Tag: omenire

Islamul – Religia omenirii

Islamul – Religia omenirii În veacurile de la începutul istoriei, când comunităţile umane s-au constituit în neamuri şi în triburi dispersate şi izolate unele de altele, în diferite zone ale lumii, când aceste neamuri şi triburi simţeau nevoia acută ca cineva să le trezească şi să le prevină, ca un reformator să le îndrepte şi […]

Islamul – Religia omenirii

download (78)În veacurile de la începutul istoriei, când comunităţile umane s-au constituit în neamuri şi în triburi dispersate şi izolate unele de altele, în diferite zone ale lumii, când aceste neamuri şi triburi simţeau nevoia acută ca cineva să le trezească şi să le prevină, ca un reformator să le îndrepte şi să le călăuzească, înţelepciunea Creatorului – care este Înţelept şi Bineştiutor – a impus trimiterea de mesageri care să vestească binele şi să prevină în cetăţile izolate ale acestor comunităţi, pentru ca ele să nu mai aibă argumentul neştiinţei şi ignoranţei. Aceşti mesageri au fost asemenea ambasadorilor însărcinaţi cu o misiune animată de principii unitare şi ei transmiteau voinţa Celui care-i trimitea cu misiunea – adică Creatorul -, transmiteau scripturile Sale şi împlineau mesajele Sale.

Unitatea mesajelor divine

Constatăm, de aceea, că fundamentele mesajelor trimişilor şi principiile propovăduirii lor sunt identice, pentru că ei toţi au fost trimişi de o divinitate unică – Creatorul – şi nu au fost deosebiri în credinţele pe care le-au propăvăduit, nici în spiritul actelor de devoţiune şi ritualurilor care le-au fost poruncite

şi nici în principiile de interacţiune materială, morală şi politică pe care le-au împlinit.

Diferenţele mari pe care le observăm astăzi între credinţele adepţilor mesajelor divine se datorează schimbărilor şi deformărilor introduse în principiile acestor religii. Dacă aceste religii anterioare şi-ar fi păstrat nealterate principiile lor iniţiale, aderenţii lor s-ar fi întâlnit cu musulmanii cu adevărat şi ar fi fost în consens cu ei şi toţi aderenţii credinţelor divine s-ar afla într-o singură religie şi ar urma aceeaşi cale şi s-ar călăuzi după orânduiala pe care Creatorul a transmis-o prin toate mesajele şi pe care i-a pogorât-o lui Muhammed.

Filozofia complementarităţii mesajelor

Constatăm că înţelepciunea lui Creatorul a ţinut seamă, în pogorârea mesajelor divine, de dezvoltarea comunităţilor de pe pământ, de comunităţile primitive care aveau legături limitate între ele, fiind izolate în cetăţile lor situate departe una de alta şi de comunităţile civilizate instruite, care  întreţineau legături comerciale, culturale şi politice. Observăm, de aceea, că rânduielile legislative diferă în

mesajele divine de la o comunitate la alta, în ceea ce priveşte forma lor, dar nu şi în ceea ce priveşte spiritul şi semnificaţia lor, pornind de la diferenţele în ceea ce priveşte nevoile comunităţilor de diverse tipuri de reformă şi de îndreptare. De pildă, faptele rele ale unei comunităţi pot să fie înşelarea la măsură şi la cântar şi ele au nevoie de o anumită îndrumare, pentru îndreptarea acestor vicii, în vreme ce faptele rele ale unei alte comunităţi

sunt nelegiuirile, iar faptele rele ale celei de a treia comunităţi sunt nedreptatea, întrecerea măsurii şi uciderea sufletelor pe nedrept. Fiecare dintre aceste comunităţi izolate are nevoie de o îndrumare specifică şi de legi cu caracter particular. Mediul limitat şi izolat impune ca prescripţiile şi legile sale pe care i le aduce trimisul să corespundă cu situaţia comunităţilor respective, atât în ceea ce priveşte modalităţile, cât şi în ceea ce priveşte

prescripţiile şi orânduielile, fără să fie nimic în plus, şi prin modalitatea care să garanteze cele mai adecvate mijloace pentru comunitatea respectivă.

Dacă aruncăm o privire asupra popoarelor primitive care nu cunosc alte mijloace care să le asigure existenţa, în afară de oile pe care le duc la păscut, hrănindu-se cu laptele şi cu carnea lor şi îmbrăcându-se în pieile lor, trăind în satele şi în pustiurile lor, constatăm că cea mai mare parte a rânduielilor şi legilor de care ele au nevoie sunt

dogme, principii ale ritualurilor, o serie de norme etice şi foarte puţine prescripţii referitoare la relaţiile reciproce. Constatăm, apoi, că ar fi absurd ca acestor oameni izolaţi, care nu ştiu nimic despre comerţ, meşteşuguri şi politică, să li se aducă un sistem cuprinzător de legi care să reglementeze vânzările, activitatea firmelor sau relaţiile internaţionale, de vreme ce ei nu ştiu nimic despre aceste tipuri de relaţii.

