Al-Tabarany; Al-Bazzar a transmis un hadis asemănător).

Islamul a enunţat drepturile soţiei în faţa bărbatului; ea nu este considerată un simplu instrument. Dimpotrivă, Islamul îi stabileşte mai mult decât un protector: în primul rând, îi oferă pietatea şi credinţa musulmană; în al doilea rând, conştientizarea societăţii şi a slăbiciunilor ei; în al treilea rând, o lege obligatorie.
Primul dintre drepturile ei este zestrea, Islamul obligând bărbatul să i-o ofere femeii ca un simbol al dorinţei lui de a se însura cu ea. Allah spune:

Şi oferiţi femeilor zestrea de bunăvoie, iar dacă ele se lipsesc – nesilite – de ceva, atunci voi cheltuiţi-o după cum doriţi, cu plăcere! (An-Nisaa’ 4:4).

Expresia „cu inimă bună” înseamnă că zestrea este dată ca un cadou; ea nu este preţul sau recompensa pentru plăcerile pe care ea i le satisface, aşa cum au insistat unii oameni.
Aşadar unde putem găsi această practică în alte civilizaţii, unde femeia este aceea care plăteşte o sumă din proprii ei bani, deşi, în mod normal, bărbatul îi cere mai mult decât îi cere ea lui?
Al doilea drept al ei este acela de a fi întreţinută. Soţului i se cere să îi asigure soţiei mâncarea, hainele, un loc în care să locuiască şi tratament medical conform mediului, condiţiilor şi veniturilor sale. Bogaţii au propria lor măsură, iar săracii pe a lor. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus în legătură cu drepturile femeilor: „Voi sunteţi obligaţi să le asiguraţi mâncarea şi hainele în mod onorabil.” Hadisul este relatat de Jabir şi consemnat de Abu Dawud (1905), Ibn Majah (3074), Al-Doramy în Kitab Al-Manniş, p. 440, Ahmed 5/73, cu acordul unchiului lui Abu Gara Al-Raqaşi). „Onorabil” desemnează ceea ce este obişnuit conform onoarei şi credinţei oamenilor, nu extravaganţă sau sărăcie. Allah Atotputernicul ne spune:

Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa, iar cel a cărui înzestrare este măsurată să cheltuiască din ceea ce i-a dat Allah. Allah nu sileşte pe nimeni decât după cum El i-a dat. Şi Allah va face să vină după strâmtorare belşug. (At-Talaq 65: 7).

Al treilea drept este acela de a convieţui cu ele onorabil. Allah Atotputernicul a spus:

O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească [din nou] cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat [ca zestre], decât dacă ele au săvârşit un păcat învederat, ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! Iar dacă nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Allah l-a pregătit [să vă aducă] un mare bine. (An-Nisaa’ 4: 19).

Este un drept colectiv în care sunt incluse toate aspectele din relaţia soţ / soţie, precum bunele maniere, o atitudine flexibilă, cuvinte dulci, o faţă zâmbitoare, veselie şi comportament amuzant etc. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cei mai credincioşi sunt cei care se comportă cel mai frumos şi sunt cei mai amabili cu neamul lor”. Hadisul este consemnat de Al-Tirmizi cu acordul lui Abu Huraira (1162).
Ibn Hiban a relatat de la ’Aişah că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cel mai bun dintre voi este acela care este cel mai bun cu familia sa, iar eu sunt cel mai bun cu familia mea.” Hadisul este consemnat de Ibn Hibban (El-Ihsan), vol. 9 (4177).
Biografia concretă a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a dezvăluit amabilitatea manifestată faţă de oameni, comportarea excelentă cu soţiile lui; el obişnuia chiar să le ajute în gospodărie. Caracterul lui jucăuş este dezvăluit şi de faptul că a făcut două curse cu Aişa; ea a câştigat prima dată, iar apoi a câştigat el. Atunci a zis: „Dinte pentru dinte”. Hadisul este relatat de ’Aişah şi consemnat de Ibn Majah (1976).
În schimb, pentru aceste drepturi, o soţie este obligată să îl asculte pe bărbatul ei în toate, excepţie făcând nesupunerea faţă de Allah. Ea este obligată să aibă grijă de banii lui şi să nu-i cheltuiască decât cu permisiunea lui; cât despre casa lui, ei nu îi este permis să lase pe nimeni înăuntru fără permisiunea lui, chiar dacă este vorba de o rudă. Astfel de îndatoriri nu sunt nici prea grele, nici nedrepte în schimbul drepturilor ei. Prin urmare, pentru fiecare drept există o îndatorire. Este corect faptul că Islamul nu a lăsat toate îndatoririle nici în grija femeii, nici a bărbatului. Allah Atotputernicul spune:

