Rugăciunile de sărbătoare (‘id)
Sayyid Sabiq
Rugaciunile celor doua sarbatori au fost instituite in primul an dupa emigrare. Ele sunt sunnah mu’kkadah, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) facandu-le intotdeauna, cerand barbatilor si femeilor sa faca acelasi lucru.
Ingrijirea (curatenia) pentru cele doua sarbatori : Este preferabil sa se faca ghusl, sa se parfumeze si sa se poarte cele mai bune haine de cele doua sarbatori.
Ja’far ibn-Muhammed a relatat de la tatal sau, sub autoritatea bunicului, care a relatat ca Profetul obisnuia sa poarte o manta yemenita, de fiecare data cand sosea ziua de sarbatoare (relatat de ash-Shaf’i si al-Baghawi)
Al-Hassan as-Sibt a spus : “Mesagerul lui Allah ne-a poruncit ca, de cele doua sarbatori, sa purtam cele mai bune haine pe care le avem, sa folosim cel mai bun parfum si sa sacrificam cel mai bun animal.” (relatat de al-Hakim, in lantul sau gasindu-se si Ishaq ibn Barzakh, declarat slab de catre al-‘Azdi, in timp ce Ibn Hibban sustine ca este demn de incredere)
Ibn al-Qayyim a scris : “Profetul obisnuia sa poarte cele mai minunate haine, avand una speciala pe care o prefera de sarbatori si jumu’ah.”
Mancarea de cele doua sarbatori : De ‘id-ul fitr (sfarsitul Ramadanului) este bine sa se manance inainte de a merge la rugaciunea specifica, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre ‘id-ul adha (comemorand sacrificiul profetului Avraam). Astfel, daca de ‘id-ul fitr este sunnah sa se manance un numar impar de curmale inainte de rugaciune, de ‘id-ul adha acest lucru trebuie amanat pana la revenirea de la rugaciune cand se poate manca din ceea ce a fost sacrificat (daca a fost sacrificat un animal).
Anas a relatat : “Profetul nu mergea la sarbatoarea intreruperii postului pana cand nu consuma un numar impar de curmale.” (relatat de Ahmad si al-Bukhari)
Buraidah a spus : “Profetul nu obisnuia sa participe la sarbatoarea de intrerupere a postului pana cand nu manca, iar in ziua sacrificiului (‘id-ul adha) nu servea nimic pana cand nu se intorcea [de la rugaciune].” (relatat de at-Tirmidhi si Ibn Majah, precum si de catre Ahmad care a adaugat : “Si obisnuia sa manance din ceea ce a sacrificat.”)
In al-Muwatta’ s-a retinut de la Sa’id ibn al-Musayyab ca oamenilor li s-a spus sa manance inainte ca iasa afara in ziua care marcheaza finalul postului.
Ibn-Qudamah a spus : “Nu cunosc sa existe vreo divergenta de opinie legata de grabirea mancarii [de dimineata devreme] in ziua care marcheaza terminarea postului.”
Mersul la locul de rugaciune (musalla) : Rugaciunea de sarbatoare poate sa fie facuta in moschee, insa este preferabil ca ea sa se desfasoare intrun loc situat in afara orasului, atat timp cat nu exista niciun motiv sau scuza sa se procedeze altfel (ex. : vremea urata etc.), deoarece Profetul se ruga de cele doua sarbatori la periferia Medinei, el niciodata nerugandu-se in moscheea sa, cu exceptia cazului in care ploua.
Abu Hurairah a relatat ca ploua in ziua de sarbatoare, ceea ce l-a determinat pe Profet sa-i conduca in rugaciunea specifica in moschee. (relatat de Abu Dawud, Ibn Majah si al-Hakim, lantul sau continand un relatator necunoscut; Al-Hafiz a spus in at-Talkhis : “Lantul sau [de relatatori] este slab”, iar adh-Dhahabi a subliniat : “Acest hadis este respins”).
Femeile si copii mergand afara pentru rugaciunea de sarbatoare : Shari’ah cere femeilor si copiilor sa mearga la rugaciunea de sarbatoare. In categoria femeilor se includ atat cele casatorite, cat si cele necasatorite, tinere sau varstnice, precum si cele aflate in perioada de menstruatie.
