Tag: Muhammad

Profetul Muhammad – 1

Profetul Muhammad – 1

Începutul vieţii în Mekka

Khurram Murad

 

În anul 570 după Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a născut Muhammed la Mekka, acolo unde este astăzi Arabia Saudită. Arabia reprezintă din toate punctele de vedere leagănul civilizaţiei umane. Cele mai vechi rămăşiţe umane găsite până acum provin din această zonă.

Înconjurat de dealuri roşii, negre şi maro de origine vulcanică, cam la 80 de kilometri la est de Marea Roşie, se află oraşul Mekka. În vremurile acelea era doar un orăşel comercial pe vechiul drum „al tămâii” pe care treceau marile caravane comerciale între nord şi sud.

Oricum, oraşul Mekka a fost şi rămâne important pentru un motiv cu totul diferit: aici se află Kaaba – „Prima Casă” construită cu scopul de a-L venera pe Allah. Cu mai bine de 1000 de ani înainte ca profetul Solomon să construiască templul din Ierusalim, strămoşul său, profetul Avraam, ajutat de fiul său cel mare, profetul Ismail (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!), a reconstruit Kaaba pornind de la fundaţiile sale mai vechi.

Aproape de Kaaba este izvorul Zam-Zam care datează tot din timpul profetului Avraam (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Acesta a fost izvorul miraculos trimis din cer pentru a salva viaţa bebeluşului Ismail.

În Biblie se relatează:

Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: «Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este! Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor mare!». Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă, şi mergând, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustietate, şi s-a făcut arcaş. (Geneza 21: 17-20).

Sau aşa cum este scris în Psalmi:

Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.  (Psalmi 84: 6).

Mekka nu a avut niciodată şi nici acum nu are ceva care să te ispitească să te stabileşti acolo. Este un loc sterp şi pustiu, unde nici iarba nu creşte. Erau izvoare şi numeroase fântâni în apropiere de Taif şi la o scurtă distanţă de Medina. Acolo a fost însă prima Casă a lui Allah − un simplu cub, obişnuit din punct de vedere arhitectural, dar spiritual şi cultural cea mai remarcabilă sursă şi izvor de viaţă care a atras oameni din toată lumea, devenind cel mai important loc de pe pământ. De aceea Mekka a fost întotdeauna un mare centru de pelerinaj. Până când s-a născut Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ultimii păzitori ai Kaabei din tribul Quraiş avuseseră peste trei sute de idoli aşezaţi în jurul acesteia pentru a fi veneraţi ca dumnezei, zei şi protectori alături de Allah cel Unic.

Muhammed era un descendent direct al profetului Avraam, prin profetul Ismail (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!). El făcea parte dintr-un clan nobil, sărac, dar puternic din punct de vedere politic − clanul lui Banu Haşim din tribul Quraiş. Ca păzitori ai Kaabei − Casa lui Allah şi loc de pelerinaj al întregii Arabii, oamenii din tribul Quraiş erau consideraţi cei mai puternici dintre toate triburile arabe. Haşim era responsabil de strângerea taxelor şi servirea pelerinilor cu apă şi mâncare. Tatăl lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit înainte de naşterea sa. Mama lui, Amina, a murit când el avea numai şase ani. Orfan de ambii părinţi, a fost luat în grija bunicului său, Abd al Muttalib.

Totuşi, doi ani mai târziu, a rămas şi fără bunicul său şi a fost încredinţat unchiului său, Abu Talib. După naşterea sa, micul Muhammed a fost dat unei doici beduine pentru a fi alăptat; o parte din copilăria sa şi-a petrecut-o în deşert, în tribul Bani Sad ibn Bakr care locuia în sud-estul Mekkăi. Acesta era obiceiul marilor familii din Mekka. Când a crescut, şi-a câştigat existenţa, asemenea altor profeţi, fiind păstor de oi şi capre. Unchiul şi tutorele său l-a luat cu el în călătoriile sale comerciale în marea Sirie. Astfel, el a câştigat experienţă în negoţ. Datorită priceperii şi corectitudinii sale, oamenii care nu puteau călători l-au rugat să se ocupe şi de afacerile lor. La vârsta de 25 de ani, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a căsătorit cu Khadija, o văduvă cu 15 ani mai mare decât el. Ea era o comerciantă bogată din Mekka, iar Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se ocupase de câteva dintre afacerile ei. Ea a fost cea care l-a cerut în căsătorie. Timp de 25 de ani, până la moartea sa, Khadija a fost nu doar soţia, ci şi cel mai apropiat prieten al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Ea i-a născut şase copii: doi băieţi şi patru fete − doar fetele au supravieţuit.

