Evreii si musulmanii – 3

 

M. ‘Imarah

 

israel_shahakÎn cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor.

“Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar cauzarea morţii unui neevreu indirect nu este în nici un caz socotită păcat. Dacă ucigaşul neevreu cade sub influenţa legilor evreieşti, el trebuie ucis, indiferent dacă victima nu este evreu iar dacă ucigaşul adoptă iudaismul, el nu este pedepsit”.

Numeroşi hahami au comentat aceste afirmaţii şi au ajuns la concluzia logică a acestei angajări faţă de rânduială, adică posibilitatea uciderii tuturor neevreilor aparţinând unui  popor inamic sau chiar necesitatea uciderii lor, iar această idee este încurajată public începând din anul 1972 în îndrumarea soldaţilor israelieni habotnici.

Primul sfat oficial de acest fel apare într-o broşură publicată de comandamentul zonei centrale a armatei israeliene – sub a cărei autoritate se află Cisiordania. Hahamul responsabil, colonelul Fidan, afirmă în această broşură: “În cazul ciocnirii forţelor noastre cu civili în timp de război, în timpul urmăririi unei unităţi sau în timpul unei incursiuni, dacă nu există dovada că ei au provocat vreo pierdere forţelor noastre, există posibilitatea uciderii lor, ba chiar necesitatea săvârşirii acestui lucru, în conformitate cu rânduiala care îndeamnă chiar şi la uciderea civililor paşnici.”

Soldatul Moshe a adresat o scrisoare hahamului său Shimon Wiser, în care l-a întrebat: “În unitatea mea a avut loc o discuţie despre “puritatea  armei” şi despre posibilitatea uciderii arabului lipsit de armă, a femeilor şi a copiilor sau dacă trebuie să ne răzbunăm pe arabi. Fiecare a răspuns după cum l-a tăiat capul şi nu au ajuns la un răspuns categoric. Oare trebuie să-i ucidem pe arabi ca pe uriaşi, adică să-i omorâm până ce li se stinge amintirea pe pământ? “Şi să se şteargă amintirea uriaşilor sub cer.” (Deuteronomul: 25,9).

Sau să procedăm aşa cum se procedează în războiul drept, în care omul îi ucide doar pe soldaţi? Pot să ofer apă unui arab care se  predă?”

Hahamul Shimon Wiser i-a trimis soldatului Moshe o  scrisoare în care se spunea: “Am să-ţi transmit câteva vorbe ale înţelepţilor şi ţi le voi explica: Războiul la neevrei are reguli speciale, ca regulile jocului,  ale fotbalului, sau ale baschetului, dar războiul pentru noi – aşa după cum afirmă înţelepţii noştri – nu este un joc, ci este o necesitate vitală. Pornind de la aceste criterii, trebuie să ne gândim la modul purtării lui”. Hahamul Shimon obişnuia să spună: “Ucideţi-l pe cel mai bun dintre neevrei … celui mai bun dintre şerpi sfărâmaţi-i capul!” Aceasta este regula “purităţii armei” conform rânduielii şi nu conform concepţiei străine care a provocat numeroase pierderi  evreilor…”

Soldatul Moshe i-a răspuns hahamului astfel: “Am primit scrisoarea ta şi am înţeles-o astfel: Nu numai că îmi este permis în timp de război să ucid  orice arab şi orice femeie pe care o întâlnesc, dar este de datoria mea să procedez astfel… În ceea ce mă priveşte pe mine,  socotesc  că este de datoria mea să-i ucid, chiar dacă din aceasta  va rezulta o problemă din punctul de vedere al dreptului militar. Cred că această idee despre “puritatea armei” trebuie făcută cunoscută prin intermediul tuturor instituţiilor de învăţământ, pentru ca lumea să-şi formeze o părere în această privinţă şi să nu rătăcească prin labirintul “logicii”, îndeosebi în legătură cu o problemă ca aceasta. Trebuie explicată atât această idee, cât şi modul de îndeplinire a ei. De aceea, te rog să fii activ în privinţa acestei probleme, pentru ca soldaţii noştri să cunoască atitudinea strămoşilor noştri cu toată claritatea”.

Pornind de la această idee, în toate situaţiile în care evreii din armată sau din organizaţiile paramilitare au ucis arabi care nu luau parte la război, inclusiv situaţiile asasinatelor colective, aşa cum s-a întâmplat la Kafr Qasem în anul 1956, ucigaşii au fost  puşi în libertate sau au suferit condamnări extrem de neînsemnate şi au fost puşi în libertate înainte de executare, ceea ce face ca aceste condamnări să pară ca şi cum nici nu ar fi  existat”.

Aceasta este o prezentare a legii talmudice care îngăduie  vărsarea sângelui altora, al neevreilor, chiar şi al neparticipanţilor la război, chiar al femeilor şi al oamenilor buni. Logica acestui iudaism talmudic este un labirint şi o rătăcire care nu li se  potriveşte evreilor!

