stiinta - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Rotirea Pământului în jurul Soarelui

Adnan Ash-Shareef Pământul are mai multe mişcări, dar cele mai importante dintre ele şi cele mai influente şi mai vizibile pentru om sunt mişcarea în jurul Soarelui şi mişcarea în jurul axei sale. O serie de versete coranice se referă la rotirea Pământului în jurul Soarelui: 1. El este Acela care a creat […]

Adnan Ash-Shareef

Pământul are mai multe mişcări, dar cele mai importante dintre ele şi cele mai influente şi mai vizibile pentru om sunt mişcarea în jurul Soarelui şi mişcarea în jurul axei sale.

O serie de versete coranice se referă la rotirea Pământului în jurul Soarelui:

1. El este Acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său. (Al-Anbiya’: 33).

Până în secolul al XIV-lea al erei creştine, cei mai mulţi oameni credeau, în mod eronat, că Pământul este fix şi că el reprezintă centrul Universului. Acest lucru l-au afirmat savanţii greci antici: Thales, Aristotel, Ptolomeu şi alţii, aşa cum am arătat mai sus. Singurul care a susţinut că Pământul se roteşte a fost Aristark, numai că el a considerat că Soarele este fix. Aceasta a fost situaţia până ce au venit Muhammad ben Zakariya Al-Qazwini (1386), Copernic (1554) şi Galileo (1609), care au susţinut că Pământul se roteşte. Însă Kepler (secolul al XVII-lea) a fost primul care a elaborat o opinie corectă despre sistemul solar. Cât priveşte Coranul, el a descris prin cea mai simplă, profundă şi concisă expresie, mişcarea Pământului, Soarelui, Lunii şi aştrilor:

El este Acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său. (Al-Anbiyaa’: 33).

În cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, lumea a văzut la televizor cum plutesc Pământul, stelele şi galaxiile în Univers.

Pământul se învârteşte în jurul Soarelui pe o orbită eliptică şi parcurge o distanţă de circa zece mii de milioane de kilometri în cadrul unei rotiri complete în jurul Soarelui, adică perioada anului solar compus din 365 zile, 6 ore, 9 minute, 9 secunde şi jumătate (365,256361 zile).

2. Oare nu am făcut Noi pământul un loc care-i adună? (Al-Mursalat: 25).

Cuvântul kifat, tradus prin „loc care-i adună”, nu apare în Cartea cea Sfântă a lui Allah decât o singură dată. De aceea am recurs la dicţionare pentru a-i afla sensul. În Lisan al-Arab, de Ibn Manzur, găsim că kift (singularul lui kifat) înseamnă „mai rapid în mers şi în zbor”. Dar printre sensurile cuvântului kifat este menţionat şi acela de loc în care se adună şi se strânge ceva. De aceea considerăm că unul dintre sensurile acestui verset este: oare nu am făcut Noi Pământul care se roteşte în jurul Soarelui cu o viteză de 29,8 kilometri pe secundă şi în jurul axei sale cu o viteză de 1 666 kilometri pe oră la ecuator şi 1 500 kilometri pe oră în zonele polilor? În felul acesta, putem afirma că Sfântul Coran a stabilit că Pământul nu doar se mişcă, ci se mişcă rapid, aşa cum a fost confirmat ulterior, în secolul al XIX-lea, prin calculele ştiinţifice. În acelaşi timp, trebuie să facem precizarea că versetele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu am făcut Noi Pământul un loc care-i adună pe cei vii şi pe cei morţi? (Al-Mursalat: 25-26),

conţin şi alte sensuri ştiinţifice asupra cărora ne vom opri pe larg în lucrarea noastră despre constantele ştiinţifice referitoare la ştiinţele despre Pământ.

3. Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17).

Pământul trece în cadrul rotirii sale, cu durata de un an în jurul Soarelui, prin patru poziţii distincte:

La 21 martie şi la 23 septembrie, ziua este egală cu noaptea în toate colţurile Pământului, pentru că Soarele se află, în acest moment, la nivelul ecuatorului terestru. Oare răsăritul şi asfinţitul Soarelui din zilele de 21 martie şi 23 septembrie, momente numite echinoxiu de primăvară şi echinoxiu de toamnă, reprezintă momentele la care se referă versetul coranic:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17)?

