De ce erau musulmanele puternice?

De ce erau musulmanele puternice?   Trebuie subliniat că nivelul înalt al activităților politice și sociale realizate de către femei în perioada islamică timpurie nu ar fi putut fi dobândite fără îndeplinirea a trei factori importanți și corelați: primul, recunoașterea abilității politice sau a competenței femeilor. Cum am văzut mai înainte, femeile erau considerate cetățeni […]

De ce erau musulmanele puternice?

 

Trebuie subliniat că nivelul înalt al activităților politice și sociale realizate de către femei în perioada islamică timpurie nu ar fi putut fi dobândite fără îndeplinirea a trei factori importanți și corelați: primul, recunoașterea abilității politice sau a competenței femeilor. Cum am văzut mai înainte, femeile erau considerate cetățeni cu drepturi depline, apte de a participa la toate activitățile politice (incluzând bay’a, șura, acordarea de azil, participarea la lupte și deținerea de poziții însemnate) și într-adevăr li se permiteau aceste lucruri; al doilea, această recunoaștere sau confirmare a luat avânt când femeile au devenit conștiente politic sau conștiente de responsabilitățile lor în societate. O conștiință pe care Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-a angajat să o înalțe și să o promoveze printre toate femeile.

Acest lucru s-a întâmplat prin învățarea femeilor să studieze și prin încurajarea lor de a participa la adunările publice (în mod special la cele două sărbători, care adesea aveau loc în moschei) chiar și când ele erau în perioada menstruației, aceasta fiind o dovadă că în pofida faptului că femeile în anumite momente erau scutite de la actele de adorare zilnice obligatorii, faptul nu a dus la o diminuare în obligația lor de a participa la adunările anuale publice.

Din contră, ele erau indemnate să participe la sărbători și la Rugăciunea de vineri (Juma), care erau considerate ca întâlniri politice generale, în timpul cărora chestiuni importante, care priveau întreaga națiune, erau discutate și dezbătute. Acest fapt a oferit un nivel minim de conștiință politică și socială necesară pentru majoritatea dintre ele, mai ales celor care din cauza responsabilităților casnice nu puteau participa la Rugăciunea de vineri. Pentru a obține un beneficiu maxim pentru ele, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) obișnuia să le sfătuiască și să le călăuzească, în mod special atunci când a auzit că ele nu au putut să îl audă bine în timpul unei predici de Eid.

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a susținut acele femei cu aptitudini speciale și un grad înalt de conștiință și ale căror circumstanțe le permiteau să participe la rugăciunile în grup periodice. De fapt, el le-a spus bărbaților (soților sau rudelor lor) să nu le împiedice de la a participa la rugăciunile de seară (maghrib) și noapte (isha), în timpul cărora se recita și explica Nobilul Coran. Asemenea ședințe au format bazele pentru educația lor religioasă, precum și conștiința lor politică și socială. În plus, pentru a le îndeplini nevoile intelectuale, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a ales o zi specială pentru acest grup de femei și obișnuia să le învețe principiile Islamului și alte chestiuni legate de religie.

De ce erau musulmanele puternice?

 

Aceasta a rezultat în înălțarea conștiinței de sine a femeilor musulmane și le-a mărit înțelegerea responsabilității lor în societate, ducând în final la o participare publică mai sporită; și al treilea, participarea politică ridicată a femeilor, care era condiționată de aptitudinile lor și nivelul lor de conștiință de sine a fost practicată într-un mediu social favorabil, care a stimulat-o și i-a dat avânt.

