Tag: coranul

De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?

De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?   Avand in vedere toate greutatile, umilintele la care era supus in Mecca, ne putem gandi de ce nu a emigrat pentru a transmite cuvântul lui Allah în alt loc, din moment ce Allah este Domnul Tuturor Cuvintelor, şi nu doar domnul celor din Quraish? Sau de […]

De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?

 

Avand in vedere toate greutatile, umilintele la care era supus in Mecca, ne putem gandi de ce nu a emigrat pentru a transmite cuvântul lui Allah în alt loc, din moment ce Allah este Domnul Tuturor Cuvintelor, şi nu doar domnul celor din Quraish? Sau de ce nu i-a lăsat să stea cu el, din moment ce în şederea lor exista un beneficiu confirmat? Cu siguranţă şederea lor în Mekka, în pofida numărului lor mic, i-ar fi determinat pe alţii să îmbrăţişeze Islamul, religia lui Allah.

 

În plus, existau printre ei un număr mare de familii nobile din Quraish, cele mai puternice şi mai influente. Din tribul Bani Umaiyah erau ’Uthmaan Ibn ’Affaan, ’Amr Ibn Sa’iid Ibn Al-’Aas şi Khaalid Ibn Sa’iid Ibn Al-’Aas. Din Bani Asad erau Az-Zubair Ibn Al-’Awaam, Al-Aswad Ibn Nawfal, Yaziid Ibn Zam’ah şi ’Amr Ibn Umaiyah. Din tribul Bani Zahrah erau ’Abd Ar-Rahman Ibn ’Awf, ’Aamir Ibn Abi Waqqaas, Maalik Ibn Ahyab şi Al-Muttalib Ibn Azhar. Aceştia şi alţii erau cei ale căror familii nu puteau răbda pentru mult timp persecuţia şi suferinţa care le era pricinuită. Atunci de ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu i-a lăsat să stea cu el, să-l susţină şi să reprezinte un semn al posibilei puteri aflate acum în mâinile sale?

 

Aici distincţia lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Profetul lui Allah, iese în evidenţă. El nu a dorit tulburări sau război civil, chiar dacă exista o mare probabilitate de a izbândi sau chiar dacă era sigur de victoria sa! Aici omenia şi îndurarea Profetului ies în evidenţă pentru că el nu putea suporta să vadă oameni persecutaţi din cauza lui, deşi era perfect conştient că sacrificiul este preţul plătit în fiecare luptă nobilă şi în fiecare misiune măreaţă. Sacrificiul trebuie făcut ori de câte ori este inevitabil. Dar acum, când a fost posibilă evitarea suferinţei, musulmanii au fost lăsați să apuce cealaltă cale. Atunci de ce nu li s-a alăturat?

Jannat.ul .Baqi Madina panoramio 1 De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?

Nu îi era poruncit să plece. Locul său era acolo unde se aflau idolii. Continua să rostească numele lui Allah, Unicul. Continua să îndure durere şi nedreptate fără teamă sau nelinişte pentru că el era cel rănit şi nu acei oameni slabi care au crezut în el şi l-au urmat şi nici acei oameni nobili care, de asemenea, au crezut în el şi l-au urmat! Oricine cunoaşte exemple ale unor astfel de cazuri de statornicie şi nobleţe a sacrificiului să le scoată la lumină. Aceasta este o atitudine nobilă, caracteristică doar profeţilor călăuzitori şi celor aleşi.

 

Source Link

Views: 3

Personalitatea Profetului

Personalitatea Profetului   Omul şi Profetul au coexistat în persoana lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) într-un mod minunat. Cei care au avut îndoieli cu privire la mesajul său nu au avut niciun dubiu în ceea ce priveşte distincţia sa, puritatea fiinţei sale sau puritatea omeniei sale. Allah a ştiut unde […]

Personalitatea Profetului

 

Omul şi Profetul au coexistat în persoana lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) într-un mod minunat. Cei care au avut îndoieli cu privire la mesajul său nu au avut niciun dubiu în ceea ce priveşte distincţia sa, puritatea fiinţei sale sau puritatea omeniei sale. Allah a ştiut unde să plaseze mesajul Său şi l-a ales pe acela care reprezenta maximum pe care omenirea îl putea atinge în privinţa măreţiei, nobleţei şi onestităţii. Oamenii l-au auzit dojenindu-i pentru orice exagerare de a-l glorifica sau a-i afirma supremația. Le-a interzis chiar să se ridice în picioare atunci când intra într-o încăpere. El a spus: „Nu vă ridicaţi precum fac nearabii atunci când vor să se slăvească unul pe celălalt.”