Source Link

Views: 3

Egalitatea rasială – partea a 3-a

Egalitatea rasială – partea a 3-a Mustafa Sibaee   Guvernul Africii de Sud a continuat sa practice discriminarea intre negrii si albi, in ceea ce priveste drepturile, obligatiile si privilegiile, in pofida protestelor comunitatii statelor asiatice si africane in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Anglia a continuat sa practide in Kenia actiuni de ucidere in masa […]

Egalitatea rasială – partea a 3-a

Mustafa Sibaee

 

Guvernul Africii de Sud a continuat sa practice discriminarea intre negrii si albi, in ceea ce priveste drepturile, obligatiile si privilegiile, in pofida protestelor comunitatii statelor asiatice si africane in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Anglia a continuat sa practide in Kenia actiuni de ucidere in masa impotriva patriotilor din comunitatile Mawmaw. Ba mai mult decat atat, a perseverat in aplicarea legii teritoriilor din anul 1915, care a oferit minoritatii alcatuite din 29000 de europeni drepturi asupra pamanturilor din Kenia pe care nu leau avut 4055000 de africani, care au fost urmariti si persecutati pe pamantul lor, in activitatea si in locuintele lor, cu toate ca ei au fost locuitorii acestei tari si stapanii de drept ai resurselor ei. Sir Eliot, primul inalt comisar numit in Kenia, in anul 1900 spunea in declaratia referitoare la politica guvernului sau in Kenia: “In cadrul protectoratului (adica Keniei), exista pamant pentru omul alb si ar fi o ipocrizie sa nu se recunoasca faptul ca interesele albilor trebuie sa prevaleze. Scopul principal urmarit prin politica si prin legislatia emisa trebuie sa fie crearea unei colonii a albilor”. Acest lucru a continuat sa fie telul guvernantilor europeni ai Keniei pana la dobandirea independentei: intregul teritoriu al tarii sa apartina europenilor albi care sa dispuna de resursele lui dupa bunul plac.

Printre ciudateniile legii referitoare la pamanturi este si prevederea ca guvernatorul are dreptul de a dona pamant cui voieste si ca orice suprafata de pamant care nu depaseste 5000 de fedani poate fi donate in schimbul unei rente nominale pe o perioada de 999 de ani! In anul 1925, colonialismul alb poseda in medie 500 de fedani, in vreme ce bastinasul nu poseda decat 8 fedani. Cat priveste politica de separare a negilor bastinasi de colonialistii albi, aceasta s-a bazat pe stabilirea anumitor locuri pentru negri, pe care ei nu aveau voie sa le depaseasca, iar cand colonialistii albi aveau nevoie de mana de lucru ieftina a negrilor, acestia erau obligati ca imediat dupa terminarea lucrului sa plece de pe fermele albilor si sa mearga la colibele sau locuintele lor din zonele joase, departe de cartierele albilor!

Trecand la America, vom afla lucruri uimitoare si dureroase: pe continentul nou, statuia libertatii ii intampina pe toti cei care sosesc in portul New York, iar pe soclul ei sta scris: “Dati-ne noua masele voastre obositoare, sarace, dornice sa respire in libertate! Trimiteti la mine ramasitele de pe litoralul vostru aglomerat, pe aceia care nu au adapost si tara! Iata-ma ridicand faclia in vecinatatea portii de aur!”

Da! In tara libertatii, a carei statuie a fost inaltata in cel mai mare dintre porturile si orasele sale, a avut loc tragedia oprimarii oamenilor de culoare si aceasta a fost cea mai ingrozitoare crima impotriva umanitatii! Noi nu invinuim poporul de crima si nu pretindem ceea ce nu este adevarat, ci poporul insusi recunoaste acest adevar. James Beasnis, senator american, spunea: ”Nici un om de culoare, care nutreste dorinta de egalitate politica nu poate sa lucreze in statele din Sud. Aceasta tara este proprietatea omului alb si trebuie sa ramana asa!”

Manifestarile oprimarii oamenilor de culoare in America au fost variate si au avut loc in diverse domenii.

coloreedIn domeniul cultural, nu li se permitea negrilor in douazeci de state sa studieze in aceeasi scoala cu albii. Articolul 207 din constitutia statului Mississippi suna astfel: “Se va avea in vedere in acest domeniu domeniul educatiei si invatamantului separarea copiilor albi de copii negri, fiecare din cele doua grupuri avand scolile sale proprii”.