Acest mediu de susținere a fost rezultatul eforturilor concrete ale Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) pentru eradicarea oricăror practici sau obiceiuri, care ar fi împiedicat sau s-ar fi împotrivit progresului către o angajare mai largă a femeilor în societate. Prin urmare, el a împins înainte procesul de schimbare socială și s-a asigurat că societatea va accepta și va considera activitatea femeilor în sfera politică ca un bun și o contribuție valoroasă la o societate sănătoasă.

images De ce erau musulmanele puternice?Acest lucru a fost realizat: prima dată, prin dispozițiile coranice și reglementările hadisurilor, amândouă încurajând femeile să fie energice și creative, pe când în același timp, îndemna bărbații să le ajute să își ducă la îndeplinire rolurile ca membre active și egale ale societății; în al doilea rând, prin exemplul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) de a se purta cu familia sa, în particular, și cu femeile companioane în general. El le-a încurajat constant să ia parte la toate aspectele vieții: sociale, politice, economice și religioase. Acest sprijin a avut ecou atunci când femeile, în special femeile medinite, și-au dovedit interesul și dorința de a participa la toate activitățile, creând astfel un model de urmat pentru alte femei. Prin acest fapt, ele au inițiat o cale pentru o schimbare socială radicală, care a permis mai mult spațiu și o mai mare mobilitate pentru femei în societate.

Textul de mai sus reprezinta un fragment din cartea Femeia musulmana, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010.

Source Link

Views: 3

FEMEIA CA MAMĂ

    Primul contact cu o femeie este contactul cu mama, cea care suferă în graviditate, naştere, alăptare şi în procesul creşterii copilului ei. Istoria nu prezintă o altă religie sau un sistem care onorează femeia ca mamă şi care o înalţă în afara Islamului. Islamul laudă femeia în mod repetat şi aceasta derivă direct […]

 

 

Primul contact cu o femeie este contactul cu mama, cea care suferă în graviditate, naştere, alăptare şi în procesul creşterii copilului ei.
Istoria nu prezintă o altă religie sau un sistem care onorează femeia ca mamă şi care o înalţă în afara Islamului. Islamul laudă femeia în mod repetat şi aceasta derivă direct din porunca de a-L adora pe Allah şi a crede în Unicitatea lui Allah. Allah a stabilit că onorarea mamei este o virtute şi a aşezat mama înaintea tatălui datorită celor pe care le îndură pe perioada sarcinii, naşterii, alăptării şi a creşterii copiilor ei. Acest aspect este stabilit şi restabilit în Coran, în mai multe capitole, tocmai pentru a imprima această noţiune în mintea şi inima copilului, precum în versetele următoare:

Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!» (Luqman 31:14);

Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: «Doamne, ajută-mă pe mine ca să-Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să-Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni [evlavioşi]! Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, şi eu sunt dintre cei supuşi!» (Al-Ahqaf 46:15).

Un bărbat a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), întrebând: „Cine merită cel mai mult grija mea?” El a răspuns: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a întrebat (a patra oară): „Apoi cine?” Iar Profetul a răspuns: „Tatăl tău.” Hadisul este relatat de Abu Huraira şi consemnat de Bukhari şi Muslim – Al-Lu’lu’ wal-Mergean, (1652).

Al-Bazzar relatează că un bărbat făcea tawaf în jurul Kaabei, cărând-o în spate pe mama sa. Bărbatul l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Acum am reuşit să mă achit în faţa ei?” Profetul a spus: „Nu, nici măcar pentru unul dintre suspinele ei (adică unul dintre suspinele trudei, ale naşterii sale şi aşa mai departe)”. Hadisul este consemnat de Al-Bazzar (1872). A fi bun cu ea înseamnă să o tratezi bine, să o respecţi, să te umileşti în faţa ei, să o asculţi pe ea cât timp aceasta nu contravine supunerii faţă de Allah, să încerci să o mulţumeşti şi să o bucuri în toate privinţele. Chiar şi în război, dacă este opţional, el trebuie să aibă permisiunea ei, pentru a fi bun cu ea chiar dacă se află angajat într-un tip de jihad.

