Tag: om

Drepturile omului in Islam – 5

Dan Michi

 

Răspunsurile nu sunt greu de găsit şi, în mod normal, ele se rezumă la unul singur: NU! Aşadar, acelaşi algoritm de judecată trebuie aplicat şi în ceea ce priveşte responsabilitatea Islamului în raport cu deficienţele din sfera respectării drepturilor omului care se pot observa în unele state islamice astăzi şi pe care le recunoaştem deschis.

Totuşi, cauzele acestor deficienţe ţin mai degrabă de circumstanţe sau de condiţiile sociale, istorice, ancorate în neglijenţa practicii coloniale, decât de practica islamică.

Ajunşi în acest punct al discuţiei, îmi vine în minte un lucru interesant pe care doresc să îl împărtăşesc cu dumneavoastră: „Religia nu poate greşi. Acest lucru îl fac doar oamenii.”

Iată de ce, aşa cum este importantă asigurarea unor măsuri la nivel naţional şi internaţional care să împiedice revenirea la colonialism, imperialism, comunism şi alte curente „ismice” distructive sau la producerea şi utilizarea armelor de distrugere în masă, tot aşa de imperativă este şi asistarea tuturor ţărilor, inclusiv a celor islamice afectate, în calea eforturilor acestora de a readuce, cât mai repede posibil, bucuria manifestării drepturilor omului pe care Preabunul Dumnezeu, prin intermediul religiilor Sale divine, le-a conferit umanităţii.

Un pas important în această direcţie a fost făcut de către Organizaţia Conferinţei Islamice, cea care la Cairo, în august 1990, a adoptat în unanimitate Declaraţia drepturilor omului în Islam.

Mi-ar plăcea să-mi iau libertatea de a aduce în faţa dumneavoastră câteva dintre articolele sale, deoarece sunt reprezentative pentru discursul de astăzi.

 

Articolul 1

 a) Toţi oamenii formează o singură familie, ai cărei membri sunt uniţi prin supunere în faţa lui Dumnezeu şi care provin din Adam şi Eva. Toţi oamenii sunt egali din punct de vedere al demnităţii, obligaţiilor şi responsabilităţilor de bază, fără nici o discriminare pe criterii de rasă, culoare, limbă, sex, credinţă religioasă, afiliere politică, poziţie socială sau alte considerente.

b) Toţi oamenii sunt creaturile lui Dumnezeu, iar cei mai iubiţi de către El sunt aceia care sunt cel mai de folos restului comunităţii. Nici unul nu este superior celuilalt decât în pietate şi în plinirea de fapte bune.

 

 Articolul 5

 a) Familia reprezintă baza societăţii, iar căsătoria – cărămida sa. Bărbaţii şi femeile au dreptul la căsătorie şi nici o restricţie legată de rasă, culoare sau naţionalitate nu poate să-i împiedice să-şi exercite acest drept.

b) Bărbatul este responsabil pentru sprijinul şi bunăstarea familiei.

 

Articolul 17

a) Oricine are dreptul să trăiască într-un mediu curat, departe de vicii şi de corupţia morală, un mediu care trebuie să cultive auto-dezvoltarea şi care să stea drept garant al statului şi al societăţii în general, în exercitarea drepturilor.

b) Oricine are dreptul la îngrijire medicală şi protecţie socială, precum şi la toate înlesnirile pe care le oferă societatea şi statul, în limitele resurselor de care dispun.

c) Statul trebuie să asigure dreptul individual la o viaţă decentă care să permită satisfacerea tuturor nevoilor de bază şi secundare, incluzând hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, educaţie, asistenţă medicală şi alte nevoi primare.

 

Iar în problematica guvernării şi a democraţiei, articolul 17 prevede:

a) Autoritatea implică responsabilitate, abuzul sau gestionarea ei într-un mod tendenţios fiind interzise în mod categoric, astfel încât drepturile fundamentale ale omului să poată fi garantate.

b) Oricine are dreptul să participe direct sau indirect la activităţile privind administrarea ţării sale sau să îndeplinească o funcţie publică conform prevederilor Şariei.

 

drepturile omuluiAcestea mă conduc către concluzia acestei prezentări. Declaraţia drepturilor omului în Islam reprezintă primul pas în revigorarea drepturilor şi obligaţiilor pe care Preaînaltul Dumnezeu le-a lăsat pentru oameni, cei care le conduc pe toate celelalte creaturi ale Sale de pe Pământ. În faţa realităţilor şi constrângerilor care îngrădesc mersul în această direcţie, adoptarea acestei declaraţii înseamnă câţiva paşi făcuţi înainte pe un drum lung şi dificil. Îmi place să cred că aceşti câţiva paşi ne sunt suficienţi să înţelegem că merită să continuăm această călătorie.

