Omul din Nebraska

Omul din Nebraska

london news Omul din NebraskaÎn anul 1922, Henra Fairfield Osborn, directorul Muzeului American de Istorie Naturală, a declarat că a găsit o fosilă a unui molar ce aparţinea perioadei Pliocenului, în Nebraska de vest, în apropiere de Snake Brook. Acest dinte se presupunea că are atât caracteristici umane, cât şi de maimuţă. A început apoi o dezbatere ştiinţifică extinsă în jurul acestei fosile, care a început să fie numită „Omul din Nebraska“. În cadrul acestei dezbateri, unii au interpretat acest dinte ca aparţinând lui Pithecanthropus erectus, în timp ce alţii au susţinut că el era mai apropiat de un dinte uman. Omul din Nebraska a primit de îndată şi un „nume ştiinţific“: Hesperopithecus haroldcooki.
 
Mulţi specialişti i-au oferit lui Osborn susţinerea lor. Pe baza acestui singur dinte, au fost apoi trasate capul şi trupul Omului din Nebraska, Mai mult decât atât, Omul din Nebraska a fost chiar reprezentat împreună cu soţia şi copiii săi, sub forma unei întregi familii situate într-un cadru natural.
 
Şi toate aceste scenarii au fost dezvoltate pornind de la un singur dinte. Cercurile evoluţioniste şi-au pus atâta credinţă în acest „om fantomă“ încât atunci când un cercetător pe nume William Bryan s-a opus acestor concluzii părtinitoare ce se bazau pe un singur dinte, el a fost criticat extrem de dur.
 
În anul 1927, au fost găsite alte părţi ale scheletului. Conform acestor noi piese descoperite, dintele nu aparţinea nici unui om şi nici unei maimuţe. Atunci s-a realizat că el aparţinea unei specii dispărute de porc sălbatic american, numit Prosthennops. William Gregory şi-a intitulat articolul din revista Science în care anunţa adevărul: „Hesperopithecus: Se pare că nu este nici maimuţă şi nici om“69 Iar apoi, toate desenele lui Hesperopithecus haroldcooki au fost îndepărtate foarte repede din literatura evoluţionistă.
Source Link

Views: 3

Miracole stiintifice in Sfantul Coran – 3

Miracole stiintifice in Sfantul Coran – 3

 
10. Domnul a caracterizat cerul prin „cel cu drumuri”, „Pe cerul cel bine întocmit” (Adh-Dhariyat: 7) şi ştiinţa a descoperit, în secolul al XX-lea, că în stratul atmosferic şi în Univers se află drumuri şi traiectorii prin care s-a ieşit în spaţiul extraterestru şi s-a revenit pe pământ.
 
11. Coranul a stabilit numărul straturilor cerului de deasupra noastră la şapte straturi:
 
„Şi am durat deasupra voastră şapte ceruri unul peste altul” (Al-Mulk: 3);
 
„Oare nu aţi văzut voi cum acreat Allah şapte ceruri, unul peste altul?” (Nuh: 15);
 
„Deasupra voastră am făcut Noi şaptestraturi. Şi Noi nu suntem cu nebăgare de seamă faţă de creaturi” (Al-Mu’minun: 17).
 
Omul a descoperit, în secolul al XX-lea, că în stratul atmosferei terestre de deasupra noastră se află şapte straturi bine conturate şi cu drumuri. Există şapte ceruri înalte, aşa cum a spus Allah Preaînaltul: „Ta, Ha./ Noi nu ţi-am pogorât Coranul pentru ca tu să fii nefericit,/ Ci ca o chemare pentru acela care se teme [de Allah],/ [Şi ca] o revelaţie de la Acela care a creat pământul şi cerurile cele înalte” (Ta-Ha: 1-4). Ştiinţa nu ştie nimic despre ele până în momentul de faţă şi s-ar putea să nu afle nimic despre ele nici în viitor, căci ele sunt probabil situate în afara limitelor Universului – dar Allah ştie cel mai bine!
 