Un bărbat a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a zis: „O, Trimis al lui Allah, vreau să lupt şi aş dori sfatul tău.” El l-a întrebat: „Ai mamă?” Omul a spus: „Da.” Apoi el i-a spus: „Nu o părăsi, deoarece Paradisul se află sub picioarele ei.” (Hadis relatat de Muaawiya Ibn Jammah şi consemnat de Al-Nisaai – 6/11, Ibn Majah – 1/278 şi Al-Hakim. Este îmbunătăţit şi aprobat de Al-Dhahaby – 4/151.)
Înainte de Islam, unele reglementări religioase au neglijat drepturile mamei, făcându-le nesemnificative. Odată cu venirea Islamului a devenit recomandat să ai grijă de unchii şi mătuşile din partea tatălui şi a mamei. Un bărbat s-a apropiat de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a zis: „Am comis o ofensă; pot să plătesc pentru ea?” El a întrebat: „Ai mamă?” Bărbatul a spus: „Nu.” Apoi el a întrebat: „Ai o mătuşă din partea mamei?” Omul a răspuns: „Da.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Fii bun cu ea!” Hadisul este relatat de Omar şi consemnat de Tirmizi în Relaţii şi virtuţi (1905), de Ibn Hibban Charity (El-Ehsan) (435) şi Al-Hakim care l-a perfecţionat în termenii celor doi, şeicul fiind de acord Al-Dhahaby, 4/155.
Ne uimește faptul că Islamul ne porunceşte să fim buni cu mama, deşi aceasta nu este credincioasă? Asma’a bint Abu Bakr l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de relaţia sa cu mama ei necredincioasă care a venit la ea. El a spus: „Da, să ai o relaţie bună cu mama ta.” Hadisul este relatat de Asma’a şi consemnat în Al-Lu’lu’ wal-Mergean (587).
O dovadă că Islamul se îngrijeşte de mame, de drepturile şi sentimentele mamelor, este aceea că o mamă divorţată are mai multe drepturi şi este mai indicat ca ea să aibă grijă de copii decât tatăl lor. ’Abdullah Ibn ’Amr Ibn Al-Aas a relatat că o femeie a întrebat: „O, Trimis al lui Allah, acest fiu al meu a crescut în pântecele mele, l-am alăptat de la sânul meu, l-am ţinut în poala mea. Tatăl lui l-a luat de lângă mine.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Tu ai mai multe drepturi, dacă nu te măriţi.” Hadisul este consemnat de Ahmed în Al-Musnad (6707). Şeicul Şaker a confirmat autenticitatea sa. Hadisul este consemnat, de asemenea, şi de Abu Dawud.
Imam Al-Khataby a spus în Punctele de reper ale tradiţiei / Maalem As-Sunna: „Cutie este numele unui loc care conţine un lucru. Aceasta înseamnă că mama este mai îndreptăţită, dacă ea şi tatăl au procreat copilul, iar apoi ea a îndeplinit singură lucruri precum alăptatul şi altele la care tatăl nu a contribuit. De aceea ea merită să aibă drepturi asupra copilului înaintea bărbatului.”
Ibn ’Abbas a spus: „’Omar Ibn Al-Khattab a divorţat de soţia lui dintre ansari, mama lui ’Asim. El a întâlnit-o pe când îşi purta copilul în Mahser (o piaţă dintre Quba şi Medina). Copilul era înţărcat şi putea să meargă. ’Omar a luat copilul de la ea şi s-au certat până ce copilul a început să plângă. ’Omar a zis: «Am mai multe drepturi asupra copilului meu decât tine.» Ei s-au plâns lui Abu Bakr al cărui verdict a fost acela că mama ar trebui să păstreze copilul. El a spus: «Mirosul, patul şi poala ei sunt mai bune pentru el decât ale tale până ce copilul va creşte şi va alege el însuşi.»” Punctele de reper ale tradiţiei / Maalem As-Sunna (2181).
Mama, care este apreciată atât de mult în Islam şi căreia îi sunt date toate aceste drepturi, are o sarcină de îndeplinit. Ea trebuie să aibă grijă de copiii ei, să îi crească bine, să le sădească virtutea în inimă şi să îi facă să deteste răul. Trebuie să îi înveţe să Îi fie supuşi lui Allah, să îi încurajeze să apere ce este corect, să nu îi oprească să lupte pentru Allah din cauza sentimentelor ei materne, ci să favorizeze calea cea bună de manifestare a sentimentelor.
Noi am văzut o mamă credincioasă, Al-Khansaa, îndemnându-şi elocvent cei patru fii ai ei să fie curajoşi şi credincioşi. Apoi, imediat ce bătălia s-a terminat şi vestea morţii celor patru fii ai ei s-a răspândit, ea nu a jelit, ci a mers mai departe, dar a zis cu certitudine şi mulţumire: „Lăudat fie Allah care m-a onorat cu martiriul lor pentru credinţa Sa!”