Umm ‘Atiyah a spus : “Ni s-a spus sa mergem de cele doua sarbatori impreuna cu femeile necasatorite si cele aflate in perioada de menstruatie pentru a asista la un lucru bun [n.t., placut lui Allah] si pentru a face dua’ pentru musulmani. Femeile care se aflau in perioada de menstruatie stateau separate de celelalte.” (relatat de al-Bukhari si Muslim)
Ibn ‘Abbas a spus ca Profetul obisnuia sa-si ia la cele doua sarbatori sotiile si fiicele sale. (relatat de Ibn Majah si al-Baihaqi)
Si el relateaza mai departe : “Am iesit afara impreuna cu Profetul in ziua de terminare a postului si in cea a sacrificiului, iar el s-a rugat si a tinut o predica (khutbah), dupa care a mers la femei si le-a reamintit de Allah Preainaltul, indemnandu-le sa ofere milostenie.” (relatat de al-Bukhari)
Alegand drumuri diferite pentru a merge si a se intoarce la (de la) musalla : Majoritatea savantilor sunt de parere ca este preferabil pentru cineva sa mearga la rugaciune pe o cale si sa se intoarca acasa pe o alta, indiferent ca este vorba de un imam sau de un membru din adunare. Jabir a relatat : “In ziua de sarbatoare Profetul obisnuia sa aleaga carari diferite.” (relatat de al-Bukhari)
Abu Hurairah a spus : “Dupa ce Profetul mergea la rugaciunea de sarbatoare, revenea pe un drum diferit.” (relatat de Ahmad, Muslim si at-Tirmidhi)
Este, insa, permisa revenirea pe acelasi drum. Bakr ibn Mubashir a spus : “In zilele de sarbatoare obisnuiam sa merg cu, companionii Profetului catre musalla, trecand printr-o anumita vale din Medina, ajungeam la locul de rugaciune, ne rugam impreuna cu Mesagerul lui Allah, iar la final reveneam la casele noastre prin aceeasi vale. (relatat de Abu Dawud, al-Hakim si al-Bukhari in al sau Tarikh; Ibn as-Sakin a spus ca lantul sau [de relatatori] este acceptabil)
Timpul rugaciunilor de ‘id : Incepe de cand Soarele s-a ridicat trei metri deasupra liniei orizontului si se termina cand ajunge la punctul sau cel mai inalt.
Ahmad ibn Hassan al-Bana’ a inregistrat ca Jundub a spus : “Profetul s-a rugat [n.t., ca limita de timp, in ziua de sarbatoare] de ‘id-ul fitr pana cand Soarele s-a ridicat [aproximativ] sase metri [n.t., doua rumah, fiecare avand aproximativ trei metri] deasupra orizontului, si trei metri in ziua sacrificiului.”
Ash-Shaukani a spus : “Aceasta relatare este cea mai buna in materie de rugaciune de sarbatoare, aratand ca este preferabil sa se grabeasca rugaciunea de ‘id adha si sa se intarzie cea de ‘id fitr.”
Ibn Qudamah a notat : “Este sunnah sa se faca rugaciunea de ‘id adha mai devreme pentru a oferi oamenilor posibilitatea sa sacrifice, iar salat-ul fitr sa se intarzie pentru a permite plata zakat al-Fitr. Nu cunosc sa existe vreo diferenta de opinie pe acest subiect.”
Adhan-ul si iqamah pentru rugaciunea de ‘id : Ibn al-Qayyim a scris : “Cand Mesagerul lui Allah a mers la musalla (locul rugaciunii), a facut rugaciunea fara niciun adhan sau iqamah si fara sa rosteasca ‘as-salatu jami’ah’ (rugaciunea cu grupul).”
Ibn ‘Abbas si Jabir au relatat ca nu exista niciun adhan in ziua de terminare a postului sau in ziua de sacrificiu. (relatat de al-Bukhari si Muslim). Muslim a inregistrat ca ‘Ata a spus : “Jabir mi-a adus la cunostinta ca nu s-a facut niciun adhan pentru sarbatoarea de terminare a postului, nici cand imamul a sosit si nici dupa aceasta. Si nicio iqamah sau alt fel de chemare.”
Sa’d ibn abi-Waqqas a relatat : “Profetul a facut rugaciunea de sarbatoare fara adhan sau iqamah. Obisnuia sa tina doua predici (khutba) stand in picioare si separandu-le printr-o asezare [n.t., asezandu-se intre cele doua].” (relatat de al-Bazzar).
Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi
Traducere: Dan MichiSource Link
Views: 1
Istoria acestei culturi în ceea ce privește medicina poate fi sumarizată pe scurt. Medicina antică grecească a atins punctul culminant prin munca lui Galen (care a scris în limba greacă în Roma în secolul II e.n.). Lucrările sale, dintre care multe sunt comentarii ale lucrărilor lui Hipocrate din Kios, umplu 39 de volume în ediția modernă, dar s-a făcut o selecție de 16 volume pentru predarea medicinii în Alexandria în Antichitatea târzie. Centre medicale grecești au înflorit în Roma, Constantinopol, Antioch, Edessa și Amida și chiar s-au răspândit în Imperiul Sasanid din Persia. După apariția Islamului, dintr-un asemenea centru persan, Gundishapur în Iran, conform unei bine-știute legende, un doctor creștin nestorian numit Jurjis Ibn Jibra’il Ibn Bakhtishu, a venit la Bagdad în ultima parte a sec. VIII și a introdus medicina greacă califului de acolo. Dar și alte comunități de creștini sirieni din cadrul Califatului Islamic au fost de asemenea surse pentru această știință a medicinii. În secolul XIX, „o casă a înțelepciunii” a fost fondată în Bagdad, ca o bibliotecă și un centru de traducere a textelor științifice. Aici Hunayn Ibn Ishaq, alt creștin nestorian, a tradus în dialect sirian și arabă un număr mare de texte grecești, inclusiv din lucrările lui Galen, 95 în dialect sirian și 34 în arabă. Dar Galen nu a fost singura sursă a medicinii arăbești; alt creștin, Ali Ibn Sahl Rabban Al-Tabari, a inclus un capitol de medicină indiană în cartea sa „Paradisul Înțelepciunii”, scrisă în 850.Source Link
