Islam - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Căința – partea 1

Ce înţelegem prin “căinţă” ?

A te căi înseamnă a te întoarce la Allah, a-I cere iertarea păcatelor.

Allah Preaînaltul spune în Sfântul Quran:

Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi dreptcredincioşi, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi. (An-Nur:31).

Rugaţi-vă de iertare la Domnul vostru, apoi întoarceţi-vă, căindu-vă, la El! (Hud:3 ).

Unii oameni se consideră fără păcate, pentru că, zic ei, nu fură, nu mint, nu preacurvesc, nu înşeală etc. Alţii afirmă că sunt tineri şi nu au păcate, că bătrânii sunt cei păcătoşi şi de aceea consideră că doar ei trebuie să facă rugăciune.

În cele ce urmează vom vedea ce înseamnă de fapt un păcat şi cine trebuie să se căiască.

Fără îndoială, că fiecare dintre noi, face păcate, fie mici, fie mari, mai mult sau mai puţin conştient. De exemplu, un păcat mare poate fi considerat comportamentul urât faţă de părinţi prin ridicarea vocii, nerespectarea cuvântului lor, abandonarea lor la bătrâneţe etc. Poate nu ştiai, dar lacrimile mamei aduc supărarea lui Allah. Oare câţi dintre noi se poartă cu părinţii aşa cum ne cere Allah? Oare câţi dintre noi le respectă dorinţele? Oare câţi dintre noi nu îi fac pe aceştia să plângă? Toate acestea nu le consideri păcate? Nu ştiai că supărarea mamei şi a tatălui poate să cântărească mai mult în balanţa din Ziua Judecăţii decât toate păcatele pe care le-ai comis în câţiva ani?

Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: “Toţi sunteţi păcătoşi, iar cel mai bun dintre păcătoşi este cel care se căieşte.”

Câţi dintre musulmani fac rugăciune? Nu ştiai că neîmplinirea rugăciunii face parte dintre păcatele cele mai mari?

În Gehennem (Iad) este o uşă care se numeşte SEKAR.

Allah Preaînaltul spune în Quran-ul cel Sfânt despre ea:

“Ce v-a adus pe voi în Sekar(o uşa a Iadului)?”

Iar ei vor răspunde:

Noi nu am fost dintre aceia care au împlinit Rugăciunea, Şi noi nu l-am hrănit pe sărman, Şi noi am ponegrit laolaltă cu bârfitorii, Şi noi am socotit drept minciună Ziua de Apoi, Până ce ne-a venit nouă ceea ce este sigur! (adică moartea) (Al-Muddathir: 42-47).

Cei care sunt în Focul Iadului sunt întrebaţi de îngeri din milă pentru ei: “Ce-aţi făcut? Ce v-a adus aici?” La care aceştia răspund:

“Noi nu am fost dintre aceia care au împlinit Rugăciunea.”

Primul lucru pentru care o să dea socoteală omul, în Ziua de Apoi, precum a zis Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este Rugăciunea. Dacă va fi acceptată, i se va cere să dea socoteală pentru Zakat (Danie), apoi pentru Post şi pentru Pelerinaj, iar dacă Rugăciunea îi va fi refuzată, nu va mai fi întrebat nimic, despre toate faptele bune pe care le-a făcut, chiar dacă a dat Dania, a postit şi a împlinit Pelerinajul.

În cazul în care nu suntem, cu voia lui Allah, dintre cei care au înfăptuit păcate mari, gândeşte-te la cele mici, la miile de păcate pe care le facem în fiecare zi. Oare câte păcate ni se adună într-o săptămână? Nu vreau să crezi că suntem păcătoşi, ci să înţelegi frumuseţea căinţei, să simţi că vrei să te întorci la Allah, să te căieşti…

Spune Profetul, (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască): “Dreptcredinciosul îşi vede păcatul ca un munte de care îi este frică să nu cadă pe el, iar făţarnicul îşi vede păcatul ca o muscă pe care a gonit-o după ce i se aşezase pe nas.”

Unul dintre credincioşi a spus: “Nu te gândi că-i păcat mic, ci gândeşte-te în faţa cui păcătuieşti”.

