Muhammed Al-Ghazali
O credinţă puternică şi fermă este ca un izvor necesar din care se revarsă forţa pentru faptele dorite, curajul râvnit şi capacitatea de a îndura necazurile şi de a înfrunta pericolele. Ea creează în om un sentiment de nerăbdare şi un ataşament adânc faţă de idealul său astfel încât, dacă nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul propus, nu ezită să-şi bea partea din cupa morţii.
Când credinţa se strecoară în inima omului şi prinde în ea rădăcini adânci, scoate la iveală doar astfel de rezultate. Ea umple inima şi mintea omului cu o asemenea forţă ce acoperă şi influenţează toate celelalte trăsături ale lui. Dacă îşi deschide gura, vorbeşte cu încredere şi siguranţă. Când începe un lucru, îl face cu interes deplin şi sinceritate. Dacă porneşte într-o călătorie, destinaţia se află înaintea ochilor săi. Dacă se bucură de judecată dreaptă, atunci şi lumea inimii este locuită de entuziasm şi curaj nestăvilit. Ezitarea nu-şi găseşte loc în inima sa şi nici vitejiile nu-l urnesc din calea sa, nici nu-l abat de la ţinta pe care şi-a propus-o. Nu este de mirare dacă se adresează tututor precum a zis un poet Urdu: „Vino-ncoace, o, tiranule! Să ne încercăm măiestria, / Tu încearcă-ţi săgeata, eu îmi voi încerca ficatul (curajul)”. Şi îi provoacă pe ceilalţi, atfel:
Lucraţi voi după atitudinea voastră şi voi lucra eu [după atitudinea mea] şi [curând] veţi afla voi / asupra cui va veni chinul care îl înjoseşte şi asupra cui se va coborî osânda veşnică!
[Az-Zumar 39:39, 40]
Acest accent provocator, acest spirit independent în fapte şi acţiuni, această încredere de sine în înţelegerea adevărului şi tradiţiei sunt calităţi ce-l desemnează drept o persoană marcantă în viaţă. El îi tratează pe oameni în lumina faptelor văzute şi trăite de el. Dacă îi află pe oameni procedând cu dreptate şi sinceritate, el îşi întinde mâna pentru cooperare, iar dacă îi vede că fac greşeli, se retrage şi îşi menţine conştiinţa vie şi trează.
Trimisul lui Allah a spus: „Fiecare dintre voi va trebui să înceteze să umble cu orice călător. Să nu spună că se află alături de ceilalţi şi dacă ceilalţi fac fapte bune, atunci face şi el la fel, iar dacă ceilalţi fac fapte rele, atunci şi el li se alătură. Să vă pregătiţi să cooperaţi cu ei dacă fac fapte cinstite şi să vă feriţi dacă fac fapte josnice”. (consemnat de Tirmizi)
Însă cel slab devine sclavul tradiţiilor şi obieceiurilor comune. Comportamentul unui astfel de om este condus de lucrurile care sunt comune societăţii. Dacă aceste obieceiuri şi practici sunt greşite şi instructive, atunci el cară povara necazurilor acestei lumi şi a celei ce va să vină.
Numeroase feluri de inovaţii au devenit obişnuite printre oameni, cu ocazia sărbătorilor sau doliului. Ei acordă mai multă atenţie acestor fapte inovatoare decât realităţile religiei.
Un drept-credincios nu manifestă însă nici un interes faţă de astfel de lucruri care, din perspectivă religioasă, nu sunt susţinute de nici o dovadă. El întâmpină împotrivire şi dificultăţi dacă se opune obieciurilor populare şi tradiţionale, dar este evident că nu trebuie să-i pese de părerea nimănui, în ceea ce priveşte lucrările lui Allah. El trebuie să-şi atingă idealul. Săgeţile criticii şi înţepăturile limbii nu-i pot sta în cale.
Minciuna, care uneori este „succes”, este ulterior manevrată de indivizi puternici ce apoi distrug statutul şi rangul. Nici aceasta nu poate rezista multă vreme cu ajutorul şi sprijinul aliaţilor ei, fiindcă mulţi duşmani care astăzi o îmbrăţişează, fiind înşelaţi de minciună, mâine vor deveni suporteri ai celorlalţi duşmani. Ei le aprobă ţintele şi obiectivele, după ce le află caracterul şi îşi promit sprijinul după ostilităţi puternice şi duşmănoase.
