Tag: credinta

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2 Muhammad ibn Abdullah Caraballo   Păcatul este o încălcare voită a Legii lui Dumnezeu sau a Legii binelui şi a răului. Responsabilitatea sau vina trebuie să cadă numai asupra persoanei care îl comite, nu şi asupra copiilor săi. Este culmea cinismului să consideri un copil păcătos la naştere. Cât de […]

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

Păcatul este o încălcare voită a Legii lui Dumnezeu sau a Legii binelui şi a răului. Responsabilitatea sau vina trebuie să cadă numai asupra persoanei care îl comite, nu şi asupra copiilor săi. Este culmea cinismului să consideri un copil păcătos la naştere. Cât de iraţional şi cu inimă de piatră poate deveni un om care crede în această dogmă se poate vedea în cazul Sfântului Augustin care a afirmat că toţi copiii care mor nebotezaţi sunt condamnaţi să ardă veşnic în Focul Iadului. Până recent, copiii nebotezaţi nu erau îngropaţi în locurile special amenajate pentru creştini, căci erau consideraţi că au murit având păcatul originar. Dacă însuşi fundamentul credinţei în ispăşire s-a dovedit a fi fals, aşa cum am văzut sprijinindu-ne pe învăţăturile lui Iisus (Pacea fie asupra sa!) şi pe raţiune, atunci suprastructura de credinţă construită pornind de la acesta trebuie să fie de asemenea falsă.

A doua parte a doctrinei creştine a ispăşirii este aceea că dreptatea lui Dumnezeu cere un preţ care trebuie plătit pentru păcatul originar şi alte păcate ale omului. Dacă Dumnezeu ar ierta un păcătos fără a-l pedepsi, ar implica negarea dreptăţii Sale. Reverendul W. Goldsack (The Atonement, p. 5) scrie în legătură cu acest subiect: „Trebuie să fie limpede ca lumina zilei pentru toţi că Dumnezeu nu Îşi poate încălca Legea: nu poate ierta un păcătos fără ca înainte să îi dea pedeapsa cuvenită. Căci dacă ar face asta, cine ar putea să spună că El este Drept şi Imparţial?”. Această viziune arată ignoranţa clară în ceea ce priveşte atributele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un simplu judecător sau rege. El este, aşa cum îl descrie Coranul − „Stăpânul Zilei Judecăţii”. El nu este doar drept, ci şi Milos, Iertător.

Dacă El găseşte ceva cu adevărat bun în om şi îl vede că se căieşte sincer, căutând să învingă răul ce se află în el, Atotputernicul Dumnezeu îi va ierta păcatele şi greşelile. La urma urmei, singurul scop corect al pedepsei este acela de a opri răul şi de a-l îndrepta pe păcătos. Pedepsirea unei persoane pentru păcatele din trecut, chiar şi după ce s-a căit, este un semn de răzbunare, nu de dreptate. Dacă El porunceşte o lege şi cere ascultare, nu este în beneficiul Său, ci în beneficiul omenirii.

Şi dacă El îl pedepseşte pe om pentru greşelile şi păcatele sale, nu o face pentru propria-I satisfacţie sau compensaţie, aşa cum pretinde dogma creştină, ci pentru a opri răul şi a purifica păcătosul. Dumnezeu poate şi chiar iartă greşelile şi păcatele celor în care vede bunătate adevărată şi a celor care s-au îndepărtat de propriile păcate şi s-au îndreptat, fără a-i pedepsi pe ei sau pe alte persoane în locul lor. Acest lucru nu este împotriva dreptăţii lui Dumnezeu. De aceea în Sfântul Coran se spune:

Spune: «O, voi, robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah!». Allah iartă toate păcatele. El este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim]. Întoarceţi-vă cu căinţă spre Domnul vostru şi supuneţi-vă Lui, înainte de a veni chinul la voi, căci apoi nu veţi mai putea fi voi mântuiţi! (Az-Zumar 39:53-54).

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

Source Link

Views: 0

Profetul Muhammad s.a.s. – 2

Profetul Muhammad s.a.s. – 2 Khurram Murad   Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Mekka Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a fost numai un om înţelept, corect şi milos, onorat şi respectat, ci şi o fiinţă spirituală, profund meditativă. Apropiindu-se de vârsta de 40 de ani, […]

Profetul Muhammad s.a.s. – 2

Khurram Murad

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Mekka

Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a fost numai un om înţelept, corect şi milos, onorat şi respectat, ci şi o fiinţă spirituală, profund meditativă.

Apropiindu-se de vârsta de 40 de ani, el a început să petreacă din ce în ce mai mult timp, uneori mai multe zile la rând, retras în meditaţie, adorare şi rugăciune în Peştera Hira din Jabal anNur.

