Despre drepturile omului în Islam

  Dan Michi Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui […]

0Shares

 

Dan Michi

Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui Dumnezeu, împreună cu cărţile şi învăţăturile pe care le-au adus. Islamul susţine egalitatea dintre bărbat şi femeie în faţa Preaputernicului Dumnezeu. Islamul este cel care modelează sute de milioane de suflete, atenţionând întreaga omenire în legătură cu durata efemeră a vieţii pe Pământ şi accentuând asupra eternităţii celei care va urma. Şi nu în ultimul rând, tot Islamul oferă umanităţii un ghid complet de viaţă cu ajutorul Coranului, care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, şi al învăţăturilor Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), ultimul trimis al lui Dumnezeu.

Misiunea acestuia a fost aceea de a scoate omenirea din starea de ignoranţă şi nedreptate în care se afla, atât de departe de ghidarea dumnezeiască pe care o primiseră prin intermediul unui lanţ de trimişi şi al unor cărţi divine. Când Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) s-a născut în anul 571 e.n., omenirea trăia oprimată din toate punctele de vedere. Sclavia devenise un mod de trai. Femeile erau înjosite, iar fetiţele erau îngropate de vii, fiind considerate o ruşine şi un blestem. Drepturile omului, demnitatea, egalitatea, fraternitatea şi libertatea erau de mult timp apuse. Acesta era mediul pe care l-a întâlnit Islamul, al cărui înţeles înseamnă „pace” şi în care a trebuit să transmită mesajul unei judecăţi curate şi al justiţiei sociale. Şi a reuşit să doboare discriminarea bazată pe culoarea pielii, pe caste sociale, pe credinţă, rasă sau naţionalitate, instituind egalitatea, frăţia şi justiţia drept piloni de susţinere ai statului islamic.

Din acest moment, drepturile omului, care niciodată nu mai fuseseră exprimate atât de evident, au devenit parte integrantă din viaţa de zi cu zi a musulmanului şi o regulă dominantă a statului islamic, până când influenţele externe au condus diferitele segmente ale societăţii islamice departe de propriile sale valori şi prescripţii divine.

Poate că este puţin cam târziu în discursul nostru, dar pentru început să vorbim pe scurt despre ce înseamnă drepturile omului în Islam. Islamul a înzestrat umanitatea cu un set de reguli sociale care să determine viaţa umană într-un mediu al egalităţii, securităţii, justiţiei şi realizării de sine. Drepturile omului sunt, prin urmare, analizate în acest context, cu precădere de când ele au oferit indivizilor posibilitatea să se afirme şi să conlucreze pentru a-şi îndeplini rolurile pe care le au în această lume. Pe de altă parte, drepturile ar rămâne fără nici un suport logic, dacă nu ar fi însoţite şi de obligaţii.

În Islam, drepturile şi responsabilităţile se îmbină cu înţelepciune. Prin urmare, drepturile se termină acolo unde există riscul de a-l răni pe celălalt. În acest mod, dacă activităţile cu caracter industrial şi comercial sunt nu doar permise în Islam, ci chiar încurajate, fabricarea şi vinderea de droguri – nu, deoarece acestea sunt dăunătoare atât individului, cât şi societăţii. Educaţia, de asemenea, este mai mult decât permisă. Ea este un imperativ clar exprimat în versetele Coranului, însă tipărirea şi difuzarea materialelor care susţin exploatarea sexuală – nu. Ea ar corupe atât individul, cât şi societatea în care trăieşte. Afacerile financiare bazate pe profit şi pierdere sunt şi ele permise în Islam, dar nu şi cele care implică dobânda şi care ar putea să exploateze nevoile oamenilor, aducând avere celui care împrumută şi pierderi suplimentare celui care ia cu împrumut. În această schemă prezentată, Islamul menţine atitudinea demnă a oamenilor, aşa cum Preabunul Dumnezeu a spus în Coran:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam …(Al-Israa’ 17:70).

Legea islamică face referire la drepturi şi obligaţii sub un singur concept – hukm / lege − şi apoi îl integrează sub o noţiune şi mai generală de adl / justiţie. Din acest punct de vedere, toate fiinţele umane sunt Khulafah sau reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ, având atribuite o serie de calităţi pe care să le exercite pe durata vieţii lor. Fiind creaturile Preabunului Dumnezeu şi supuse Lui, fiinţele umane au fost înzestrate cu unele drepturi de către Creator, drepturi care sunt inviolabile în faţa celorlalţi semeni. În contrast cu aceasta, există drepturile seculare, oferite oamenilor astăzi, cu mare fanfară.

