Author: Vlad Stoica

Mutatiile – partea 1

Mutatiile – partea 1

 

Mutaţiile sunt definite drept întreruperi sau înlocuiri ce au loc în lanţul molecular al ADN-ului . ADN-ul se află în nucleul celulei organismelor vii şi conţine întreaga lor informaţie genetică. Aceste întreruperi sau înlocuiri sunt rezultatul unor efecte externe cum ar fi radiaţiile sau acţiunea chimică. Toate mutaţiile sunt „accidente“ şi acestea fie distrug nucleotide din compunerea lanţului de ADN, fie le schimbă locaţia. De foarte multe ori, mutaţiile creează asemenea stricăciuni şi schimbări, încât celula nu le poate repara.
Mutaţia, în spatele căreia evoluţioniştii se ascund în mod frecvent, nu este o baghetă magică ce transformă organismele vii într-o formă mult mai avansată şi perfectă. Efectul direct al mutaţiei este nociv. Schimbările realizate de mutaţii pot fi doar de genul celor trăite de oamenii de la Hiroshima, Nagasaki şi Cernobîl, care sunt: moarte, infirmitate şi boală…
dna mutation Mutatiile - partea 1Motivul pentru aceasta este foarte simplu: ADN-ul are o structură foarte complexă, iar schimbările aleatorii pot doar să dăuneze organismului. Aşa cum spunea şi B.G. Ranganatham:
„În primul rând, mutaţiile naturale sunt foarte rare în natură. În al doilea rând, majoritatea mutaţiilor sunt nocive, întrucât ele sunt schimbări mai degrabă aleatorii decât ordonate ale genelor; fiecare schimbare aleatorie apărută într-un sistem extrem de bine ordonat va fi în detrimentul sistemului şi nu spre mai binele lui. Spre exemplu, dacă un cutremur va zdruncina o structură foarte bine ordonată, cum ar fi o clădire, ceea ce va apărea va fi o schimbare aleatorie în structura clădirii care, cel mai probabil, nu va fi o îmbunătăţire a acesteia.“
Deloc surprinzător, până acum nu s-a observat nicio mutaţie folositoare. Toate mutaţiile s-au dovedit a fi dăunătoare. Omul de ştiinţă evoluţionist Warren Weaver a făcut următorul comentariu pe marginea raportului realizat de Comitetul pentru studiul Efectelor Genetice ale Radiaţiei Atomice, ce a fost constituit pentru a investiga mutaţiile care ar fi putut fi cauzate de armele nucleare folosite în cel de-al Doilea Război Mondial:
„Mulţi vor fi şocaţi de afirmaţia că practic toate genele mutante cunoscute sunt dăunătoare. Dar mutaţiile sunt necesare în procesul evoluţiei. Atunci cum ar putea un efect pozitiv – evoluţia către o formă superioară de viaţă – să rezulte din mutaţii dacă, practic, toate sunt considerate a fi dăunătoare?“
Source Link

Views: 0

0Shares

Mutatiile – partea a 2-a

 

