CREDINŢA – O FORŢĂ REVOLUŢIONARĂ

  Muhammed Al-Ghazali   O credinţă puternică şi fermă este ca un izvor necesar din care se revarsă forţa pentru faptele dorite, curajul râvnit şi capacitatea de a îndura necazurile şi de a înfrunta pericolele. Ea creează în om un sentiment de nerăbdare şi un ataşament adânc faţă de idealul său astfel încât, dacă nu […]

 

Muhammed Al-Ghazali

 

O credinţă puternică şi fermă este ca un izvor necesar din care se revarsă forţa pentru faptele dorite, curajul râvnit şi capacitatea de a îndura necazurile şi de a înfrunta pericolele. Ea creează în om un sentiment de nerăbdare şi un ataşament adânc faţă de idealul său astfel încât, dacă nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul propus, nu ezită să-şi bea partea din cupa morţii.

Când credinţa se strecoară în inima omului şi prinde în ea rădăcini adânci, scoate la iveală doar astfel de rezultate. Ea umple inima şi mintea omului cu o asemenea forţă ce acoperă şi influenţează toate celelalte trăsături ale lui. Dacă îşi deschide gura, vorbeşte cu încredere şi siguranţă. Când începe un lucru, îl face cu interes deplin şi sinceritate. Dacă porneşte într-o călătorie, destinaţia se află înaintea ochilor săi. Dacă se bucură de judecată dreaptă, atunci şi lumea inimii este locuită de entuziasm şi curaj nestăvilit. Ezitarea nu-şi găseşte loc în inima sa şi nici vitejiile nu-l urnesc din calea sa, nici nu-l abat de la ţinta pe care şi-a propus-o. Nu este de mirare dacă se adresează tututor precum a zis un poet Urdu: „Vino-ncoace, o, tiranule! Să ne încercăm măiestria, / Tu încearcă-ţi săgeata, eu îmi voi încerca ficatul (curajul)”. Şi îi provoacă pe ceilalţi, atfel:

Lucraţi voi după atitudinea voastră şi voi lucra eu [după atitudinea mea] şi [curând] veţi afla voi / asupra cui va veni chinul care îl înjoseşte şi asupra cui se va coborî osânda veşnică!
[Az-Zumar 39:39, 40]

Acest accent provocator, acest spirit independent în fapte şi acţiuni, această încredere de sine în înţelegerea adevărului şi tradiţiei sunt calităţi ce-l desemnează drept o persoană marcantă în viaţă. El îi tratează pe oameni în lumina faptelor văzute şi trăite de el. Dacă îi află pe oameni procedând cu dreptate şi sinceritate, el îşi întinde mâna pentru cooperare, iar dacă îi vede că fac greşeli, se retrage şi îşi menţine conştiinţa vie şi trează.

Trimisul lui Allah a spus: „Fiecare dintre voi va trebui să înceteze să umble cu orice călător. Să nu spună că se află alături de ceilalţi şi dacă ceilalţi fac fapte bune, atunci face şi el la fel, iar dacă ceilalţi fac fapte rele, atunci şi el li se alătură. Să vă pregătiţi să cooperaţi cu ei dacă fac fapte cinstite şi să vă feriţi dacă fac fapte josnice”. (consemnat de Tirmizi)

Însă cel slab devine sclavul tradiţiilor şi obieceiurilor comune. Comportamentul unui astfel de om este condus de lucrurile care sunt comune societăţii. Dacă aceste obieceiuri şi practici sunt greşite şi instructive, atunci el cară povara necazurilor acestei lumi şi a celei ce va să vină.

Numeroase feluri de inovaţii au devenit obişnuite printre oameni, cu ocazia sărbătorilor sau doliului. Ei acordă mai multă atenţie acestor fapte inovatoare decât realităţile religiei.

credintaUn drept-credincios nu manifestă însă nici un interes faţă de astfel de lucruri care, din perspectivă religioasă, nu sunt susţinute de nici o dovadă. El întâmpină împotrivire şi dificultăţi dacă se opune obieciurilor populare şi tradiţionale, dar este evident că nu trebuie să-i pese de părerea nimănui, în ceea ce priveşte lucrările lui Allah. El trebuie să-şi atingă idealul. Săgeţile criticii şi înţepăturile limbii nu-i pot sta în cale.

Minciuna, care uneori este „succes”, este ulterior manevrată de indivizi puternici ce apoi distrug statutul şi rangul. Nici aceasta nu poate rezista multă vreme cu ajutorul şi sprijinul aliaţilor ei, fiindcă mulţi duşmani care astăzi o îmbrăţişează, fiind înşelaţi de minciună, mâine vor deveni suporteri ai celorlalţi duşmani. Ei le aprobă ţintele şi obiectivele, după ce le află caracterul şi îşi promit sprijinul după ostilităţi puternice şi duşmănoase.

