Tag: musulman

Localizarea și natura triburilor arabe

  LOCALIZAREA ŞI NATURA TRIBURILOR ARABE   Din punct de vedere etimologic, cuvântul „arab“ înseamnă „deşert“ sau „pământ pustiu, neroditor, fără apă sau vegetaţie“. Încă din zorii istoriei, Peninsula Arabică şi locuitorii săi erau descrişi într-o asemenea manieră.    Datorită aşezării sale geografice, peninsula şi-a menţinut întotdeauna o poziţie importantă. Peisajul geografic, alcătuit în majoritate […]

 

LOCALIZAREA ŞI NATURA TRIBURILOR ARABE

 

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „arab“ înseamnă „deşert“ sau „pământ pustiu, neroditor, fără apă sau vegetaţie“. Încă din zorii istoriei, Peninsula Arabică şi locuitorii săi erau descrişi într-o asemenea manieră.

Tribes_english   Datorită aşezării sale geografice, peninsula şi-a menţinut întotdeauna o poziţie importantă. Peisajul geografic, alcătuit în majoritate din deşert şi locuri nisipoase, a făcut-o, în ciuda faptului  că se învecina cu două mari imperii, inaccesibilă străinilor şi invadatorilor şi a permis locuitorilor o libertate şi independenţă completă de-a lungul secolelor.

Pe de altă parte, această poziţie plasa peninsula ca pion central al lumii vechi, furnizându-i acesteia legături maritime şi terestre cu majoritatea popoarelor de la acea vreme. Datorită acestei poziţii strategice, peninsula Arabică devine centru comercial, cultural, religios şi artistic.

Majoritateaarabilor a consimţit la chemarea lui Ismail şi a mărturisit religia tatălui acestuia, Avraam. Ei l-au slăvit pe Dumnezeu, I-au mărturisit Unicitatea şi I-au urmat religia multă vreme, până când au uitat o parte din ceea ce li se făcuse cunoscut şi unul dintre oamenii drepţi dintre ei a adus cu el din Vechea Sirie un idol, Hubal, pe care l-a aşezat în mijlocul Ka’abei, chemându-i pe oameni să-l venereze. Destul de repede, păgânismul s-a răspândit în toată Mecca şi de aici şi în Hijaz, poporul din Mecca având în custodie nu numai Casa Sfântă, ci şi întregul teritoriu sfânt. Astfel, în regiune au fost introduşi o mulţime de idoli, cu diferite denumiri.

Când Muhammed a cucerit Mecca, la Ka’aba au fost găsiţi 360 de idoli. El i-a distrus, i-a înlăturat şi le-a dat foc.

Politeismul şi adorarea idolilor devenise una dintre trăsăturile cele mai proeminente ale religiei arabilor preislamici, în ciuda pretinsei mărturisiri a religiei lui Avraam.

Oamenii din perioada preislamică, deşi credeau în superstiţii, reţinuseră totuşi unele tradiţii avraamice, cum ar fi: devotamentul faţă de Sfântul sanctuar, înconjurul acestuia, respectarea pelerinajului, şederea pe Muntele Arafat în timpul pelerinajului şi oferirea de sacrificii.

Aşa se prezenta viaţa religioasă în Arabia acelor vremuri:politeism, idolatrie şi superstiţie.

Astfel, în Arabia îşi puteau croi calea cu uşurinţă iudaismul, creştinismul, magicismul şi sabianismul.

Iudaismul s-a transformat într-o ipocrizie abominabilă, combinată cu hegemonia. Rabinii au devenit stăpâni fără a ţine seamă de Dumnezeu. Ei s-au implicat în practica stăpânirii dictatoriale a poporului, chemându-şi supuşii să dea socoteală fie şi pentru cel mai neînsemnat cuvânt sau pentru cea mai firavă idee. Unica lor ţintă a devenit acumularea averilor şi a puterii.

În  mod similar, creştinismul a deschis larg porţile politeismului şi a devenit mult prea greu de înţeles pentru o religie divină. Ca practică religiosă, a creat un amestec curios al omului cu Dumnezeu. Creştinismul nu a avut nici un fel de influenţăasupra sufletelor arabilor, pentru simplul motiv că era străin stilului lor de viaţă şi nu avea nici cea mai mică legătură cu viaţa lor de zi cu zi.

Oamenii care aparţineau celorlalte religii se asemănau cu politeiştii în ceea ce priveşte înclinaţiile, dogmele, obiceiurile şi tradiţiile lor.

Societatea arabă reprezintă un amestec format din straturi sociale diferite si eterogene. Statutul femeii din clasa nobilimii presupunea un nivel avansat al respectului. Femeia se bucura de o doză considerabilă de libertate de decizie, iar hotărârile ei erau cel mai adesea puse în practică. Ea era atât de îndrăgită încât foarte uşor se putea vărsa sânge pentru apărarea onoarei sale. De fapt ea reprezenta motivul principalal luptei sângeroase sau al păcii prieteneşti. Sistemul familial al arabiei , era însă în întregime patriarhal, aceste privilegii acordate femeilor nefiind considerate potrivnice. Contractul de căsătorie era în întregime în puterea custodelui legal al femeii şi opinia acestuia cu privire la statutul ei marital nu putea fi contestată niciodată.