Într-un stat islamic, drepturile date de către Atotputernicul Dumnezeu rămân inalienabile, neputând să fie suspendate sau abrogate de către nimeni. Dumnezeu este Creatorul şi Susţinătorul Universului şi autoritatea Sa faţă de legea propusă garantează stabilitatea omenirii în toate aspectele vieţii, Dumnezeu fiind Atoateştiutor şi fără de eroare în judecată.

Islamul a prescris drepturi universale, fundamentale pentru umanitate, privită ca un întreg, drepturi care pot fi remarcate în orice situaţie. Sângele omenesc nu poate fi vărsat fără nici o justificare în faţa legii divine. Nimeni nu poate fi privat de viaţă, libertate şi drepturi în afara ei. Oprimarea femeilor, copiilor, vârstnicilor, bolnavilor sau a răniţilor nu este permisă. În această lumină, nemusulmanii care trăiesc în interiorul unui stat islamic au deplina protecţie a respectivului stat, deplina libertate a conştiinţei şi libertate religioasă, putând să relaţioneze cum doresc în interiorul limitelor trasate de lege, moralitate şi decenţă. Subliniind responsabilitatea protejării nemusulmanilor, profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) a spus: „Acela care aduce vreun prejudiciu unui dhimmi (nemusulman) mă loveşte pe mine, iar acela care mă răneşte pe mine, Îl răneşte pe Dumnezeu.”

În Islam nu există drepturi divine acordate regilor, imamilor sau amirilor. Drepturile şi responsabilităţile unui khalifah (conducător) sau amir (lider) au doar caracter funcţional şi sunt subiect al analizelor şi schimbării de către oricine. Un khalifah  este investit cu putere executivă doar cu scopul de a implementa voinţa colectivă a ummah (comunităţii islamice). Iar autoritatea unui stat nu este mai mult decât o extindere a forţei individului, ea însăşi putând face subiectul unui scrutin în orice moment.

În ceea ce priveşte securitatea vieţii şi a proprietăţii, instrucţiunile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) date în mesajul său de adio sunt remarcabile: „Vieţile şi proprietăţile voastre vă sunt interzise unii altora până în clipa în care Îl veţi întâlni pe Dumnezeul vostru în Ziua Judecăţii.”

Protejarea onoarei este prescrisă şi ea în Coran:

O, voi, cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile [să nu râdă] de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi. (Al-Hujurat 49:11).

Din acest verset se remarcă poziţia superioară acordată onoarei individuale şi protejarea ei de orice urmă de defăimare. Dreptul de a riposta împotriva regimului dictatorial este şi el instituit în Coran:

Lui Allah nu-I place rostirea de vorbe urâte în auzul lumii, doar dacă cineva este nedreptăţit. (An-Nisaa’ 4:148).

Iată cum, în Islam repararea nedreptăţii este un drept divin. Iar primul calif, Abu Bakr (r.a.), a spus chiar în primul său discurs după moartea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!): „Să mă sprijiniţi când am dreptate, dar să mă corectaţi când greşesc; daţi-mi ascultare atât timp cât urmez ordinele lui Dumnezeu şi ale Profetului Său, dar depărtaţi-vă de mine când voi devia de la ele!” Iar pentru libertatea conştiinţei şi a convingerilor există în Coran un verset încărcat de semnificaţie:

Nu este silire la credinţă! (Al-Baqarah 2:256).

Din perspectiva nevoilor primare există versetul:

Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş. (Adh-Dhariyat 51:19);

resursele devin o obligaţie care se stinge prin ajutorarea celor aflaţi în nevoi, a celor săraci şi obligând la formularea unei politici publice axată pe o mai mare redistribuire a avuţiei naţionale între state astfel încât nimeni să nu rămână lipsit de satisfacerea nevoilor de bază.