Ibn Abbas a povestiti că Trimisul lui Allah a zis: „Allah nu este mulţumit de cel ce a căutat să facă pe plac oamenilor, nemulţumindu-L pe El, iar acei oameni sunt şi ei nemulţumiţi, deoarece au făcut pe plac celui ce şi-a atras nemulţumirea lui Allah. Allah este mulţumit de cel ce, nemulţumindu-i pe oameni, i-a făcut Lui pe plac şi i-a făcut acestuia vorbirea minunată şi faptele frumoase în ochii celorlalţi”. (consemnat de At-Tabarani).

Un musulman trebuie să se ţină pe lângă ceea ce el crede că este adevărat şi să nu ia în seamă insultele, bătaia de jos şi necazurile cu care se confruntă. El trebuie să adopte un comportament care să-i permită întotdeauna să încerce să obţină răsplata (sewab) de la Allah. Dacă aceia care cred în superstiţii şi lucruri absurde îşi bat joc şi râd de cei credincioşi, atunci un drept-credincios trebuie să fie puternic şi să-şi apere drepturile cu hotărâre.

Iar când te văd, nu te iau ei decât în derâdere: Acesta este cel pe care l-a trimis Allah ca Trimis? / Puţin a lipsit să ne ducă pe noi în rătăcire de la zeii noştri, dacă noi nu ne-am fi ţinut de ei cu statornicie! Însă ei vor şti, când vor vedea chinul, cine este mai rătăcit de la drum. [Al-Furqan 25:41, 42]

Fără îndoială, un musulman trebuie să simtă în personalitatea lui, forţa credinţei, iar, în mintea sa, apăsarea şi teama credinţei. Dacă lucrurile din jurul său nu-l influenţează, atunci el este precum o stâncă ce nu tremură sub biciuirea valurilor mării. Ce rău pot face oamenilor aceştia unuia care simte în inima sa, forţa credinţei şi încrederii, iar în virtutea legăturii cu Domnul său şi a statorniciei în religia sa, simte înlăuntrul său o nouă hotărâre şi un curaj proaspăt? Chiar dacă toţi aceştia se reped şi-l atacă, nu vor fi în stare să-i facă nici un rău.

Ibn Abbas povesteşte că odată călărea în urma Profetului . Acesta a zis: „O, Copile! Adu-ţi aminte de Allah şi El va avea grijă de tine. Adu-ţi aminte de Allah, pe El îi vei afla pretutindeni. Recunoaşte dreptul lui Allah, la bunăstarea ta şi El te va recunoaşte că eşti la ananghie. Dacă ai nevoie de ceva, cere lui Allah. Dacă îţi trebuie ajutor, caută ajutorul lui Allah, căci nimeni nu te va putea ajuta dacă Allah nu îngăduie să fii ajutat şi ei nu vor avea nici o putere. Şi dacă alţii vor să-ţi facă rău, însă Allah nu a hotărât acest lucru pentru tine, ei nu-ţi vor putea atinge nici măcar un fir de păr din cap. Cerneala de pe condei s-a uscat şi filele au fost adunate.”

Forţa unui musulman îşi trage seva din credinţa pe care o nutreşte în Unicitatea lui Allah. Deopotrivă, celelalte calităţi îl împiedică să accepte vreo ocară sau insultă în lumina aceasta, fiindcă un musulman este respectat şi i se acordă un rang înalt pe baza legăturii sale cu cerurile. În propria sferă de credinţă, el are forţa unei întregi comunităţi. Acestea sunt cuvintele lui Allah, ce vorbesc pentru el:

Spune: Oare să-mi iau eu alt aliat decât Allah, Creatorul cerurilor şi al pământului? El este Cel Mare care îi hrăneşte [pe toţi] şi căruia nu I se dă hrană”. „Spune: Mi s-a poruncit mie să fiu primul care primeşte Islamul! Şi să nu fii dintre politeişti!
[Al-An`am 6:14]

 

_______

Caracterul Musulmanului, Muhammed Al-Ghazali, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010

Source Link

Views: 1

SPIRITUL SI TRUPUL ÎN CREDINȚA MUSULMANULUI – 1

  O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! / Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?». Spune: «Ele […]

 

O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! / Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?». Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred, în viaţa lumească şi numai pentru ei în Ziua Învierii. Astfel facem Noi versetele Noastre limpezi pentru nişte oameni care pricep» (Surat Al-A`raf 7:31-32).

