Tag: Islamic

Învățături islamice – part 2

Învățături islamice – partea a doua   – Bunătatea și conștiinciozitatea sunt virtuți importante ale credinciosului.   Profetul a spus: “Dumnezeu a decretat bunătatea (și excelența) în toate. Dacă trebuie să fie sacrificat un animal, fă-o în cea mai bună manieră, iar atunci când sacrifici, sacrifică în modul cel mai bun, ascute cuțitul și ușurează […]

Învățături islamice – partea a doua

 

– Bunătatea și conștiinciozitatea sunt virtuți importante ale credinciosului.

 

Profetul a spus: “Dumnezeu a decretat bunătatea (și excelența) în toate. Dacă trebuie să fie sacrificat un animal, fă-o în cea mai bună manieră, iar atunci când sacrifici, sacrifică în modul cel mai bun, ascute cuțitul și ușurează animalului.” (Muslim)

 

– In Islam îmbrăcămintea este așezată într-un asemenea cod moral, încât ar trebui (atât bărbații, cât și femeile) ca aceasta să fie curată, îngrijită, modestă, departe de expunerea tendențioasă și de vanitate, acoperind `awrah (părțile din corp care ar trebui acoperite în prezența altora de alt sex cu excepția anumitor categorii de persoane).

 

O fii ai lui Adam! Noi v-am dat vouă straie care să vă acopere goliciunile, ca și podoabe. (Al-A`raf 7:26)

 

– Islamul așază bunătatea față de părinți imediat după adorarea lui Dumnezeu. Noi musulmanii trebuie să fim buni și binevoitori cu părinții noștri, să avem grijă de ei, să ne comportăm întotdeauna cu respect față de ei, să îi ascultăm atunci când ne cer ceva atât timp cât cerința lor nu contravine învățăturilor islamice:

 

Și Domnul tău a orânduit să nu-L adorați decât pe El și să vă purtați frumos cu părinții voștri, iar dacă bătrânețile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceți lor „Of!” și nu-I certa pe ei, ci spune-le lor cuvinte cuviincioase.  (Al-Israa’ 17:23)

 

– Islamul decretează că părinții sunt responsabili de întreținerea copiilor lor și de  apărarea proprietăților lor. De asemenea, părinții trebuie să își trateze copiii cu corectitudine și dreptate, fără să favorizeze pe vreunul în favoarea altuia în ceea ce privește cheltuielile, oferirea de cadouri și așa mai departe.

 

– Păstrarea legăturilor cu familia este o poruncă în islam și este chiar legată direct de credința în Allah.

 

Profetul a spus: „Oricine crede în Allah și în Ziua de Apoi ar trebui să păstreze bune relații cu rudele sale.” (Al-Bukhari)

 

– Islamul determină în mod just dreptul femeilor la moștenire. Importanța acesteia este detaliată de Însuși Dumnezeu prin Înțelepciunea Sa și este dependentă de relația moștenitorului cu persoana decedată.

 

– Islamul garantează femeii drepturi egale cu cele ale bărbatului; ea este angajată cu salariu egal cu cel al bărbatului în cazul în care au sarcini similare.

 

-In Islam o femeie are dreptul de a își alege soțul și de a își păstra numele după căsătorie. Rolul maternității și creșterii copiilor este rolul cel mai important rol, iar aceasta se datorează importanței lui față de societate.

 

Profetul a spus: “Fiecare dintre voi este un păzitor și este responsabil de îndatoririle sale; o femeie este păzitoarea casei și copiilor soțului ei și este responsabilă de ei.” (Al-Bukhari)

 

– Allah a creat bărbații și femeile cu naturi complementare, tot astfel fiind și îndatoririle lor în cadrul relației dintre ei și responsabilităților în clădirea societății.

 

– Islamul ne poruncește să fim buni și miloși cu toți oamenii, indiferent de rasa, culoarea sau credința lor. Așadar, musulmanilor li se cere să se străduiască să își modeleze comportamentul în funcție de toate aceste raportări.

 

– Islamul a interzis și a avertizat împotriva comportamentelor negative precum minciuna, frauda, invidia, înșelăciunea, adulterul, tratarea celorlalți cu lipsă de respect și impertinență, dar și împotriva altor boli sociale.