Referitor la drepturile femeilor şi la rolul familiei naturale ca structură de bază şi preţioasă a societăţii, haideţi să ne întoarcem la predica de adio a profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), în care a spus următoarele:

„O, oameni! Aveţi frică de Dumnezeu în ceea ce priveşte femeile! Cu adevărat, voi le-aţi luat prin grija lui Dumnezeu şi vi le-aţi făcut legiuite prin cuvintele lui Dumnezeu. Ele au obligaţia să-şi onoreze drepturile conjugale şi să nu facă lucruri necuviincioase. Voi însă aveţi obligaţia de a le asigura condiţii bune de trai, adică hrană şi îmbrăcăminte corespunzătoare.”

Aici trebuie notat că aceste cuvinte au aparţinut Trimisului Preabunului Dumnezeu, fiind rostite în secolul al VII-lea, când, în afara zonei Islamului, poziţia femeii în societate era, cu unele excepţii, destul de modestă şi chiar degradantă. Islamul, prin vocea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) i-a înălţat statutul, numind-o „partener şi ajutor apropiat” al soţului. În Coran există mai multe versete care-i conferă femeii o poziţie egală în societate, cu drepturi proprii, inclusiv dreptul de moştenire. Recunoaşterea valorii femeii nu doar în sânul familiei, ci şi în afara ei, îşi găseşte întruchiparea în Aişa, soţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) care, după moartea sa, a rămas una dintre cele mai importante autorităţi în materie de a înregistra hadisuri (colecţie de vorbe şi fapte ale Profetului care formează sursa secundară a legislaţiei islamice din zilele noastre). Această schimbare rapidă în modul de tratare a femeilor în Islam a avut loc, aşa cum am menţionat, într-o perioadă în care poziţia femeii era mult sub cea ocupată de bărbat şi efectul a fost aşezarea femeii pe o nouă treaptă în societatea islamică.

Desigur, au existat şi excepţii, unele chiar în acele timpuri. Este şi cazul primei soţii a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), Khadija. Ea a fost un excelent om de afaceri şi un antreprenor care l-a angajat pe Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) drept coordonator al caravanelor sale comerciale. Ulterior s-a căsătorit cu el, pe parcursul acestui mariaj Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) primind şi profeţia. Fiind pentru o perioadă angajatorul lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) şi posedând o avere însemnată, Khadija nu se număra printre femeile sărmane, cum erau cele mai multe din societatea arabă. În acest caz şi în alte situaţii similare intervine înţelepciunea cuvintelor Trimisului lui Dumnezeu (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) care au stabilit că femeia este un „partener şi ajutor apropiat” al soţului. Pe această cale, în Islam s-au pus bazele unei poziţii emancipate a femeii, în toate domeniile economice şi sociale.

Mai înainte, în acest discurs, am menţionat că drepturile omului au fost pentru prima dată stabilite în mod evident, odată cu sosirea Islamului, dar că ele au avut de suferit datorită influenţelor externe. Să detaliem acum acest aspect. Când s-a întâmplat această tragedie, dintr-o varietate de cauze istorice şi socio-politice, mai multe segmente ale societăţii islamice, în special cele care deja fuseseră afectate în mod treptat sub regulile coloniale din Asia, Africa sau de oriunde altundeva, s-au confruntat cu deteriorarea sistemului de valori moştenit. Rolul şi statutul femeii în domenii precum educaţia, dreptatea socială şi drepturile omului au avut de suferit. Sărăcia, analfabetismul, cultura şi moralitatea diferită, în general, au invadat societăţile islamice în acelaşi mod precum în cazul altor civilizaţii anterioare. Lumea islamică a căzut pradă unor situaţii care au determinat-o să-şi piardă abilitatea de a-şi reveni sau de a controla evenimentele. Iar rezultatul se poate observa chiar în zilele noastre în unele dintre statele islamice.

