Tag: credinta

Exprimarea într-o manieră umilă

  Umilinţa este un alt factor important în discursul drept-credinciosului. Ne este atrasă atenţia asupra problematicii moralităţii în acest verset coranic: Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei proşti le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!» (Al-Furqan 25:63). Drept-credincioşii sunt umili, cunoscând faptul că oricâte calităţi ar […]

 

umilintaUmilinţa este un alt factor important în discursul drept-credinciosului. Ne este atrasă atenţia asupra problematicii moralităţii în acest verset coranic:

Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei proşti le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!» (Al-Furqan 25:63).

Drept-credincioşii sunt umili, cunoscând faptul că oricâte calităţi ar avea, toate reprezintă binecuvântări de la Allah, iar El le poate lua înapoi oricând doreşte. Allah înştiinţează credinciosul de acest lucru în următorul verset:

Şi nu purcede pe pământ cu semeţie, căci tu nu vei [putea] despica pământul şi nici nu vei atinge înălţimea munţilor! (Al-Israa’ 17:37).

Oamenii sunt cu adevărat fără pic de putere în lumina măreţiei lui Allah. Cunoaşterea lui Allah cuprinde totul; El este Creatorul şi Posesorul tuturor. Din acest motiv, credincioşii se comportă conform cunoaşterii pe care o au în legătură cu degradarea morală pe care o vor suferi dacă vor deveni mândri de un anumit lucru care nu le aparţine, atunci când se vor afla în faţa lui Allah, în Ziua Judecăţii. Chiar şi în raport cu acel aspect prin care se fac remarcaţi, ei se umilesc, cunoscându-şi deficienţele, şi vorbesc recunoscând lipsa lor de putere. Chiar dacă aceia cu care vorbesc duc lipsă de unele calităţi, musulmanii nu devin niciodată aroganţi şi lăudăroşi, deoarece în următorul verset Allah i-a informat că El nu iubeşte oamenii plini de sine:

Nu te întoarce de la oameni şi nu păşi pe pământ cu semeţie, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi mândru! (Luqman 31:18).

Când dezbat un anumit subiect, musulmanii nu se exprimă într-o manieră condescendentă; ei vorbesc fiind conştienţi că toate cele afirmate li se aplică şi lor. Aşa cum ni se indică în versetul:

Dar nu! Omul întrece măsura, când se vede el bogat! (Al-’Alaq 96:6-7),

credincioşii acţionează cunoscând faptul că, dacă alunecă în îngâmfare, calităţile lor bune vor fi în detrimentul lor şi vor face o mare greşeală. Când vorbesc despre un subiect pe care îl cunosc bine, ei nu devin îngâmfaţi şi nu încearcă să atragă atenţia asupra lor. Dimpotrivă, ei adoptă o manieră de exprimare care reflectă recunoaşterea faptului că este numai Allah Cel care oferă puterea exprimării şi că numai Allah posedă cunoaşterea tuturor lucrurilor.

În versetul:

Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel lăudăros! (An-Nisaa’ 4:36),

Allah le aminteşte oamenilor să se comporte bine şi să nu fie aroganţi faţă de cei cu care vorbesc. Allah ne-a învăţat să fim umili în faţa părinţilor, prietenilor apropiaţi şi a cunoştinţelor întâmplătoare, a orfanilor şi a celor nevoiaşi. A te comporta umil în faţa celor care îţi oferă o atenţie deosebită, dar arogant în faţa celor pe care îi consideri inferiori, nu reprezintă o atitudine aflată în conformitate cu moralitatea coranică. Oamenii au responsabilitatea de a respecta aceste reguli în toate circumstanţele. De asemenea, musulmanii ştiu că a vorbi cu îngâmfare atunci când se află în faţa unei persoane egocentrice, invocând scuza: „Nu contează, el este la fel de arogant”, nu este corect. Modul de exprimare al musulmanilor trebuie determinat de cunoaşterea faptului că, peste tot şi în toate momentele, Allah este martor la fiecare cuvânt, iar acest simţ al obligativităţii morale poate fi dezvoltat numai prin urmarea învăţăturilor Coranului.