spiritualitatea musulmanului          Există numeroase versete coranice şi tradiţii autentice vestite (hadith-uri) referitoare la acest subiect, printre care şi tradiţia următoare: „Domnul tău are un drept la tine, sufletul tău are un drept la tine, neamul tău are un drept la tine şi dă fiecăruia dreptul său!“. Unul dintre companionii Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a spus lui: „Petrec nopţile în rugăciuni“. Un altul i-a spus: „Postesc tot  timpul“. Iar un al treilea a zis: „Eu stau departe de femei şi nu mă căsătoresc“. Atunci Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) le-a zis lor: „Jur pe Allah că eu sunt mai cu teamă şi mai cu frică de Allah, dar eu postesc şi mănânc, împlinesc rugăciunile şi dorm şi mă însoţesc cu femeile. Acela care fuge de rânduiala mea nu este cu mine“.  Când i s-a spus Trimisului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) că Abd Allah ben Amr posteşte ziua şi stă de veghe noaptea,  el a zis: „Nu face lucrul acesta! Posteşte şi mănâncă, dormi şi stai de veghe! Trupul tău are un drept de la tine, ochiul tău are un drept de la tine, soaţa ta are un drept de la tine şi gâtul tău are un drept de la tine“. Şi a mai zis Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): „Cu fiecare slăvire (tasbiha) a lui Allah se face o pomană (sadaqa), cu fiecare preamărire (takbira) a lui Allah se face o pomană, cu fiecare laudă (tahmida) se face o pomană, cu fiecare rostire a expresiei  «La ilaha illa Allah» / «Nu există altă divinitate în afară de Allah» se face o pomană, fiecare poruncire a unei fapte bune este pomană, cu fiecare oprire de la lucrurile reprobabile faceţi pomană şi împreunarea cu soţiile voastre este pomană“. Atunci l-au întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Şi, dacă unul dintre noi răspunde poftei sale, are pentru aceasta o răsplată?“. El le-a răspuns: „Aşa după cum dacă ea ar fi plasată între lucrurile oprite (haram), este socotită păcat, tot la fel dacă ea este plasată între lucrurile îngăduite (halal), există pentru ea o răsplată“. „Nu există monahism în Islam“. „Îmi sunt dragi din lumea voastră femeile şi parfumul şi mi-am făcut o bucurie din rugăciune“.

 

Source Link

Views: 5

CE ESTE ISLAMUL?

  În societățile occidentale, Islamul este judecat prin raportare la actele disperate ale unor grupuri de oameni. Această manieră de a analiza o religie nu este una obiectivă; astfel, dimpotrivă, se urmăreşte distorsionarea adevăratului în‏ţeles al Islamului. Dacă această perspectivă ar fi corectă, atunci, aplicată creştinătăţii, ce concluzii am putea trage, gândindu-ne la molestarea copiilor […]

 

asfintit minarete CE ESTE ISLAMUL?În societățile occidentale, Islamul este judecat prin raportare la actele disperate ale unor grupuri de oameni. Această manieră de a analiza o religie nu este una obiectivă; astfel, dimpotrivă, se urmăreşte distorsionarea adevăratului în‏ţeles al Islamului. Dacă această perspectivă ar fi corectă, atunci, aplicată creştinătăţii, ce concluzii am putea trage, gândindu-ne la molestarea copiilor şi la homosexualitate? Haideţ‏i să renunţ‏ăm la punctele de vedere propagandistice asupra Islamului! Şi unde putem găsi Islamul mai bine ilustrat decât direct la sursă, adică în Sfântul Qur’an şi Sunnah – tradiţ‏ia profetică? Pentru cineva interesat sincer de adevăr nu există altă cale.

Cuvântul „Islam“ provine din rădăcina „selam“ din limba arabă, care înseamnă „pace“. În limba arabă, ca în orice limbă semitică, pentru a decela rădăcina unui cuvânt trebuie să extragem din el consoanele conform ordinii lor în cuvânt. Înveşmântarea cu vocale sau cu litere mazida (un fel de sufixe şi prefixe) stă la baza tuturor formelor verbale şi a substantivelor derivate. Cu ajutorul diverselor sensuri obţinute, putem distinge, într-un mod foarte precis, rădăcina, în cazul de faţă – SLM. „Islam” reprezintă denumirea acţiunii ce are drept complement pe „muslim“, al cărui verb „aslama“ provine de la rădăcina SLM, ale cărei derivate gravitează toate în jurul cuvântului „pace”:

salam – pace, salut;

silm – stare de pace;

sallama – a saluta, a împăciui, a admite un argument, a se preda (unor convingeri, unei situaţii etc.);

salima – a fi vindecat, a scăpa (de boală, de duşman, de chinurile Iadului etc.);

istaslema – a se preda, a capitula;

aslama –  tranzitiv: a da ceva din toată inima, dintr-un sentiment de adorare, veneraţie, recunoştinţă;

– intranzitiv: a fi pătruns de pace, de pacea lui Dumnezeu.

Islamul este religia care vizează obţ‏inerea păcii prin supunerea faţ‏ă de voin‏ţa divină.  Simpla analiză lingvistică ne descoperă natura acestei religii.  E bine să notăm că acţ‏iunile unui individ sau ale unui mic grup de indivizi nu reprezintă neapărat credinţ‏a unui anumit segment social, iar religia nu poate fi făcută responsabilă de astfel de acţiuni.

Esenţ‏a Islamului o reprezintă acceptarea şi supunerea în faţ‏a lui Allah Preaînaltul, Creatorul şi acceptarea lui Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) drept Trimis al Său.

Source Link

Views: 5