Este timpul să reflectăm!

Este timpul să reflectăm!

 

Este timpul să reflectăm!Nu putem acuza religia din cauza erorilor acelora care îi folosesc numele sau simbolurile pentru a-şi justifica acţiunile haine. Aşa cum Harun Yahya ilustrează în întreaga sa carte, toate religiile au grupul lor de oameni care pretind că sunt aderenţi stricţi ai tradiţiei, dar care au interpretat greşit, în  mod flagrant, textele lor sacre pentru a da curs propriilor acţiuni într-o aparentă legitimitate.

Toate tradiţiile religioase adevărate condamnă categoric orice fel de act de agresiune şi, normal, orice act terorist.

Religia nu poate fi blamată, dar nebunia şi ura care îi animă pe oameni şi îi determină să comită asemenea atrocităţi pot exista.

Nu  este suficient să renunţăm la condamnare; depinde de noi să căutăm rădăcinile adânci ale acestei uri: care este cauza cererilor lor, a agitaţiei, a supărării, amărăciunii, frustrărilor, a lipsei de speranţă şi cum putem să-i ajutăm să le elimine?

În curând vom realiza că aceste cauze nu au la bază dispute referitoare la creaţia lui Allah sau alte idei religioase, ci reprezintă doar rezultatele regimurilor care asupresc şi a politicilor care ucid sau corup.

Acum, mai mult ca niciodată, există nevoia de a investiga legătura dintre terorism şi susţinerea care continuă să fie oferită regimurilor dictatoriale, în particular în lumea musulmană.

Nu este cazul să credem că lumea musulmană urăşte „Occidentul” sau America. Sunt foarte mulţi musulmani care trăiesc în Occident şi ar fi ipocrit să denunţăm într-o retorică a urii pe cea mai primitoare ţară care i-a găzduit. Majoritatea  musulmanilor realizează că există multe similarităţi în preceptele occidentale şi cele islamice, cum ar fi libertatea, toleranţa, dreptul la educaţie şi libertăţile civile. Graham E. Fuller, fostul vice-preşedinte al Consiliului Naţional de Informatii din CIA, a scris recent în L.A. Times: „Dacă vei călători prin lumea musulmană, imediat va deveni  evident că există un respect imens pentru o varietate largă de valori americane”. Mai degrabă, frustrarea este generată de ceea ce este receptat drept manifestare a unor standarde duble în politicile guvernamentale. Oamenii se bucură de asemenea valori în Vest, dar se pare că s-a făcut un efort mare pentru a restricţiona asemenea valori „potrivite pentru consumul  domestic şi nu pentru export.”

Musulmanii din Vest înfruntă un moment definitoriu.

Musulmanii trebuie să reînvie spiritul adevărat al Islamului şi să îl pretindă de la cei care i-au rănit intregritatea şi onoarea.

Aşa cum Tim Winter afirma:

„Islamul va fi capabil să facă declaraţii puternice în public referitoare la ceea ce simte deja în suflet: că teroriştii nu sunt musulmani. Atacarea civililor reprezintă negarea oricărei şcoli posibile din Islamul sunnit.”

Elucidarea făcută de Harun Yahya este oportună şi foarte necesară. Va oferi musulmanilor – cu voia lui Allah! – şi nu numai lor o înţelegere esenţială privind sufletul Islamului şi ceea ce a fost înţeles şi practicat de majoritatea vastă a musulmanilor de-a lungul istoriei. Acesta este ortodoxismul, doctrina sunnită, Islamul dominant. El ilustrează prin folosirea textelor-cheie a tuturor musulmanilor – Coranul cel Sfânt – că Islamul adevărat nu poate sub nicio formă să fie asociat cu  terorismul. Este în completă contradicţie cu el, fără nicio îndoială; Islamul, prin definiţie, denunţă terorismul.