jabal-al-nour-2 Până la vârsta de 40 de ani, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a dus o viaţă obişnuită; nimic nu prevestea că va fi profet. Ceea ce îl diferenţia de compatrioţii săi era sinceritatea şi integritatea lui morală, simţul dreptăţii şi compasiunea pentru cei săraci, chinuiţi şi asupriţi, precum şi refuzul său categoric de a adora vreun idol sau de a face ceva imoral. El era respectat de popor pentru aceste calităţi; a fost supranumit Al-Amin, „Cel demn de încredere”, „Cel sincer” sau As-Sadiq, „Cel corect” – aceste apelative erau pe buzele tuturor atunci când se vorbea despre Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!); însuşi numele său înseamna „Cel lăudat”. La o vârstă foarte fragedă, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a aprobat cu entuziasm un pact prin care se dorea protejarea celor slabi şi nedreptăţiţi de către unii conducători ai tribului Quraiş. El a participat la jurământ şi a jurat împreună cu ei că „de acum înainte vor sta împreună, vor fi ca un singur om şi de partea celor asupriţi, împotriva asupritorilor, până când se va face dreptate, chiar dacă acel asuprit e din tribul Quraiş sau din afara lui.” Câţiva ani mai târziu, la Medina, profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să spună: „Am aderat în casa lui Abdallah, fiul lui Judan, la un pact atât de minunat, încât nu aş da participarea mea la el nici măcar pentru o turmă de cămile roşii şi, dacă acum, în Islam, aş fi chemat la un astfel de pact, aş răspunde bucuros invitaţiei.”

O mărturie referitoare la caracterul lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este cea a Khadijei, soţia sa, care l-a consolat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) după ce acesta a primit prima revelaţie: „Tu menţii legăturile de rudenie, spui adevărul, iei apărarea celui slab, îi întâmpini pe oaspeţi şi îi ajuţi pe cei aflaţi la nevoie.”

Înţelepciunea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era recunoscută unanim. Odată, în timp ce restaurau Kaaba, diferite clanuri Quraiş îşi disputau violent dreptul cu privire la cel care ar trebui să aibă onoarea de a pune Piatra Neagră la locul ei. Cum erau pe cale de a-şi scoate săbiile din teacă şi a se război, l-au rugat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să medieze între ei şi pacea a fost restabilită. El a aşezat Piatra Neagră pe mantia lui şi i-a rugat pe toţi şefii de clan să apuce de margini pentru a o ridica, după care a reaşezat cu mâinile sale piatra la locul ei.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 7

Emigrarea Profetului – partea a 6-a

 

profetul5. În drum spre Medina, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – l-a întâlnit pe Abu Buraida, unul dintre cei conduşi de lăcomie pentru obţinerea răsplăţii quraişilor. De îndată ce l-a văzut pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi a vorbit cu el, Abu Buraida a îmbrăţişat islamul împreună cu alţi şaptezeci dintre oamenii săi. El şi-a scos turbanul şi l-a legat în jurul lancei sale ca pe o flamură, drept mărturie că îngerul păcii şi armoniei venise să umple întreaga lume de cinste şi dreptate.