 

– Învățăturile islamice include bunătate, purtare cuvioasă față de animale, păsări, plante și față de mediul nostru înconjurător. Umanitatea ar trebui să presupună tratarea tuturor ființelor vii (animale, păsări, creaturile mărilor, insectelor) cu demnitate și cu grijă, așa cum Profetul nostru ne-a învățat. Prin urmare, protejarea față de durere a creaturilor lui Dumnezeu.

 

“Profetul a fost întrebat: ‘Trimis al lui Dumnezeu, suntem răsplătiți pentru bunătatea față de animale?’ El a spus: ‘Este o răsplată pentru bunătatea manifestată față de orice animal sau om.’” (Al-Bukhari și Muslim)

 

– Protejarea naturii este o îndatorire religioasă. Islamul și Coranul îi învață pe oameni că noi suntem protectorii și susținătorii pământului.

 

kindness1Islamul este foarte strict atunci când reglementează modul în care ar trebui să tratăm totul de pe suprafața pământului cu bunătate, milă, delicatețe, respect, mare grijă și fără israf (consum în exces). Ni se cere să clădim civilizații, să păstrăm curat mediul și să avem grijă de resursele naturale.

 

Iată modul în care Islamul avertizează asupra supra-consumerismului:

“Profetul a trecut într-o zi pe lângă Sa`d ibn Abi Waqas în timp ce el făcea wudu’ (spălarea ritual a anumitor părți ale corpului, în scopul pregătirii pentru împlinirea rugăciunii). Profetul l-a întrebat pe Sa`d: ‘Ce este cu atâta risipă?” Sa`d a replicat: ‘Se consideră risipă chiar și la wudu’?’ Profetul a spus: ‘Da, chiar dacă ai fi și la o apă curgătoare.’ (Ahmad)

 

– Islamul interzice tot ce este rău; toate formele de nedreptate, opresiune, trădare/perfidie, genocid, tortură, violență, cât și uciderea inocenților și toate faptele rușinoase.

 

– Mila stă la baza mesajului islamic; poruncește dreptatea, atitudinea umilă, blândețea, generozitatea, îndurarea față de toți și în special față de copii, femei sau cei în vârstă.

 

 

Source Link

Views: 3

Drepturile omului in Islam – 2

Dan Michi   În Islam, drepturile şi responsabilităţile se îmbină cu înţelepciune. Prin urmare, drepturile se termină acolo unde există riscul de a-l răni pe celălalt. În acest mod, dacă activităţile cu caracter industrial şi comercial sunt nu doar permise în Islam, ci chiar încurajate, fabricarea şi vinderea de droguri – nu, deoarece acestea sunt […]

Dan Michi

În Islam, drepturile şi responsabilităţile se îmbină cu înţelepciune. Prin urmare, drepturile se termină acolo unde există riscul de a-l răni pe celălalt. În acest mod, dacă activităţile cu caracter industrial şi comercial sunt nu doar permise în Islam, ci chiar încurajate, fabricarea şi vinderea de droguri – nu, deoarece acestea sunt dăunătoare atât individului, cât şi societăţii. Educaţia, de asemenea, este mai mult decât permisă. Ea este un imperativ clar exprimat în versetele Coranului, însă tipărirea şi difuzarea materialelor care susţin exploatarea sexuală – nu. Ea ar corupe atât individul, cât şi societatea în care trăieşte. Afacerile financiare bazate pe profit şi pierdere sunt şi ele permise în Islam, dar nu şi cele care implică dobânda şi care ar putea să exploateze nevoile oamenilor, aducând avere celui care împrumută şi pierderi suplimentare celui care ia cu împrumut. În această schemă prezentată, Islamul menţine atitudinea demnă a oamenilor, aşa cum Preabunul Dumnezeu a spus în Coran:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam …(Al-Israa’ 17:70).

Legea islamică face referire la drepturi şi obligaţii sub un singur concept – hukm / lege − şi apoi îl integrează sub o noţiune şi mai generală de adl / justiţie. Din acest punct de vedere, toate fiinţele umane sunt Khulafah sau reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ, având atribuite o serie de calităţi pe care să le exercite pe durata vieţii lor. Fiind creaturile Preabunului Dumnezeu şi supuse Lui, fiinţele umane au fost înzestrate cu unele drepturi de către Creator, drepturi care sunt inviolabile în faţa celorlalţi semeni. În contrast cu aceasta, există drepturile seculare, oferite oamenilor astăzi, cu mare fanfară.