Prin călăuzirea Coranului, cunoaştem exemple superbe de mame bune care au avut o influenţă şi o poziţie aparte în istoria credinţei în Allah. Mama lui Moise, de exemplu, a răspuns la chemarea şi revelaţia lui Allah, lăsându-şi fiul, lumina ochilor ei, să plutească pe râu, asigurată fiind de promisiunea lui Allah:

Şi i-am revelat Noi mamei lui Moise: «Alăptează-l! Iar dacă te temi pentru el, aruncă-l în mare! Şi nu-ţi fie teamă şi nu fi mâhnită, căci Noi îl vom întoarce pe el la tine şi-l vom face pe el [unul] dintre trimişi!» (Al-Qasas 28:7).

De asemenea, avem exemplul mamei Mariei, cea care a promis că orice va avea în pântece Îi va fi dedicat lui Allah pentru a rămâne departe de orice politeism sau orice altă adorare în afară de cea a lui Allah. Ea s-a rugat lui Allah pentru a-i accepta legământul:

Muierea lui ’Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor [As-Sami’, Al-’Alim]!» (Aal `Imran 3:35).

Faptul că a descoperit că acel copil era o fetiţă, lucru la care nu se aştepta, nu a împiedicat-o să îşi îndeplinească jurământul, rugându-L pe Allah să o protejeze de tot ce este rău:

Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!» (Aal `Imran  3:36).

Mai mult decât atât, Coranul a făcut din Maria (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica lui ’Imran şi mama profetului Iisus (Pacea fie asupra sa!), un exemplu de puritate, umilinţă în faţa lui Allah şi credinţă în cuvântul Său:

Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ‘Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie. (At-Tahrim 66:12).

 

_______________

Statutul femeii in Islam, Sheikh Yusuf Al-Qardawi, Editura Femeia Musulmana, 2010, Bucuresti

Source Link

Views: 2

Am prins drag de hijab

Am prins drag de hijab Yvonne Ridley Obisnuiam sa privesc femeile acoperite ca pe niste creaturi tacute, asuprite. Acum le vad ca pe niste femei multi-calificate, multi-talentate, pline de viata, a caror model face ca feminismul de tip occidental sa paleasca in inconsistent. Politicienilor si jurnalistilor deopotriva, le place sa scrie despre asuprirea femeilor in […]

Am prins drag de hijab

Yvonne Ridley

Obisnuiam sa privesc femeile acoperite ca pe niste creaturi tacute, asuprite. Acum le vad ca pe niste femei multi-calificate, multi-talentate, pline de viata, a caror model face ca feminismul de tip occidental sa paleasca in inconsistent.

Politicienilor si jurnalistilor deopotriva, le place sa scrie despre asuprirea femeilor in Islam… fara a se sinchisi macar sa vorbeasca cu acele femei acoperite.
Ei nu au nici cea mai mica idée despre cum femeile musulmane sunt protejate si respectate in cadrul Islamului, construit cu mai bine de 1400 de ani in urma.
Scriind despre probleme culturale cum ar fi casatoriile cu minori, circumcizia femeilor, executiile de onoare, si casatoriile fortate, cred in mod gresit ca sunt cunoscatori.

M-am saturat sa tot aud cum este adus exemplul Arabiei Saudite, in care femeile ar fi subjugate pentru simplul motiv ca li se interzice sa conduca.
Lucrurile de mai sus nu au nimic de-a face cu Islamul si totusi ei scriu si vorbesc despre ele cu un aer arogant de autoritate, blamand pe nedrept Islamul. Va rog sa nu confundam comportamentul bazat pe o anumita cultura cu Islamul.