Mutatiile – partea a 2-a
dna mutation Mutatiile - partea a 2-aToate eforturile de a „genera o mutaţie folositoare“ s-au soldat cu eşecuri. Timp de decenii, evoluţioniştii au realizat multe experimente care să producă mutaţii la musculiţele de oţet, întrucât aceste insecte se reproduc foarte rapid, iar mutaţiile pot să apară foarte repede. Generaţii după generaţii, aceste musculiţe au fost supuse proceselor de mutaţie, şi cu toate acestea, nu s-a observat nicio mutaţie benefică. Geneticianul evoluţionist Gordon Taylor a scris următoarele:
„Este un lucru izbitor, deşi nu este menţionat prea des, faptul că deşi geneticienii au reprodus musculiţele de oţet în laboratoare din întreaga lume, vreme de mai bine de şaizeci de ani – musculiţe care produc o nouă generaţie la fiecare a unsprezecea zi –, cu toate acestea, ei nu au văzut încă niciodată apariţia vreunei noi specii sau măcar a vreunei noi enzime.”
Un alt cercetător, Michael Pitman, a comentat eşecul experimentelor realizate pe musculiţa de oţet:
mutation fly Mutatiile - partea a 2-a
„Morgan, Goldsmith, Muller şi alţi geneticieni au supus generaţii întregi de musculiţe de oţet la condiţii extreme de căldură, frig, lumină, întuneric, cât şi la tratamente chimice şi radiaţii. Au fost astfel produse toate tipurile de mutaţii, practic de la cele mai banale până la cele mai vătămătoare. Evoluţia realizată de mâna omului? Nicidecum: foarte puţini dintre monştrii creaţi de geneticieni au putut supravieţui în afara sticlelor în care au fost creaţi. În practică, mutanţii mor, sunt sterili sau au tendinţa de a reveni la fenotipul sălbatic.“
Acelaşi lucru este valabil şi pentru oameni. Toate mutaţiile care au fost observate la fiinţele umane au avut rezultate dăunătoare. Iar în ceea ce priveşte acest subiect, evoluţioniştii au încercat să arunce o perdea de fum şi să înregistreze exemple de mutaţii evident dăunătoare ca fiind „dovezi ale evoluţiei“. Toate mutaţiile produse la oameni generează diformităţi, infirmităţi cum ar mongolismul, sindromul Down, albinismul, nanismul sau cancerul. Aceste mutaţii sunt prezentate în manualele evoluţioniste drept „mecanismul evoluţionist la lucru“. Inutil să mai spunem că un proces care lasă fiinţa umană cu o infirmitate sau bolnavă nu poate fi „un mecanism al evoluţiei“– întrucât evoluţia prin definiţie ar trebui să producă forme care sunt mult mai adaptate supravieţuirii.
Pentru a rezuma, există trei motive principale pentru care mutaţiile nu pot fi interpretate ca fiind în serviciul afirmaţiilor evoluţioniste:
l) Efectul direct al mutaţiilor este dăunător: Întrucât apariţia lor este aleatoare, aproape întotdeauna ele afectează negativ organismele vii care le suferă. Raţiunea ne spune că intervenţia inconştientă într-o structură perfectă şi complexă nu va îmbunătăţi acea structură, ci mai degrabă o va deteriora. Şi într-adevăr, până acum nu a fost observată nicio „mutaţie folositoare“.
2) Mutaţiile nu adaugă nicio informaţie nouă ADN-ului organismului: În urma mutaţiilor, particulele care formează informaţia genetică sunt fie smulse din locul lor, fie distruse sau mutate în locuri diferite. Mutaţiile nu pot să facă un organism viu să dobândească un nou organ sau o nouă caracteristică. Ele pot cauza doar anomalii precum un picior lipit de spate sau o ureche ce creşte din abdomen.
3)  Pentru ca o mutaţie să fie transferată generaţiei următoare, ea trebuie să aibă loc în celulele reproducătoare ale organismului: O schimbare aleatoare ce apare la nivelul unei celule sau al unui organ al organismului viu, nu poate fi transferată generaţiei viitoare. Spre exemplu, ochiul uman modificat ca urmare a efectelor radiaţiei sau datorită altor cauze, nu poate fi transferat generaţiilor următoare.
Este imposibil ca fiinţele umane să fi evoluat, întrucât nu există mecanism în natură care să genereze evoluţia. Mai mult decât atât, această concluzie concordă cu dovezile regăsite în arhivele fosilifere, care nu demonstrează existenţa vreunui proces de evoluţie, ci mai degrabă opusul.
Source Link

Views: 0

0Shares

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual

 

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual
 
Majoritatea oamenilor de ştiinţă care cred în evoluţionism acceptă teoria neo-darwinistă a unei evoluţii lente, gradate. În ultimii zeci de ani, totuşi, a fost propus un model diferit. Numit „teoria echilibrului punctual“, acest model susţine că speciile vii au apărut nu prin intermediul unei serii de mici modificări, aşa cum susţinea Darwin, ci prin intermediul unor transformări bruşte şi de mari proporţii.
 