Într-un stat islamic, drepturile date de către Atotputernicul Dumnezeu rămân inalienabile, neputând să fie suspendate sau abrogate de către nimeni. Dumnezeu este Creatorul şi Susţinătorul Universului şi autoritatea Sa faţă de legea propusă garantează stabilitatea omenirii în toate aspectele vieţii, Dumnezeu fiind Atoateştiutor şi fără de eroare în judecată.

Islamul a prescris drepturi universale, fundamentale pentru umanitate, privită ca un întreg, drepturi care pot fi remarcate în orice situaţie. Sângele omenesc nu poate fi vărsat fără nici o justificare în faţa legii divine. Nimeni nu poate fi privat de viaţă, libertate şi drepturi în afara ei. Oprimarea femeilor, copiilor, vârstnicilor, bolnavilor sau a răniţilor nu este permisă. În această lumină, nemusulmanii care trăiesc în interiorul unui stat islamic au deplina protecţie a respectivului stat, deplina libertate a conştiinţei şi libertate religioasă, putând să relaţioneze cum doresc în interiorul limitelor trasate de lege, moralitate şi decenţă. Subliniind responsabilitatea protejării nemusulmanilor, profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) a spus: „Acela care aduce vreun prejudiciu unui dhimmi (nemusulman) mă loveşte pe mine, iar acela care mă răneşte pe mine, Îl răneşte pe Dumnezeu.”

În Islam nu există drepturi divine acordate regilor, imamilor sau amirilor. Drepturile şi responsabilităţile unui khalifah (conducător) sau amir (lider) au doar caracter funcţional şi sunt subiect al analizelor şi schimbării de către oricine. Un khalifah  este investit cu putere executivă doar cu scopul de a implementa voinţa colectivă a ummah (comunităţii islamice). Iar autoritatea unui stat nu este mai mult decât o extindere a forţei individului, ea însăşi putând face subiectul unui scrutin în orice moment.

În ceea ce priveşte securitatea vieţii şi a proprietăţii, instrucţiunile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) date în mesajul său de adio sunt remarcabile: „Vieţile şi proprietăţile voastre vă sunt interzise unii altora până în clipa în care Îl veţi întâlni pe Dumnezeul vostru în Ziua Judecăţii.”

__________

www.islamulazi.ro

Source Link

Views: 0

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ȘI ÎNVĂȚĂTURILE ISLAMICE Dr. Laurence B. Brown   După ce alegerea este făcută, o persoană intră în Islam şi devine musulmană rostind șahadahsau mărturia de credinţă. Această declaraţie (traducere din limba arabă), care se citeşte „Aș-hadu an la ilaha illallah, wa aș-hadu anna Muhammadan Rasulullah”, este tradusă astfel: „Mărturisesc că nu există […]

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ȘI ÎNVĂȚĂTURILE ISLAMICE

Dr. Laurence B. Brown

După ce alegerea este făcută, o persoană intră în Islam şi devine musulmană rostind șahadahsau mărturia de credinţă. Această declaraţie (traducere din limba arabă), care se citeşte „Aș-hadu an la ilaha illallah, wa aș-hadu anna Muhammadan Rasulullah”, este tradusă astfel: „Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu (de asemenea, se poate traduce: „nu este alt lucru demn de laudă”) în afară de Allah şi mărturisesc că Muhammad este Trimisul lui Allah.”

  Şahadah este în mod tradiţional rostită în faţa celorlalţi; în general, convertiţii trebuie să facă publică convertirea lor. În orice caz, dacă situaţia o impune, șahadah poate fi rostită nefiind, ca martor, nimeni altcineva de faţă, cu excepția Creatorului.

  Şahadah nu doar afirmă unicitatea divină şi calitatea de profet a lui Muhammad ibn Abdullah, ci antrenează tot ceea ce este poruncă religioasă. Prin urmare, deşi declaraţia nu specifică nimic despre interdicţia în ceea ce priveşte păcatul trupesc, adulterul, alcoolul etc, acceptarea acestor interdicţii este inextricabil asociată cu șahadah. A-l accepta pe Muhammad drept profet şi, în fapt, ca ultim profet implică acceptarea mesajului şi a legilor revelate prin intermediul lui. Orice altceva reprezintă ipocrizie.