 

 

 

 

______________________________

sursa: Asociatia Musulmanilor din RomaniaSource Link

Views: 1

Contribuțiile uitate ale Islamului în Medicină

Contribuțiile uitate ale Islamului în Medicină

 

Contribuțiile uitate ale Islamului în MedicinăTransmiterea științei medicale poate fi trasată până la unele dintre cele mai timpurii scrieri din istoria omenirii. Însă o perioadă particulară fructuoasă de progres în știinta medicală a început cu apariția Islamului. Pentru cea mai mare parte, savanții occidentali minimalizează contribuția medicilor din lumea islamică. Ei sunt de obicei percepuți ca simpli transmițători ai științei din Grecia la învățații Renașterii. Însă faptele demonstrează ceva diferit.

De exemplu, în secolul XI omul de știință irakian Ibn Al-Haytam, cunoscut ca Alhazen în latină, a elaborat un concept radical nou în oftalmologie. Noțiunile grecești antice ale unui spirit vizual care emana din ochi și permitea unui obiect să fie perceput, au fost înlocuite de considerația simplă a ochiului ca un instrument optic. Descrierea detaliată a anatomiei oculare a lui Ibn Al-Haytam formează baza teoriei sale a formării imaginii, care este explicată prin refracția razelor de lumină trecând prin 2 medii de densitate diferită. Ibn Al-Haytam a scos această nouă teorie fundamentală din  investigații experimentale.[1] Cartea sa, intitulată „Cartea opticii” a fost tradusă în latină în sec. 1 și a continuat să fie studiată atât de către musulmani cât și de europeni până în secolul XVII.[2]

 

Ibn Al-Nafis, un medic sirian din secolul XIII, a readus în discuție mișcarea sângelui în corpul omenesc. Explicația imperativă a fost dată de medicii greci acum 1000 de ani. Dar ceea ce le-a cauzat o mare problemă era faptul trecerii sângelui din ventriculul drept al inimii în ventriculul stâng, înainte de a fi pompat în corp. Conform lui Galen (sec. II), sângele ajungea în ventriculul stâng prin niște canale invizibile în sept. Făcând referire la dovada derivată din disecție, Ibn Al-Nafs a descris natura fermă, de nepătruns a septului ventricular și a arătat clar că nu există canale în el. În schimb, a concluzionat el, sângele din ventriculul drept trebuie să fie trimis spre cel drept prin intermediul plămânilor.[3] [4]Descrierea circulației pulmonare de Ibn Al-Nafis a fost un lucru revoluționar în înțelegerea anatomiei umane și fiziologiei. Abordarea lui față de studiul medicinii a fost exemplară pentru un savant al acelui timp, el demonstrând nevoia de a evalua știința existentă și de a respinge acele concepte care erau inexacte, cum au arătat propriile lui observații. Astfel, el a fost capabil de a continua învățătura medicală care fusese moștenită de la greci.

 

 

[1] Russel, G. A., The emergence of physiological optics. În: Rashed R., editor. Encyclopedia of the history of Arabic science. Londra și New York: Routledge, 1196, vol. 2, pp. 672-715.

[2] Rashed, R., Geometrical optics. În: Encyclopedia of the history of Arabic science, op. cit., vol. 2, pp. 643-671.

[3] Ullmann, M., Islamic Medicine. Edinburgh: University Press; 1997, p. 68.

[4] Meyerhof, M., Ibn an-Nafis și teoria sadespre circulația pulmonară. Quellen und Studien zur Geschichte der Naturwissenschaften und der Medizin vol. 4, 1935, pp. 37-88 și 22 pagini în limba arabă [v. pag. 12 ]

Source Link

Views: 0

Ibn Battuta

exploratorIbn Battuta, (nascut la 25 februarie 1304 -1369) a fost un cunoscut explorator arab și un negustor itinerant care a călătorit în toate țările lumii islamice – de la Bolgar pânǎ la Mombasa, din Timbuktu pânǎ în China. Călătoriile sale s-au întins pe mii de kilometri și au durat mai mult de 31 de ani, făcând din el cel mai mare călător care a existat vreodată.
 