6. Cei doi emigranţi şi-au reluat călătoria. În această perioadă, l-au întâlnit pe Az-Zubair, care se afla în fruntea unei caravane ce se întorcea din Siria. Ei s-au salutat călduros şi Az-Zubair le-a dăruit două veşminte albe, pe care ei le-au acceptat cu recunoştinţă. Într-o zi de luni, pe 8 Rabi’ Al-Auual, în cel de-al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 23 septembrie 622 e.n., Mesagerul lui Allah a sosit la Quba’.

De îndată ce s-a răspândit vestea sosirii lui Muhammad, mulţimea din Medina a început să se îngrămădească pe vârfurile munţilor şi în copaci. Veneau în fiecare dimineaţă şi aşteptau cu nerăbdare apariţia lui până când erau nevoiţi să plece datorită căldurii insuportabile a amiezii. Într-o zi, plecaseră ca de obicei şi după o lungă aşteptare şi pândă se întorceau în oraş, când un evreu, care a văzut călători îmbrăcaţi în alb care-şi croiau grăbiţi calea spre Medina, a strigat de pe vârful unei coline: “O, voi, familii de arabi! Străbunul vostru a sosit! Cel pe care l-aţi aşteptat cu nerăbdare a venit!” Musulmanii au alergat de îndată cu armele în mână pentru a-l apăra.[3] Fericita veste s-a răspândit cu repeziciune în oraş şi lumea a ieşit să-l întâmpine pe distinsul oaspete.

Ibn Al-Qaiiim a spus: “Strigătele de “Allahu Akbar” (Allah este Mai Mare) au răsunat în neamul ‘Amr bin ‘Auf. Auzindu-le, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – s-a emoţionat foarte tare, dar, cu un rar simţ al coordonării şi bunei-cuviinţe, a cerut să se facă linişte. Seninătatea l-a învăluit şi revelaţia i-a fost trimisă.


“…atunci Allah este Ocrotitorul lui; iar Gavriil şi dreptcredincioşii evlavioşi şi îngerii îi vor fi peste aceasta ajutoare.” [66:4]

‘Urua bin Az-Zubair a spus: “Ei l-au primit pe Mesagerul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi el a mers cu ei în partea dreaptă. Acolo, cei din neamul ‘Amr bin ‘Auf l-au găzduit. Aceasta se întâmpla într-o zi de luni, în Rabi’ Al-Auual. El s-a aşezat în tăcere şi “ajutoarele” care nu avuseseră ocazia să-l vadă mai înainte au venit să-l salute. Se spune că soarele dogorea şi atunci Abu Bakr s-a ridicat în picioare să-l apere cu umbra lui de razele arzătoare. Abia atunci cei care nu-l mai văzuseră au înţeles care este Profetul. A fost într-adevăr o zi nemaiîntâlnită în Medina. Chiar şi evreii, din semnele pe care le-au văzut la Muhammad, şi-au dat seama de adevărul spuselor Profetului lor. În Quba’, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a locuit la Khultum bin Al-Hadm, o căpetenie primitoare a tribului ‘Amr bin ‘Auf. Aici el şi-a petrecut patru zile: de luni, până joi. În această perioadă, s-a turnat fundaţia Moscheei din Quba. La baza acestei iniţiative a stat credinţa adevărată. ‘Ali a mai rămas în Mekka timp de trei zile, pentru a înapoia proprietarilor de drept lucrurile ce-i fuseseră date de Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – spre păstrare. După aceea, şi-a început emigrarea, pentru a se întâlni cu Profetul la Quba’.

Source Link

Views: 3

Profetul Muhammad – s.a.s.

