Viața Profetului Muhammad – partea a 6-a

 

După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, a cărui memorie a fost păstrată de către musulmani mereu. La nasterea Islamului, primii musulmani aflati in suferinta au fost ajutati de un crestin si acest lucru este mai mult decat semnificativ.

Quraisitii, surprinsi de aceasta plecare, si-au trimis solii la Negus, cu atat mai mult cu cat erau in bune relatii cu el, datorita calatoriei cu scopuri negustoresti din fiecare iarna. Negusul i-a primit, dar a refuzat sa-i predea pe fugari inainte de a asculta pledoaria fiecarui grup. Hotararea pe care a luat-o a fost in favoarea musulmanilor, care au trait in pace si siguranta sub domnia lui. La moartea Negusului, Profetul Muhammed a oficiat in mocheea sa din Medina o rugaciune speciala de inmormantare denumita „rugaciunea celui absent”. Aceasta afinitate si aceasta subtila prietenie dintre crestini si musulmani nu a fost niciodata exploatata si nu este nici astazi. Ostilitatile dintre aceste doua mari religii au aparut abia mai tarziu si din cauza unei rivalitati mai degraba politice decat doctrinare.

In Mecca persecuţiile s-au intensificat, cei care îl urmau pe Muhammed fiind chinuiţi, abuzaţi, şi chiar torturaţi.

Intr-un final, Muhammed şi-a trimis şaptezeci dintre cei care îl urmau în nord, în oraşul Yathrib, care avea să fie numit mai apoi „Medina“ (Oraşul). Mai târziu, în toamna timpurie a anului 622, el a aflat de un complot de asasinat împotriva lui, şi împreună cu cel mai apropiat prieten al lui, Abu Bakr As-Siddiq, s-a decis să îi urmeze pe emigranţi.

În Mecca, cei care ii pusesera la cale asasinarea, au ajuns acasă la Muhammed şi l-au gasit pe vărul lui, Ali, dormind în patul lui. Înfuriaţi, meccanii au pus un preţ pe capul lui Muhammed şi au pornit în urmărirea lui.

desert_ProductiveMuslim-300x225Totuşi, Muhammed şi Abu Bakr s-au refugiat într-o peşteră ascunzându-se de cei care îi urmăreau’ la intrarea in pestera, miraculos pentru timpul scurt scurs, un păianjen a ţesut o pânză. Când au văzut că pânza nu  era ruptă, meccanii au trecut pe lângă peşteră, considerand locul neumblat iar Muhammed şi Abu Bakr şi-au continuat drumul spre Medina, unde au fost primiţi cu bucurie atât de o mulţime de mediniţi, cât şi de meccanii care plecaseră dinainte pentru a pregăti drumul.

 

Aceasta a fost Hijrah (622), Hegira dupa pronuntia anglo-saxona, dar incorect tradusă ca „Zborul“, de fapt, Hijrah nu a fost un zbor, ci o emigrare plănuită cu grijă, care marchează începutul erei islamice si  de asemenea un nou mod de viaţa pentru Muhammed şi musulmani.

De aici înainte,  principiul organizaţional al comunităţii nu a fost înrudirea de sânge, ci o înfrăţire mai nobilă a tuturor musulmanilor. Cei care l-au însoţit pe Muhammed în Hijrah au fost numiţi „muhajirun“ – care înseamnă „cei care au făcut hijrah“ sau „emigranţii“-, pe când cei din Medina care deveniseră musulmani au fost numiţi „ansar“  sau „ajutătorii“.Source Link

Views: 2

Viața Profetului Muhammad – partea a 2-a

 

Muhammed s-a nascut pe jumatate orfan, pentru ca tatal sau a murit cu cateva luni inainte de nasterea sa. A fost luat sub tutela de bunicul sau, Abd-ul Muttalib, capetenia clanului hasemit. Dar si acesta a murit dupa cativa ani (pe cand Muhammed avea 8 ani – 579 d.Ch.), ca si mama lui, Amina (pe cand Muhammed avea 6 ani – 577), si Muhammed a ramas complet orfan.

Unchiul sau Abu Talib si sotia sa Fatima l-au primit sub acoperisul lor, ocupandu-se de educatia lui. Familia hasemita era saraca in perioada aceea, dar sa nu uitam ca se bucura de notorietate si de un mare prestigiu religios in fata tuturor arabilor, datorita vocatiei lor de „servitori ai pelerinilor” (cei care sunt insarcinati cu gazduirea pelerinilor veniti la Ka’aba), ceea ce era o mare onoare.

desert-palmsDupă cum era obiceiul, copilul Muhammed a fost trimis să trăiască pentru un an sau doi alături de o familie de beduini. Acest obicei s-a pastrat până de curând de familiile nobile din Mecca, Medina, Taif, şi alte oraşe ale Hijazului. Traiul departe de ai sai in frageda copilarie a avut implicaţii importante pentru Muhammed.