 

Source Link

Views: 2

Rabdare si Recunostinta

dupa Ibn Qayyim al-Jawziyyah Salman al-Farsi, Allah sa fie multumit de el, spunea: „Era odata un om caruia i-au fost daruite multe din bogatiile acestei lumi, si apoi i-au fost luate inapoi. Insa el continua sa Ii aduca Lauda si sa-I multumeasca Lui Allah, pana cand totul ii fu luat, pana si patul sau. Si […]

dupa Ibn Qayyim al-Jawziyyah

Salman al-Farsi, Allah sa fie multumit de el, spunea: „Era odata un om caruia i-au fost daruite multe din bogatiile acestei lumi, si apoi i-au fost luate inapoi. Insa el continua sa Ii aduca Lauda si sa-I multumeasca Lui Allah, pana cand totul ii fu luat, pana si patul sau. Si totusi el aducea Lauda si Ii multumea Lui Allah. Un alt om, caruia si lui ii fusesera daruite multe din bogatiile acestei lumi, il intreba: „Pentru ce Ii aduci Lauda si Ii multumesti Lui Allah?” Omul raspunse: „Ii aduc Lauda si Ii multumesc pentru binecuvantarile pe care, daca altii m-ar ruga sa le daruiesc lor, nu le-as da, nici in schimbul a tot ceea ce poseda ei.” ” Care pot fi acestea?” intreba celalalt. „Nu vezi?” intreba omul. „Ochii mei, limba mea, mainile mele, picioarele mele…”

Mukhallad ibn al-Husayn, Allah fie multumit de el, spunea: „Definitia recunostintei este de a te abtine de la actiuni rele.” Abu Hazim, Allah fie multumit de el, spunea: „Fiecare binecuvantare care nu te duce mai aproape de Allah, este o nenorocire.” Sulayman spunea „Pomenirea binecuvantarilor Sale, il face pe om sa-L iubeasca pe Allah.”

Hammad ibn Ziyad relata ca Layth ibn Abi Burdah spunea: „M-am dus la Maidah, unde l-am intalnit pe Abdullah ibn Salam, care imi spuse: „Ti-ar placea sa vizitezi un loc vizitat de catre Profet, (sallallahu ‘alayhi wa sallam) si noi sa-ti oferim sawiq si curmale?” Apoi el spuse: “Cand Allah ii va aduna pe oameni in Ziua Judecatii, El le va reaminti de binecuvantarile Sale. Unul dintre robii Sai va spune: „Reaminteste-mi ceva.” Si Allah subhanahu wa ta’ala va spune: „Adu-ti aminte atunci cand ai intampinat cutare greutate, si M-ai rugat, astfel incat Eu te-am eliberat de ea. Adu-ti aminte , atunci cand calatoreai in cutare loc, si Mi-ai cerut un tovaras de drum, si Eu ti-am dat…Adu-ti aminte cand ai cerut mana fetei lui cutare, si altii ii cerusera si ei mana, si Eu ti-am dat-o tie sa te casatoresti cu ea, si pe ceilalti i-am tinut departe de ea.” Robul Sau va sta in fata Domnului sau, Care ii va reaminti de numeroasele Sale bincuvantari.” Atunci, cel care povestea acestea (Layth), planse si spuse: „Sper ca nimeni sa nu stea in fata Domnului Sau, in acest fel, pentru ca cel care va sta astfel, va fi pedepsit.” (adica, daca Allah subhanahu wa ta’ala va trebui sa enumere binecuvantarile Sale, cuiva, acesta va fi un semn de nerecunostinta a aceluia, si el va fi pedepsit.)

Bakr ibn Abdullah al-Muzani spunea: “Cand un om trece printr-o nenorocire, el se roaga lui Allah si Allah il izbaveste de greutate. Apoi Shaytan vine la acel om si ii sopteste „Nu a fost chiar atat de rau cum ai crezut sa fie.” Astfel, recunostinta omului va fi slabita.

Zazan spunea: „Dreptul Lui Allah asupra omului care se bucura de binecuvantarile Sale este ca acest om sa nu foloseasca binecuvatarile Sale pentru a face actiuni rele.” Si un invatat spunea: „Binecuvantarea lui Allah asupra noastra, in a tine departe de noi bogatiile acestei lumi, este mai mare decat binecuvantarea a ceea ce el ne-a daruit, pentru ca Lui Allah nu I-a placut ca Profetul Sau sa aiba bogatiile acestei lumi. Astfel incat eu prefer sa traiesc in felul in care Allah l-a preferat pentru Profetul Sau, decat sa traiesc o viata pe care El nu a placut-o pentru acesta.”