Întrebarea care se ridică: poate fi făcut Islamul responsabil pentru această stare? În căutarea unui răspuns, cineva va avea nevoie să se întoarcă către alte religii, în mod special către cele două care au precedat Islamul, şi să se informeze, spre exemplu, dacă poate fi Creştinismul blamat pentru câteva colonizări discutabile din Asia, Africa sau din alte părţi ale lumii, petrecute în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, colonizări care au violat în permanenţă drepturile omului. Sau poate să fie tras la răspundere Creştinismul pentru cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea, pentru pierderile imense de vieţi omeneşti şi materiale? Sau poate fi Creştinismul blamat pentru producerea şi propulsarea bombelor atomice asupra oraşelor Hiroşima şi Nagasaki care, printre altele, au încălcat şi drepturile omului? Ori religia creştină este cea care a introdus Holocaustul pe porţile Europei, cel care a afectat în mod brutal drepturile omului? Poate Iudaismul, ca religie, să fie făcut responsabil pentru devierea din comportamentul evreilor, când Moise s-a aflat pe muntele Sinai, aproape de Dumnezeu? Sau, oare, poate fi ţinută ca responsabilă religia iudaică pentru suferinţele pe care poporul palestinian le îndură din partea forţelor de ocupaţie israeliene astăzi, care încalcă în mod abuziv drepturile omului?

Răspunsurile nu sunt greu de găsit şi, în mod normal, ele se rezumă la unul singur: NU! Aşadar, acelaşi algoritm de judecată trebuie aplicat şi în ceea ce priveşte responsabilitatea Islamului în raport cu deficienţele din sfera respectării drepturilor omului care se pot observa în unele state islamice astăzi şi pe care le recunoaştem deschis.

Totuşi, cauzele acestor deficienţe ţin mai degrabă de circumstanţe sau de condiţiile sociale, istorice, ancorate în neglijenţa practicii coloniale, decât de practica islamică.

Ajunşi în acest punct al discuţiei, îmi vine în minte un lucru interesant pe care doresc să îl împărtăşesc cu dumneavoastră: „Religia nu poate greşi. Acest lucru îl fac doar oamenii.”

Iată de ce, aşa cum este importantă asigurarea unor măsuri la nivel naţional şi internaţional care să împiedice revenirea la colonialism, imperialism, comunism şi alte curente „ismice” distructive sau la producerea şi utilizarea armelor de distrugere în masă, tot aşa de imperativă este şi asistarea tuturor ţărilor, inclusiv a celor islamice afectate, în calea eforturilor acestora de a readuce, cât mai repede posibil, bucuria manifestării drepturilor omului pe care Preabunul Dumnezeu, prin intermediul religiilor Sale divine, le-a conferit umanităţii.

Un pas important în această direcţie a fost făcut de către Organizaţia Conferinţei Islamice, cea care la Cairo, în august 1990, a adoptat în unanimitate Declaraţia drepturilor omului în Islam.

Mi-ar plăcea să-mi iau libertatea de a aduce în faţa dumneavoastră câteva dintre articolele sale, deoarece sunt reprezentative pentru discursul de astăzi.

 

Articolul 1

a) Toţi oamenii formează o singură familie, ai cărei membri sunt uniţi prin supunere în faţa lui Dumnezeu şi care provin din Adam şi Eva. Toţi oamenii sunt egali din punct de vedere al demnităţii, obligaţiilor şi responsabilităţilor de bază, fără nici o discriminare pe criterii de rasă, culoare, limbă, sex, credinţă religioasă, afiliere politică, poziţie socială sau alte considerente.

b) Toţi oamenii sunt creaturile lui Dumnezeu, iar cei mai iubiţi de către El sunt aceia care sunt cel mai de folos restului comunităţii. Nici unul nu este superior celuilalt decât în pietate şi în plinirea de fapte bune.

 

Articolul 5

a) Familia reprezintă baza societăţii, iar căsătoria – cărămida sa. Bărbaţii şi femeile au dreptul la căsătorie şi nici o restricţie legată de rasă, culoare sau naţionalitate nu poate să-i împiedice să-şi exercite acest drept.

b) Bărbatul este responsabil pentru sprijinul şi bunăstarea familiei.

 

Articolul 17

a) Oricine are dreptul să trăiască într-un mediu curat, departe de vicii şi de corupţia morală, un mediu care trebuie să cultive auto-dezvoltarea şi care să stea drept garant al statului şi al societăţii în general, în exercitarea drepturilor.

b) Oricine are dreptul la îngrijire medicală şi protecţie socială, precum şi la toate înlesnirile pe care le oferă societatea şi statul, în limitele resurselor de care dispun.

c) Statul trebuie să asigure dreptul individual la o viaţă decentă care să permită satisfacerea tuturor nevoilor de bază şi secundare, incluzând hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, educaţie, asistenţă medicală şi alte nevoi primare.