Se poate ca aceasta să fie o referire ştiinţifică la faptul că orbita Pământului în jurul Soarelui are o formă eliptică şi nu rotundă!? Allah ştie cel mai bine!

La 21 iunie avem, în emisfera nordică a Pământului, cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte din timpul anului (aşa-numitul solstiţiu de vară), iar la 23 decembrie − cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte în emisfera nordică a Pământului (aşa- numitul solstiţiu de iarnă) şi exact invers în emisfera sudică a globului terestru. Oare răsăritul şi asfinţitul soarelui în zilele de 21 iunie şi 23 decembrie reprezintă sensul cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17)?

Allah ştie cel mai bine! În fiecare an, Soarele răsare la Polul Nord pentru o perioadă de şase luni, timp în care Polul Sud este cufundat într-o noapte întunecoasă. În cealaltă jumătate a anului se inversează situaţia. Oare la cele două răsărituri şi cele două asfinţituri de la cei doi poli ai Pământului se referă cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17).

Allah ştie cel mai bine!

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Ploaia

Adnan Ash-Shareef Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11) Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul: Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei […]

Adnan Ash-Shareef

Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11)

Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei sunt fără băgare de seamă la minunile Lui. (Al-Anbiyaa’: 32);

Şi pe bolta cea înaltă! (At-Tur: 5).

În general, orice este situat deasupra noastră în Univers este plafon sau cer. Cât despre cuvântul raj − „revenire”, el reprezintă un calificativ pentru cer şi derivă din verbul rajja’a care înseamnă „a readuce un lucru la situaţia sa anterioară”.

Versetul de mai sus, asemenea celor mai multe versete de jurământ, are dimensiuni ştiinţifice miraculoase, iar ştiinţa a adus lumină asupra unora dintre ele. Ea reprezintă, după cum am spus şi mai sus, unul dintre aspectele miracolului coranic prin care credinciosul trece în secolul al XX-lea de la credinţa înnăscută la certitudinea dovezilor ştiinţifice, iar dovada ştiinţifică din Coran este piatra credinţei de care se sparg toate valurile îndoielii ce vin din interiorul nostru sau de la alţii.

Tocmai de aceea considerăm că este obligatorie revizuirea studierii şi interpretării celor mai multe versete coranice care se referă în conţinutul lor la diverse ramuri ale ştiinţelor materiale, în lumina adevărurilor ştiinţifice constante pe care omul le-a descoperit în secolul al XX-lea, de către învăţaţii credincioşi, angajaţi, specialişti în domeniile ştiinţelor naturale şi al ştiinţelor coranice. Oare interpretarea cuvintelor lui Allah: „Jur pe cerul cu revenirea”, prin faptul că ele reprezintă un jurământ pe cerul care aduce înapoi pe pământ apa, după evaporarea ei, este suficientă în secolul al XX-lea? Oare acest comentariu este pe măsura măreţiei jurământului? Şi, oare, aceste informaţii limitate despre cerul care aduce ploaie reprezintă argumentul ştiinţific care să concentreze logica şi gândirea cititorului pentru a-l convinge de răspunsul jurământului? Coranul cel Sfânt este cuvântul hotărâtor şi nu este o glumă, aşa cum a grăit Allah Preaînaltul:

Pe cerul cel cu revenirea ploii şi pe pământul cu crăpături! El este un Cuvânt hotărâtor, el nu este o glumă! (At-Tariq: 11-14).

Comentariu ştiinţific

În informaţiile ştiinţifice de mai jos, credinciosul musulman descoperă unele adevăruri ştiinţifice miraculoase ascunse în cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Jur pe cerul cu drumuri…”, aşa cum le-au descoperit astronomii în secolul al XX-lea.

1. Cerul înseamnă învelişul atmosferic al pământului.

Cuvântul „cer” are mai multe sensuri, aşa cum am arătat mai sus; dacă prin cer avem în vedere diversele straturi din care este alcătuit învelişul atmosferic care înconjoară Pământul, adică atmosfera terestră, constatăm că printre caracteristicile unora dintre ele se numără şi readucerea lucrurilor la starea lor anterioară.

Stratul inferior al atmosferei terestre, adică troposfera, readuce vaporii de apă care se înalţă acolo de pe pământ, sub formă de ploaie, precum şi cea mai mare parte a căldurii reflectate care se ridică din pământ.