Ibn Abbas a povestiti că Trimisul lui Allah a zis: „Allah nu este mulţumit de cel ce a căutat să facă pe plac oamenilor, nemulţumindu-L pe El, iar acei oameni sunt şi ei nemulţumiţi, deoarece au făcut pe plac celui ce şi-a atras nemulţumirea lui Allah. Allah este mulţumit de cel ce, nemulţumindu-i pe oameni, i-a făcut Lui pe plac şi i-a făcut acestuia vorbirea minunată şi faptele frumoase în ochii celorlalţi”. (consemnat de At-Tabarani).
Un musulman trebuie să se ţină pe lângă ceea ce el crede că este adevărat şi să nu ia în seamă insultele, bătaia de jos şi necazurile cu care se confruntă. El trebuie să adopte un comportament care să-i permită întotdeauna să încerce să obţină răsplata (sewab) de la Allah. Dacă aceia care cred în superstiţii şi lucruri absurde îşi bat joc şi râd de cei credincioşi, atunci un drept-credincios trebuie să fie puternic şi să-şi apere drepturile cu hotărâre.
Iar când te văd, nu te iau ei decât în derâdere: Acesta este cel pe care l-a trimis Allah ca Trimis? / Puţin a lipsit să ne ducă pe noi în rătăcire de la zeii noştri, dacă noi nu ne-am fi ţinut de ei cu statornicie! Însă ei vor şti, când vor vedea chinul, cine este mai rătăcit de la drum. [Al-Furqan 25:41, 42]
Fără îndoială, un musulman trebuie să simtă în personalitatea lui, forţa credinţei, iar, în mintea sa, apăsarea şi teama credinţei. Dacă lucrurile din jurul său nu-l influenţează, atunci el este precum o stâncă ce nu tremură sub biciuirea valurilor mării. Ce rău pot face oamenilor aceştia unuia care simte în inima sa, forţa credinţei şi încrederii, iar în virtutea legăturii cu Domnul său şi a statorniciei în religia sa, simte înlăuntrul său o nouă hotărâre şi un curaj proaspăt? Chiar dacă toţi aceştia se reped şi-l atacă, nu vor fi în stare să-i facă nici un rău.
Ibn Abbas povesteşte că odată călărea în urma Profetului . Acesta a zis: „O, Copile! Adu-ţi aminte de Allah şi El va avea grijă de tine. Adu-ţi aminte de Allah, pe El îi vei afla pretutindeni. Recunoaşte dreptul lui Allah, la bunăstarea ta şi El te va recunoaşte că eşti la ananghie. Dacă ai nevoie de ceva, cere lui Allah. Dacă îţi trebuie ajutor, caută ajutorul lui Allah, căci nimeni nu te va putea ajuta dacă Allah nu îngăduie să fii ajutat şi ei nu vor avea nici o putere. Şi dacă alţii vor să-ţi facă rău, însă Allah nu a hotărât acest lucru pentru tine, ei nu-ţi vor putea atinge nici măcar un fir de păr din cap. Cerneala de pe condei s-a uscat şi filele au fost adunate.”
Forţa unui musulman îşi trage seva din credinţa pe care o nutreşte în Unicitatea lui Allah. Deopotrivă, celelalte calităţi îl împiedică să accepte vreo ocară sau insultă în lumina aceasta, fiindcă un musulman este respectat şi i se acordă un rang înalt pe baza legăturii sale cu cerurile. În propria sferă de credinţă, el are forţa unei întregi comunităţi. Acestea sunt cuvintele lui Allah, ce vorbesc pentru el:
Spune: Oare să-mi iau eu alt aliat decât Allah, Creatorul cerurilor şi al pământului? El este Cel Mare care îi hrăneşte [pe toţi] şi căruia nu I se dă hrană”. „Spune: Mi s-a poruncit mie să fiu primul care primeşte Islamul! Şi să nu fii dintre politeişti!
[Al-An`am 6:14]
_______
Caracterul Musulmanului, Muhammed Al-Ghazali, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010
Source LinkViews: 1