 

 

sursa: www.islamulazi.roSource Link

Views: 0

Credința – partea 1

Bediuzzaman Said Nursi

Bismillahir-Rahmanir-Rahim

(În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător)

Și cei care cred în cele nevăzute…

 

Dacă vrei să înțelegi cât de multă fericire și bunăstare, cât de multă dulceață și pace sufletească se află în credință, ascultă cu atenție următoarea pildă:

fork-in-the-road-1aa2re3Odată, doi bărbați pornesc într-o călătorie având ca scop atât relaxarea cât și negustoria. Unul dintre ei, care era arogant și egoist, pornește într-o direcție, iar celălalt, care era iubitor de adevăr și norocos, pornește în direcția opusă.

Cel arogant, fiind egoist și pesimist, ajunge într-o regiune care în viziunea sa părea foarte urâtă. Acolo, el vede pretutindeni sărmani neputincioși și fără speranță, care se văitau din cauza răului săvârșit de mâinile tiranilor. Oriunde se ducea, simțea o stare de tristețe și durere.

Întreaga regiune avea aspectul unei camere sumbre, precum cea a bocitoarelor. Pentru că toți păreau străini și dușmani în ochii lui și ca să uite de această situație dureroasă și întunecată, nu găsi altă cale de ieșire decât în băutură. Până și în locurile publice vedea numeroase funeralii, precum și orfani plângând deznădăjduiți. Astfel conștiința lui se zbătea într-o continuă durere.

Celălalt, pentru că își iubea Creatorul și căuta adevărul, dovedind și un comportament frumos, a ajuns într-o regiune care în viziunea sa era foarte plăcută. Acolo, el vedea pretutindeni o stare de fericire generală și o sărbătoare continuă. Peste tot erau lăcașe de rugăciune care răspândeau atracție și voie bună. Pe cei din jur îi considera prieteni sau rude. De asemenea, el vedea că întreaga regiune era cuprinsă de un sentiment de sărbătoare general, de triumf, marcată de urări și mulțumiri. El mai auzea, pe lângă vocile care Îl preamăreau pe Allah, spunând ”Allahu Ekber” (Allah este Cel mai Mare) și care mărturiseau credința în El, spunând ”La ilahe illa Allah” (Nu există altă divinitate în afară de Allah), și sunetul vesel al unei tobe care chema la recrutare în armată. Spre deosebire de omul pesimist, care suferea atât pentru el însuși cât și pentru ceilalți, omul cel iubitor de bine se bucura atât de propria-i veselie, cât și de cea a celor din jurul său. Ba mai mult, avea parte și de o afacere profitabilă, pentru care Îi mulțumea lui Allah.

Apoi s-a întors și l-a întâlnit pe celălalt om și văzându-i situația, îi spuse: ”O, cred că ți-ai pierdut mințile! Se pare că tot ce posezi urât în interior trebuie să-ți fi ieșit la suprafață, căci ai ajuns să vezi plânsete în loc de râsete, iar ieșirea din ordinea armatei o vezi ca fiind furt și jaf. Revino-ți și curățește-ți inima, pentru ca această perdea urâtă din calea privirii tale să se ridice. Și privește ca să poți vedea adevărul. Aceasta este țara unui Rege, a Cărui dreptate este absolută. El este Milos și Grijuliu la cel mai înalt nivel, cu cei aflați în subordinea Sa, este Puternic, Iubitor de disciplină și Îndurător. Ba chiar, o țară în care vedem atâta progres și descoperiri, nu poate fi așa cum îți închipui tu.”

Ca urmare, omul pesimist își revine și spune, regretând: “Într-adevăr, cred că mi-am pierdut mințile din cauza băuturii. Mulțumesc că m-ai salvat de infernul în care mă aflam.”

 

sursa: Asociația Musulmanilor din România, Bediuzzaman Said Nursi, „Cuvinte”Source Link

Views: 1

Evolutionismul – o știință? – p. 1

 

 

evolutionism-DarwinÎn accepțiunea unora dintre oamenii de știință, orice afirmaţie cu privire la existenţa lui Dumnezeu este lipsită de sens, pentru că lipseşte metoda ştiinţifică pentru determinarea adevărului acestei afirmaţii. Există multe ştiinţe, corespunzătoare numeroaselor domenii de investigare. Dar nu există nici o ştiinţă care să investigheze divinitatea. Pentru investigarea supranaturalului, mijloacele naturale sunt oarbe. E ca şi când ai vrea să măsori presiunea atmosferică cu termometrul… Consecutiv, din punct de vedere ştiinţific, afirmaţiile „Dumnezeu există” sau „Dumnezeu nu există” sunt cu totul lipsite de sens.