Acela a fost locul în care într-o noapte, înainte de zorii zilei, în ultima parte a lunii Ramadan, luna de post pentru musulmani, îngerul Gibril a apărut înaintea lui în chip de om şi i-a spus: „Citeşte!”, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „Eu nu ştiu să citesc”, după care − continuă relatarea − „îngerul Gibril m-a copleşit cu îmbrăţişarea sa până ce nu am mai putut suporta. Apoi, el m-a lăsat şi a spus: «Citeşte!». Din nou am spus: «Eu nu ştiu să citesc». A treia oară, după ce m-a eliberat din îmbrăţişarea sa, îngerul a spus:

Citeşte! În numele Domnului Tău care a creat,

Care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul

tău este Cel mai Nobil, Este Cel care l-a învăţat cu calemul,

L-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut! (Al-‘Alaq 96: 1-5).

El a recitat aceste cuvinte după înger, iar, după aceea, îngerul i-a spus: «Tu eşti trimisul lui Allah!»”

Înspăimântat de prima experienţă divină şi copleşit de imensa povară a adevărului şi mesajului, el a ieşit din peşteră tremurând şi cu inima cutremurată. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a întors acasă şi i-a spus soţiei sale Khadija: „Acoperă-mă! Acoperă-mă!”. Aceasta l-a acoperit repede cu o mantie pentru a se linişti. Mai târziu, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a povestit soţiei cele întâmplate în peştera Hira, cum a ajuns el să fie numit trimisul lui Allah.

Întâmplarea din peştera Hira, aşa cum a fost povestită de Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a fost cea mai importantă din viaţa sa.

La baza afirmaţiilor sale a fost şi va rămâne propriul său cuvânt. A fost el cu adevărat un trimis al lui Allah? A fost întradevăr real ceea ce el a văzut? Sau doar o halucinaţie? A fost el un om posedat? A exprimat el în cuvinte, precum poeţii, ideile ascunse din inima sa?

Aceste întrebări sunt puse astăzi, aşa cum au fost puse şi de către companionii lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în acele vremuri. Timp de 15 ani, soţia lui a fost cea care a analizat tot ceea ce se întâmpla. Ea îl cunoştea prea bine pentru a se îndoi fie şi o clipă că el ar putea spune altceva în afara adevărului. De asemenea, îi cunoştea caracterul şi de aceea l-a crezut fără nicio ezitare.

Nu doar soţia lui, Khadija, ci şi prietenul său cel mai apropiat, Abu Bakr, fiul său, Zaid, vărul său, Ali, care locuia cu el, pe scurt − toţi cei care îl cunoşteau îndeaproape pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au crezut în onestitatea şi adevărul spuselor sale.

Khadija l-a dus pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la vărul ei, Waraqah bin Nawfal, care era creştin şi asimilase multe învăţături din scripturile creştine.

Atât evreii, cât şi creştinii aşteptau venirea ultimului Profet, aşa cum le fusese prorocit în scripturile lor. Nu i s-a spus lui Moise însuşi (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), chiar înainte de a muri:

Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fraţilor lor, cum eşti tu, şi voi pune Cuvintele Mele în gura Lui…

(Deuteronomul 18: 18)?

Doar fiii lui Ismail pot fi aceşti fraţi ai fiilor lui Israel (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Cine ar putea fi misteriosul Şiloh (Împăciuitor) dacă nu Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), despre care Iacob (Pacea lui Allah fie asupra sa!) prorocise cu puţin timp înainte de moartea sa, că lui îi va reveni responsabilitatea misiunii divine în „zilele de pe urmă”:

Apoi a chemat Iacob pe fii săi şi le-a spus: «Adunaţivă, ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele cele de apoi. Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, căruia i se vor supune popoarele…» (Geneza 49: 1-10).

Şi la cine altul în afară de Muhammed s-a referit Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) când a spus:

Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi… (el) nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi… (Ioan 16: 7-14)?

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 12

Transformă o lămâie în limonadă!

Transformă o lămâie în limonadă!   Aaid Al-Qarni O persoană talentată şi inteligentă transformă pierderile în profit, pe când cea netalentată îşi agraveaza problema, deseori dublând-o. Profetul (Pacea şi Binecuvântarea fie asupra lui) a fost forţat să părăsească Mecca, dar în loc să se dea bătut şi să îşi abandoneze misiunea, el şi-a continuat-o la […]

Transformă o lămâie în limonadă!

Aaid Al-Qarni

O persoană talentată şi inteligentă transformă pierderile în profit, pe când cea netalentată îşi agraveaza problema, deseori dublând-o.

Profetul (Pacea şi Binecuvântarea fie asupra lui) a fost forţat să părăsească Mecca, dar în loc să se dea bătut şi să îşi abandoneze misiunea, el şi-a continuat-o la Medina – oraşul care şi-a ocupat locul în istorie cu o viteză fulgerătoare.