 

Iar în problematica guvernării şi a democraţiei, articolul 17 prevede:

a) Autoritatea implică responsabilitate, abuzul sau gestionarea ei într-un mod tendenţios fiind interzise în mod categoric, astfel încât drepturile fundamentale ale omului să poată fi garantate.

b) Oricine are dreptul să participe direct sau indirect la activităţile privind administrarea ţării sale sau să îndeplinească o funcţie publică conform prevederilor Şariei.

 

Acestea mă conduc către concluzia acestei prezentări. Declaraţia drepturilor omului în Islam reprezintă primul pas în revigorarea drepturilor şi obligaţiilor pe care Preaînaltul Dumnezeu le-a lăsat pentru oameni, cei care le conduc pe toate celelalte creaturi ale Sale de pe Pământ. În faţa realităţilor şi constrângerilor care îngrădesc mersul în această direcţie, adoptarea acestei declaraţii înseamnă câţiva paşi făcuţi înainte pe un drum lung şi dificil. Îmi place să cred că aceşti câţiva paşi ne sunt suficienţi să înţelegem că merită să continuăm această călătorie.

 

__________

www.islamulazi.ro

Source Link

Views: 2

0Shares

Cum ne alegem un prieten?

Stiai ca prietenul tau poate sa-ti fie Calea spre Paradis ? Trei criterii pentru alegerea unui bun prieten musulman Daca il vezi, el iti va aminti de Allah Preainaltul Drumul lui in viata te va inspira pe Calea lui Allah Preainaltul Cuvintele sale iti vor creste credinta Nu treceti cu vederea aceste lucruri minunate; ele ne fac […]

0Shares

Stiai ca prietenul tau poate sa-ti fie Calea spre Paradis ?

Trei criterii pentru alegerea unui bun prieten musulman

  1. prieten musulmanDaca il vezi, el iti va aminti de Allah Preainaltul
  2. Drumul lui in viata te va inspira pe Calea lui Allah Preainaltul
  3. Cuvintele sale iti vor creste credinta
  4. Nu treceti cu vederea aceste lucruri minunate; ele ne fac sa ne gandim cu adevarat la prietenii pe care ii avem
  5. Profetul Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus „Este probabil ca o persoana sa urmeze credinta prietenului sau, deci fiti cu bagare de seama la prietenii pe care ii aveti.” (Abu Daud si At-Tirmizi)
Source Link

Views: 2

0Shares

Contează o persoană?

  Acum câțiva ani, la o ceremonie de absolvire, directorul școlii a vrut să încurajeze elevii absolvenți să considere cu seriozitate ceea ce ei pot da societății prin faptul că avansează în călătoria lor spre educație. „Contează o persoană?” a întrebat el. Și în loc să își continue discursul, a făcut o demonstrație. El le-a […]

0Shares

 

Acum câțiva ani, la o ceremonie de absolvire, directorul școlii a vrut să încurajeze elevii absolvenți să considere cu seriozitate ceea ce ei pot da societății prin faptul că avansează în călătoria lor spre educație. „Contează o persoană?” a întrebat el. Și în loc să își continue discursul, a făcut o demonstrație. El le-a arătat un pahar mare plin cu apă și o pipetă. Apoi a întrebat, „Câte picături de apă credeți că sunt în acest pahar?”. După câteva încercări de ghicit ale elevilor, el a dezvăluit răspunsul, „2573 de picături! Le-am numărat eu însumi când umpleam paharul.” Ridicând pipeta, el a întrebat „Credeți că încă o picătură poate face vreo diferență în apa din pahar?” Copiii au răspuns plini de încredere, „Nu!”

Exact așa ne simțim noi. Ce poate face o persoană? Ce poate aduce o picătură de apă unui pahar plin cu apă? Efortul meu mic va face o diferență în această uriașă complexă lume?

Spre deosebire de răspunsul la întrebarea apei,răspunzând „nu” la această întrebare personală va rezulta într-o viață leneșă,inactivă, o viață fără energie și realizări. Șeitan folosește această tactică frecvent pentru a descuraja oamenii de la a face fapte bune, în special acele fapte care au un efect mai mare. Șeitan ne provoacă cu întrebări tot timpul: „Ai de gând să reformezi lumea? Cum vei reuși când toți cei dinaintea ta au eșuat? Ce e atât de special la tine? Crezi că această faptă mică va face vreo diferență? Oamenii sunt complet rătăciți ; te crezi un profet ca să îi călăuzești pe toți?”

