Documentar – știința și Islamul

 

Un documentar BBC despre contributia savanților musulmanilor la știința universală.  Ingineri, savanți, poeți, filozofi, geografi și comercianți care aparțineau lumii islamice (fără a fi neapărat musulmani), au adus contribuții notabile în domenii precum: artă, agricultură, economie, industrie, drept, literatură, navigație maritimă, filozofie, știință, sociologie, tehnologie, realizând o serie de inovații peste acest sistem tradițional al concepției islamice. Toate aceste realizări au influențat evoluția civilizației în toate celelalte continente.

Fără aceste mari realizări ale islamului, multe din învățăturile Greciei, Romei și Egiptului antic ar fi fost pierdute pentru totdeauna. Multe astfel de scrieri valoroase ar fi fost pierdute dacă nu ne parveneau traducerile acestora din arabă în turcă, persană, ebraică sau latină. Acest focar de cultură s-a alimentat din esența realizărilor marilor civilizații apuse: mesopotamiană, romană, chineză, indiană, persană, egipteană, greacă și bizantină.

 

httpv://www.youtube.com/watch?v=LHZRlFJw8lE&list=PLdYDX1X_l0Nk73I4n34tXFKAVJjKLKabq&feature=plpp_play_all

SCIENCE 1 55194 Documentar - știința și IslamulSource Link

Views: 2

Avicenna – Partea 1

  Acum mai bine de o mie de ani, în imensitatea Asiei Centrale se năştea unul dintre cele mai impresionante genii din istoria umanităţii. Considerat drept cel mai mare savant al întregii civilizaţii musulmane, Avicenna a strălucit fără egal în toate domeniile în care a activat. A fost un filosof cu o cunoaştere enciclopedică, om […]

 

Acum mai bine de o mie de ani, în imensitatea Asiei Centrale se năştea unul dintre cele mai impresionante genii din istoria umanităţii. Considerat drept cel mai mare savant al întregii civilizaţii musulmane, Avicenna a strălucit fără egal în toate domeniile în care a activat. A fost un filosof cu o cunoaştere enciclopedică, om de ştiinţă şi deschizător de drumuri în medicină, practician şi teoretician în egală măsură şi, nu în ultimul rând, poet şi muzician. El este autorul unei opere grandioase care cuprinde aproape toate aspectele cunoaşterii umane din perioada sa. Cel ce s-a numit Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina (Avicenna pentru Europa latină) a încarnat, prin itinerarul său enciclopedic şi imensa sa cultură, prototipul intelectualului universal medieval .

Discipolul lui Aristotel învăţase complet Coranul la doar 10 ani

Cel mai strălucit spirit al civilizaţiei musulmane s-a născut în anul 980 în satul Qishlak Afshona de lângă Buhara (astăzi în Uzbekistan), pe atunci capitala dinastiei persane a Samanizilor care au domnit în Asia Centrală şi provincia Khorasan.
Din fericire pentru el, Avicenna s-a născut într-o familie de înalţi funcţionari iranieni de origine turcă, astfel încât a beneficiat încă din fragedă pruncie de o educaţie aleasă şi de atenţia unor părinţi care au sesizat devreme potenţialul intelectual al copilului.
Spiritul independent al copilului era încununat de o inteligenţă şi o memorie uluitoare, care i-a permis ca la vârsta de doar 14 ani să-şi întreacă profesorii. După cum nota în autobiografia sa, Avicenna învăţase deja tot ce exista la acea vreme în lume sub formă de cunoştinţe scrise, până să împlinească 18 ani.
Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană    Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană
De fapt, conform aceleiaşi autobiografii, copilul supradotat memorase deja toate surele Coranului până să împlinească 10 ani.
Educaţia şi cercetările sale ulterioare au fost marcate de un enciclopedism debordant.
  „Devorează” complet toate scrierile despre gramatica arabă, geometria, fizica, dreptul islamic, teologia şi medicina.
Devine foarte atras de unul dintre geniile date de Grecia Antică, şi anume Aristotel. Se avântă cu un patos nemaivăzut în studierea operei marelui gânditor grec. Citeşte cu nesaţ de patruzeci de ori Metafizica lui Aristotel, până când memorează fiecare cuvânt, dar conştientizează cu tristeţe că nu reuşeşte să înţeleagă sensurile şi tainele din spatele cuvintelor.
Eşecul nu-l face decât să se ambiţioneze mai mult. Timp de peste un an şi jumătate îşi petrece timpul citind, studiind şi rugându-se la moschee pentru iluminare. Aceasta vine  doar după ce, într-un moment de inspiraţie, cumpără pe o sumă derizorie, dintr-o piaţă, comentariile şi tratatul filozofului musulman Al-Farabi asupra Metafizicii.
Astfel, fericit, la doar 16 ani înţelege pe deplin spiritul şi viziunea ilustrului său maestru din Grecia Antică, pe care, evident, nu l-a întâlnit niciodată în viaţă. Fire sensibilă la suferinţele şi bolile semenilor, Avicenna se ataşează şi de ştiinţa medicinei. La vârsta de doar 18 descoperise deja că:
Medicina nu este o ştiinţă grea şi aspră precum matematicile şi metafizica, deci am făcut progrese mari. Am devenit un medic iscusit şi am început să-mi tratez primii pacienţi cu ajutorul unor leacuri aprobate ”. Tânărul ajunge în scurt timp faimos, nu doar datorită succesului tratării pacienţilor, ci şi datorită faptului că, asemenea sfinţilor fără de arginţi din universul creştin, Avicenna îşi trata pacienţii fără să le ceară bani..
Când el avea 22 de ani, tatăl său moare brusc. Evenimentul traumatizant s-a suprapus peste tulburările politice şi sociale ale vremii, astfel încât tânărul se vede prins într-un adevărat carusel al unor peregrinări constante.
scrisă de Nicu Pârlog
sursa: descopera.ro
Source Link