Într-adevăr, nu trebuie să desconsideri păcatele mici, pentru că, în cazul în care continui comiterea lor vor ajunge păcate mari, aşa cum picăturile mici de apă formează o cantitate mare, după un timp. Credinciosul trebuie să se gândească că, indiferent dacă păcatul este mare sau mic, tot faţă de Allah Preaînaltul păcătuieşte.

Ce frumos ar fi dacă în fiecare noapte ţi-ai nota într-un caiet cuvintele frumoase pe care le-ai spus în timpul zilei, iar în altul pe cele urâte! Oare care va fi rezultatul? Te vei număra printre cei credincioşi sau cei păcătoşi?

Fără îndoială, o să aflăm că avem o mulţime de păcate.

De aceea, avem nevoie de căinţă.

Sufian Ath-Thawri, unul dintre urmaşii companionilor, spunea: “Într-una din zile, am început să-mi număr păcatele…am numărat 21000 de păcate. În acel moment mi-am spus: Cum o să mă prezint în faţa lui Allah cu 21000 de păcate?”

Priveşte la ceea ce îl durea pe acest om. Ceea ce-l frământa pe el, nu erau averile, plăcerile acestei vieţi…ci erau Raiul şi Focul Iadului. De câte ori te-ai gândit să-ţi numeri păcatele, asemenea acestui dreptcredincios?

Allah ne-a înzestrat cu multe daruri. Oare Îi mulţumim pentru acestea? Nu te gândesti că unora nu li s-a oferit ceea ce ai tu? Nu crezi că trebuie să te căieşti pentru nerecunostinţa ta faţă de Allah?

Haideţi să vedem cum îi numeşte Allah Preaînaltul în Sfântul Quran pe cei păcătoşi:

O, voi robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah! Allah iartă toate păcatele. El este Iertător şi Îndurător. Întoarceţi-vă cu căinţă spre Domnul vostru şi supuneţi-vă Lui, înainte de a veni pedeapsa la voi, căci, apoi nu veţi mai putea fi mântuiţi! (Az-Zumar:53-54)

Nu observi cum îi numeşte Allah pe cei care au întrecut măsura în defavoarea lor, împlinind multe păcate? Dacă Allah îi numeşte pe aceştia “robii Mei”, cum credeţi că-i numeşte pe cei credincioşi? În acest verset, Allah le cere celor păcătoşi care şi-au tăiat orice speranţa de la iertarea Lui, din pricina numărului mare de păcate comise, să nu deznădăjduiască în privinţa îndurării lui Allah, căci El iartă toate păcatele.

Meditează asupra spuselor Profetului, (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască): “Un rob a păcătuit şi a spus: <O, Allah, am păcătuit, iartă-mă> Atunci, Allah a spus: <Robul Meu a ştiut că are un Stăpân care iartă păcatele şi s-a rugat la El! I-am iertat păcatele>. Va sta (o perioadă de timp) cât va vrea Allah după care păcătuieşte din nou şi spune: <O,Allah, am păcătuit,iartă-mă!> Allah a spus: <Robul meu a ştiut că are un Stăpân care iartă păcatele şi s-a rugat la El! I-am iertat păcatele, i-am iertat păcatele, i-am iertat păcatele, aşa că, să facă ce vrea.”

Cât de generos eşti, Tu, Allah! Oare tu şti cât de iertător este Stăpânul Tău?

sursa: Islamul AziSource Link

Evolutionismul – o știință? – p. 1

În accepțiunea unora dintre oamenii de știință, orice afirmaţie cu privire la existenţa lui Dumnezeu este lipsită de sens, pentru că lipseşte metoda ştiinţifică pentru determinarea adevărului acestei afirmaţii. Există multe ştiinţe, corespunzătoare numeroaselor domenii de investigare. Dar nu există nici o ştiinţă care să investigheze divinitatea. Pentru investigarea supranaturalului, mijloacele naturale sunt oarbe. E ca şi când ai vrea să măsori presiunea atmosferică cu termometrul… Consecutiv, din punct de vedere ştiinţific, afirmaţiile „Dumnezeu există” sau „Dumnezeu nu există” sunt cu totul lipsite de sens.