Pe lângă îndurarea greutăţilor specifice vieţii de deşert, el a prins gustul limbii bogate atât de mult iubită de către arabi (vorbirea corecta era arta lor cu care  se mândreau cel mai mult) şi a învăţat să fie răbdător;  a văzut ce înseamnă stăpânirea de sine a păstorilor, cu care a împărtăşit pentru prima oară viaţa lor solitară, pe care mai apoi a înţeles-o şi a apreciat-o.

Datorita onestitatii sale exemplare si a corectitudinii lui, locuitorii din Mecca l-au poreclit Al-Amin, adica cel onest, cel integru. Dupa ce a implinit douazeci de ani, s-a observat ca maturizandu-se onestitatea sa incepea sa fie dublata de un patrunzator simt de discernamant si de o judecata cumpatata. Calitatile sale morale erau atat de mult elogiate, incat o negustoreasa bogata din Mecca, Khadijah i-a propus sa lucreze pentru el. Fiind femeie, era nevoita sa incredinteze unor barbati sarcina de a strabate cu caravana sa drumurile periculoase precum si vanzarile marfurilor sale in tari indepartate.

Conform aceleiasi relatari, din clipa in care Muhammed  a preluat afacerile Khadijei, castigul a sporit substantial. Aceasta asociere de afaceri dintre proprietara si tanarul protejat, inatrita de loialitatea lui Muhammed, a trezit admiratia Khadijei, care l-a cerut in casatorie in anul 576 d.Ch.. Muhammed  a acceptat. El avea doar douazeci si cinci de ani, iar ea avea patruzeci.

Este un fapt mai mult decat semnificativ. Cererea in casatorie a Khadijei si acceptarea ei de catre viitorul profet au marcat nasterea Islamului, demonstrand astfel libertatea si consideratia de care beneficiaza femeia in alegrea sotului sau. Atitudine greu de conceput astazi in mediile rurale si conservatoare ale lumii musulmane. Deci, in ciuda imaginii oferite de unele practici ale Islamului de astazi, trebuie sa intelegem ca modul de viata al musulmanilor nu reflecata intotdeauna mesajul autentic al religiei lor. Iata o motivatie puternica pentru a studia Islamul si sursele sale.Source Link

Views: 2

Religia Islamului – partea 1

Religia Islamului – partea 1

 

Cel mai complet sistem de adorare disponibil fiinţelor umane în ziua de azi este cel islamic. Tocmai numele „islam” înseamnă „supunere în faţa voinţei lui Dumnezeu”. Deşi este considerată „a treia dintre cele trei credinţe monoteiste”, nu este nicidecum o nouă religie. Este religia adusă omenirii de către toţi profeţii lui Dumnezeu.

Islamul a fost religia lui Adam, a lui Avraam, a lui Moise şi a lui Iisus. Dumnezeu face referire la acest lucru în revelaţia finală cu privire la profetul Avraam, spunând:

,,Avraam nu a fost nici iudeu, nici creştin. El a fost credincios adevărat şi întru totul supus lui Allah [musulman], şi nu a fost dintre cei care-I fac semeni.” (Coran 3: 67).

islam Religia Islamului - partea 1De vreme ce există doar un singur Dumnezeu, iar omenirea este constituită dintr-o singură specie, religia pe care Dumnezeu a poruncit-o pentru fiinţele umane este una. El nu a prescris o religie pentru evrei, alta pentru indieni, alta pentru europeni etc. Nevoile spirituale şi sociale ale omului sunt uniforme, iar natura umană nu s-a schimbat din vremea în care bărbatul şi femeia au fost creaţi. În consecinţă, nicio altă religie nu este acceptată de către Dumnezeu, în afara Islamului, după cum s-a afirmat clar în capitolul ʻAli ʻImran al revelaţiei finale:

,,[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul.” (Coran 3: 19);

,,Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.(Coran 3: 85).

Orice act reprezintă adorare

În sistemul islamic, fiecare act uman poate fi transformat într-un act de adorare. De fapt, Dumnezeu le porunceşte credincioşilor să-şi dedice viaţa Lui. În capitolul Al-ʻAn’am, Allah spune:

 ,,Într-adevăr, rugăciunea mea, actele mele de devoţiune, viaţa mea şi moartea mea Îi aparţin lui Allah, Stăpânul lumilor!” (Coran 6: 162).

Pentru ca această ofrandă să fie acceptată de către Allah, fiecare act trebuie să îndeplinească două condiţii de bază.

Prima: Actul trebuie să fie făcut cu sinceritate pentru mulțumirea lui Dumnezeu şi nu pentru obținerea recunoaşterii sau aprecierii fiinţelor umane. Credinciosul trebuie să aibă conştiinţa de Dumnezeu în ceea ce face pentru a se asigura că nu face ceva interzis de către Allah sau de către ultimul Profet.

Pentru a facilita această transformare a faptelor lumeşti în acte de adorare, Allah l-a desemnat pe ultimul Profet să prescrie scurte rugi care să fie rostite înaintea chiar şi a celor mai simple acte. Cele mai scurte rugi care pot fi folosite pentru orice circumstanţe sunt:

În numele lui Allah.

Source Link

Views: 0