In statul Florida, legile impuneau ca manualele scolare destinate negrilor sa fie diferite de cele ale albilor.

In domeniul casatoriei, era interzisa in aproape toate statele casatoria intre o alba si un negru sau intre un alb si o negresa. Constitutia unor state, cum era cea a statului Mississippi, stipula nulitatea casatoriilor de acest fel, ba chiar nulitatea casatoriei uni alb cu o femeie prin ale carei vene curge o optime de sange de negru!

In domeniul muncii, legislatia unor state stipula ca nu le este permis muncitorilor negri sa fie la acelasi nivel cu muncitorii albi dintr-o fabrica si nu le este permis negrilor sa intre sau sa iasa pe aceleasi porti cu albii!

In domeniul social, legile a patrusprezece state stipulau separarea negrilor de albi in trenuri si in autobuze, in cabinele telefonice si in spitale. Pana si in spitalele de boli mintale, nebunul alb era separat de nebunul negru! Mai ciudat decat toate astea este faptul ca stapanul unui cimitir pentru caini din Washington a declarat in anul 1947 ca el nu permite ingroparea cadavrelor de caini apartinand negrilor, justificand aceasta atitudine nu prin faptul ca nu ar suporta cainii sa fie ingropati in acelasi cimitir, ci prin faptul ca nu le convine clientilor sai albi sa accepte acest tratament reprobabil pentru cainii lor rasfatati, dupa moarte, adica egalitatea cu cainii negrilor.

Uneori, oamenii politici americani gaseau scuze pentru acesta situatie rusinoasa in faptul ca ura rasiala este mai puternica in statele din Sud, care erau mai putin civilizate decat statele din Nord, dar realitatea dezmintea aceste scuze, caci in toate marile orase din Nord, majoritatea covarsitoare a populatiei de culoare era concentrata in cartiere insalubre alcatuite din case darapanate din lemn prin care alergau nestingheriti soarecii si sobolanii si in care se ridicau in fiecare zi limbi de foc. In Harlem cartierul negrilor din New York revenea o camera la noua negri! Unul din ziarele vremii scria: “Daca am lua densitatea populatiei din cartierul Harlem drept regula si am incerca sa o aplicam la populatia Statelor Unite in ansamblu, am constata ca toti negrii ar putea fi adunati intr-o jumatate din New York!”

 

– sfârșitul celei de-a treia părți –

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Prima religie a omului de la facerea sa – 1

    Omenirea nu a început cu o civilizaţie, ci a început cu Adam şi cu comunităţile formate de descendenţii lui, ca mai apoi aceste comunităţi să dezvolte şi să formeze civilizaţii. Calculând după textele Scripturilor, Adam este creat de Dumnezeu acum aproximativ 7000 – 6000 de ani. Deşi Scripturile sunt baza spirituală a israeliţilor, […]

 

 

Omenirea nu a început cu o civilizaţie, ci a început cu Adam şi cu comunităţile formate de descendenţii lui, ca mai apoi aceste comunităţi să dezvolte şi să formeze civilizaţii.

Calculând după textele Scripturilor, Adam este creat de Dumnezeu acum aproximativ 7000 – 6000 de ani. Deşi Scripturile sunt baza spirituală a israeliţilor, cel mai vechi calendar evreiesc are ca an de început anul 3670 î.Ch.

Nu se poate calcula cu exactitate anul zero al facerii lumii, deoarece există puţine dovezi istorice sau arheologice în acest sens, iar cronologii înşiş au mari divergenţe de opinii.

religia oamenilorCu toate acestea, luând în considerare informaţiile referitoare la durata de viaţă a anumitor personaje biblice şi verificând evenimentele transmise prin textele sale cu dovezi istorice şi arheologice ale acestora, se poate determina aproximativ epoca în care aceştia au trăit.

Aşadar, luând de bază reperele cronologice din Vechiul Testament referitoare la anii de viaţă ai fiecărui descendent al lui Adam, se observă că Noe a trăit la aproximativ 1700 de ani după Adam şi la 5300 de ani înainte de Christos, deci prin anii 5300 î.Ch cel mai devreme sau 4300 cel mai târziu.

Continuând calculul în acelaşi mod, Avraam, ca descendent al lui Noe, a trăit la apoximativ 2100 – 2500 de ani după Adam şi la 4900 – 4500 de ani înainte de Christos, sau 3900 – 3500. Spre exemplu: Avraam a trăit , aproximativ, între anii 4500 – 3500 î.Ch., în Ur din Mesopotamia.

Source Link

Views: 2