Minunile Coranului in Geologie

  Să ne întoarcem acum la Pământ pentru a descoperi câteva din numeroasele enunţuri miraculoase conţinute în reflectările coranice despre propria noastră planetă. Ele se referă nu numai la fenomenele fizice observate aici, pe Pământ, dar şi la detaliile referitoare la organismele vii care îl ocupă. În acestă chestiune, trebuie să ne întrebăm următorul lucru […]

0Shares

 

Să ne întoarcem acum la Pământ pentru a descoperi câteva din numeroasele enunţuri miraculoase conţinute în reflectările coranice despre propria noastră planetă. Ele se referă nu numai la fenomenele fizice observate aici, pe Pământ, dar şi la detaliile referitoare la organismele vii care îl ocupă.

În acestă chestiune, trebuie să ne întrebăm următorul lucru : Cum a putut un om needucat, în mijlocul deşertului, să abordeze cu acurateţe atât de multe şi atât de variate subiecte într-un timp în care mitologia şi superstiţia domneau suprem? Cum a putut el să evite cu atâta înţelepciune fiecare credinţă care avea să fie dovedită a fi total incorectă multe secole mai târziu.

Circuitul apei

Versetele referitoare la sistemele pământeşti sunt un caz în chestiune. Am citat un număr mare din ele în cartea mea, „Biblia, Coranul şi Ştiinţa şi am acordat atenţie deosebită celor care se refereau la circuitul apei în natură. Acesta este un subiect care este bine ştiut astăzi. Prin urmare, versetele din Coran care se referă la circuitul apei par să exprime idei care sunt acum total evidente. Dar dacă luăm în

considerare ideile predominante de la acea vreme, ele par a fi bazate mai mult pe mit şi speculaţie filosofică decât pe realitate observată, chiar dacă totuşi utila cunoaştere practică a irigării pământului era la curent în acea perioadă.

Să examinăm, de exemplu, următorul verset din capitolul az-Zumar:

Oare tu nu vezi că Allah trimite apă din cer, apoi o îndreaptă ca izvoare în pământ, apoi scoate cu ajutorul ei roade de felurite culori, apoi ele se ofilesc şi le vezi galbene, apoi le face bucăţele. Întru aceasta se află îndemnare pentru cei care au pricepere. (Az-Zumar 39:21)

Asemenea noţiuni ne par destul de obişnuite astăzi, dar nu ar trebui să uităm că, nu de mult, ele nu erau obişnuite, şi au continut să rămână aşa până în secolul al XVI-lea, cu Bernard Palissy, care a ajuns la prima descriere coerentă a circuitului apei. Înainte de aceasta lumea credea că apele oceanelor, sub efectul vânturilor, erau împinse spre interiorul continentelor. Ei atunci s-au întors către oceane prin marele abis, care, din timpul lui Plato era numit „Tartarus”.În secolul al XVII-lea gânditori măreţi, cum ar fi Descartes, credeau încă în acest mit. Chiar şi în secolul al XIX-lea erau încă aceia care credeau în teoria lui Aristotel, că apa era condensată în caverne reci muntoase şi forma lacuri subterane care alimentau izvoare. Astăzi ştim că responsabilă de aceasta este infiltrarea apei de ploaie în pământ. Dacă cineva ar compara noţiunile din hidrologia modernă cu informaţiile găsite în Coran pe această temă, nu ar putea să nu observe remarcabilul consens dintre cele două.

Munţii

În geologie, ştiinţa modernă a descoperit recent fenomenele de încreţire care au format lanţuri muntoase. Crusta pământului este ca o coajă solidă, pe când stratele mai adânci sunt fierbinţi şi fluide, şi foarte neospitaliere pentru orice formă de viaţă. A fost descoperit, de asemena, faptul că, stabilitatea munţilor este legată de fenomenele de încreţire. Procesul de formare al munţilor prin încreţire duce crusta pământului în jos, în strate inferioare şi susţine temelii pentru munţi.