Straturile al patrulea, al cincilea şi al şaselea din învelişul atmosferic, adică ionosfera, readuc pe pământ undele radio lungi şi medii, precum şi unele unde care vin din spaţiul extraterestru şi le întorc spre el.

Cel de al şaptelea strat, magmatosfera, întoarce în spaţiul extraterestru radiaţiile cosmice dăunătoare vieţii de pe Pământ, aşa cum sunt razele gama şi alfa, precum şi cea mai mare parte din razele infraroşii şi cele necunoscute.

2. Cerul cu sensul de Univers.

Dacă prin „cer” avem în vedere Universul cu stelele şi galaxiile lui şi cu norii dintre ele, toate lucrurile din Univers redevin aşa cum au fost.

Majoritatea astronomilor sunt de acord astăzi cu faptul că Universul nu este veşnic, ci a început cu circa cincisprezece miliarde de ani în urmă cu o masă primară uriaşă care a explodat şi s-a dispersat în toate colţurile Universului; din ea s-au format ulterior stelele, planetele, galaxiile şi nebuloasele. Stelele se nasc dintr-un nor cosmic, în decursul a milioane sau chiar miliarde de ani, prin condensarea materialelor care alcătuiesc norul, transformând o parte din el într-o stea care luminează vreme de milioane sau miliarde de ani, după care combustibilul lor se epuizează şi ele se transformă în nişte stele uriaşe, care explodează şi apoi mor, pentru a redeveni un nor cosmic. Apoi se reia ciclul, care are nevoie de milioane de ani, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu ştiu ei cum începeAllah creaţia prima oară şi cum o va face pe ea apoi din nou? (Al-’Ankabut: 19).

Savanţii au văzut în secolul al XX-lea cum începe şi cum reia Allah creaţia Sa, nu numai în privinţa stelelor, ci şi în privinţa făpturilor. În timpul revelaţiei nu era cu putinţă ca ştiinţa să vadă ceva despre începutul procesului creaţiei şi al reluării ei − laudă Aceluia a Cărui făgăduinţă ni s-a adeverit! El este Cel care a spus:

Fiecare profeţie are un timp al său şi în curând le veţi cunoaşte. (Al-An’am: 67).

Ne-a făgăduit că noi vom vedea cum începe creaţia Sa şi cum o reia; vestea pe care ne-a trimis-o cu cincisprezece secole în urmă prin revelaţie s-a adeverit prin descoperirea de către ştiinţă a ciclului vieţii creaturilor cu viaţă şi fără viaţă.

Source Link

Existența Creatorului

Cum dovedeşte Universul existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)? Prin însăși fenomenele care îl caracterizează! Primul fenomen – Apariţia Universului Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este chiar apariţia Universului, care are un Creator. Argumente Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi […]

Cum dovedeşte Universul existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)?

Prin însăși fenomenele care îl caracterizează!

Primul fenomen – Apariţia Universului

Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este chiar apariţia Universului, care are un Creator.

Argumente
Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi mai convingătoare.

Spre exemplu: Legile termodinamicii, legile atomului, energia solară, fiecare dintre acestea oferă dovezi clare în acest sens.

Legile termodinamicii

Lecomte du Nouy, conducătorul secţiei de fizică de la Institutul Pasteur şi al secţiei de filosofie de la Universitatea din Sorbona, afirmă în lucrarea sa intitulată Soarta omenirii:

„Unul dintre marile succese pe care le-a înregistrat ştiinţa modernă este corelarea legii Carnot-Clausius (numită şi cea de a doua lege a termodinamicii, considerată cheia înţelegerii materiei fără viaţă) cu teoria probabilităţilor.

Marele fizician Boltzmann a confirmat că:

„evoluţia materiei lipsite de viaţă corespunde unei evoluţii din ce în ce mai probabile a materiei, care se caracterizează prin sporirea simetriei şi a echilibrului forţei. Aşadar Universul înclină spre echilibru şi spre dispariţia tuturor asimetriilor existente în momentul de faţă, astfel încât, în final, toate mişcările se vor opri şi se va aşterne întunericul total.”

