Author: Vlad Stoica

Drepturile omului in Islam – 3

Dan Michi

 

Protejarea onoarei este prescrisă şi ea în Coran:

O, voi, cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile [să nu râdă] de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi. (Al-Hujurat 49:11).

Din acest verset se remarcă poziţia superioară acordată onoarei individuale şi protejarea ei de orice urmă de defăimare. Dreptul de a riposta împotriva regimului dictatorial este şi el instituit în Coran:

Lui Allah nu-I place rostirea de vorbe urâte în auzul lumii, doar dacă cineva este nedreptăţit. (An-Nisaa’ 4:148).

drepturile omului in islamIată cum, în Islam repararea nedreptăţii este un drept divin. Iar primul calif, Abu Bakr (r.a.), a spus chiar în primul său discurs după moartea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!): „Să mă sprijiniţi când am dreptate, dar să mă corectaţi când greşesc; daţi-mi ascultare atât timp cât urmez ordinele lui Dumnezeu şi ale Profetului Său, dar depărtaţi-vă de mine când voi devia de la ele!” Iar pentru libertatea conştiinţei şi a convingerilor există în Coran un verset încărcat de semnificaţie:

Nu este silire la credinţă! (Al-Baqarah 2:256).

Din perspectiva nevoilor primare există versetul:

Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş. (Adh-Dhariyat 51:19);

resursele devin o obligaţie care se stinge prin ajutorarea celor aflaţi în nevoi, a celor săraci şi obligând la formularea unei politici publice axată pe o mai mare redistribuire a avuţiei naţionale între state astfel încât nimeni să nu rămână lipsit de satisfacerea nevoilor de bază.

Referitor la drepturile femeilor şi la rolul familiei naturale ca structură de bază şi preţioasă a societăţii, haideţi să ne întoarcem la predica de adio a profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), în care a spus următoarele:

„O, oameni! Aveţi frică de Dumnezeu în ceea ce priveşte femeile! Cu adevărat, voi le-aţi luat prin grija lui Dumnezeu şi vi le-aţi făcut legiuite prin cuvintele lui Dumnezeu. Ele au obligaţia să-şi onoreze drepturile conjugale şi să nu facă lucruri necuviincioase. Voi însă aveţi obligaţia de a le asigura condiţii bune de trai, adică hrană şi îmbrăcăminte corespunzătoare.”

 

 

– partea a treia –

Source Link

Views: 4

0Shares

Drepturile omului in Islam – 5

Dan Michi

 

Răspunsurile nu sunt greu de găsit şi, în mod normal, ele se rezumă la unul singur: NU! Aşadar, acelaşi algoritm de judecată trebuie aplicat şi în ceea ce priveşte responsabilitatea Islamului în raport cu deficienţele din sfera respectării drepturilor omului care se pot observa în unele state islamice astăzi şi pe care le recunoaştem deschis.

Totuşi, cauzele acestor deficienţe ţin mai degrabă de circumstanţe sau de condiţiile sociale, istorice, ancorate în neglijenţa practicii coloniale, decât de practica islamică.

Ajunşi în acest punct al discuţiei, îmi vine în minte un lucru interesant pe care doresc să îl împărtăşesc cu dumneavoastră: „Religia nu poate greşi. Acest lucru îl fac doar oamenii.”

Iată de ce, aşa cum este importantă asigurarea unor măsuri la nivel naţional şi internaţional care să împiedice revenirea la colonialism, imperialism, comunism şi alte curente „ismice” distructive sau la producerea şi utilizarea armelor de distrugere în masă, tot aşa de imperativă este şi asistarea tuturor ţărilor, inclusiv a celor islamice afectate, în calea eforturilor acestora de a readuce, cât mai repede posibil, bucuria manifestării drepturilor omului pe care Preabunul Dumnezeu, prin intermediul religiilor Sale divine, le-a conferit umanităţii.

Un pas important în această direcţie a fost făcut de către Organizaţia Conferinţei Islamice, cea care la Cairo, în august 1990, a adoptat în unanimitate Declaraţia drepturilor omului în Islam.

Mi-ar plăcea să-mi iau libertatea de a aduce în faţa dumneavoastră câteva dintre articolele sale, deoarece sunt reprezentative pentru discursul de astăzi.

 

Articolul 1

 a) Toţi oamenii formează o singură familie, ai cărei membri sunt uniţi prin supunere în faţa lui Dumnezeu şi care provin din Adam şi Eva. Toţi oamenii sunt egali din punct de vedere al demnităţii, obligaţiilor şi responsabilităţilor de bază, fără nici o discriminare pe criterii de rasă, culoare, limbă, sex, credinţă religioasă, afiliere politică, poziţie socială sau alte considerente.

b) Toţi oamenii sunt creaturile lui Dumnezeu, iar cei mai iubiţi de către El sunt aceia care sunt cel mai de folos restului comunităţii. Nici unul nu este superior celuilalt decât în pietate şi în plinirea de fapte bune.