Immanuel Kant completa logica de mai sus: „Este absurd să întrebi dacă există Dumnezeu, deoarece noţiunea de Dumnezeu include şi existenţa în Sine. Existenţa lui Dumnezeu este o axiomă.”

„Dacă existenţa n-ar fi inclusă în esenţa divinităţii”, spunea Spinoza, „doar atunci ai putea spune că ‚El există’ sau ‚nu există’. Însă aceasta este o absurditate!”. E la fel de absurd ca şi când ai spune: „Un cerc rotund”… căci rotunjimea este inclusă în însăşi noţiunea de cerc. Un cerc „ne-rotund” este o contradicţie!

Temeliile acestea solide din punct de vedere raţional, au început să fie contestate odată cu epoca modernă. Savantul Charles Birch, profesor emerit al Universitaţii din Sydney consideră că: „Începând cu secolul 17, odată cu adolescenţa fizicii moderne, concepţia despre univers a fost îmbibată şi modificată de modelul materialist, mecanicist.” În timp ce fizica desluşea tainele pământului, ba chiar şi al astrelor, noua paradigmă nu prea mai lăsa loc pentru supranatural. Fizicianul – ucenicul vrăjitor – a pus repede pe picioare un sistem care să explice totul numai şi numai prin cauze naturale. Pentru scopuri ştiinţifice, fiecare fenomen era de aşteptat să aibă o cauză materială; a postula o cauză ne-materială, precum o Inteligenţă supranaturală, însemna a părăsi ştiinţa şi a intra în domeniul religiei. Ori aceasta, pentru materialişti, însemna „a părăsi realitatea şi a intra în domeniul fanteziei”.

 

1. Dovezile:  lipsa lor

 

Prin natura obiectului ei de studiu – originile pământului şi ale vieţii – este cu neputinţă ca experimentul să testeze direct teoria. În ce priveşte testarea consecinţelor care derivă din teorie, evoluţionismul se loveşte de un vid de dovezi.

 

a. Schema geologică:

 

Schema geologică evoluţionistă afirmă că straturile geologice se succed secvenţial, pornind de jos, de la „cel mai vechi” spre „cel mai tânăr”. Până la această dată, nicăieri pe pământ nu a fost găsită „coloana geologica” evoluţionistă. De regulă, toate siturile geologice consemnează lipsa a peste jumătate din „perioadele geologice”, astfel că straturile se succed cu goluri inexplicabile sau/şi de-a valma.  Chiar şi Marele Canion Colorado se prezintă cu lipsa a sute de milioane de ani din „coloana geologică”, pentru că doar 5 din cele 11 straturi geologice mai importante sunt prezente.

 

b. Transmutaţiile

Ca să înlocuiască creaţiunea supranaturală, Charles Darwin a propus transformarea unei specii din alta inferioară, prin mutaţii genetice (transmutaţii). Modelul era logic. Trebuia doar să fie confirmat de fapte.

Ca să producă dovezile, biologul T. H. Morgan, încă din 1910, a început o serie de experienţe asupra musculiţei de oţet. Experienţele s-au dovedit generoase, de atunci raportându-se cca. 3.000 mutaţii. În toate cazurile obţinute (fie că s-a obţinut musculiţă fără aripi, musculiţă neagră, musculiţă cu aripi curbate, musculiţă cu picioare sub formă de antenă), drosofila a rămas tot musculiţa de oţet. Ba mai mult: de regulă, mutaţiile s-au dovedit dăunătoare, în cel mai bun caz, fără efect. Nici una din ele însă nu a transformat-o într-o super-muscă.  Experimentul a dovedit că mutaţiile există doar pentru conservarea şi adaptarea mai bună a speciei respective, nicidecum pentru transformarea ei în altceva. Mutaţiile nu implică nici inovaţie, nici creşterea informaţiei genetice. Până acum, însă, nici o transmutaţie n-a fost dovedită.

 

c. Verigile lipsă

Schema evolutivă a procesului de devenire, de la materie moartă la om, parcurge 10 etape:  protozoare, metazoare, nevertebrate, peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere, maimuţa, omul. Pentru nici una din aceste 10 etape nu s-a găsit măcar o singură formă de tranziţie.

