Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Obligația ritualului sacrificării

    Într-o relatare, Profetul Muhammad ne spune: „Îndepliniţi ritualul sacrificării! Aceasta este tradiţia tatălui vostru, Avram.” (hadis) Musulmanii secolului nostru sunt mai determinaţi decât musulmanii care au trăit în secolele trecute să îndeplinească ritualul sacrificării. Dincolo de condiţiile religioase, naţionale, culturale, economice, sociale şi familiale, există anumiţi factori care-i determină să îndeplinească acest mod de […]

 

 

kurbanÎntr-o relatare, Profetul Muhammad ne spune: „Îndepliniţi ritualul sacrificării! Aceasta este tradiţia tatălui vostru, Avram.” (hadis)

Musulmanii secolului nostru sunt mai determinaţi decât musulmanii care au trăit în secolele trecute să îndeplinească ritualul sacrificării. Dincolo de condiţiile religioase, naţionale, culturale, economice, sociale şi familiale, există anumiţi factori care-i determină să îndeplinească acest mod de a-şi arăta devotamentul faţă de Allah. În esenţa acestor factori stă „conştiinţa de a proteja religia”.

Factorii care-i determină pe musulmanii zilelor noastre să se mobilizeze şi să sacrifice cât mai multe animale sunt următorii:

  • Efortul de a însămânţa, de a extinde şi a-i face pe ceilalţi musulmani să conştientizeze că ritualul sacrificării este un simbol al Islamului care dă naştere numeroaselor beneficii individuale, familiale, sociale, economice şi spirituale.
  • În timpul zilelor Sărbătorii Sacrificiului nu există vreo faptă mai plăcută lui Allah decât îndeplinirea acestui ritual. Convingerea că pe lângă sacrificarea unui animal obligatoriu, sacrificăm şi altele facultativ, nu face altceva decât să intensifice dragostea lui Allah pentru credincioşi.
  • Intenţia de a beneficia de cât mai mult fapte bune, sacrificând mai multe animale decât suntem obligaţi să facem. Cheltuind bani pentru sacrificarea mai multor animale câştigăm titulatura de „persoane care cheltuie din avere pentru a-L mulţumi pe Allah”.
  • Avertizarea şi înştiinţarea musulmanilor, în special a acelora bogaţi, care fie din neştiinţă, ori din ignoranţă nu sacrifică un animal, despre responsabilitatea din punct de vedere religios de a îndeplini acest ritual. De asemenea, prin organizarea unor campanii de conştientizare, nouă ne revine datoria de a le oferi ocazia să recupereze cele trecute.
  • Gândul de a-i ajuta pe cei nevoiaşi, oferindu-le ocazia ca în zilele de sărbătoare să se adune în linişte, pace şi bucurie în jurul mesei îmbelşugate.
  • Întocmai ca Profetul Mohamed (saaws), să arătăm celor sărmani şi nevoiaşi compasiune şi să sacrificăm animale şi în numele lor.
  • Să dăm dovadă de fidelitate şi loialitate faţă de Profetul nostru, învăţaţii musulmani, apropiaţii noştri care au trecut în nefiinţă şi să sacrificăm animale pentru sufletele lor.
  • Scopul de sacrifica mai multe animale este acela ca în Ziua de Apoi să păşim pe Podul Sirat (deasupra Iadului).
  • A oferi bani pentru sacrificarea unui animal nu-i ajutăm numai pe ceilalţi, ci şi pe noi înşine.
  • Dorinţa de a spori numărul faptelor bune prin sacrificarea cât mai multor animale, bazându-ne pe o relatare făcute de Profetul Mohamed conform căreia „acela care sacrifică un animal câştigă tot atâtea fapte bune cât numărul firelor de păr de pe pielea animalului sacrificat.”
  • Crezul potrivit căruia nici carnea şi nici sângele animalului sacrificat nu vor ajunge la Allah. La El va ajunge doar evlavia celui care a sacrificat animalul şi drept urmare, acesta va câştiga mulţumirea Lui.

 

sursa: publicația Zaman

Source Link

Views: 3

De ce jertfim animalul în numele lui Allah?

  Explicaţia rostirii numelui lui Allah la junghierea animalului Yusuf Al-Qardawi   Cererea de a se rosti numele lui Allah la junghierea unui animal are o semnificaţie adâncă, ce merită toată atenţia. Pe de o parte, acest lucru este contrar practicii păgânilor din perioada anterioară Islamului, care pomeneau numele pretinselor lor divinităţi la sacrificarea animalelor. […]

Explicaţia rostirii numelui lui Allah la junghierea animalului

Yusuf Al-Qardawi

Cererea de a se rosti numele lui Allah la junghierea unui animal are o semnificaţie adâncă, ce merită toată atenţia. Pe de o parte, acest lucru este contrar practicii păgânilor din perioada anterioară Islamului, care pomeneau numele pretinselor lor divinităţi la sacrificarea animalelor. Dacă poleteistul rostea numele idolului său în acest loc, atunci cum să nu rostească dreptcredinciosul numele Domnului său?

Pe de altă parte, aceste animale au în comun împreună cu omul faptul că ele sunt create de Allah şi că sunt fiinţe vii care au suflet. De ce ar fi omul stăpânul lor absolut şi ar avea dreptul de a lua sufletele, dacă acest lucru nu i-ar fi îngăduit lui de Creatorul său şi Creatorul lor, care este Stăpân peste toate cele de pe pământ? Rostirea numelui lui Allah în această situaţie înseamnă anunţarea acestei îngăduinţe venite de la Allah şi este ca şi cum omul ar zice: Eu nu săvârşesc aceasta pentru a nedreptăţi aceste fiinţe, nici pentru că le-aş socoti pe ele slabe, ci junghii în numele lui Allah, vânez în numele lui Allah, mănânc în numele lui Allah.