Acestea și multe alte întrebări similare sunt de ajuns ca să oprească orice persoană de la a face bine, și poate cauza stagnare în reformarea unei societăți, în mod special când miza e mare și provocările sunt atât de extraordinare.

În acest articol, vom elabora mai mult asupra acestui obstacol și vom încerca să înțelegem cauzele. De asemenea vom stabili puterea spirituală necesară pentru a depăși această problemă și a învinge toate trucurile pe care Șeitan le folosește. Vom împărtăși câteva exemple pentru a fi proactivi și făcând cel mai mic efort chiar, rezultatul poate fi unul măreț.Vom ajuta cititorul să răspundă la întrebarea titlului, cu un răsunător, „Da! O persoană contează…foarte mult! ”

Sperăm ca la sfârșitului articolului, să fiți tot atât de entuziasmați ca și elevii de la absolvire cănd directorul le-a dovedit că se înșeală. El a adăugat încă o picatură în pahar, și diferența a fost atât de evidentă încât a stârnit aplauzele celor prezenți. Picatura a schimbat întregul pahar. Bineînțeles ca a facut-o. Era o picătură de colorant albastru!

Numai pe Tine Te adorăm, numai la Tine cerem ajutor. (Al-Fatihah 1:5)

Unul dintre obstacolele majore care hrănesc crezul că noi nu putem face o diferență este subestimarea propriului potențial. Nu spune Allah

Și omul este creat slab. (An-Nisaa 4:28) ?

Oricum, credincioșii găsesc putere în sprijinul lui Allah. Cu el, omul poate face minuni. Nu este o surpriză că trebuie să recităm acest verset de cel puțin 17 ori pe zi în rugăciunea noastră :

Numai pe TineTe adorăm, numai la Tine cerem ajutor. (Al-Fatihah 1:5).

Cu sprijinul lui Allah, slăbiciunea noastră este compensată. Atitudinea credinciosului când se confruntă cu o mare provocare este de a se îndrepta spre Allah și a-I cere ajutorul. Când lui Moise (Pacea fie asupra lui) , sarcina de a-l înfrunta pe Faraon i s-a părut colosală, el imediat i-a cerut ajutor și sprijin lui Allah :

A zis: Doamne, deschide-mi mie pieptul, și ușurează-mi mie lucrul (ce trebuie sa-l împlinesc). Și dezleagă-mi nodul limbii mele pentru ca ei să priceapă vorbele mele. (Ta-Ha 20:25-28)

Căutând sprijinul lui Allah este principala sursă de încredere în propriile abilități și un confort imens contra provocărilor și obstacolelor. Ar trebui ca mereu să ne reamintim,

Noi îi vom ajuta pe trimișii Noștri și pe cei care cred, atât în viața din această lume cât și în Ziua când se vor ridica martorii. (Ghafir 40:51)

Este o parte a credinței noastre că Allah este cel care face lucrurile să se întâmple ; rezultatele sunt în Mâinile Sale. Prin urmare,nu este efortul nostru cel care face ca lucrurile mărețe să se întâmple. Este El și El este capabil de a face orice. Noi doar trebuie sa Îi arătam angajamentul nostru, și minunile se vor întâmpla. Trebuie să ne reamintim mereu că nici Moise (Pacea fie asupra lui) nici toiagul său ar fi putut să împartă marea în doi munți de apă ; dar Allah PreaÎnaltul poate.

„Nu desconsidera nici o faptă bună…” (Muslim)

Așa cum păcatele mici și greșelile se adună pentru ruinarea noastră, faptele mici bune se adună pentru prosperarea noastră.

Alt obstacol este desconsiderarea faptelor mici și a nu vedea efectele acestora. Șeitan folosește această tactică pentru a ne face să ignorăm faptele mici, atât bune cât și rele. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) ne-a avertizat cu privire la păcatele mici și greșeli prin relatarea lui Ahmad ,„Feriți-vă de păcatele pe care le considerați nesemnificative…” De asemenea ne-a îndreptat atenția spre faptele bune mici pe care le considerăm nesemnificative: „Nu desconsiderați nici o faptă bună…”(Muslim)

 

Nu doar o singură persoană contează; chiar și o faptă contează.