Pe de altă parte , mai existau şi celelate straturi sociale unde prostituţia şi independenţa erau de nedespărţit şi se aflau în plină desfăşurare.

Arabii preislamici aveau un număr nelimitat de neveste. Ei se puteau căsători  cu două surori în acelaşi timp sau chia cu nevestele taţilor lor, dacă acestea erau divorţate sau văduve. Divorţul era într-o foarte mare măsură în puterea soţului.

Aruncând o privire asupra relaţiei arabului preislamic cu stirpea sa, ne dăm seama că viaţa în Arabia era paradoxală şi se prezenta ca un tablou întunecat de contraste. În timp ce unii arabi îşi iubeau din toată inima şi îi răsfăşau nespus copiii, alţii îşi îngropau fetiţele de vii , în virtutea unui sentiment iluzoriu de teamă faţă de sărăcie şi ruşinea îi acoperea puternic.

Un alt spect al  vieţii arabilor care merită să fie menţionat, este ataşamentul emoţional bine înrădăcinat al beduinilor faţă de clanul acestora. Motto-ul lor de necontestat  era: „Sprijină-ţi fratele , indiferent dacă este opresor sau un oprimat.” Ei desconsiderau amendamentul islamic care afirma că a-ţi ajuta un frate opresor înseamnă a-l împiedica să păcătuiască.

Lăcomia pentru autoritate şi sentimentul pătrunzător al concurenţei dădeau naştere adeseori unor dispute tribale amare, în ciuda descendenţei unui stămoş comun.

Dacă ar fi să concluzionăm  cu privire la viaţa socială din Arabia, am putea spune că arabii din perioada preislamică bâjbăiau în întuneric şi ignoranţă, încâlciţi într-o plasă de superstiţii care le paraliza mintea şi-i obliga să ducă o viaţă animalică. Femeile erau un bun care se putea comercializa şi era privită ca o proprietate neînsufleţită.

Legăturile inter-tribale erau fragile. Lăcomia pentru avere şi implicarea în războaie inutile erau principalele obiective care generau politica egocentrică a şefilor lor.

     Situaţia economică se afla în directă legătură cu starea societăţii.  Comerţul era modalitatea cea mai comună de a le furiza cele necesare vieţii de zi cu zi.

În linii mari, sărăcie, foamete şi îmbrăcăminte insuficientă caracterizau economia Arabiei.

 

 

Bibliografie:

„Nectarul pecetluit – Biografia Profetului Muhammed”, Editura Islam, Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 9

Viața Profetului Muhammad – partea a 2-a

  Muhammed s-a nascut pe jumatate orfan, pentru ca tatal sau a murit cu cateva luni inainte de nasterea sa. A fost luat sub tutela de bunicul sau, Abd-ul Muttalib, capetenia clanului hasemit. Dar si acesta a murit dupa cativa ani (pe cand Muhammed avea 8 ani – 579 d.Ch.), ca si mama lui, Amina […]

 

Muhammed s-a nascut pe jumatate orfan, pentru ca tatal sau a murit cu cateva luni inainte de nasterea sa. A fost luat sub tutela de bunicul sau, Abd-ul Muttalib, capetenia clanului hasemit. Dar si acesta a murit dupa cativa ani (pe cand Muhammed avea 8 ani – 579 d.Ch.), ca si mama lui, Amina (pe cand Muhammed avea 6 ani – 577), si Muhammed a ramas complet orfan.

Unchiul sau Abu Talib si sotia sa Fatima l-au primit sub acoperisul lor, ocupandu-se de educatia lui. Familia hasemita era saraca in perioada aceea, dar sa nu uitam ca se bucura de notorietate si de un mare prestigiu religios in fata tuturor arabilor, datorita vocatiei lor de „servitori ai pelerinilor” (cei care sunt insarcinati cu gazduirea pelerinilor veniti la Ka’aba), ceea ce era o mare onoare.

desert-palmsDupă cum era obiceiul, copilul Muhammed a fost trimis să trăiască pentru un an sau doi alături de o familie de beduini. Acest obicei s-a pastrat până de curând de familiile nobile din Mecca, Medina, Taif, şi alte oraşe ale Hijazului. Traiul departe de ai sai in frageda copilarie a avut implicaţii importante pentru Muhammed.

Pe lângă îndurarea greutăţilor specifice vieţii de deşert, el a prins gustul limbii bogate atât de mult iubită de către arabi (vorbirea corecta era arta lor cu care  se mândreau cel mai mult) şi a învăţat să fie răbdător;  a văzut ce înseamnă stăpânirea de sine a păstorilor, cu care a împărtăşit pentru prima oară viaţa lor solitară, pe care mai apoi a înţeles-o şi a apreciat-o.