Muierile divorţate trebuie să aştepte trei menstruaţii şi nu le este îngăduit să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor, dacă ele cred în Allah şi în Ziua de Apoi. Iar bărbaţii lor sunt mai îndreptăţiţi să le aducă înapoi în acest răstimp, dacă vor împăcarea. Ele au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă. Dar bărbaţii au o treaptă peste ele. Şi Allah este Atotputernic, Înţelept (‘Aziz, Hakim). (Al-Baqarah 2: 228).

În concluzie, femeile au drepturi şi obligaţii egale. Cuvintele lui Ibn ‘Abbas, care stătea în faţa unei oglinzi pentru a se aranja, sunt lăudabile. Când a fost întrebat de acest lucru, a spus: „Mă înfrumuseţez pentru soţia mea aşa cum şi ea face aceasta pentru mine.” Apoi a recitat nobilul verset din Coran 2: 228. Este un exemplu minunat ce ilustrează cunoştinţele coranice profunde ale companionilor (Allah fie mulţumit de ei toţi!).

Independenţa soţiei

Islamul nu ignoră personalitatea niciunei femei, din cauza căsătoriei ei, precum se întâmplă în anumite culturi care ataşează femeia bărbatului pentru a-i da numele lui. Islamul a păstrat deosebirea, personalitatea independentă a femeii, aşa cum este, acesta fiind motivul pentru care astăzi cunoaştem soţiile Trimisului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) după numele lor.
În plus, personalitatea ei juridică nu este diminuată din cauza căsătoriei; ea nu îşi pierde dreptul de a încheia contracte etc. Ea poate vinde şi cumpăra, poate să îşi închirieze proprietăţile, să doneze o parte din banii ei, să facă acte de caritate, să împuternicească şi să se opună unui lucru. Acestea sunt drepturi dobândite de femeile occidentale recent şi încă mai suportă restricţii din partea soţului în anumite ţări.

__________

Statutul Femeii în Islam, Sheikh Dr. Yusuf Al-Qardawi, Editura Femeia Musulmană, București, 2009

Source Link

Femeia prevăzătoare

de Muhammad Ali Al-Hashimi Una dintre cele mai de seamă trăsături ale femeii musulmane este adânca ei credinţă în Allah Preaînaltul şi convingerea neprefăcută că tot ceea ce se întâmplă în acest univers, orice soartă care cade asupra omenirii, se întâmplă numai cu Voia şi Porunca lui Allah. Orice lucru care i se […]

de Muhammad Ali Al-Hashimi

Una dintre cele mai de seamă trăsături ale femeii musulmane este adânca ei credinţă în Allah Preaînaltul şi convingerea neprefăcută că tot ceea ce se întâmplă în acest univers, orice soartă care cade asupra omenirii, se întâmplă numai cu Voia şi Porunca lui Allah. Orice lucru care i se întâmplă unei persoane nu ar fi putut fi evitat şi tot ce nu se întâmplă nu ar fi putut fi făcut să se întâmple.

O persoană nu are altă alegere în această viaţă decât să urmeze calea cea dreaptă şi să facă fapte bune – acte de slăvire şi alte fapte – prin orice mijloc poate, punându-şi întreaga încredere în Allah, supunându-se Voinţei Lui şi având convingerea că, în orice moment, are nevoie de ajutorul şi de sprijinul Său.