Eduard Loskill a subliniat că această lege a termodinamicii confirmă că Universul are un început:

„S-ar putea ca unii să considere că acest Univers s-a autocreat, în vreme ce alţii socotesc că această convingere în legătură cu caracterul etern al Universului nu este mai credibilă decât convingerea că există un Dumnezeu etern, însă cea de a doua lege a termodinamicii d e m o n strează că opinia respectivă este greşită. Ştiinţele d e m o n strează cu toată claritatea că acest Univers nu poate fi etern. Are loc o trecere continuă de la corpurile calde la corpurile reci, iar o evoluţie în sens invers nu poate avea loc în mod spontan. Aceasta înseamnă că Universul se îndreaptă către o situaţie în care temperatura tuturor corpurilor se egalizează şi în care sursele de energie se epuizează. Atunci nu vor mai avea loc procese chimice sau fizice şi nu va mai exista vreo formă de viaţă în acest Univers. De aceea noi concluzionăm că acest Univers nu poate fi etern; în caz contrar, energia lui ar fi fost consumată cu mult timp în urmă şi orice activitate ar fi încetat să existe.”

In felul acesta oamenii de ştiinţă au ajuns, poate fără să aibă intenţia acestei d e m o n straţii, la concluzia că Universul are un început şi au confirmat, astfel, existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), fiindcă ceea ce are un început nu putea să înceapă de la sine, ci trebuie să fi avut un impuls iniţial sau un Creator.

Savantul biofizician Frank Allen a demonstrat şi el caracterul neetern al Universului prin aceeaşi lege, afirmând:

„Deseori se spune că acest Univers material nu ar avea nevoie de un Creator, dar dacă admitem că acest Univers există, atunci se pune întrebarea cum de există şi cum a apărut.
Există patru posibile răspunsuri la această întrebare:
a. fie că acest Univers este doar o închipuire şi o iluzie, dar acest lucru vine în contradicţie cu chestiunea pe care am admis-o în legătură cu existenţa lui;
b. fie că acest Univers a apărut automat din neant;
c. fie că este etern şi nu are un început;
d. fie că are un Creator.

a. Prima posibilitate nu ne ridică nicio problemă, în afară de cea a percepţiei şi a simţurilor, ceea ce înseamnă că felul în care noi percepem acest Univers şi schimbările care se produc în el nu reprezintă decât o închipuire sau o iluzie, fără niciun suport real. Opinia că acest Univers nu ar avea o existenţă efectivă, că el ar fi doar o imagine în minţile noastre şi că noi am trăi într-o lume iluzorie nu merită să fie discutată.

b. Cea de a doua opinie, după care lumea – inclusiv materia şi energia – a apărut singură, din neant, opinie care nu este mai puţin stupidă decât prima şi nici ea nu necesită să fie subiect de discuţie sau analiză.

c. Cea de a treia opinie, conform căreia acest Univers este etern şi nu are un început, se întâlneşte cu opinia potrivit căreia acest Univers are un Creator într-un singur punct, adică are un caracter etern. Aşadar, fie că atribuim calitatea eternităţii unei lumi moarte, fie că o atribuim unui Dumnezeu viu care creează.

d. Nu există nicio dificultate de raţionament în acceptarea celei de a patra dintre aceste posibilităţi, mai mult decât în acceptarea celei de a treia, deoarece legile termodinamicii dovedesc că elementele componente ale acestui Univers îşi pierd în mod treptat căldura, îndreptându-se în mod inevitabil către o zi în care corpurile se vor caracteriza printr-o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut; o zi în care energia va dispărea şi viaţa va deveni imposibilă, iar producerea acestei stări, în care energia va dispărea şi temperatura corpurilor va scădea până la zero absolut, este inductivă odată cu trecerea timpului. Soarele arzător, stelele strălucitoare şi pământul plin de forme de viaţă reprezintă dovada clară a faptului că originea Universului este legată de un timp care a început într-un anumit moment şi, în consecinţă, apariţia Universului nu reprezintă o întâmplare. Aceasta înseamnă că la originea Universului trebuie să se afle un Creator etern, care nu are un început, Atoateştiutor, înzestrat cu o putere fără limite, şi că acest Univers a fost creat de Mâinile Sale. Aşadar legea menţionată anterior confirmă faptul că Universul, de vreme ce are căldură, nu poate să fie etern, întrucât căldura nu mai poate exista după răcirea lui şi, dacă ar fi fost etern, ar fi fost rece.”

sursa: rasarit.com

Source Link