 

 Articolul 5

 a) Familia reprezintă baza societăţii, iar căsătoria – cărămida sa. Bărbaţii şi femeile au dreptul la căsătorie şi nici o restricţie legată de rasă, culoare sau naţionalitate nu poate să-i împiedice să-şi exercite acest drept.

b) Bărbatul este responsabil pentru sprijinul şi bunăstarea familiei.

 

Articolul 17

a) Oricine are dreptul să trăiască într-un mediu curat, departe de vicii şi de corupţia morală, un mediu care trebuie să cultive auto-dezvoltarea şi care să stea drept garant al statului şi al societăţii în general, în exercitarea drepturilor.

b) Oricine are dreptul la îngrijire medicală şi protecţie socială, precum şi la toate înlesnirile pe care le oferă societatea şi statul, în limitele resurselor de care dispun.

c) Statul trebuie să asigure dreptul individual la o viaţă decentă care să permită satisfacerea tuturor nevoilor de bază şi secundare, incluzând hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, educaţie, asistenţă medicală şi alte nevoi primare.

 

Iar în problematica guvernării şi a democraţiei, articolul 17 prevede:

a) Autoritatea implică responsabilitate, abuzul sau gestionarea ei într-un mod tendenţios fiind interzise în mod categoric, astfel încât drepturile fundamentale ale omului să poată fi garantate.

b) Oricine are dreptul să participe direct sau indirect la activităţile privind administrarea ţării sale sau să îndeplinească o funcţie publică conform prevederilor Şariei.

 

drepturile omuluiAcestea mă conduc către concluzia acestei prezentări. Declaraţia drepturilor omului în Islam reprezintă primul pas în revigorarea drepturilor şi obligaţiilor pe care Preaînaltul Dumnezeu le-a lăsat pentru oameni, cei care le conduc pe toate celelalte creaturi ale Sale de pe Pământ. În faţa realităţilor şi constrângerilor care îngrădesc mersul în această direcţie, adoptarea acestei declaraţii înseamnă câţiva paşi făcuţi înainte pe un drum lung şi dificil. Îmi place să cred că aceşti câţiva paşi ne sunt suficienţi să înţelegem că merită să continuăm această călătorie.

 

 

sursa: www.islamulazi.roSource Link

Views: 0

0Shares

“Melanismul industrial”

“Melanismul industrial”

În anul 1986, David Futuyma a publicat cartea „Biologia evoluţionismului“, care este acum acceptată drept una dintre sursele ce explică teoria evoluţiei prin selecţie naturală, într-un mod cât se poate de explicit. Cel mai faimos dintre exemplele sale legat de acest subiect este cel despre culoarea populaţiei de molii care pare să se fi închis în perioada Revoluţiei Industriale din Anglia. Este posibil să găsiţi această poveste a melanismului industrial în majoritatea cărţilor de biologie evoluţionistă, nu doar în cartea lui Futuyma. Povestea se bazează pe o serie de experimente realizate de fizicianul şi biologul britanic Bernard Kettlewell, în anii 1950, şi poate fi spusă pe scurt astfel:

"Melanismul industrial"

Conform cu această poveste, în jurul începutului Revoluţiei Industriale din Anglia, culoarea scoarţei copacilor din împrejurimile Manchester-ului era destul de deschisă. Datorită acestui lucru, moliile de culoare mai închisă (melanice) ce se opreau pe acei copaci puteau fi observate cu uşurinţă de păsările care se hrăneau cu ele şi, prin urmare, aveau foarte puţine şanse de a supravieţui. Cinzeci de ani mai târziu, în pădurile în care poluarea industrială a distrus lichenii, scoarţa copacilor a căpătat o culoare mai închisă, iar acum moliile de nuanţe deschise au devenit cele mai vânate, întrucât ele erau acum cele mai uşor de observat. Drept rezultat, raportul dintre moliile de culoare mai deschisă şi cele de culoare mai închisă a scăzut. Evoluţioniştii consideră aceasta drept un exemplu de dovadă irefutabilă pentru teoria lor. Ei îşi găsesc astfel refugiul şi consolarea în mistificarea adevărului, arătând cum moliile de culoare mai deschisă au „evoluat“ în molii de culoare mai închisă.