Să comparăm acum ideile moderne cu un verset dintre numeroasele din Coran care se ocupă cu această temă. Este extras din capitolul an-Naba’:

Oare nu am făcut Noi pământul un pat Şi munţii ca ţăruşi? (An-Naba’ 78:6-7)

Ţăruşii (awtad), care sunt conduşi în pământ ca aceia folosiţi la ancorarea unui cort, sunt bazele  încreţirilor geologice.

Aici, ca în toate cazurile din alte teme prezentate, observatorul obiectiv nu poate să nu observe absenţa oricărei contradicţii cu cunoştinţele moderne.

 

_____

Miracolul Coranului în Geologie, Adnan Aș-Șarif, Editura Islamul Azi, Constanța, 2003

Source Link

Views: 1

0Shares

NUME ALE ZILEI DE APOI

  În Nobilul Coran sunt folosite în mod repetat 19 nume diferite pentru a sublinia importanţa Zilei de Apoi. Vom cita în continuare aceste nume, menţionând de asemenea de câte ori a fost folosit fiecare termen. 1. As-Sa’ah: Ceasul. Acest termen se repetă în versetele Nobilului Coran de 48 de ori. Numai de 40 de […]

0Shares

2diodqs 

În Nobilul Coran sunt folosite în mod repetat 19 nume diferite pentru a sublinia importanţa Zilei de Apoi. Vom cita în continuare aceste nume, menţionând de asemenea de câte ori a fost folosit fiecare termen.

1. As-Sa’ah: Ceasul. Acest termen se repetă în versetele Nobilului Coran de 48 de ori. Numai de 40 de ori este folosit cu sensul de Ziua de Apoi:[6:31], [6:40], [7:187], [12:107], [15:85], [16:77], [18:21,36],[19:75], [20:15], [21:49], [22:1,7,55], [25:11,11], [30:12,14,55],[31:34], [33:63,63], [34:3], [40:46,59], [41:47,50], [42:17,18],[43:61,66,85], [45:27,32,32], [47:18], [54:1,46,46] şi [79:42].

2. Yaum Al-Ba’th: Ziua Învierii. Termenul se repetă în versetele Nobilului Coran doar de două ori cu sensul de Ziua de Apoi: [30:56, 56].

3. Yaum Ad-Din: Ziua Judecăţii, Viaţa de Apoi. Acest termen se repetă  de 13 ori cu sensul de Ziua de Apoi: [1:4], [15:35], [26:82], [37:20], [38:78], [51:12], [56:56],[70:26], [74:46], [82:15,17,18], [83:11].

4. Yaum Al-Nasrata: Ziua suspinului.Termenul este folosit o singură dată cu sensul de Ziua de Apoi: [19:39]

5. Ad-Dar-ul-Aakhira: Casa cea Veşnică. În Coran, termenul acesta se repetă de nouă ori cu sensul de Ziua de Apoi: [2:94], [6:32], [7:169], [12:109], [16:30],[28:77,83], [29:64], [33:29].

6. Yaum At-Tanaad: Ziua Chemării. Acest termen este folosit numai o singură dată cu sensul de Ziua de Apoi: [40:32].

7. Dar Al-Qaraar: Casa Odihnei. În Nobilul Coran, acest termen este folosit o singură dată cu sensul de Ziua de Apoi [40:39]

8. Yaum Al-Fasl: Ziua Despărţitoare (între bine şi rău). Acest termen este folosit în Coran de şase ori cu sensul de Ziua de Apoi: [37:21], [44:40], [77:13,14,38], [78:17].

9. Yaum Al-Jam’a: Ziua Adunării. În Nobilul Coran, termenul se repetă de două ori cu sensul de Ziua de Apoi: [42:7], [64:9].

10. Yaum Al-Hisaab: Ziua Socotirii. Acest termen se repetă de cinci ori în Nobilul Coran cu sensul de Ziua de Apoi: [14:41], [38:16], [38:26], [38:53], [40:27].