Ibn Abi’d-Dunya spunea: „Mi s-a relatat ca unii invatati spun: `Savantul ar trebui sa-L slaveasca pe Allah pentru a-l fi deposedat de bogatiile acestei vieti, in acelasi fel in care ar trebui sa-L slaveasca pentru ceea ce El i-a daruit`. Cum poti compara binecuvantarile si bogatiile pentru care vei fi tras la raspundere, cu deposedarea de bogatii, care este o scutire in a fi testat, si care mentine mintea libera pentru adorarea si pomenirea lui Allah? Astfel incat el ar trebui sa-I multumeasca lui Allah, pentru toate acestea.”

Si se mai spunea: „Recunostinta este renuntarea la actiuni rele.” Ibn al Mubarak spunea: „Sufyan spunea:`Nu intelege corect religia, acela care nu considera rastristea ca pe o binecuvantare, si tihna ca pe o nenorocire.`”

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 1

Voia lui Allah

  Muhammad Ali Al-Hashimi   Femeia musulmană care se supune în mod firesc poruncii Domnului ei acceptă voia şi hotărârea Lui, deoarece acesta este unul dintre cele mai mari semne de credinţă, supunere, evlavie (taqua) şi virtute pentru o persoană. Aşadar, femeia musulmană care este călăuzită de învăţăturile islamului acceptă întotdeauna orice lucru care i […]

Muhammad Ali Al-Hashimi

Femeia musulmană care se supune în mod firesc poruncii Domnului ei acceptă voia şi hotărârea Lui, deoarece acesta este unul dintre cele mai mari semne de credinţă, supunere, evlavie (taqua) şi virtute pentru o persoană. Aşadar, femeia musulmană care este călăuzită de învăţăturile islamului acceptă întotdeauna orice lucru care i se întâmplă în această viaţă, indiferent dacă este bun sau rău, deoarece această atitudine de acceptare este bună pentru ea în toate situaţiile, aşa cum a explicat Profetul:

„Cât de uimitoare este treaba musulmanului! Treburile lui sunt toate bune. Dacă are parte de linişte, el este recunoscător şi acest lucru e bun pentru el. Dacă are parte de greutăţi, le întâmpină cu răbdare şi stăruinţă, şi acest lucru este de asemenea bun pentru el.”

Femeia musulmană este convinsă că orice lucru care i se întâmplă în această viaţă nu ar fi putut fi evitat şi orice lucru care nu i se întâmplă nu ar fi putut fi făcut să se întâmple. Toate se întâmplă după Voia şi Hotărârea lui Allah şi treburile ei sunt toate bune. Dacă i se întâmplă un lucru bun ea înalţă slavă la Allah, Cel Darnic, şi devine una dintre cei recunoscători, supuşi şi învingători; dacă uneori i se întâmplă ceva rău, ea întâmpină acel lucru cu răbdare şi tărie sufletească, şi astfel devine una dintre cei răbdători şi biruitori.

Cu această credinţă adâncă, femeia musulmană înfruntă transformările şi greutăţile vieţii cu un suflet liniştit, acceptând Voinţa şi Hotărârea lui Allah. Ea caută sprijinul Său cu răbdare, rugăciune şi speranţa unei răsplăţi de la El. Îşi înalţă rugăciunea spre Allah pentru ceea ce El a voit şi a hotărât, aşa cum Al-Khansa’ a făcut în ziua în care a auzit ştirile despre cei patru fii ai săi. Ea a zis: „Laudă lui Allah care m-a binecuvântat cu martiriul lor. Sper că Allah, în Îndurarea Sa, mă va alătura lor.”

Ea merge în locurile unde se roagă de obicei şi caută sprijinul lui Allah cu rugăciune şi răbdare, aşa cum Asma’ bint ’Umais obişnuia să facă atunci când greutăţile şi tragediile se ţineau lanţ. Ea şi-a pierdut primul soţ, Ja’far ibn Abu Talib, apoi a fost lovită de moartea celui de-al doilea soţ, Abu Bakr As-Siddiq, şi de cea a fiului ei, Muhammed ibn Abu Bakr.

Există multe astfel de exemple în trecutul femeilor musulmane care au crezut, au sperat la o răsplată de la Allah şi au înfruntat greutăţile cu răbdare şi tărie sufletească. Allah le va răsplăti cu mare măsură.

…Cei statornici vor primi răsplata lor fără măsură!  [Coran 39:10]

sursa: islam.ro

Source Link

Views: 2