 

 

Source Link

Views: 2

0Shares

Prima poruncă în Islam – 1

 

Porunca Divină de a proclama Islamul se deschide cu imperativul sublim iqra. Tradus de obicei ca recită, înseamnă de asemenea și repetă cu voce tare sau citește. Aceste vorbe sunt adresate umanității, deoarece Profetul (s.a.a.w.s) reprezintă umanitatea în relația ei cu Dumnezeu. Iqra este deci o comandă universală, o deschidere a fiecărui individ de a se depărta de imperfecțiune spre virtute și fericire atât în această lume cât și în cea care va urma.

religia islamicaIqra este comanda de a citi semnele pe care Creatorul le-a plasat în creație pentru ca noi să putem înțelege Milostivenia Sa, Înțelepciunea și Puterea. Aceasta este comanda de a învăța, prin experiență și înțelegere, semnificația creației Lui. Cu cât învățăm mai mult să o citim, cu atât mai bine putem înțelege că lumea creată este un singur Univers al cărui frumusețe și armonie reflectă Tabla Păstrată (85:21) pe care este scris tot.

Fiecare ființă creată se aseamănă unui creion ce își înregistrează faptele. Dar numai oamenii pot citi ceea ce este scris. De aceea Coranul ne îndeamnă să citim și nu doar să privim. Noi trebuie să înțelegem creația, nu numai să experimentăm, așa cum se întâmplă cu toate celelalte creații.

Știința reprezintă studiul naturii, a modului în care funcționează Universul și a armoniei și principiilor ce guvernează toate interacțiunile. Știința se dezvoltă prin observare și clasificare, prin explicații și experimente. Ordinea balanțată, interrelaționarea delicată și dinamismul prolific nu pot fi atribuite șanselor (sau norocului). Logica ne dictează că numai o Ființă Supremă a creat și susține toate acestea.

Orice ordine sau sistem sunt concepute și decorate înainte de a fi instaurate. Gândește-te la Tabla Păstrată ca la un semn detaliat decorat, iar la Coran ca expunerea verbală a acestuia. Acestea fiind date, Universul poate fi considerat ca o reflectare a decorațiunii finale în lumea noastră. Datoria noastră este de a căuta și de a încerca să înțelegem sensul fiecărui lucru și facem acestea învățând din greșelile noastre.Source Link

Views: 0

0Shares

Prima poruncă islamică – 2

 

Ce tip de cunoaștere încercăm să atingem noi oamenii? Există multe tipuri de înțelegere și de cunoaștere: cele bazate pe percepție vizuală, cunoaștere interioară și exterioară (descriere și măsură), cele spirituale (contemplare și venerare, ce produc înțelepciune), învățarea și predarea individuală sau cu ajutorul altora, supunerea credincioșilor și încrederea în Creator.

Universul conține anumite legi și categorii ce condiționează toate ființele și acțiunile produse de acestea. Aceste legi și categorii sunt plasate aici de către Creator, care administrează și susține această operațiune. Dintre aceste categorii amintim următoarele:

O mișcare ce pleacă de la simplitate și ajunge la complexitate
Un proces de intrare în existență (într-o mulțime) a elementelor similare, diverse, opuse
Succesiune sau alternare, transferul proprietății, vigoare, putere, sau cunoștințe transmise de la unul la celălalt
Achiziție, pierdere, și recăpătare, sau învățare, uitare și iarăși căpătare de cunoștințe
Luptă și perseverență, sau energie și dăruire
Cădere și reunire, sau analiză și sinteză
Inspirație care descoperă totul, sau intuiție care clarifică totul

Oamenii sunt diferiți în toate aspectele, din moment ce umanitate este supusă unor asemenea condiții și schimbări. Oricum, aceste diferențe naturale și contraste se află într-o balanță dinamică, prolifică, dar oamenii au concepții diferite (schimbătoare) în ceea ce privește știința și credința.

Rezultatul unei asemenea diversități sunt unele învățături-chiar și cele ale Profetului (s.a.a.w.s)-care se uită ușor pentru o anumită perioadă de timp, dar într-o zi ele vor fi reamintite și predate iar. Este normală pierderea tradițiilor și a istoriei după o asemenea creștere a numărului populației și a varietății ei. Toate acestea vor fi reparate, căci asemenea procese au mai avut loc în trecut și se vor mai petrece și în viitor.

profetulAsigurarea ca acest proces să aibă loc s-a produs prin intermediul Scripturilor inspirate de Divinitate, de Profeți și de legi trimise succesiv. Profetul (s.a.a.w.s) a fost binecuvântat cu un caracter ce a armonizat ceva din excelența distinsă a foștilor Profeți. În el s-au combinat cele mai profunde cunoștințe spirituale și înțelepciune, voința de a conduce afacerile colective, vindecarea diferențelor dintre oameni și de a obține reconciliere de durată. El a fost cel care a creat o balanță ideală între chestiunile individuale sau cele colective, prin dreptate și compasiune. Viața lui a fost plină de suferință, toleranță, tenace în fața înfrângerilor, dar și de succesuri și victorii. Modul lui de exprimare era întotdeauna scurt și cuprinzător, memorabil și perfect. O dată cu Coranul, Mahomed (s.a.a.w.s) a fost izvorul unei treziri spirituale și întemeietorul unei civilizații rezistente.

De aceea, a citi (iqra) presupune pentru musulmani asumarea unor responsabilități mari și a unui grad de încercări interioare și exterioare mult mai mari decât pentru cei ce aparțin altor religii. Prin intermediul acestor încercări musulmanii, dar și comunitatea acumulează grație și onoare, precum și virtuți și armonie imense.

 

– finalul celei de-a doua părți –

Source Link

Views: 0

0Shares