Immanuel Kant completa logica de mai sus: „Este absurd să întrebi dacă există Dumnezeu, deoarece noţiunea de Dumnezeu include şi existenţa în Sine. Existenţa lui Dumnezeu este o axiomă.”

„Dacă existenţa n-ar fi inclusă în esenţa divinităţii”, spunea Spinoza, „doar atunci ai putea spune că ‚El există’ sau ‚nu există’. Însă aceasta este o absurditate!”. E la fel de absurd ca şi când ai spune: „Un cerc rotund”… căci rotunjimea este inclusă în însăşi noţiunea de cerc. Un cerc „ne-rotund” este o contradicţie!

Temeliile acestea solide din punct de vedere raţional, au început să fie contestate odată cu epoca modernă. Savantul Charles Birch, profesor emerit al Universitaţii din Sydney consideră că: „Începând cu secolul 17, odată cu adolescenţa fizicii moderne, concepţia despre univers a fost îmbibată şi modificată de modelul materialist, mecanicist.” În timp ce fizica desluşea tainele pământului, ba chiar şi al astrelor, noua paradigmă nu prea mai lăsa loc pentru supranatural. Fizicianul – ucenicul vrăjitor – a pus repede pe picioare un sistem care să explice totul numai şi numai prin cauze naturale. Pentru scopuri ştiinţifice, fiecare fenomen era de aşteptat să aibă o cauză materială; a postula o cauză ne-materială, precum o Inteligenţă supranaturală, însemna a părăsi ştiinţa şi a intra în domeniul religiei. Ori aceasta, pentru materialişti, însemna „a părăsi realitatea şi a intra în domeniul fanteziei”.

1. Dovezile: lipsa lor

Prin natura obiectului ei de studiu – originile pământului şi ale vieţii – este cu neputinţă ca experimentul să testeze direct teoria. În ce priveşte testarea consecinţelor care derivă din teorie, evoluţionismul se loveşte de un vid de dovezi.

a. Schema geologică:

Schema geologică evoluţionistă afirmă că straturile geologice se succed secvenţial, pornind de jos, de la „cel mai vechi” spre „cel mai tânăr”. Până la această dată, nicăieri pe pământ nu a fost găsită „coloana geologica” evoluţionistă. De regulă, toate siturile geologice consemnează lipsa a peste jumătate din „perioadele geologice”, astfel că straturile se succed cu goluri inexplicabile sau/şi de-a valma. Chiar şi Marele Canion Colorado se prezintă cu lipsa a sute de milioane de ani din „coloana geologică”, pentru că doar 5 din cele 11 straturi geologice mai importante sunt prezente.

b. Transmutaţiile

Ca să înlocuiască creaţiunea supranaturală, Charles Darwin a propus transformarea unei specii din alta inferioară, prin mutaţii genetice (transmutaţii). Modelul era logic. Trebuia doar să fie confirmat de fapte.

Ca să producă dovezile, biologul T. H. Morgan, încă din 1910, a început o serie de experienţe asupra musculiţei de oţet. Experienţele s-au dovedit generoase, de atunci raportându-se cca. 3.000 mutaţii. În toate cazurile obţinute (fie că s-a obţinut musculiţă fără aripi, musculiţă neagră, musculiţă cu aripi curbate, musculiţă cu picioare sub formă de antenă), drosofila a rămas tot musculiţa de oţet. Ba mai mult: de regulă, mutaţiile s-au dovedit dăunătoare, în cel mai bun caz, fără efect. Nici una din ele însă nu a transformat-o într-o super-muscă. Experimentul a dovedit că mutaţiile există doar pentru conservarea şi adaptarea mai bună a speciei respective, nicidecum pentru transformarea ei în altceva. Mutaţiile nu implică nici inovaţie, nici creşterea informaţiei genetice. Până acum, însă, nici o transmutaţie n-a fost dovedită.

c. Verigile lipsă

Schema evolutivă a procesului de devenire, de la materie moartă la om, parcurge 10 etape: protozoare, metazoare, nevertebrate, peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere, maimuţa, omul. Pentru nici una din aceste 10 etape nu s-a găsit măcar o singură formă de tranziţie.