Profetul Muhammad – s.a.s.

de S. A. A. Mawdudi

prophet-muhammad-name-calligraphy-butterfliesOricine poate să reflecte  asupra acestor chestiuni şi să se minuneze cum de un negustor arab rând, un cioban, într-un ţinut ca Arabia învăluită în întuneric, dintr-o perioadă sumbră precum era acea perioadă acum 1400 de ani, a putut fi învrednicit de această rază de lumină miraculoasă, de ştiinţă, de putere, de capacitate si de puterea aceea morală nemaipomenită. El întotdeauna a susţinut că mesajul pe care l-a adus oamenilor este creaţia propriei sale minţi. În caz contrar el ar fi ales calea declarării că este fiul lui Allah sau chiar Allah însuşi. N-ar fi fost deloc greu de convins nişte oameni care nu ezitaseră să recunoască, cu sau fără voia lor drept Allah al lor pe Krishna şi Buda, iar pe Isus îl credeau ca fiu al lui Allah. Mai mult, erau şi dintre aceia care se închinau , fără şovăire, la foc, apă şi aer. Cu atât mai uşor l-ar fi acceptat drept Allah-ul lor pe un asemenea om extraordinar ca Muhammed. Dar el nu a avut niciodată această intenţie. Din contră, el afirma: „Şi eu sunt un om ca voi. Nimic nu v-am adus de la mine. Toate acestea mi-au fost relevate de către Allah. Acest mesaj, care nu poate avea egal în lumea noastră, este mesajul lui Allah. Mesajul acesta nu este produsul minţii mele. Fiecare cuvânt al acestui mesaj este relevat de către Allah şi meritul şi onoarea pentru aceasta aparţine în întregime lui Allah. Nici una din realizările mele extraordinare, legile pe care vi l-am adus şi toate principiile cu cre v-am învredericitit nu-mi aparţin. Mă simt complet incapabil să creez asemenea lucruri care depăşesc capacitatea şi puterea mea. În toate depind numai de Allah. Eu sunt doar un executant fidel al voinţei Lui.”
Observati, ce exemplu superb si exemplar de cinste, de corectitudine şi de onoare este acesta! Dacă un mincinos sau ipocrit ar fi făcut tot ce îi stă în putinţă ca să revendice meritele altora, chiar şi în situaţia când minciuna lui ar fi fost descoperită. Deşi acest mare om ştia că nimeni nu ar fi putut să-l desmintă, pentru că rămâneau învăluite în mister metodele de investigare a surselor sale de inspiraţie, totuşi el nu a încercat vreodată să-şi atribuie aceste merite şi realizări. Oare poate exista o altă dovadă mai concludentă decât aceasta în ceea ce priveşte corectitudinea, cinstea şi măreţia spiritului său? Toţi aceşti factori ne conduc, fără îndoială, la convingerea că acest om este adevăratul trimis al lui Allah.
Iubitul nostru profet Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a fost un astfel de om. El este purtătorul unor valori extraordinare, este un exemplu de virtute şi bunătate, este simbolul dreptăţii şi corectitudinii, este marele profet al lui Allah şi trimisul Lui pe pământ. Viaţa pe care a dus-o, ideile lui, credinţa în Allah şi bunătatea de care dădea dovadă în orice împrejurare, caracterul lui sublim, conduita sa morală ireproşabilă, de fapt toate realizările lui în slujba oamenilor stau mărturie în ceea ce priveşte profeției lui. Cineva care investighează imparţial viaţa şi învăţătura lui, se va convinge de faptul că el este adevăratul profet al lui Allah, iar Coranul pe care l-a adus oamenilor este cartea adevărată a lui Allah. Niciun cercetător imparţial, onest şi serios nu poate să nu ajungă la această convingere.
În plus, trebuie să ştim bine că numai prin Muhammed putem găsi drumul adevărat al islamului. Coranul şi viaţa lui Muhammed constitue singurele surse demne de crezare pentru a putea cunoaşte voinţa lui Allah. Muhammed este un profet trimis de Allah tuturor oamenilor şi şirul lung de profeţi s-a încheiat cu el. Este ultimul dintre profeţi. Toate poruncile sale adresate oamenilor, Allah le-a trimis prin intermediul lui Muhammed şi sunt consemnate în Coran şi în Sunna (tradiţia sacră a islamului). Şi de aceea orice adevărat şi bun musulman acceptă învăţătura lui şi merge pe calea arătată de el. Aceasta este adevărata cale a reuşitei şi a izbăvirii.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din RomâniaSource Link

Views: 2