Totuşi, chiar dacă presupunem că această poveste ar fi corectă, trebuie să fie foarte clar că nu putem nicidecum să folosim aceasta drept dovadă pentru teoria evoluţionistă, întrucât nu a apărut nicio altă formă nouă care să nu fi existat înainte. Moliile de culoare mai închisă existaseră în populaţia de molii şi înainte de Revoluţia Industrială. Ceea ce s-a modificat a fost doar proporţia relativă dintre varietăţile de molii ce existau în respectiva populaţie. Prin urmare, moliile nu au căpătat o nouă caracteristică sau un organ nou, ceea ce ar fi generat „speciaţia“. Pentru ca o specie de molii să se fi transformat într-o altă specie de vieţuitoare, o pasăre spre exemplu, aceasta necesita ca la genele sale să se fi făcut adăugiri. Astfel, un întreg program genetic nou ar fi trebuit să fie încărcat astfel încât să includă informaţia despre caracteristicile fizice ale păsării.

Şi acesta este răspunsul ce trebuie să fie oferit poveştii melanismului industrial. Cu toate acestea, mai există o parte şi mai interesantă a acestei poveşti. Căci nu numai interpretarea, dar şi povestea în sine pare să fie invalidă. Ca cercetător în biologia moleculară, Jonathan Wells explică în cartea sa „Simboluri ale evoluţionismului“(Icons of Evolution), că povestea moliilor, cea care este inclusă în orice carte de biologie evoluţionistă şi care a devenit, prin urmare, „un simbol“ al evoluţionismului în acest sens, nu reflectă adevărul. Wells vorbeşte în cartea sa despre experimentul lui Kettlewell, cunoscut drept „dovada experimentală“ a poveştii, ca fiind de fapt un scandal ştiinţific. Iată câteva dintre elementele fundamentale ale acestui scandal:

  • Multe experimente realizate după Kettlewell au arătat că doar un singur tip de molii se aşază pe trunchiul arborilor, restul preferând să stea sub ramurile mici şi orizontale. Încă din anul 1980, a devenit clar că moliile nu se aşază de regulă pe trunchiul copacilor. În 25 de ani de muncă de teren, mulţi oameni de ştiinţă precum Cyril Clarke şi Roy Howlett, Michael Majerus, Tony Liebert şi Paul Brakefield au concluzionat că în experimentul lui Kettlewell, moliile au fost forţate să acţioneze atipic, prin urmare, testul nu poate fi acceptat ca fiind ştiinţific.
  • Oamenii de ştiinţă care au testat concluziile lui Kettlewell, au descoperit un rezultat chiar şi mai interesant. Deşi se aşteptau ca numărul moliilor de culoare deschisă să fie mai mare în regiunile mai puţin poluate din Anglia, moliile de culoare mai închisă erau de patru ori mai numeroase decât cele deschise la culoare. Aceasta înseamnă că nu a existat nicio corelaţie între populaţia de molii şi trunchiurile de copaci, aşa cum susţinea Kettlewell şi cum a fost repetat de aproape toate sursele evoluţioniste.
  • Pe măsură ce cercetările s-au aprofundat, scandalul şi-a modificat dimensiunile: „moliile de pe trunchiurile copacilor“ fotografiate de Kettlewell erau de fapt molii moarte. Kettlewell a folosit specimene de molii moarte pe care le-a lipit sau le-a prins cu acul de gămălie pe trunchiurile copacilor şi apoi le-a fotografiat. Într-adevăr, posibilitatea de a realiza acele fotografii era aproape inexistentă, de vreme ce moliile se aşază sub frunze şi nu pe trunchiul copacilor.

Aceste fapte nu au fost dezvăluite comunităţii ştiinţifice decât spre sfârşitul anilor 1990. Căderea mitului melanismului industrial, care a fost timp de decenii unul dintre subiectele cele mai preţuite din cursurile de „Introducere în teoria evoluţionismului“ din universităţi, a adus o mare dezamăgire în rândurile evoluţioniştilor. Aşa cum unul dintre ei, Jerry Coyne remarca:

„Reacţia mea este asemănătoare cu consternarea pe care am trăit-o atunci când, la vârsta de 6 ani, am aflat că cel care îmi aducea cadourile în Ajunul de Crăciun era tata şi nu Moş Crăciun.“

„Cel mai faimos exemplu de selecţie naturală“ a fost astfel trimis la mormanul de gunoi al istoriei ca un scandal ştiinţific, ceea ce era inevitabil, deoarece selecţia naturală nu este un „mecanism al evoluţiei“, contrar afirmaţiilor evoluţioniştilor. Selecţia naturală nu are capacitatea nici de a adăuga un nou organ unui organism viu şi nici de a îndepărta unul existent deja, şi cu atât mai puţin să transforme un organism al unei specii într-un organism aparţinând altei specii.Source Link

Views: 2

0Shares