 
 
Prima calatorie
Ibn Battuta viziteaza Egiptul
În cursul primei sale călătorii, Ibn Battuta a traversat Algeria, Tunisia, Egiptul, Palestina și Siria, ajungând până la Mecca. După ce a vizitat Irakul, Șirazul și Mesopotamia s-a întors din nou pentru a împlini Hajjul la Mecca, unde a rămas timp de trei ani. Apoi călătorind spre Jeddah, a ajuns în Yemen pe mare, a vizitat Aden și apoi a plutit spre Mombasa(Estul Africii). După ce a ajuns la Kulwa, s-a întors la Oman și a repetat pelerinajul la Mecca în 1332 prin Ormuz, Siraf, Bahrain și Yamama. Ulterior plănuiește să ajungă în India, dar odată ajuns la Jeddah, pare să se răzgândească (probabil datorită lipsei unuivas care să ajungă cu el în India), și vizitează a doua oară Cairo, Palestina și Siria, ajungând apoi la Aleya (în Asia Mică) pe apă și călătorind prin Anatolia și Sinop. Navighează pe Marea Neagră și după multe peripeții ajunge la Constantinopol prin sudul Ucrainei.
 
A doua calatorie 
La întoarcere, a vizitat Horasanul prin Hiva și cunoscând toate orașele importante ca Buhara, Balch, Herat, Tus, Mashhad și Nișapur, traversează munții Hindukuș printrecătoarea Khawak ajungând în Afghanistan, după care trece prin Ghani și Kabul pentru a intra în India. După ce vizitează Lahri, Sukkur,Multan, Sirsa și Hansi, ajunge la Delhi. Timp de câțiva ani Ibn Battuta se bucură de ocrotirea sultanului Muhammad Tughlaq, și în cele din urmă este trimis de acesta ca ambasador în China. Trecând prin India Centrală și Malwa, închiriază un vas din Kambay până la Goa, și după ce vizitează multe porturi înfloritoare de-a lungul coastei Malabar ajunge în Insulele Maldive, de unde se îndreaptă spre Ceylon. Continuându-și călătoria, debarcă pe coasta Coromandal și se întoarce din nou în Maldive, de unde se îndreaptă spre Bengal și vizitează Kamrup,Sylhet și Sonargaon (lângă Dhaka). Navigând de-a lungul coastei Arakan ajunge în Sumatrași mai târziu ancorează la Canton după ce trecuse prin Malaea și Cambodgia. În China călătorește spre nord până la Beijing prin Hangșow. Reîntorcându-se pe propriile urme ajunge la Calicut și ia un vas până la Dhafari și Muscat, de unde trecând prin Iran, Irak, Siria, Palestina și Egipt împlinește cel de-al șaptelea și ultimul pelerinaj la Mecca în noiembrie 1348, după care se întoarce în orașul natal Fès. Călătoriile sale nu se încheie aici – mai târziu vizitează Spania musulmană și pământurile Nigerului, dincolo de Sahara.
 
 
 
 La întoarcerea la Fès, Ibn Battuta și-a dictat relatările călătoriilor sale lui Ibn Juzay al-Kalbi (1321 – 1356) la curtea sultanului Abu Inan (1348 – 1358). Lui Ibn Juzay i-au trebuit trei luni ca să-și ducă la bun sfârșit munca, pe care a terminat-o în ziua de 9 decembrie1355. Scrierile rezultate sunt cunoscute ca faimoasa operă Rihala a lui Ibn Battuta.
musulman
Ibn Battuta a fost singurul călător medieval despre care se știe cu certitudine că a vizitat pământurile fiecărui șef politic musulman contemporan lui. A călătorit și în Ceylon,China, Bizanț și Sudul Rusiei. Simpla însumare a călătoriilor sale este estimată la nu mai puțin de 120.000 km tereștri, o distanta care probabil că nu a fost depășită înainte de inventarea motorului cu aburi.
Source Link

Views: 1