Întâia îndatorire a unui convertit este să înţeleagă în totalitate semnificaţia șahadah-ei şi să înceapă să o trăiască. (Savanţii ne învaţă că șahadah nu este validă fără şapte elemente: cunoaştere, sinceritate, onestitate, iubire (pentru șahadah), siguranţă, abţinerea de la orice lucru care anulează șahadah şi aplicare (sau, cu alte cuvinte, a trăi mărturia de credinţă).)

Angajamentul care are cea mai mare şi mai evidentă importanţă, atunci când este afirmată șahadah, este recunoaşterea monoteismului (a unicității lui Allah, aspect desemnat în limba arabă prin termenul tawhid). Islamul este religia tawhid-ului. Orice abatere de la monoteismul islamic, orice abatere de la supremaţia şi unicitatea absolută a lui Allah constituie asociaționism – șirk. Șirk există pe mai multe niveluri, de la șirk major, păcat care scoate o persoană din cadrul Islamului, la șirk minor, care reprezintă un păcat major, la riyaa(fățărnicie) sau șirk ascuns. Exemplele de șirk major sunt slăvirea altcuiva în afară de Allah sau alăturarea de parteneri şi slăvirea lor alături de Allah. Exemplele de șirk minor includ adresarea unui jurământ solemn altcuiva decât lui Allah sau a crede în farmecele care aduc noroc. În cele din urmă, printre exemplele de șirk ascuns se numără rostirea rugăciunii cu patos, atunci când persoana e conştientă că altcineva o vede, sau realizarea de acte caritabile, atunci când persoana ştie că este observată de către ceilalţi, manifestând o generozitate mai mare decât dacă nu ar fi fost observată.

În profunzimea tawhid-ului se află recunoaşterea lui Muhammad ca ultim profet şi trimis al Islamului, o recunoaştere de o mare importanţă graţie faptului că atât de mulţi pretinşi profeţi mesianici au încercat de-a lungul anilor să se remarce prin false proclamări ale calităţii de profet, abătând masele pe diverse căi deviante. Recunoaşterea lui Muhammad drept ultim profet al lui Allah închide uşa minţii cu privire la afirmaţiile acestor pretinşi profeţi. Mai mult decât atât, completarea şirului profeţilor prin persoana profetului Muhammad ibn Abdullah este confirmată şi de prezicerile scripturilor anterioare.

În final, inclusă în mărturia din șahadah, este şi acceptarea fundamentelor credinţei islamice (cunoscute ca „stâlpi”; fără aceşti piloni ai credinţei şi ai practicii, devotamentul unei persoane faţă de religie se prăbuşeşte). Pe scurt, ariile esenţiale ale credinţei sunt şase: credinţa în Allah, în îngerii Lui, în scripturile revelate, în profeţi, în Lumea de Apoi şi în destin. Îndatoririle musulmanului sunt cinci: declaraţia de credinţă la intrarea în religie (șahadah), rugăciunea efectuată de cinci ori în fiecare zi (la intervalele prestabilite şi în concordanţă cu regulile rugăciunii şi ale purificării), postul anual în luna Ramadan, plata anuală a daniei şi pelerinajul la Mekka în perioada hajj-ului, dacă persoana este capabilă fizic şi financiar.

Islamul nu este o religie a structurii – fiecare regulă, fiecare învăţătură, fiecare credinţă şi fiecare punct valid al religiei islamice are o bază în realitatea revelată. Când un musulman îi explică altcuiva ceva din religia islamică, el sau ea trebuie să fie capabil(ă) să susţină acea învăţătură cu dovezi din Islam. Standardul de aur (şi, în această privinţă, singurul standard acceptat) de legitimare a Islamului constă în interpretarea dovezilor islamice de către cei care deţin cunoaşterea (învăţaţii musulmani). Care sunt sursele dovezilor islamice? Două: Cuvântul revelat al lui Allah (Coranul cel Sfânt) şi sunnah (ad literam, „calea” profetului Muhammad, fiul lui Abdullah, învăţăturile şi exemplele sale transmise prin intermediul cuvintelor sale, al acţiunilor sale, al aspectului său şi al consimţămintului implicit, păstrate în tradiţiile islamice cunoscute ca hadisuri). Aşadar, în final, fiecare învăţătură validă are un fundament în dovezile islamice, iar acele dovezi trebuie să fie clare, prezente şi întemeiate, pentru ca orice învăţătură să fie considerată acceptabilă.

________

Sursa: Mărturisirea adevărată, autor Dr. Laurence B. Brown (Centrul Cultural Islamic Islamul Azi)

Source Link

Views: 1