 

Când s-a petrecut eclipsa de soare în ziua în care fiul său, Ibraahiim, a decedat, musulmanii au spus că aceasta a fost determinată de tristeţea pentru pierderea lui. Dar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), onest, s-a grăbit să respingă şi să nege această presupunere, înainte ca ea să devină o legendă. A stat printre musulmani şi li s-a adresat după cum urmează: „Soarele şi luna sunt două semne ale lui Allah. Eclipsa nu este determinată niciodată de moartea sau naşterea cuiva.”

 

Oamenii aveau încredere în el şi realizarea a ceea ce i-a fost încredinţat merita mai mult decât gloria întregii lumi. Era sigur că a venit pentru a schimba modul de viaţă al omenirii şi că nu era un Profet doar al tribului Quraish sau doar al arabilor, ci era Profetul lui Allah trimis tuturor oamenilor de pe pământ!

 

Preamilostivul Allah a descris cât de departe va ajunge misiunea Profetului şi cât de departe va flutura stindardul său. Muhammad a înţeles adevărul credinţei pe care a afirmat-o, nemurirea de care va avea parte cât timp Allah va moşteni pământul şi pe cei care îl ocupă. Cu toate acestea, nu a văzut în sine, în religia sa, sau în succesul său fără precedent mai mult decât o cărămidă din construcţia noii lumi! Acest bărbat puternic s-a ridicat pentru a evidenţia această idee într-una dintre afirmaţiile sale: „Relaţia dintre profeţii care au venit înaintea mea şi mine este precum aceea a unui om care a construit o casă şi a decorat-o adecvat, fără a pune însă o cărămidă într-unul dintre colţurile sale. Acest lucru i-a făcut pe oameni să meargă în jurul ei şi să îşi exprime uimirea, spunând: «Nu va fi aşezată această cărămidă?» Eu sunt o astfel de cărămidă şi eu sunt ultimul dintre Profeţi.”

 

Toată viaţa sa, toate luptele, eroismul său, toată gloria şi puritatea sa, victoria obţinută pentru religia sa şi aceea de după moartea sa, nu erau decât o cărămidă, dar care era cheia de boltă a construcţiei noii lumi. El a fost cel care a subliniat acest lucru şi l-a repetat. În plus nu a susţinut un astfel de discurs dintr-o modestie calculată, pentru a hrăni foamea de glorie. A evidenţiat doar situaţia de fapt. Transmiterea a reprezentat o parte din chintesenţa mesajului. Deşi modestia era una dintre trăsăturile esenţiale ale lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), aceasta nu era unicul semn al măreţiei sale; el a atins un nivel neegalat de excelenţă şi de superioritate, devenind un semn şi simbol în sine.

brush colorado colt forney Personalitatea Profetului

Acesta a fost învăţătorul omenirii şi ultimul dintre profeţi. El a fost o lumină văzută de către oameni, a trăit printre ei ca fiinţă umană şi apoi, după plecarea sa din această lume, a fost perceput de către întreaga lume drept adevăr şi amintire.

Scopul vieţii companionilor lui a fost să urmeze lumina adusă de Muhammad, Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Preamilostivul Allah a contopit în el esenţa adevărului şi a demnităţii care i-au onorat astfel viaţa şi a luminat destinul omenirii.

Source Link

Views: 4

Sensuri ale expresiei „La ilaha illallah” – partea 2

  A. A. Mawdudi   Acum să vedem ce adevăruri mari exprimă această propoziţie scurtă La ilaha illallah. În primul rând ne întâlnim aici cu problema divinităţii. Ne aflăm faţă în faţă cu o lume imensă şi fără limite. Gândirea omenească nu poate înţelege începuturile ei şi nu-şi poate imgina care îi va fi sfârşitul. […]

 