11. Yaum Al-Ua’id: Ziua ameninţării. Termenul este folosit o singură dată cu sensul de Ziua de Apoi: [50:20]

12. Yaum Al-Khulud: Ziua Veşniciei. Ca şi precedentul, şi acesta este folosit o singură dată cu sensul de Ziua de Apoi: [50:34]

13. Yaum Al-Khuruj: Ziua ieşirii (din morminte). Termenul este folosit numai o singură dată cu sensul de Ziua de Apoi: [50:42]

14. Al-Uaaqi’a: “cea care trebuie să se întâmple”. În Nobilul Coran, acest termen se repetă de două ori cu sensul de Ziua de Apoi: [56:1], [69:15].

15. Al-Haaqqa: “cea adevărată”. În Nobilul Coran, termenul se repetă de trei ori cu sensul de Ziua de Apoi: [69:1], [69:2], [69:3].

16. Al-Taammat-ul-Kubra: Ziua marii nenorociri. Acest termen este folosit în Nobilul Coran doar o singură dată  cu sensul de Ziua de Apoi: [79:34]

17. As-Sakhha: Ziua “când va veni nenorocirea cea mare”. Termenul este folosit numai o singură dată în Nobilul Coran şi se referă la ziua în care se va auzi vuietul asurzitor (adică a doua suflare din trâmbiţă) ce vesteşte Ziua de Apoi: [80:33].

18. Al-Aazifa: Ziua ce este aproape; se apropie cea care este aproape. În Nobilul Coran acest termen se repetă de două ori cu sensul de Ziua de Apoi: [40:18], [53:57].

19. Al-Qaari’a: Ziua Judecăţii; Ziua aceea care loveşte. În Nobilul Coran acest termen se repetă de patru ori cu sensul de Ziua de Apoi: [69:4], [101:1,2,3].

 

Source Link

Views: 1

0Shares

Caracterul inimitabil al Coranului – 1

  Minunea este orice lucru neobișnuit săvârșit de către profet sau trimis atunci când este provocat de către cei care-l tăgăduiesc, pentru a demonstra adevărul propovăduirii sale. Prin imposibilitatea de a-l imita, aici se are în vedere punerea în evidență a adevărului mesajului propovăduit de către profetul Muhammed , prin dezvăluirea incapacității arabilor din epoca […]

0Shares

 

Minunea este orice lucru neobișnuit săvârșit de către profet sau trimis atunci când este provocat de către cei care-l tăgăduiesc, pentru a demonstra adevărul propovăduirii sale. Prin imposibilitatea de a-l imita, aici se are în vedere punerea în evidență a adevărului mesajului propovăduit de către profetul Muhammed , prin dezvăluirea incapacității arabilor din epoca sa de a se opune minunii sale veșnice, reprezentată de Coran, și incapacitatea generațiilor care le-au urmat de a face acest lucru.

Credința în minune

Allah Preaslăvitul i-a înzestrat pe profeții și trimișii Săi pe care i-a trimis la oameni cu minuni care demonstrează adevărul propovăduirii lor și fac pentru oameni limpezi legătura dintre ei și Allah Preaslăvitul și faptul că sunt sprijiniți de către El. Nu există nici un profet pe care Allah Preaputernicul și Preamăritul să nu-l fi dăruit cu însușirea de a face cel puțin o minune care să le atragă oamenilor atenția asupra necesității de a crede în El și de a urma calea Lui cea dreaptă. Profetul Muhammed a spus în legătură cu aceasta: “Nu este nici un profet care să nu fi fost dăruit cu semne care să-I facă pe oameni să aibă încredere în el. Iar eu am fost dăruit cu revelația ce mi-a fost trimisă și eu nădăjduiesc să fiu în Ziua de Apoi cu mai mulți supuși decât oricare dintre ei”. Iar versetele coranice care demonstrează sprijinirea de către Allah a profeților Săi prin minunile pe care i-a ajutat să le împlinească sunt numeroase și sunt prea bine cunoscute pentru a le mai enumera în această expunere sumară.