(extract din cartea “Permis şi Interzis în Islam”, autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II “Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman”, Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Source Link

Views: 2

Evreii si musulmanii – 3

  M. ‘Imarah   În cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor. “Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar […]

 

M. ‘Imarah

 

israel_shahakÎn cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor.

“Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar cauzarea morţii unui neevreu indirect nu este în nici un caz socotită păcat. Dacă ucigaşul neevreu cade sub influenţa legilor evreieşti, el trebuie ucis, indiferent dacă victima nu este evreu iar dacă ucigaşul adoptă iudaismul, el nu este pedepsit”.

Numeroşi hahami au comentat aceste afirmaţii şi au ajuns la concluzia logică a acestei angajări faţă de rânduială, adică posibilitatea uciderii tuturor neevreilor aparţinând unui  popor inamic sau chiar necesitatea uciderii lor, iar această idee este încurajată public începând din anul 1972 în îndrumarea soldaţilor israelieni habotnici.

Primul sfat oficial de acest fel apare într-o broşură publicată de comandamentul zonei centrale a armatei israeliene – sub a cărei autoritate se află Cisiordania. Hahamul responsabil, colonelul Fidan, afirmă în această broşură: “În cazul ciocnirii forţelor noastre cu civili în timp de război, în timpul urmăririi unei unităţi sau în timpul unei incursiuni, dacă nu există dovada că ei au provocat vreo pierdere forţelor noastre, există posibilitatea uciderii lor, ba chiar necesitatea săvârşirii acestui lucru, în conformitate cu rânduiala care îndeamnă chiar şi la uciderea civililor paşnici.”

Soldatul Moshe a adresat o scrisoare hahamului său Shimon Wiser, în care l-a întrebat: “În unitatea mea a avut loc o discuţie despre “puritatea  armei” şi despre posibilitatea uciderii arabului lipsit de armă, a femeilor şi a copiilor sau dacă trebuie să ne răzbunăm pe arabi. Fiecare a răspuns după cum l-a tăiat capul şi nu au ajuns la un răspuns categoric. Oare trebuie să-i ucidem pe arabi ca pe uriaşi, adică să-i omorâm până ce li se stinge amintirea pe pământ? “Şi să se şteargă amintirea uriaşilor sub cer.” (Deuteronomul: 25,9).

Sau să procedăm aşa cum se procedează în războiul drept, în care omul îi ucide doar pe soldaţi? Pot să ofer apă unui arab care se  predă?”

Hahamul Shimon Wiser i-a trimis soldatului Moshe o  scrisoare în care se spunea: “Am să-ţi transmit câteva vorbe ale înţelepţilor şi ţi le voi explica: Războiul la neevrei are reguli speciale, ca regulile jocului,  ale fotbalului, sau ale baschetului, dar războiul pentru noi – aşa după cum afirmă înţelepţii noştri – nu este un joc, ci este o necesitate vitală. Pornind de la aceste criterii, trebuie să ne gândim la modul purtării lui”. Hahamul Shimon obişnuia să spună: “Ucideţi-l pe cel mai bun dintre neevrei … celui mai bun dintre şerpi sfărâmaţi-i capul!” Aceasta este regula “purităţii armei” conform rânduielii şi nu conform concepţiei străine care a provocat numeroase pierderi  evreilor…”

Soldatul Moshe i-a răspuns hahamului astfel: “Am primit scrisoarea ta şi am înţeles-o astfel: Nu numai că îmi este permis în timp de război să ucid  orice arab şi orice femeie pe care o întâlnesc, dar este de datoria mea să procedez astfel… În ceea ce mă priveşte pe mine,  socotesc  că este de datoria mea să-i ucid, chiar dacă din aceasta  va rezulta o problemă din punctul de vedere al dreptului militar. Cred că această idee despre “puritatea armei” trebuie făcută cunoscută prin intermediul tuturor instituţiilor de învăţământ, pentru ca lumea să-şi formeze o părere în această privinţă şi să nu rătăcească prin labirintul “logicii”, îndeosebi în legătură cu o problemă ca aceasta. Trebuie explicată atât această idee, cât şi modul de îndeplinire a ei. De aceea, te rog să fii activ în privinţa acestei probleme, pentru ca soldaţii noştri să cunoască atitudinea strămoşilor noştri cu toată claritatea”.

Pornind de la această idee, în toate situaţiile în care evreii din armată sau din organizaţiile paramilitare au ucis arabi care nu luau parte la război, inclusiv situaţiile asasinatelor colective, aşa cum s-a întâmplat la Kafr Qasem în anul 1956, ucigaşii au fost  puşi în libertate sau au suferit condamnări extrem de neînsemnate şi au fost puşi în libertate înainte de executare, ceea ce face ca aceste condamnări să pară ca şi cum nici nu ar fi  existat”.

Aceasta este o prezentare a legii talmudice care îngăduie  vărsarea sângelui altora, al neevreilor, chiar şi al neparticipanţilor la război, chiar al femeilor şi al oamenilor buni. Logica acestui iudaism talmudic este un labirint şi o rătăcire care nu li se  potriveşte evreilor!

 

 

 

Source Link

Views: 3