Imamul Ahmad ibn Hanbal cu toate că a fost sever torturat şi biciuit a reuşit să treacă peste acestea şi a continuat să propovăduiască Islamul, devenind unul dintre cei patru intemeietori de scoli de jurisprudenta islamică. Imamul Ibn Teymiyeh a fost ţinut în puşcărie, dar când a ieşit a devenit un învăţat şi mai mare decât la început. Imamul As-Sarakhsi a fost luat ca prizonier şi ţinut pe fundul unui puţ nefolosit şi în ciuda acestora acolo a scris 20 de volume de jurisprudenţă. Ibn Atheer, după ce a devenit infirm, a scris “Jam’ey al-Ushul” şi “An-Nihayah”două dintre cele mai bune cărţi în privinţa Hadis-urilor. Imamul Ibn al-Gewzi a fost alungat din Bagdad. Apoi, în timpul calatoriilor sale, a devenit unul dintre cei mai buni recitatori ai Coranului. Malik ibn ar-Rayb era pe patul de moarte când a recitat unul dintre cele mai frumoase poeme care este şi în ziua de astăzi apreciat. Când copiii lui Abi Dhu’aib al-Hadhali au murit în faţa lui, i-a elogiat printr-un poem care este foarte cunoscut în intreaga lume şi apreciat.

Aşadar, dacă s-a abătut un necaz asupra ta, priveşte şi partea bună. Dacă ţi-ar da cineva un pahar cu suc de lămâie, pune-i tu o linguriţa de zahăr şi dacă primeşti un şarpe veninos, păstrează-i pielea preţioasa şi arunca restul:

Se poate întampla ca voi să urâţi un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie în timp ce voi nu ştiţi. [Al-Baqarah 2:216]

Înainte să înceapă Revoluţia franceză, Franţa avea doi mari poeţi: unul optimist şi celalalt pesimist. Ambii îşi scriau gândurile într-o celulă întunecoasă: cel optimist se uita la stele şi râdea, pe când cel pesimist se uita la oamenii de afară şi suspina. Priveşte şi partea cealaltă a lucrurilor – nu există rău pur, iar din toate situaţiile în care gaseşti un lucru bun, Allah te va răsplăti.

Nu este El Cel care răspunde aceluia care este la nevoie? [An-Naml 27:62]

La cine caută cei opresaţi şi cei slabi şanse de izbândă? Unde îşi caută toata lumea refugiu? La Allah. Nimeni altcineva nu are dreptul să fie venerat în afară de El.

Aşadar, este recomandabil să îl avem pe Allah în sufletele nostre la bine şi la greu, să îl căutăm în răstimpurile grele şi să ne căim neîncetat. În aşa fel, ajutorul şi liniştea de la El va veni cât mai repede:

Nu este El Cel care răspunde aceluia care este la nevoie când îl cheamă şi îndepartează răul şi vă face pe voi urmaşi pe pământ? Oare există altă divinitate în afară de Allah? Numai rareori vă aduceţi voi aminte. [An-Naml 27:62]

El îl salvează pe cel care se îneacă, îl ajută pe cel opresat, îl călăuzeşte pe cel rătăcit, îl vindecă pe cel bolnav şi îl linişteşte pe cel necăjit:

(Aminteşte-le lor), dacă ei se urcă pe corabie şi Îl invocă numai pe Allah, fără să îi facă Lui niciun părtaş însă după ce îi izbăveşte readucându-i pe uscat, iată pe ei cum Îi fac asociaţi. [Al-`Ankabut 29:65]

Pentru toate umilinţele pe care omul le face pentru a ieşi din greutăţi este recomandabil să se urmeze calea Sunnei. In Sunnah vei găsi modele demne de urmat şi cum să cauţi ajutorul la Allah. Dacă L-ai găsit, atunci nu mai ai nevoie de nimic, dar dacă îţi pierzi credinţa în El ai pierdut totul. Supunându-te Lui, vei face forma supremă de adorare. Dacă eşti persistent şi sincer în adorarea ta, Allah te va elibera de toate greutăţile şi grijile. Toate sforile se rup şi toate uşile se închid datorită lui. El este pretutindeni, aude şi vede totul:

Şi Domnul vostru zice: “Chemaţi-mă si Eu va voi răspunde. [Ghafir 40:60]

Dacă se întâmplă să treci prin necazuri şi durere, invocă-L pe Allah şi caută ajutor la El! Prosternează-te şi roagă-te pentru a obţine adevărata eliberare. Ridică-ţi mâinile pentru a-L adora mereu. Bate la uşa Lui, poartă-L mereu în Suflet şi aşteaptă-I ajutorul – astfel vei găsi adevărata fericire şi adevăratul succes!

___________

sursa: Nu te întrista!, autor Aid Al-Qarni

Source Link

Views: 2