Povestea lui Hajar (soţia profetului Ibrahim) oferă femeii musulmane cel mai minunat exemplu de credinţă adâncă şi încredere totală în Allah. Profetul Ibrahim (Avraam) – Pacea fie asupra sa! – a lăsat-o la Ka’aba, în Mecca, mai sus de fântâna Zamzam, într-o vreme în care în acel loc nu se găseau nici oameni, nici apă. Hajar nu avea pe nimeni alături în afară de pruncul ei, Ismail. Şi ea l-a întrebat pe Ibrahim, liniştită, fără urmă de panică: „Allah ţi-a poruncit să faci aşa, o, Ibrahim?” Profetul Ibrahim – Pacea fie asupra sa! – a răspuns: „Da.”

Răspunsul pe care l-a dat reflectă acceptarea şi optimismul ei: „Atunci El nu ne va părăsi.” (relatat de Bukhari în Kitaab al-Anbiya1)

A fost o situaţie foarte grea: un bărbat şi-a părăsit atât soţia, cât şi fiul nou-născut într-un loc neroditor, unde nu existau nici plante, nici apă şi nici oameni, şi s-a întors în îndepărtatul ţinut al Palestinei. El nu i-a lăsat nimic în afară de o traistă de curmale şi un burduf plin cu apă. Dacă nu ar fi fost adânca ei credinţă şi încredere pe care o avea în Allah, care i-au umplut inima, Hajar nu ar fi putut face faţă unei astfel de situaţii grele; s-ar fi prăbuşit numaidecât şi nu ar mai fi devenit femeia al cărei nume este amintit mereu, zi şi noapte, de cei care înfăptuiesc pelerinajul cel mare (Hajj) şi cel mic (Umra) în Casa lui Allah, de fiecare dată când beau apa curată a Zamzam-ului şi aleargă între colinele Safa şi Marua, aşa cum a făcut Hajar în acea istovitoare zi.

Această credinţă adâncă a avut un efect uimitor asupra vieţilor musulmanilor, bărbaţi şi femei: le-a trezit conştiinţa şi le-a reamintit că Allah este martor la fiecare lucru, cunoaşte fiecare taină şi este alături de fiecare persoană, indiferent cine ar fi aceasta. Nimic nu redă mai clar o idee despre acea conştiinţă şi teamă de Allah decât povestea tinerei musulmane, relatată în „Sifat as-Safua” şi „Uafiiat al-A’iaan”, poveste citată de Ibn Al-Jauzi în „Ahkaam an-Nisaa’”: „’Abdullah ibn Zaid ibn Aslam a relatat de la tatăl său, de la bunicul său, care a zis: «Îl însoţeam pe ’Umar ibn Al-Khattab – Pacea fie asupra sa! – în timp ce patrula prin Medina, pe timp de noapte, şi el s-a simţit obosit şi s-a sprijinit de un perete. Era miezul nopţii şi (noi am auzit când) o femeie i-a zis fiicei ei: «Fata mea, ridică-te şi amestecă laptele acela cu nişte apă.» Fata a zis: «O, mamă, n-ai auzit astăzi ordinul califului?» Mama a zis: «Ce să aud?» Fata a răspuns: «A poruncit cuiva să anunţe cu voce tare că laptele nu trebuie amestecat cu apă.» Mama a zis: «Ridică-te şi amestecă laptele cu apă; te afli într-un loc în care ’Umar nu te poate vedea.» Fata i-a zis mamei ei: «Nu pot să îi dau ascultare în public şi să nu-i dau ascultare în particular.» ’Umar a auzit

acestea şi mi-a spus: «O, Aslam, du-te în acel loc şi vezi cine e acea fată, cu cine a vorbit ea şi vezi dacă are soţ.» Aşa că m-am dus în acel loc şi am văzut că era nemăritată; cealaltă femeie era mama ei şi nici una dintre ele nu avea soţ. M-am întors la ’Umar şi i-am spus ce aflasem. Şi-a chemat fiii la un loc şi le-a zis: «Are vreunul dintre voi nevoie de-o soţie, ca să pot aranja căsătoria pentru voi? Dacă aş avea dorinţa de-a mă căsători, aş fi primul care ar lua-o în căsătorie pe această tânără.» ’Abdullah a zis: «Eu am soţie.» ’Abdur-Rahman a zis: «Am soţie.» ’Asim a zis: «Eu nu am soţie, aşa că permite-mi să o iau eu de nevastă.» Atunci ’Umar a aranjat ca ea să se căsătorească cu ’Asim. Ea i-a dăruit lui o fiică şi aceasta a crescut şi a devenit mama lui ’Umar ibn ’Abdul-’Aziz.»”