Views: 1

Minunile Coranului in Geologie

  Să ne întoarcem acum la Pământ pentru a descoperi câteva din numeroasele enunţuri miraculoase conţinute în reflectările coranice despre propria noastră planetă. Ele se referă nu numai la fenomenele fizice observate aici, pe Pământ, dar şi la detaliile referitoare la organismele vii care îl ocupă. În acestă chestiune, trebuie să ne întrebăm următorul lucru […]

 

Să ne întoarcem acum la Pământ pentru a descoperi câteva din numeroasele enunţuri miraculoase conţinute în reflectările coranice despre propria noastră planetă. Ele se referă nu numai la fenomenele fizice observate aici, pe Pământ, dar şi la detaliile referitoare la organismele vii care îl ocupă.

În acestă chestiune, trebuie să ne întrebăm următorul lucru : Cum a putut un om needucat, în mijlocul deşertului, să abordeze cu acurateţe atât de multe şi atât de variate subiecte într-un timp în care mitologia şi superstiţia domneau suprem? Cum a putut el să evite cu atâta înţelepciune fiecare credinţă care avea să fie dovedită a fi total incorectă multe secole mai târziu.

Circuitul apei

Versetele referitoare la sistemele pământeşti sunt un caz în chestiune. Am citat un număr mare din ele în cartea mea, „Biblia, Coranul şi Ştiinţa şi am acordat atenţie deosebită celor care se refereau la circuitul apei în natură. Acesta este un subiect care este bine ştiut astăzi. Prin urmare, versetele din Coran care se referă la circuitul apei par să exprime idei care sunt acum total evidente. Dar dacă luăm în

considerare ideile predominante de la acea vreme, ele par a fi bazate mai mult pe mit şi speculaţie filosofică decât pe realitate observată, chiar dacă totuşi utila cunoaştere practică a irigării pământului era la curent în acea perioadă.

Să examinăm, de exemplu, următorul verset din capitolul az-Zumar:

Oare tu nu vezi că Allah trimite apă din cer, apoi o îndreaptă ca izvoare în pământ, apoi scoate cu ajutorul ei roade de felurite culori, apoi ele se ofilesc şi le vezi galbene, apoi le face bucăţele. Întru aceasta se află îndemnare pentru cei care au pricepere. (Az-Zumar 39:21)

Asemenea noţiuni ne par destul de obişnuite astăzi, dar nu ar trebui să uităm că, nu de mult, ele nu erau obişnuite, şi au continut să rămână aşa până în secolul al XVI-lea, cu Bernard Palissy, care a ajuns la prima descriere coerentă a circuitului apei. Înainte de aceasta lumea credea că apele oceanelor, sub efectul vânturilor, erau împinse spre interiorul continentelor. Ei atunci s-au întors către oceane prin marele abis, care, din timpul lui Plato era numit „Tartarus”.În secolul al XVII-lea gânditori măreţi, cum ar fi Descartes, credeau încă în acest mit. Chiar şi în secolul al XIX-lea erau încă aceia care credeau în teoria lui Aristotel, că apa era condensată în caverne reci muntoase şi forma lacuri subterane care alimentau izvoare. Astăzi ştim că responsabilă de aceasta este infiltrarea apei de ploaie în pământ. Dacă cineva ar compara noţiunile din hidrologia modernă cu informaţiile găsite în Coran pe această temă, nu ar putea să nu observe remarcabilul consens dintre cele două.

Munţii

În geologie, ştiinţa modernă a descoperit recent fenomenele de încreţire care au format lanţuri muntoase. Crusta pământului este ca o coajă solidă, pe când stratele mai adânci sunt fierbinţi şi fluide, şi foarte neospitaliere pentru orice formă de viaţă. A fost descoperit, de asemena, faptul că, stabilitatea munţilor este legată de fenomenele de încreţire. Procesul de formare al munţilor prin încreţire duce crusta pământului în jos, în strate inferioare şi susţine temelii pentru munţi.

Să comparăm acum ideile moderne cu un verset dintre numeroasele din Coran care se ocupă cu această temă. Este extras din capitolul an-Naba’:

Oare nu am făcut Noi pământul un pat Şi munţii ca ţăruşi? (An-Naba’ 78:6-7)

Ţăruşii (awtad), care sunt conduşi în pământ ca aceia folosiţi la ancorarea unui cort, sunt bazele  încreţirilor geologice.

Aici, ca în toate cazurile din alte teme prezentate, observatorul obiectiv nu poate să nu observe absenţa oricărei contradicţii cu cunoştinţele moderne.

 

_____

Miracolul Coranului în Geologie, Adnan Aș-Șarif, Editura Islamul Azi, Constanța, 2003

Source Link

Views: 1