Prin urmare, Allah și Trimisul Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) ne-au arătat efectul amplu al faptelor mici mai ales în Viața de Apoi. Exemplele sunt numeroase. Allah spune în Coran:

Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb, îl va vedea. (Al-Zalzalah 99:7).

Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: „Robul lui Allah spune un cuvânt care Îl muțumește pe Allah, și nu îsi dă seama, Allah îi va ridica rangul cu el.” Și în descrierea faptului cum Allah înmulțește micile binefaceri ale robului Său, el (Pacea și binecuvântarealui Allah fie asupra lui) a zis: „…până ce, cea mai mică binefacere devine cât un munte.” (Bukhari)

Așa cum aceste mici binefaceri au mare răsplată în Viața de Apoi, acestea au de asemenea rezultate extraordinare în această viață. Chiar dacă suntem focalizați pe Viața de Apoi, Allah ne poate arăta rezultate extraordinare și în viața aceasta.

Amintiți-vă sfatul bun dat de profesorul Imamului Al Bukhari să adune toate hadisurile autentice ale Profetului într-o carte, ceea ce a rezultat în Cartea autentică a lui Bukhari.

Nu omiteți să investiți în fiul sau fiica voastră așa cum mama Imamului Ahmad a procedat până ce a devenit unul dintre cei mai mari savanți al Islamului.

Nu desconsiderați o sugestie similară cu cea a lui Umar ibn Al-Khattab de a compila Coranul, ceea ce a rezultat în păstrarea Coranului până în Ziua Judecății.

Nu desconsiderați o vorbire frumoasă similară cu cea pe care a avut-o Profetul față de At Tufayl ibn Amr pe când vizita Makkah, ceea ce a rezultat în credința întregului trib Daws.

Prin urmare, nu desconsiderați nici o faptă. Nu doar o persoană contează, chiar și o singură faptă contează.

Cu siguranță Ibrahim (Avraam) a fost o comunitate… (An-Nahl 16:120)

Acest verset îl descrie pe Profetul Ibrahim (Avraam) – pacea fie asupra lui – ca o comunitate (Ummah). Nu doar a pus în evidență cum Ibrahim (pacea fie asupra lui) a arătat diferite aspecte ale moralității și corectitudinii, dar de asemenea transmite sensul că a stabilit o comunitate. Comunitatea pe care Ibrahim a stabilit-o a fost comunitatea monoteismului,careia i-au aparținut toți profeții și mesagerii care au venit după el.

Dar ce mari fapte a făcut Ibrahim (pacea fie asupra lui)ca să fie numit o comunitate? Multe, dintre care cea mai extraordinară a fost să inițieze comunitatea. Doar fiind musulman și având mesajul Islamului la vremea lui i-a făcut pe toți cei care au venit ulterior să își traseze identitatea până la el și să simtă mândrie că îi aparțin. Allah vorbindu-i Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) spune:

Spune: Într-adevăr, Domnul meu m-a călăuzit pe un drum drept, o religie adevărată,religia lui Avraam… (Al-An`am 6:161)

Când se confruntă cu provocări mari, cei care inițiază binele sunt cei mai onorați. Nu pica în capcana a „ce ar face o persoana?”. Mai degrabă, trăiește în spiritul a „Lasă-mă să fiu eu primul care fac!” Amintiți-vă că cel mai mare dintre martiri este acela care stă în fața unui tiran impunând ce e corect și interzicând ce e greșit.

Fii ca cei șase oameni din Madinah care au îmbrățișat Islamul și l-au adus în orașul lor. Fii ca primul ambasador al Islamului al unui întreg nou oraș așa cum a fost Musab ibn Umar pentru Madinah.

Fii primul care începe, inițiază, stabilește și își dă silința. Dacă faci asta, vei primi răsplată pentru faptele tare și faptele celor care te urmează. Fii dintre cei care zic:

…și fă din noi călăuză pentru cei evlavioși. (Al-Furqan 25:74)

…pentru dezvinovățire la Domnul vostru. (Al-A`raf 7:164)

Un argument foarte des întâlnit pe care îl folosim pentru a ne abține de la a face fapte bune este, „nu este nici o speranță în ceea ce facem. „Același argument a fost folosit de câțiva israeliți când un grup de-al lor impuneau ce este corect și interziceau ce este greșit. Lor li s-a spus,

De ce îndemnați un neam pe care Allah voiește să-l nimicească sau să-l osândească la un chin greu? (Al-A`raf 7:164).