A. A. Mawdudi

 
Acum să vedem ce adevăruri mari exprimă această propoziţie scurtă La ilaha illallah.
În primul rând ne întâlnim aici cu problema divinităţii. Ne aflăm faţă în faţă cu o lume imensă şi fără limite. Gândirea omenească nu poate înţelege începuturile ei şi nu-şi poate imgina care îi va fi sfârşitul. Din vremuri imemorabile ea acţionează pe un drum prestabilit şi se întinde spre viitor. În univers au apărut diferite fiinţe şi încă continuă să mai apară. Evenimentele se derulează atât de ameţitor, chiar şi o inteligenţă vie se găseşte în dificultate de a le putea urmări. Fără un sprijin din altă parte omul nu poate percepe sau intui, de unul singur, acest adevăr. De aceea el este înclinat să creadă că totul a apărut ca rezultat al hazardului.
Universul nu este o formaţiune întâmpătoare de materie, un conglomerat haotic de lucruri, o acumulare absurdă de obiecte, lucruri şi fenomene. Desăvârşirea şi perfecţiunea existente în univers nu sunt posibile în afara unui unic ziditor, conducător şi supraveghetor suprem. Dar cine poate să fie creatorul şi suveranul acestui univers? Acest lucru poate să-l îndeplinească doar unul care este suveranul tuturor lucrurilor, unul care este veşnic, unul care are puteri nelimitate şi în sfărşit, unul care este la curent cu tot ce există în univers într-un cuvânt, unul atotputernic. În acelaşi timp, pe lângă puterile nelimitate pe care le deţine, trebuie să fie, fără vicii. Numai o asemenea făptură poate fi creatorul, suveranul şi supraveghetorul universului.
Mai mult, toate aceste însuşiri divine trebuie să se concentreze într-o singură făptură. Se exclude ideea existenţei a două sau mai multe făpturi cu însuşiri şi caracteristici egale. În caz contrar, ar fi existat contradicţii între acestea. De aceea există o singură făptură cu puteri nelimitate, de care depind şi căruia se supun celelalte făpturi şi fenomene. Această situaţie se poate compara cu unele realităţi din viaţa socială. Aşa spre exemplu, la conducerea unui judeţ nu pot exista doi prefecţi, aşa cum o armată nu poate avea doi comandanţi supremi.
Universul este tot invizibil şi de aceea existenţa unor mai mulţi zei care să aibe misiuni şi atribuţii separate şi distincte se exclude; altfel ar fi existat un haos general în univers.
Cu cât ne gândim mai mult asupra acestei chestiuni, cu atât ajungem la convingerea că există un singur creator şi un singur suveran al acestui univers. Tocmai de aceea politeismul constitue o formă a ignoranţei şi nu are un temei raţional. Realităţile existente în viaţă şi în natură atestă aceste afirmaţii. Aceste realităţi îl conduc pe om la adevăr, adică la teuhid (Allah este unic).
Având în vedere această convingere, această credinţă în faptul că Allah este unic, să observăm cu atenţie acest univers infinit. Oare puteţisă întâlniţi între tot ce vă înconjoară, între tot ce vedeţi, observaţi, percepeţi sau între tot ce sânteţi capabili să imaginaţi o asemenea făptură, un asemenea lucru sau fenomen? Soarele, luna, stelele, animalele, păsările, peştii, materia, banul sau cineva dintre oameni posedă asemenea însuşiri? Desigur că nu! Pentru că tot ce există în univers a fost creat, se află sub un control permanent şi este orânduit până în cele mai mici amănunte. Ele depind unele de altele şi sunt nemuritoare şi trecătoare. Nu au independenţa de acţiune şi nu-şi pot continua existenţa. Starea de neajutorare în care se află fiecare dintre ele, reprezintă dovada faptului că haina divinităţii nu li se potriveşte. Ele nu prezintă nici cel mai mic semn al divinităţii şi nu au absolut nicio legătura cu divinitatea. Ele sunt lipsite de această putere divină şi a le atribui un statut divin constitue o mare nedpeptate şi ignoranţă. Semnificaţia lui La ilaha (alt Allah nu există) este aceasta. Nu există vreun om sau lucru care să merite credinţa sau închinarea noastră.
la ilaha 2Investigaţiile în această direcţie nu se opresc aici. Mai înainte am înţeles că nicio fiinţă umană şi nici altceva din univers nu posedă însuşiri divine. Această investigaţie a noastră ne conduce, cu certitudine, la acel adevăr de netăgăduit, că tot ce există în acest univers a fost creat de o putere supremă, că tot ce se întâmplă în univers este supus voinţei Lui. Această putere se numeşte Allah, iar în ceea ce priveşte însuşirea sa divină este unic şi nu poate avea vreun termen de comparaţie.
Această nouă cunoaştere este superioară tuturor celorlalte care au precedat-o pe aceasta. Această cunoaştere constitue punctul de plecare pentru celelalte cunoaşteri. Absolut în toate domeniile de cercetare ca fizica, economia, politica, sociologia, arta şi alte domenii, semnificaţia şi însemnătatea acestei scurte sintagme (La ilaha illallah) va fi şi mai mare, o dată cu aprofundarea analizelor în aceste domenii. Dar acest mod de înţelegere a lucrurilor constitue cheia care deschide orice uşă în domeniul cercetării, lumina care călăuzeşte drumul cercetătorului spre adevăr. Dacă acest adevăr este contestat, atunci acest drum nu va conduce niciodată la adevăr şi cei care vor merge pe acest drum greşit vor fi întotedeauna deziluzionaţi.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 5