Minunile profetului Muhammed sunt numeroase, ele depășind cifra de o mie. Printre ele se numără călătoria sa nocturnă și înălțarea sa în cele șapte ceruri, în noaptea când s-a deplasat de la Moscheea cea Sfântă (Masjid Al Haram) de la Mekka la Moscheea cea mai îndepărtată (Mesjid Al-Aqsa) din orașul Al-Quds (Ierusalim), iar de acolo l-a făcut să se înalțe în cerul al șaptelea, unde a vorbit cu Allah; minunea despicării lunii în două jumătăți, despre care vorbește Coranul prin graiul lui Allah Preaînaltul: “Ceasul sa apropiat și Luna s-a despicat, / Însă când văd un semn, ei se îndepărtează și zic: “[Aceasta este] o vrăjitorie neîntreruptă” (54 : 1-2); minunea izvorului dătător de apă dintre degetele mâinilor sale; minunea despre oaia cea friptă și otrăvită pentru el, adică oaia pe care a otrăvit-o o evreică și i-a oferit-o lui, dar când a mestecat o înghițitură din ea, a aruncat-o din gură zicând: “Acest os îmi spune că el a fost otrăvit”, conform hadis-ului consemnat de Al-Bukhari.

Minunea la care voim să ne referim în detaliu este minunea Coranului – cea mai elocventă și mai măreață dintre toate minunile cu care Allah i-a ajutat pe toți profeții și trimișii Săi. Aceasta întrucât minunea Coranului dăinuiește veșnic, grăind despre profeția lui Muhammed în toate timpurile și pretutindeni, în vreme ce celelalte minuni cu care Allah i-a sprijinit pe profeții Săi au luat sfârșit și au dispărut, rămânând istorie, adică istorisiri relatate.

Înțelepciunea ce se degajă din această minune a mesajului profetului Muhammed , în comparație cu ceilalți profeți și trimiși de dinaintea lui, constă în faptul că mesajul celorlalți profeți a luat sfârșit o dată cu misiunea profetului următor, pe când minunea profetului Muhammed va dăinui până în Ziua de Apoi și a necesitat o minune care să facă mărturie pentru ea în decursul tuturor epocilor.

Caracterul inimitabil al Coranului

Coranul cel sfânt este inimitabil în toate sensurile exprimate de acest cuvânt:

El este imposibil de imitat în privința cuvintelor și a stilului său.

El este imposibil de imitat în privința clarității și întocmirii lui.

El este imposibil de imitat în privința sensurilor sale care dezvăluie adevărul despre om și menirea lui în această lume.

El este imposibil de imitat în privința ideilor științifice și informațiilor transmise, pe care știința modernă le-a confirmat.

El este imposibil de imitat în privința legislației sale și a apărării drepturilor omului, în scopul edificării unei societăți ideale în care toată lumea să fie fericită.

Aspectele imposibilității de a imita Coranul pot fi împărțite în două categorii: o parte dintre ele care se referă la toți oamenii și o altă parte care se referă numai la arabi.

IMG 6853 Caracterul inimitabil al Coranului – 1Categoria celor care se referă la toți oamenii constă din istorisirile sale despre lucrurile neștiute care nu se întâmplaseră încă și care s-au întâmplat așa cum a anunțat el, precum și povestirea despre comunitățile anterioare. După cum constă din legislația sa cuprinzătoare, exactă și potrivită pentru orice timp și pentru orice loc, cu toate că – așa după cum se cunoaște – profetul Muhammed a fost analfabet; nu a citit nici o carte și nici nu a scris nici o carte cu mâna lui. De asemenea, el nu a studiat nici un cod de legi și nici o legislație, nu știa nimic despre sistemele sociale cunoscute în vremea aceea de către persani și de către bizantini. Ea mai constă din normele și cunoștințele științifice, dintre care unele sunt descoperite de om de-abia astăzi. Aceste aspecte ale imposibilității de a imita Coranul pot fi înțelese atât de către arabi, cât și de către toți ceilalți oameni înzestrați cu aptitudini intelectuale sănătoase.

Categoria celor care se referă numai la arabi constă în alcătuirea unică a Coranului, care nu este nici proză, nici poezie, cu elocvența sa minunată, cu stilul său fără egal, pe care maeștrii în retorică din epoca Profetului și până în prezent nu l-au putut imita, în ciuda provocării și a incitării repetate formulate prin diverse modalități la o astfel de încercare.

Source Link

Views: 1

0Shares