În schimb, viaţa apare brusc în stratul cambrian, fără nici un fel de precursori. În acest strat, fosilele sunt extrem de abundente, variate şi chiar complexe. Nici o specie de tranziţie nu se găseşte între aceste fosile cambriene, ca de altfel in nici unul din straturile „coloanei geologice”.

Aceste goluri de dovezi face pe savantul evoluţionist britanic, Gerald Kerkut, să afirme: „Orice evidenţă în favoarea ideii evoluţioniste este foarte limitată şi circumstanţială prin natura ei. Filosofia evoluţiei este bazată pe presupuneri şi în consecinţă nu poate fi verificată ştiinţific.”

Mark Ridley, zoologul universităţii Oxford, mărturisea direct: „Nici un evoluţionist nu foloseşte raportul fosilelor drept evidenţă în favoarea teoriei evoluţiei şi împotriva teoriei creaţiunii”.

Iar revista Newsweek comenta: „Dovezile furnizate de fosile ne îndepărtează de la darwinismul clasic care este predat în şcoli. Veriga lipsă dintre om şi maimuţă este cea mai incitantă din întreaga ierarhie de fiinţe-fantomă. În raportul fosilelor, verigile lipsă constituie regula. Cu cât savanţii caută forme de tranziţie mai mult, cu atât mai frustraţi devin ei.”

2. Incompatibilitatea cu legile naturale

Dacă primul criteriu este nesatisfăcut prin absenţa evidenţelor, cel de-al doilea criteriu este nesatisfăcut prin contradicţii flagrante cu legile ştiinţifice cunoscute.

a. Legile termodinamicii

Legea întâia a termodinamicii statuează că „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul doar se transformă”. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al cauzelor naturale şi materiale, energia sau masa nu se creează. Ea doar se transformă. Evoluţionismul, în schimb, pledează în numele ştiinţei pentru „o apariţie subită a universului, la întâmplare…”

Legea a doua a termodinamicii statuează „răcirea termică a universului”. În alte cuvinte: că universul organizat tinde să se dezorganizeze, căutând echilibrul, inerţia, un zero absolut; că niciodată, din întâmplare, materia nu se organizează spre planuri superioare, ci că doar se dezorganizează… Evoluţionismul însă se fundamentează pe creşterea de informaţie şi auto-organizarea materiei, în salturi către superior – fapt ce contrazice legea a doua a termodinamicii. Crezul că haosul, printr-un „Big-bang”, s-a transformat pe sine într-un creier cu 120 trilioane de conexiuni – este o violare a acestei legi. Doctrina că totul poate să crească în organizare, din pură întâmplare, într-un interval de milioane de ani, este acceptabilă doar ca un crez religios, nu ca teorie ştiinţifică.

b. Legea biogenezei

Evoluţionismul presupune că viaţa a apărut spontan, din materie moartă, printr-o întâmplare absolut fericită; că substanţele chimice lipsite de viaţă au avutputerea, cel puţin o dată, să se combine în mod spontan şi să producă organisme vii. Încă din 1890, Louis Pasteur a combătut decisiv crezul „generaţiei spontanee”, formulând legea că „viaţa provine doar din viaţă”. A susţine contrariul este neştiinţific.

c. Genetica

La data când evoluţionismul era acceptat ca teorie, ştiinţa naviga pe ape tulburi, ipotetice. Genetica nu exista. Ceea ce i-a frapat pe Darwin, Huxley şi Haeckel erau similitudinile morfologice. Argumentele anatomiei comparate la ora actuală sunt răsturnate de genetică. Speciile cu similitudini provin din arii diferite ale plajei ADN-ului [9]. Cca. 80 000 de gene compun cele 23 perechi de cromozomi umani. Comparativ, căpşuna conţine doar 8% faţă de om, în timp ce ceapa conţine de 12 ori mai mult (adică 960.000 de gene). Iar amoeba – de 200 de ori mai mult! Genetica consolidează noţiunea de specie distinctă, stabilă, unică, şi contestă transformismul.