coran12. Ştiinţa nu a făcut distincţie între vânturi şi nori decât în secolul al XVII-lea, datorită învăţatului Decartes. In Coranul cel Sfânt, există zeci de versete, alături de numeroasele tradiţii, care fac distincţie clară între ele:
 
„Allah este Cel care trimite vânturile şi ele ridică nori, iar El îi risipeşte pe cer, aşa după cum voieşte, şi îi face pe ei bucăţi” (Ar-Rum: 48);
 
Miracole stiintifice in Coran„Pe cele care risipesc, împrăştiind,/ Şi pe cele care poartă povară” (Adh-Dhariyat: 1-2).
 
13. Rolul vânturilor de fecundare a norilor, acţiunea lor asupra condensării picăturilor minuscule din care sunt alcătuiţi norii, pogorârea ploii din ei şi cauzele producerii fulgerului nu au fost cunoscute decât în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, datorită cercetătorilor Coulier, Atiken şi Wegener. In următoarele cuvinte ale lui Allah Preaînaltul se face o referire clară la rolul vânturilor: „Şi Noi trimitem vânturile care fecundează şi trimitem apă din cer pe care v-o dăm de băut, însă voi nu o puteţi strânge” (Al-Hijr: 22).
 
14. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, cercetătorii în domeniul apei au considerat că apa din pânza freatică provine din mare, în vreme ce apa din pânza freatică provine din cer, aşa după cum a grăit Allah Preaînaltul: „Şi Noi am pogorât apă din cer cu măsură. Apoi, Noi am făcut-o să stea în pământ” (Al-Mu’minun: 18).
 
Source Link

Views: 6

Cum a fost ‘Ali ales calif?

 

 

Care este background-ul în cazul alegerii celui de-al patrulea calif dreptcălăuzit?

 

shutterstock_93404287            În timpul conducerii lui ’Osman au existat unele greutăţi şi periode dificile, însă mulţi istorici sunt de acord că motivul cel a important a fost că răspândirea Islamului era una rapidă şi un număr mare de oameni începuseră să urmeze Islamul în atât de multe şi variate zone, iar dintre aceştia nu toţi avuseseră şansa să se dezvolte în Islam sub supravegherea Profetului, aşadar erau unele aspecte cu care ei veneau din trecutul lor. Greutăţile au sfărşit prin asasinarea celui de-al treilea calif, ’Osman, un om foarte pios.

După asasinarea lui ’Osman situaţia era destul de confuză şi depresivă, iar ’Ali era foarte deprimat şi nefericit din cauza celor întâmplate. El se izolase şi s-a retras în singurătate. Unii dintre companionii proeminenţi ai Profetului au mers la el şi l-au implorat spunându-i că în timpurile de faţă, în situaţia dată  ei nu se puteau gândi la altcineva care să fie mai calificat şi competent pentru a fi cel de-al patrulea calif. Unii istorici afirmă că  el a ezitat şi a preferat să fie mai mult un sfătuitor decât un conducător. Acesta a fost caracterul şi firea tuturor califilor drept-călăuziţi. Ei erau toţi umili şi nu ajunseseră la conducere pentru putere, pentru că acea funcţie necesita foarte mult sacrificiu, nu precum în zilele noastre când conducătorii au tot felul de beneficii.

El a spus că nu poate accepta aceasta decât în moschee, locul comun pentru fiecare musulman şi musulmană de a-şi exprima opinia, şi cu accepţiunea şi consensul celorlalţi musulmani. Aceasta ne arată, din nou, aceleaşi principii de bază la care aderau toţi cei patru califi. Aceasta arată că indiferent de metoda sau mecanismul prin care fiecare dintre aceşti patru califi drept-călăuziţi a fost ales, fiecare dintre aceştia a fost ales după ba’iah.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal BadawiSource Link

Views: 2