Mi s-a cerut sa scriu despre cum Islamul ar permite barbatului sa-si bata sotia. Imi pare rau, dar nu este adevarat. Sunt sigura ca cei care critica Islamul vor cita la intamplare versete coranice sau hadisuri care sunt in general luate din context. Daca un barbat ridica un deget impotriva sotiei sale, nu ii este permis sa lase nici un semn pe trupul ei. Este un alt mod de a spune:”Nu-ti bate sotia, neghiobule!”

Sa aruncam o privire la cateva statistici interesante. Aproape ca pot sa aud cuvinte precum oala, ibric, vanataie. Potrivit Agentiei Nationale pentru violenta casnica, 4 milioane de femei din Statele Unite experimenteaza un asalt grav din partea partenerului intr-o perioda de un an de zile. In medie, mai mult de 3 femei sunt ucise de catre sotii sau iubitii lor in fiecare zi, ceea ce inseamna aproape 5500 de femei au fost sortite mortii dupa 11 septembrie, 2001.

Unii ar putea spune ca acesta este un rechizitoriu socant intr-o societate atat de civilizata, dar inainte ca sa par prea ingusta la minte, as spune ca violenta impotriva femeilor este o problema globala. Barbatii violenti nu vin dintr-o anumita religie sau categorie culturala. Realitatea este ca una din trei femei de pe glob a fost batuta, sau constransa la relatii sexuale sau abuzata in alt mod pe parcursul vietii sale. Violenta impotriva femeii transcende religiile sau bogatia, sau rangul social, sau rasa sau cultura.

Totusi, pana ce Islamul a intrat in scena, femeile erau tratate ca fiind fiinte inferioare. De fapt, noi femeile, inca mai avem o problema in occident, unde barbatii cred ca sunt superiori. Acest lucru se reflecta in felul in care suntem promovate si in structura salariala, luand in considerare intreg spectrul, de la femeile de serviciu la femeile de cariera. Femeile occidentale inca mai sunt tratate ca marfuri, unde sclavia sexuala e in crestere, deghizata sub forma eufemismelor marketingului, unde trupul femeii este comercializat in lumea reclamelor. Cum am mentionat mai devreme, aceasta este societatea unde violul, asaltul sexual, si violenta asupra femeii sunt comune, o societate unde egalitatea femeii cu barbatul este doar o iluzie, o societate in care puterea sau influenta femeilor este in general legata de marimea sanilor.

Obisnuiam sa privesc femeile acoperite ca pe niste creaturi tacute, asuprite. Acum le vad ca pe niste femei multi-calificate, multi-talentate, pline de viata, a caror model face ca feminismul occidental sa paleasca in inconsistent. Mi-am schimbat parerea dupa experienta absolut infricosatoare de a fi arestata de talibani dupa ce m-am furisat in Afganistan in 2001, acoperită cu burqa (vesmant traditional afgan).

In timpul captivitatii de 10 zile, am cazut la invoiala ca daca imi dau voie sa plec, voi citi Coranul si voi studia Islamul. In ciuda tuturor dificultatilor, a functionat si am fost eliberata. In schimb mi-am tinut cuvantul, iar ca jurnalist ce acopeream Orientul Mijlociu mi-am dat seama ca trebuie sa imi imbogatesc cunostintele despre o religie care era in mod evident un mod de viata.

Si nu, nu sunt victima sindromului Stockholm. Pentru a fi o victima trebuie sa simpatizezi cu cei care te-au rapit. In timpul detentiei i-am scuipat, i-am injurat, i-am blestemat si insultat pe cei care m-au tinut prizoniera, am refuzat mancarea si am facut greva foamei. Nu stiu cine s-a bucurat mai mult atunci cand am fost eliberata – ei sau eu!