Acesta este adâncul înţeles al ştiinţei pe care islamul a implantat-o în inima acestei tinere femei. Ea a fost credincioasă şi dreaptă în toate faptele ei, atât în public, cât şi în particular, deoarece a crezut că Allah este tot timpul cu ea şi că El vede şi aude totul. Aceasta este adevărata credinţă şi acestea sunt urmările acestei credinţe care a înălţat-o până la nivelul desăvârşirii (ihsaan). Una dintre răsplăţile imediate cu care a onorat-o Allah a fost această căsătorie binecuvântată, unul dintre descendenţi ei fiind cel de-al cincilea calif drept-călăuzit, ’Umar ibn ’Abdul-’Aziz.

Credinţa adevăratei musulmane este curată şi clară, neîntinată de nici o pată de ignoranţă, de nici o iluzie sau superstiţie. Această credinţă se bazează pe credinţa în Allah, Unicul, Preaînaltul, Veşnicul, Cel care poate face orice lucru Cel care controlează întregul univers şi Cel la care toate lucrurile trebuie să se întoarcă:

Spune: “În mâna cui se află stăpânirea tuturor lucrurilor şi cine apără şi de cine nu există apărare, dacă ştiţi?” / Vor zice ei: “Ale lui Allah sunt!” Spune: “Şi cum se face că sunteţi voi fermecaţi?”

[Coran 23:88,89]

Aceasta este credinţa pură, adâncă, care întăreşte caracterul femeii musulmane în forţă, înţelegere şi maturitate, pentru ca ea să vadă viaţa aşa cum este în realitate, un loc de încercare ale cărui rezultate se vor vedea în Ziua care va veni fără îndoială:

Spune: „Allah vă dă viaţă, apoi vă dă moarte, apoi vă va aduna pe voi în Ziua Învierii! Nu este îndoială întru aceasta, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.”

[Coran 45:26]

„…Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi?”

[Coran 23:115]

„Binecuvântat fie Acela care are în mâna Lui împărăţia şi este cu putere peste toate, / Acela care a făcut moartea şi viaţa, ca să vă încerce pe voi, [pentru a vedea] care dintre voi este mai bun întru faptă. Şi El este Puternic [şi] Iertător. [Al-’Aziz, Al-Ghafur].”

[Coran 67:1,2]

În acea Zi, omul va fi tras la răspundere pentru faptele sale. Dacă acestea sunt bune, bine va fi pentru el, iar dacă sunt rele, rău va fi pentru el. Nu va avea loc nici cea mai mică nedreptate:

„În Ziua aceea, fiecare suflet va fi răsplătit, după cum îşi va fi agonisit. Nu va fi nedreptate în Ziua aceea. Allah este grabnic la socotire.”

[Coran 40:17]

Balanţa (în care vor fi cântărite faptele omului) va măsura fiecare lucru cu cea mai mică precizie, fie în favoarea persoanei respective, fie împotriva acesteia.

„Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb, îl va vedea, / După cum, cel care a făcut un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea.”

[Coran 99:7,8]

Nimic nu poate fi ascuns în acea Zi de Domnul Gloriei, nici măcar un lucru la fel de nesemnificativ cât un bob de muştar:

„În Ziua Învierii, Noi vom pune balanţa dreaptă şi nici un suflet nu va fi urgisit câtuşi de puţin. Şi de ar fi ceva, chiar şi numai cât greutatea unui bob de muştar, Noi îl vom aduce. Şi Noi suntem îndeajuns ca socotitori.”

[Coran 21:47]

Fără îndoială că, atunci când cântăreşte înţelesul acestor versete, musulmana adevărată se va gândi la acea Zi hotărâtoare şi se va întoarce la Domnul ei (Allah) cu supunere, căinţă şi mulţumire, căutând să facă atât de multe fapte bune pe cât poate, ca pregătire pentru Ziua de Apoi.

Sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

STATUTUL FEMEII ÎN ISLAM

Alina Alak Nedisocierea sistematică între religia islamică şi oamenii cantonaţi în tradiţii, adesea preislamice, în diferite practici culturale, stă la baza prejudecăţii prin care se afirmă că femeia musulmană este oprimată şi inferiorizată din cauza Islamului. În cele ce urmează, voi prezenta foarte succint statutul femeii în Islam din perspectiva aspectelor spirituale, sociale, juridice […]

Alina Alak

Nedisocierea sistematică între religia islamică şi oamenii cantonaţi în tradiţii, adesea preislamice, în diferite practici culturale, stă la baza prejudecăţii prin care se afirmă că femeia musulmană este oprimată şi inferiorizată din cauza Islamului. În cele ce urmează, voi prezenta foarte succint statutul femeii în Islam din perspectiva aspectelor spirituale, sociale, juridice şi politice, intenţia mea fiind aceea de a demonstra că femeia musulmană, în măsura în care a ajuns să fie inferiorizată în anumite etape ale istoriei, a fost inferiorizată din cauza abandonării şi nerespectării prescripţiilor coranice şi nu în virtutea religiei islamice în sine. Avem tendinta de a judeca conform propriei istorii a ideilor şi ideologiilor şi de a presupune că celelalte culturi calchiază modelul occidental; întrucât în Occident femeia şi-a redobândit drepturile şi libertăţile esenţiale de pe poziţii laice, în urma procesului de secularizare şi a clivajului creat între laic şi religios, suntem cuprinşi de un avânt şi o generozitate naivă gândindu-ne că putem emancipa femeia musulmană pe baza unei reţete unice, infailibile, occidentale. Dar premisele sunt diferite, prin urmare şi procesul de remaniere este diferit; femeia musulmană nu are nevoie de construcţii filosofice alambicate, de norme construite tot de oameni, pentru a-i fi reglementate drepturile şi a fi valorizată plenar, în consonanţă cu recunoaşterea apartenenţei la umanitate. Toate acestea − şi chiar şi mai mult – i-au fost confirmate prin decret divin absolut în urmă cu mai bine de 1400 de ani în Coran. Este nevoie doar de reîntoarcerea la Islamul originar.

Metafizic: femeia şi bărbatul prezintă aceeaşi constituţie metafizică – ambii sunt „recipienţii” suflului divin, „duhului” lui Allah şi împărtăşesc aceeaşi natură spirituală divină (nafsin waahidah):

Şi [adu-ţi aminte] când a zis Domnul tău îngerilor: «Eu am să fac un om din lut tare, provenit dintr-un nămol moale, Iar când îl voi face şi voi sufla în el din duhul Meu, voi să cădeţi dinaintea lui, prosternându-vă!» (Al-Hijr 15:28-29).

Coranul nu permite nicio ambiguitate: nu există diferenţă de valoare în crearea bărbatului şi femeii, amândoi au fost înzestraţi cu acelaşi spirit. Filosofic, se cunoaşte foarte bine că rădăcinile tuturor inegalităţilor bărbat-femeie se află în religie, mai precis – în modul în care este concepută natura spirituală a omului şi măsura mai „palidă” sau mai evidentă în care femeia „participă” la calităţile superioare ale umanităţii.

Ontologic: Toate fiinţele umane au fost create, la origine, prin Adam şi Eva, din lut; subzistăm cu toţii în virtutea aceleiaşi materii şi continuăm să fim aduşi la viaţă în acelaşi mod, printr-o mamă şi un tată – deci nu există niciun fundament ontologic relevant pentru ca o fiinţă umană să îşi reclame superioritatea asupra altei fiinţe umane:

Noi l-am făcut pe om din lut tare, provenit dintr-un nămol moale. (Al-Hijr 15:26).

În Coran se afirmă clar: toţi oamenii aparţin unei singure familii, familia lui Adam şi Eva:

O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! (An-Nisaa’ 3:1).