Michael Denton, cercetător australian în genetică moleculară, scrie în cartea sa „Evoluţionismul – o teorie în criză”: „Ca rezultat al descoperirilor din ultimii 30 ani, la ora actuală ştim că există nu numai o despărţire clară între speciile vii, ci şi că această dramatică despărţire este absolut neunificată de nici o formă tranziţională („verigi lipsă”). Ba mai mult, aceste forme tranziţionale nu numai că sunt empiric absente, dar conceptual sunt chiar imposibile.”

– finalul părții întâi –

Source Link

Am căutat Adevărul ani de-a rândul…

Fratele Munir

De ce m-am apucat sa scriu aceste rinduri? Cui vor folosi ele? Poate nimanui sau poate doar mie. Poate vor ramine doar in memoria calculatorului si cineva ce va veni dupa mine, le va sterge, considerindu-le simple elucubatii ale unui om care a incercat o explicatie a relatiei sale cu divinitatea.
Ca va fi asa sau nu, doar Allah Subhana wa ta`ala o Stie cel mai bine.
Acesta dorinta de a scrie a venit intr-o zi cind, facind un remember al copilariei si tineretii mele am gasit raspunsul la o intrebare ce ma framinta de mult.

– Se naste oare omul cu constiinta Existentei si Unicitatii lui Allah (Dumnezeu) subhana wa taala?
In mod cert DA. Acest Adevar il primeste o data cu suflarea de viata si El are un loc aparte in inima si in mintea lui. Indiferent cit ar incerca sa umple acel loc cu altceva ,el ramine acolo si nimic nu il poate inlatura sau inlocui. Acel loc este locul lui Allah Subhana wa ta`ala si atit. De vei cauta sa intelegi mesajele ce vin de la El, de vei urma calea pe care, prin felurite moduri ti-o arata, El va fi linga tine mereu.

Nu vreau sa fiu catalogat drept fariseu. Nu. In viata nu am ascultat doar de acel Glas launtric si Atoatestiutor. Am facut si rau atunci cind puteam face bine. Am fost nemilos cind trebuia sa daruiesc mila. M-am lasat purtat de valul vietii si am facut si lucruri ale caror repercursiuni ma urmaresc si ma fac sa plec capul in pamint de rusine si gravitatea lor imi apasa sufletul. De la un singur lucru nu m-am abatut. Credinta in Unicitatea si Existenta lui Allah( Dumnezeu) Subhana Wa Ta`ala.

Inca de copil (cred ca aveam 10 ani), tezele conform carora ,,Isus este Dumnezeu intrupat” sau aceea conform careia ,,Isus este fiul lui Dumnezeu” precum si teoria conform careia,, icoanele ar reprezenta imagini ale sfintilor si ca trebuiesc adorate, iar omul trebuie sa se roage si sa se inchine lor” ,m-au facut sa intru in conflict cu toti cei apropiati. Cum sa crezi ca tu, omule, ca esti indrituit sa te rogi unor chipuri ce reprezinta alti oameni? Cine erau acele figuri ce nu reprezentau nici macar ipotetic pe cei a caror nume le purtau? De ce rugaciunea mea trebuia adresata lor si nu direct divinitatii supreme, lui Allah (Dumnezeu) Subhana Wa Ta`ala? De ce lor? Era scris oare in vreo carte revelata (Biblia-pe acesta o cunosteam atunci) ca asa trebuie sa fac? Nu. Si atunci?!? Acestea erau raspunsurile mele la indemnul celorlalti de a face asemenea lor. Sa fiu o oaie din turma lor fara sa gindesc cu propria-mi minte daca e bine ce fac. Mai bine nu. Eram considerat un ciudat si un necredincios. Eram privit ca o curiozitate si stigmatizat in fel si chip. Nu era in mine vreo dorinta ascunsa de a ma considera altfel decit cei din jur pentru ca in multe feluri as fi vrut sa fiu asemenea lor.
Ca sa scap de insistentele mamei si de batjocura celorlalti am hotarit sa ma declar de forma ateu (desi aveam sa aflu mult mai tirziu ca nu eram asa ceva ci eram musulman). Faptul ca refuzam cu ostentatie sa merg la biserica, sa ma inchin la icoane, ca refuzam sa ii arog preotului functia de ,,mijlocitor “intre mine si Dumnezeu, faptul ca preferam sa ma rog singur in camera mea fara ,,spectatori” si, cel mai important, credeam cu toata fiinta mea in Unicitatea lui Allah Subhana Wa Ta`ala (Dumnezeu), toate aceste dogme le-am regasit mai tirziu cuprinse in religia islamica. Citi oare altii ca si mine au aceleasi crezuri dar le este frica fie, din cauza necunoasterii si a influentei nefaste a celor din jurul lor, fie influentei nefaste a mass-media ostile acestei religii. Câtor oare dintre ei le este frica sa recunoasca fie si fata de ei insisi ca sunt musulmani? Citi dintre ei renunta la ceea ce stiu si cred cu adevarat in inima si in sufletul lor, lasindu-se influentati de ceilalti si devenind crestini desi nu cred in dogmele acestei religii?