Ei au răspuns elocvent:

Ei au spus: Pentru dezvinovățire la Domnul vostru, și poate că ei vor avea frică! (Al-A`raf 7:164)

Allah ne va întreba despre societatea din jurul nostru. Allah ne va trage la socoteală pentru stricăciunea pe care o vedem în fiecare zi. Noi suntem responsabili pentru corupția din societate chiar dacă noi nu suntem corupți. Trebuie să facem ceva în legătură cu asta chiar daca ne gândim că poate nu va funcționa. Dacă funcționează, sărbătorim rezultatul. Dacă nu,vom avea o scuză să I-o prezentăm lui Allah când ne va întreba despre această responsabilitate: „O Allah, noi ne-am făcut datoria, iartă-ne te rugăm, și nu ne trage la răspundere pentru ceea ce fac alți oameni !”

„…și ei au venit afară (din peșteră) mergând.” (Bukhari)

Intenția curată față de Allah poate mișca pietre, schimba inimi, și reforma societățile.

Un concept important care ne va ajuta să mărim efectul faptelor noastre mici este conceptul intenției. Purificarea intenției față de Allah are un efect imens. Faptele mici, când sunt făcute cu intenție corectă și pură, au un efect extraordinar în viața aceasta înainte de Viața de Apoi.

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) ne spune povestea a trei oameni care au rămas blocați într-o peșteră,intrarea fiindu-le blocată de o piatră uriașă. În ciuda efortului lor, ei nu au fost capabili să o miște. După ce și-au extenuat forțele omenești, ei s-au întors spre Allah să îi salveze. Fiecare dintre ei s-a rugat. Toți și-au menționat faptele bune pe care le-au făcut în trecut. Fiecare își încheia povestea spunând, „O Allah, dacă știi că am făcut asta de dragul Tău, te rog scapă-ne din această dificultate.” (Bukhari). Piatra s-a mișcat câte puțin cu fiecare rugă până ce „…ei au ieșit din peșteră mergând.” (Bukhari)

Savanții folosesc această povestire autentică pentru a afirma că intenția pură mărește fapta. Intenția curată față de Allah poate mișca pietre, schimba inimi și reforma societățile. Asad ibn Zorarah i-a spus lui Musab ibn Umair când a fost abordat de marii conducători ai Medinei,

„Aceia sunt conducătorii oamenilor lor. Dacă ei îmbrățișează Islamul, mulți oameni care sunt după ei vor crede. Așa că fii sincer lui Allah când le vorbești.”

Și Musab a fost sincer și ei au crezut si la fel au făcut toți oamenii lor.

O lecție subtilă din această povestire extraordinară este importanța muncii colective. Piatra s-a mișcat complet când ei toți au contribuit la îndepărtarea ei prin faptele lor bune. Da, se poate ca o persoană să nu conteze, și se poate să nu obțină foarte mult de una singură. Dar un grup de persoane a căror intenție față de Allah este curată, poate face minuni.Allah spune,

Întrajutorați-vă în împlinirea faptelor bune și în evlavie… (Al-Ma’idah 5:2)

…îți aduc din Saba o veste sigură. (An-Naml 27:22)

Nu doar o persoană contează; ci chiar și o pasăre mică.

Pupăza este o pasăre frumoasă dar nu este singura care este frumoasă. Zboară lin și cu stil dar așa fac multe păsări. Nu este menționată în Coran datorită acestor lucruri. A fost datorită faptei ei mici referitoare la oamenii care venerau Soarele. A fost atitudinea proactivă a pupezei față de adevăr care a făcut ca numele ei să fie pomenit de miliarde de musulmani în cea mai autentică și onorabilă Carte. Este efortul ei mic care a îndrumat o regină și întregul ei regat să creadă în Allah cu Profetul Său ,Sulayman (pacea fie asupra lui). (An-Naml 27:20-44). Nu doar o singură persoană contează; chiar și o pasăre micuță contează.

 

______________________

Sursa: onislam.net   /   islamulazi.ro

Source Link

Views: 1

0Shares