Am crezut ca a citi Coranul va fi un exercitiu intelectual foarte simplu. Am fost socata sa descopar ca acesta afirma in mod clar ca femeile sunt egale in spiritualitate, educatie si merite. Darul femeii de a naste copii si de a-i creste este recunoscut foarte mult ca o calitate…
Mai mult decat atat, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus ca cea mai importanta persoana in casa este Mama, Mama, Mama. De fapt, el a mai spus ca Raiul sta la picioarele mamei. Cate femei reusesc sa se afle in top 100 al puterii, pentru simplul motiv de a fi “o mama nemaipomenita”?

A alege sa ramai acasa si sa-ti cresti copiii capata o noua demnitate si respect in ochii mei, la fel de pretioasa ca alegerea acelor surori care au decis sa lucreze, sa aiba cariere si profesii.
Am inceput apoi sa ma uit la legile cu privire la mostenire, la taxe, la proprietate si la divort. Probabil ca de aici se inspira avocatii specializati in divort de la Hollywood.

Femeia, de exemplu, primeste ceea ce castiga si ce are ea in proprietate, in timp ce barbatul trebuie sa renunte la jumatate din valorile sale.
Nu este amuzant felul in care presa tabloidelor se entuziasmeaza cand vine vorba despre starurile pop sau actorii care incheie contracte prenuptiale? Femeile musulmane au avut contracte inca de la inceput. Ele pot alege daca vor sa lucreze sau nu si tot ce castiga este al lor, putand cheltui acesti bani, in timp ce sotul trebuie sa plateasca toate facturile casei, cat si intretinerea familiei.

Cam toate lucrurile pentru care luptau feministele anilor ’70 erau déjà disponibile femeilor musulmane de acum 1400 de ani.
Dupa cum am spus, Islamul aduce demnitate si respect pentru rolul de mama si de sotie. Daca vrei sa stai acasa, stai acasa. Este o mai mare onoare de a ingriji caminul si de a fi primul educator al copiilor tai.

Dar in acelasi mod, Coranul spune ca daca vrei sa lucrezi, atunci lucreaza. Fii o femeie de cariera, invata o profesie, sau poti sa devii politician. Fii ceea ce vrei tu sa fii si poti excela in tot ceea ce faci ca musulmana, pentru ca tot ceea ce faci este spre lauda lui Allah (swt).
Exista o concentrare excesiva, aproape iritanta sau o axare pe problema imbracamintei femeii musulmane, din partea barbatilor nemusulmani si musulmani deopotriva.
Da, este o obligatie pentru femeile musulmane de a se imbraca decent, dar, in plus mai exista multe alte probleme importante care privesc femeile musulmane de astazi.
Si fiecare mai este inca obsedat de hijab. Ei bine, acesta este parte din tinuta mea de afaceri. Asta va spune ca sunt musulmana si ca astept sa fiu tratata cu respect.

Va puteti imagina daca cineva i-ar spune unui director de pe Wall Street sau unui banker din Washington sa se imbrace in tricou si in blugi, cum ar raspunde acesta ca acel costum de afaceri il defineste in timpul orelor de lucru, indicand faptul ca vrea sa fie tratat in mod serios.
Si inca l-am avut in Marea Britanie pe fostul Secretar de Externe, Jack Straw, descriind niqab-ul, valul care acopera fata lasand la iveala doar ochii, ca pe o bariera nebinevenita. Cand vor invata barbatii sa-si tina gura inchisa atunci cand vine vorba de garderoba unei femei?

I-am avut si pe ministrii guvernului, Gordon Brown si John Reid, exprimandu-si remarcile defaimatoare cu privire la niqab – ambii vin din Scotia, unde barbatii poarta fuste!
Apoi am avut o serie de alti parlamentari care au intrat in aceasta dezbatere, descriind niqab-ul ca o bariera in calea comunicarii. Ce nonsens! Daca asa stau lucrurile, poate sa-mi explice cineva de ce telefoanele mobile sau fixe, emailul sau messangerul sau faxul se folosesc in viata de zi cu zi? Cine asculta radioul? Nimeni nu desfiinteaza tehnologia wireless pentru motivul ca fata prezentatorului nu poate fi vazuta.
Majoritatea surorilor pe cale le cunosc si care au ales sa poarte niqab sunt de fapt europene, sunt occidentale convertite care nu mai vor atentia nedorita a acelor barbati cu priviri pofticioase, care vor incerca sa le abordeze pe femei intr-un mod nepotrivit.