Am studiat Scrierile biblice atit singur cit si alaturi de unii dintre cei mai eruditi cunoscatori ale acestora. Am parcurs timp de 25 de ani toate etapele de cunostere si aprofundare a acestor scrieri, mergind de la cunostinte generale si pina la cele mai profunde intelesuri ce se desprind din ele. Am luat la cunostinta de toate dogmele si tezele ce apartineau mai multor culte religioase (cele mai mari si mai cunoscute), fie ele crestin-ortodoxe, catolice si romano- catolice, protestante si neo-protestante. Am urmat cursurile ,,Institutului National de Studii Biblice” atit cele dedicate cunosterii aprofundate a Scrierilor biblice cit si cele de Istorie si Arheologie Biblica. Patru ani nu am lipsit de la nici un curs si de la nici o prelegere. Am dat la o parte cu mîinile pamintul antichiatii ce-si ascundea sub el cioburile de adevar. Ore intregi ba chiar pot spune citiva ani buni i-am dedicat discutiilor pe tema ,,cum trebuie intelese Scrierile biblice”. Si am facut asta atit cu adeptii majoritatii cultelor crestine cit si cu cei care le conduceau, fie ei preoti sau pastori. Cu unii dintre ei (cei mai deschisi la minte si mai indemnati spre dialog) am ramas prieten. Ne mai intilnim uneori si reluam firul discutiilor nostre. Pe unul dintre prieteni chiar i-am ajutat, in baza cunostintelor mele, a muncii de cercetare si cunoastere a intelesurilor Scrierilor biblice, sa devina preot (chiar daca, dupa aceea, el mi-a devenit cei mai aprig combatant).
Multi m-au intrebat ,,de ce nu vin alaturi de ei sa urmam aceeasi cale, sa devin preot sau pastor” si aducîndu-mi ca argument avantajele ce ar rezulta din asta. I-am refuzat pentru ca in interiorul meu simteam mereu aceeasi flacara launtrica, acelasi indemn si aceeasi opozitie fata de dogma lor ca atunci cind eram copil. Nici o tentatie nu a fost atit de puternica incit sa ma faca sa renunt la credinta mea. Nimic nu m-a putut face sa accept adevarul lor in fata Adevarului meu. Argumentul lor forte era acela ca ,,eram botezat crestin ortodox”. Raspunsul meu la aceasta afirmatie era mereu acelasi ,,-Dar pe mine m-a intrebat cineva daca vreau sa ader la acesta religie crestina? Am facut-o eu oare in cunostinta de cauza? Am acceptat eu toate acele dogme pe care se bazeaza ea? Ori, daca nu am facut toate acestea, eu consider acel botez NUL, iar in fata lui Dumnezeu, sa raspunda cei ce au facut-o fara vrerea mea”.

Datorita acestei cerbicii si acestor raspunsuri categorice am pierdut multi ,,prieteni” si am fost privit de neamurile mele ca un paria. Dar am reusit ceva mult mai important. Mi-am pastrat vie acea credinta si acel Adevar ce venea din interiorul meu. Acel Adevar pe care il aveam implantat probabil inca de la nastere si Lumina Lui imi umple si imi incalzeste inima ori de cite ori ma simt singur. Acum Al–Hamdulillah sunt musulman asa cum m-am nascut.

islamulazi.ro/forumSource Link