Noi toţi suntem „copiii lui Adam” (sintagmă folosită foarte des în Coran); întregii umanităţi îi revine constitutiv aceeaşi demnitate şi onoare din perspectivă divină.

Unicul criteriu de decelare a superiorităţii unei persoane îl constituie evlavia (taqwa):

O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi în faţa lui Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor şi Bineştiutor.(Al-Hujurat 49:13).

Toate barierele şi discriminările artificiale construite între şi de către oameni sunt demistificate. Allah nu afirmă că bărbaţii sau femeile sunt investiţi aprioric cu mai multă valoare şi respect. Şi chiar şi raportat la acest aspect, evlavia, nimeni nu se poate lăuda sau invoca „tratament preferenţial” în această existenţă mundană, întrucât doar singur Allah cunoaşte cu adevărat autenticitatea credinţei (iman) fiecăruia.

Soteriologic: putem decela parte din esenţa şi finalitatea vieţii umane pe pământ, a existenţei noastre tranzitorii care are la bază nu păcatul originar, ci responsabilitatea nobilă de a fi khalifa („reprezentant”, „succesor”), fiinţă împuternicită prin decret divin cu autoritatea de a guverna în consonanţă cu legile divine:

Allah este Cel care v-a făcut pe voi urmaşi pe pământ.(Fatir 35:39).

Întregii umanităţi i s-a conferit statutul de khalifa; prin aceleaşi păcate (abandonarea credinţei, crimele, oprimarea semenilor, etc…), comise de bărbat sau femeie, oamenii, deviind de la scopul pentru care au fost creaţi, riscă să nu mai cadă sub incidenţa legitimităţii statutului de khalifa. Prin această „împuternicire” divină, care investeşte în mod echitabil cu o anumită autoritate atât bărbatul, cât şi femeia, avem o primă dovadă a egalităţii fundamentale dintre sexe.

Demersul soteriologic, de reîntoarcere la divinitate, se va desfăşura în aceeaşi manieră, conform aceloraşi reguli şi prescripţii divine, atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie:

Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nici o faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul» (Aal ’Imran 3:195);

Aceia dintre bărbaţi sau muieri care plinesc fapte bune – şi sunt credincioşi – aceia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un punct. (An-Nisaa’ 4:124);

Într-o zi îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase alergând cu lumina în faţa lor şi în dreapta lor. [Şi li se va zice lor]: «Iată astăzi vestea voastră cea bună: Grădini pe sub care curg pâraie şi în care veţi sălăşlui voi veşnic! Aceasta este izbânda cea mare!» (Al-Hadid 57:12).

În concluzie, prin versetele coranice Allah se adresează întregii umanităţi, fără a face nicio distincţie în funcţie de sex, rasă, naţionalitate sau religie. O specificare strict lingvistică: cuvintele „femeie” şi „bărbat” sunt menţionate în mod egal, de 24 de ori pentru fiecare sex, pe tot cuprinsul Coranului. Bărbaţii şi femeile au aceeaşi origine, aceeaşi natură şi aceeaşi finalitate spirituală în această existenţă. Amândoi sunt vulnerabili în faţa aceloraşi tentaţii, lor le revin aceleaşi responsabilităţi şi datorii morale şi religioase, iar recompensele şi măsurile punitive sunt distribuite în baza aceluiaşi criteriu, indiferent de sex:

Musulmanilor şi musulmanelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare. (Al-Ahzab 33:35).

Egalitatea spirituală dintre sexe se transformă în echitate, în contextul practic al exercitării disciplinei spirituale islamice şi a rolurilor conjunctural distincte ale celor doi reprezentanţi ai umanităţii, întrucât islamul ţine cont de corporalitatea femeii, fără a pretinde o des-trupare forţată, factice. (De exemplu, la menstruaţie, femeia nu este obligată să-şi facă rugăciunile sau să ţină post, nu în virtutea „maleficităţii” stării pe care o suportă, ci doar ca o concesie, o alinare a disconfortului fizic implicat.) Am putea defini perspectiva islamică asupra statutului femeii drept o postulare a egalităţii în contextul recunoaşterii diferenţelor; este vorba despre aceeaşi valoare exprimată în mod diferit.

Source Link