Daca nu va suparati, sunt unele surori din Londra pe care le cunosc, care spun ca ele poarta niqab la demonstratiile anti-razboi, datorita faptului ca nu pot suporta mirosul tigarilor cu marijuana.
Ma tem ca islamofobia a devenit ultimul refugiu al nemernicilor rasisti. Dar atacurile lase si sovine lansate in mare parte de catre barbati, sunt inacceptabile in ochii musulmanelor, cat si in ochii suratelor lor laice, a feministelor de stanga.
Am fost eu insami feminista de multi ani, iar acum, ca feminista musulmana, inca mai promovez drepturile femeilor. Singura diferenta este ca feministele musulmane sunt mai radicale decat suratele lor laice.
Noi toate uram acele spectacole de frumusete scarboase si ne-am oprit din ras cand aparitia Miss Afghanistan in bikini a fost salutata ca fiind un pas gigant spre eliberarea femeilor din Afganistan.

Am fost de multe ori în Afganistan si va pot spune ca nu exista femei de cariera care sa se iveasca din molozul din Kabul. Surorile mele afgane imi spun ca isi doresc ca Occidentul sa renunte la obsesia cu privire la bhurka (vesmantul afgan). “Nu incerca sa ma transformi intr-o femeie de cariera, ofera-i un loc de munca sotului meu, mai intai. Arata-mi cum pot sa-mi trimit copiii la scoala fara teama de a fi rapiti. Ofera-mi securitatea si painea cea de toate zilele”, mi-a spus o sora.

Tinerele feministe musulmane vad hijabul si nikabul, atat ca obligatii religioase, cat si ca simboluri politice. Unele dintre ele spun ca acesta este modul lor de a arata lumii ca se impotrivesc excesurilor stilului de viata occidental, precum bautura, relatiile sexuale intamplatoare, consumul de droguri.

In Islam, superioritatea este obtinuta prin evlavie, nu prin frumusete, bogatie, putere, pozitie sau sex.

Acum sa-mi spuneti ce este mai eliberator. A fi judecata conform lungimii fustei si a marimii sanilor imbunatatiti prin metode cosmetice, sau a fi judecata conform caracterului, a mintii si a inteligentei.
Revistele lucioase ne spun ca daca nu suntem inalte, slabe si frumoase, nu vom fi iubite si nu vom fi dorite. Presiunea creata asupra cititoarelor adolescente de a avea un iubit este aproape obscena.

Islamul imi spune ca am dreptul de a avea o educatie si este datoria mea sa caut invatatura, fie ca sunt casatorita sau nu.

Nicaieri in cadrul Islamului nu ni se spune ca trebuie sa spalam, sa facem curat sau sa gatim pentru barbati – nu numai barbatii musulmani, ci toti bărbații ar trebui sa-si revizuiasca comportamentul fata de femeile din casa lor.

Sa privim acest extras din discursul lui Pat Robertson din 1992, care arata viziunile sale cu privire la femeile puternice. Si apoi sa-mi spuneti cine este civilizat si cine nu.
Acesta a declarat:”Feminismul incurajeaza femeile sa-si paraseasca sotii, sa-si omoare copiii, sa practice vrajitoria, sa distruga capitalismul si sa devina lezbiene.”

Iata un barbat american care parcă traieste in era pre-islamica si care are nevoie sa se modernizeze si sa se civilizeze. Oamenii ca el poarta de fapt un val, si trebuie sa rupem acest val al habotniciei, pentru ca oamenii sa poata vedea Islamul asa cum este in realitate.”

___________________________________
www.femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 0