Primii suporteri gălăgioşi ai acestei idei au apărut la începutul anilor 1970. Doi paleontologi americani, Niles Eldredge şi Stephen Jay Gould erau foarte conştienţi de faptul că pretenţiile teoriei neo-darwiniste erau complet respinse de dovezile fosile. Fosilele au dovedit faptul că organismele vii nu îşi aveau originea într-o evoluţie gradată, ci că acestea au apărut dintr-o dată şi complet formate. Neo-darwiniştii trăiau însă cu speranţa deşartă – şi încă o mai fac – că formele tranziţionale aşa-zis pierdute vor fi găsite într-o bună zi. Înţelegând că această speranţă era complet nefondată, Eldredge şi Gould au fost totuşi incapabili să-şi abandoneze dogma lor evoluţionistă, prin urmare au venit cu ideea unui alt model: teoria echilibrului punctual. Aceasta afirmă că evoluţia nu a avut loc ca rezultat al unor variaţii minore, ci mai degrabă prin modificări bruşte şi radicale.
 
 
Singurul scop al acestui model a fost acela de a oferi o explicaţie lipsurilor din dovezile fosile pe care modelul neo-darwinist nu le putea explica. Cu toate acestea, este mult prea puţin raţional să încerci să explici lipsa fosilelor din evoluţia păsărilor, afirmând că „o pasăre a ieşit dintr-o dată dintr-un ou de reptilă“, deoarece, aşa cum au admis chiar evoluţioniştii, evoluţia speciilor spre alte specii necesită transformări de mari proporţii şi avantajoase în ceea ce priveşte informaţia genetică. Totuşi nicio mutaţie, indiferent de natura ei, nu îmbunătăţeşte informaţia genetică şi nici nu adaugă ceva acestei informaţii. Mutaţiile pot doar să afecteze negativ informaţia genetică. Astfel încât, „mutaţiile majore“ imaginate de teoria echilibrului punctual vor putea cauza doar degradări sau deteriorări „majore“, adică „mari“ ale informaţiei genetice.Acest model nu era altceva decât un model pentru fantezii. Spre exemplu, paleontologul european O. H. Shindewolf, cel care a deschis calea pentru Eldredge şi Gould, susţinea că prima pasăre a apărut dintr-un ou de reptilă, ca urmare a unei „mutaţii majore“, şi aceasta ca rezultat al unui accident „foarte mare“ care a avut loc în structura genetică.14 Conform aceleiaşi teorii, unele animale de uscat s-ar fi putut transforma în balene uriaşe, trecând printr-o transformare bruscă şi vastă. Aceste afirmaţii, contrazicând toate regulile geneticii, biofizicii şi biochimiei sunt la fel de ştiinţifice precum basmele în care broaştele se transformă în prinţi! Cu toate acestea, fiind afectaţi de criza în care se aflau revendicările neo-darwiniste, unii paleontologi evoluţionişti au îmbrăţişat această teorie, care are drept trăsătură specifică faptul că este mai bizară decât însuşi neo-darwinismul.
 
Punctuated equilibrium IT.svg Metoda "încercare şi eroare"– Teoria echilibrului punctualMai mult decât atât, modelul „echilibrului punctual“ colapsează încă de la primii paşi datorită incapacităţii de a aborda problema originii vieţii, aceeaşi problemă ce respinge încă de la început şi modelul neo-darwinist. Întrucât nici măcar o singură proteină nu a putut să apară la întâmplare, dezbaterea asupra faptului că un organism format din trilioane de asemenea proteine a suferit o evoluţie „punctuală“ sau „gradată“ este lipsită de sens.
 
În ciuda tuturor acestor aspecte, modelul care este luat în considerare atunci când se discută despre „evoluţie“ este tot cel al neo-darwinismului. În capitolele care vor urma, vom examina mai întâi două mecanisme imaginare ale modelului neo-darwinist, iar apoi vom arunca o privire asupra dovezilor fosile pentru a testa acest model. După aceea, vom insista asupra problematicii originii vieţii, care invalidează atât modelul neo-darwinist, cât şi toate celelalte modele evoluţioniste cum ar fi cel al „evoluţiei în salturi“.
 
Dar, înainte de a trece la aceasta, ar fi de folos să reamintim că realitatea cu care ne vom confrunta la fiecare stadiu este aceea că scenariul evoluţionist este un basm pentru copii, o mare mistificare, care este într-o totală contradicţie cu lumea reală. Acesta este un scenariu ce a fost folosit pentru inducerea în eroare a întregii lumi, în ultimii 140 de ani. Mulţumită ultimelor descoperiri ştiinţifice, continuarea apărării acestei teorii a devenit în sfârşit imposibilă.
sursa: Harun Yahya
Source Link

Views: 2

0Shares