În schimb, viaţa apare brusc în stratul cambrian, fără nici un fel de precursori. În acest strat, fosilele sunt extrem de abundente, variate şi chiar complexe. Nici o specie de tranziţie nu se găseşte între aceste fosile cambriene, ca de altfel in nici unul din straturile „coloanei geologice”.

Aceste goluri de dovezi face pe savantul evoluţionist britanic, Gerald Kerkut, să afirme: „Orice evidenţă în favoarea ideii evoluţioniste este foarte limitată şi circumstanţială prin natura ei. Filosofia evoluţiei este bazată pe presupuneri şi în consecinţă nu poate fi verificată ştiinţific.”

Mark Ridley, zoologul universităţii Oxford, mărturisea direct: „Nici un evoluţionist nu foloseşte raportul fosilelor drept evidenţă în favoarea teoriei evoluţiei şi împotriva teoriei creaţiunii”.

Iar revista Newsweek comenta: „Dovezile furnizate de fosile ne îndepărtează de la darwinismul clasic care este predat în şcoli. Veriga lipsă dintre om şi maimuţă este cea mai incitantă din întreaga ierarhie de fiinţe-fantomă. În raportul fosilelor, verigile lipsă constituie regula. Cu cât savanţii caută forme de tranziţie mai mult, cu atât mai frustraţi devin ei.”

 

2. Incompatibilitatea cu legile naturale

 

Dacă primul criteriu este nesatisfăcut prin absenţa evidenţelor, cel de-al doilea criteriu este nesatisfăcut prin contradicţii flagrante cu legile ştiinţifice cunoscute.

 

a. Legile termodinamicii

Legea întâia a termodinamicii statuează că „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul doar se transformă”. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al cauzelor naturale şi materiale, energia sau masa nu se creează. Ea doar se transformă. Evoluţionismul, în schimb, pledează în numele ştiinţei pentru „o apariţie subită a universului, la întâmplare…”

Legea a doua a termodinamicii statuează „răcirea termică a universului”. În alte cuvinte: că universul organizat tinde să se dezorganizeze, căutând echilibrul, inerţia, un zero absolut; că niciodată, din întâmplare, materia nu se organizează spre planuri superioare, ci că doar se dezorganizează… Evoluţionismul însă se fundamentează pe creşterea de informaţie şi auto-organizarea materiei, în salturi către superior – fapt ce contrazice legea a doua a termodinamicii. Crezul că haosul, printr-un „Big-bang”, s-a transformat pe sine într-un creier cu 120 trilioane de conexiuni – este o violare a acestei legi. Doctrina că totul poate să crească în organizare, din pură întâmplare, într-un interval de milioane de ani, este acceptabilă doar ca un crez religios, nu ca teorie ştiinţifică.

 

b. Legea biogenezei

Evoluţionismul presupune că viaţa a apărut spontan, din materie moartă, printr-o întâmplare absolut fericită; că substanţele chimice lipsite de viaţă au avutputerea, cel puţin o dată, să se combine în mod spontan şi să producă organisme vii. Încă din 1890, Louis Pasteur a combătut decisiv crezul „generaţiei spontanee”, formulând legea că „viaţa provine doar din viaţă”. A susţine contrariul este neştiinţific.

 

c. Genetica

La data când evoluţionismul era acceptat ca teorie, ştiinţa naviga pe ape tulburi, ipotetice. Genetica nu exista. Ceea ce i-a frapat pe Darwin, Huxley şi Haeckel erau similitudinile morfologice. Argumentele anatomiei comparate la ora actuală sunt răsturnate de genetică. Speciile cu similitudini provin din arii diferite ale plajei ADN-ului [9]. Cca. 80 000 de gene compun cele 23 perechi de cromozomi umani. Comparativ, căpşuna conţine doar 8% faţă de om, în timp ce ceapa conţine de 12 ori mai mult (adică 960.000 de gene). Iar amoeba – de 200 de ori mai mult! Genetica consolidează noţiunea de specie distinctă, stabilă, unică, şi contestă transformismul.

Michael Denton, cercetător australian în genetică moleculară, scrie în cartea sa „Evoluţionismul – o teorie în criză”: „Ca rezultat al descoperirilor din ultimii 30 ani, la ora actuală ştim că există nu numai o despărţire clară între speciile vii, ci şi că această dramatică despărţire este absolut neunificată de nici o formă tranziţională („verigi lipsă”). Ba mai mult, aceste forme tranziţionale nu numai că sunt empiric absente, dar conceptual sunt chiar imposibile.”

 

– finalul părții întâi –

Source Link

Views: 2