Datorita onestitatii sale exemplare si a corectitudinii lui, locuitorii din Mecca l-au poreclit Al-Amin, adica cel onest, cel integru. Dupa ce a implinit douazeci de ani, s-a observat ca maturizandu-se onestitatea sa incepea sa fie dublata de un patrunzator simt de discernamant si de o judecata cumpatata. Calitatile sale morale erau atat de mult elogiate, incat o negustoreasa bogata din Mecca, Khadijah i-a propus sa lucreze pentru el. Fiind femeie, era nevoita sa incredinteze unor barbati sarcina de a strabate cu caravana sa drumurile periculoase precum si vanzarile marfurilor sale in tari indepartate.

Conform aceleiasi relatari, din clipa in care Muhammed  a preluat afacerile Khadijei, castigul a sporit substantial. Aceasta asociere de afaceri dintre proprietara si tanarul protejat, inatrita de loialitatea lui Muhammed, a trezit admiratia Khadijei, care l-a cerut in casatorie in anul 576 d.Ch.. Muhammed  a acceptat. El avea doar douazeci si cinci de ani, iar ea avea patruzeci.

Este un fapt mai mult decat semnificativ. Cererea in casatorie a Khadijei si acceptarea ei de catre viitorul profet au marcat nasterea Islamului, demonstrand astfel libertatea si consideratia de care beneficiaza femeia in alegrea sotului sau. Atitudine greu de conceput astazi in mediile rurale si conservatoare ale lumii musulmane. Deci, in ciuda imaginii oferite de unele practici ale Islamului de astazi, trebuie sa intelegem ca modul de viata al musulmanilor nu reflecata intotdeauna mesajul autentic al religiei lor. Iata o motivatie puternica pentru a studia Islamul si sursele sale.

Source Link

Views: 0

Viața Profetului Muhammad – partea a 6-a

  După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, […]

 

După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, a cărui memorie a fost păstrată de către musulmani mereu. La nasterea Islamului, primii musulmani aflati in suferinta au fost ajutati de un crestin si acest lucru este mai mult decat semnificativ.

Quraisitii, surprinsi de aceasta plecare, si-au trimis solii la Negus, cu atat mai mult cu cat erau in bune relatii cu el, datorita calatoriei cu scopuri negustoresti din fiecare iarna. Negusul i-a primit, dar a refuzat sa-i predea pe fugari inainte de a asculta pledoaria fiecarui grup. Hotararea pe care a luat-o a fost in favoarea musulmanilor, care au trait in pace si siguranta sub domnia lui. La moartea Negusului, Profetul Muhammed a oficiat in mocheea sa din Medina o rugaciune speciala de inmormantare denumita „rugaciunea celui absent”. Aceasta afinitate si aceasta subtila prietenie dintre crestini si musulmani nu a fost niciodata exploatata si nu este nici astazi. Ostilitatile dintre aceste doua mari religii au aparut abia mai tarziu si din cauza unei rivalitati mai degraba politice decat doctrinare.

In Mecca persecuţiile s-au intensificat, cei care îl urmau pe Muhammed fiind chinuiţi, abuzaţi, şi chiar torturaţi.

Intr-un final, Muhammed şi-a trimis şaptezeci dintre cei care îl urmau în nord, în oraşul Yathrib, care avea să fie numit mai apoi „Medina“ (Oraşul). Mai târziu, în toamna timpurie a anului 622, el a aflat de un complot de asasinat împotriva lui, şi împreună cu cel mai apropiat prieten al lui, Abu Bakr As-Siddiq, s-a decis să îi urmeze pe emigranţi.

În Mecca, cei care ii pusesera la cale asasinarea, au ajuns acasă la Muhammed şi l-au gasit pe vărul lui, Ali, dormind în patul lui. Înfuriaţi, meccanii au pus un preţ pe capul lui Muhammed şi au pornit în urmărirea lui.

desert_ProductiveMuslim-300x225Totuşi, Muhammed şi Abu Bakr s-au refugiat într-o peşteră ascunzându-se de cei care îi urmăreau’ la intrarea in pestera, miraculos pentru timpul scurt scurs, un păianjen a ţesut o pânză. Când au văzut că pânza nu  era ruptă, meccanii au trecut pe lângă peşteră, considerand locul neumblat iar Muhammed şi Abu Bakr şi-au continuat drumul spre Medina, unde au fost primiţi cu bucurie atât de o mulţime de mediniţi, cât şi de meccanii care plecaseră dinainte pentru a pregăti drumul.

 

Aceasta a fost Hijrah (622), Hegira dupa pronuntia anglo-saxona, dar incorect tradusă ca „Zborul“, de fapt, Hijrah nu a fost un zbor, ci o emigrare plănuită cu grijă, care marchează începutul erei islamice si  de asemenea un nou mod de viaţa pentru Muhammed şi musulmani.

De aici înainte,  principiul organizaţional al comunităţii nu a fost înrudirea de sânge, ci o înfrăţire mai nobilă a tuturor musulmanilor. Cei care l-au însoţit pe Muhammed în Hijrah au fost numiţi „muhajirun“ – care înseamnă „cei care au făcut hijrah“ sau „emigranţii“-, pe când cei din Medina care deveniseră musulmani au fost numiţi „ansar“  sau „ajutătorii“.

Source Link

Views: 0