Prima poruncă în Islam – 3

 

Recentele descoperiri științifice au clarificat înțelesul anumitor versete din Coran. Asemenea avansări științifice au loc succesiv, deoarece Universul își urmează cursul prestabilit și în măsura în care ne-a fost nouă oferită puterea de înțelegere. Trebuie să recunoaștem și să preaslăvim eforturile oamenilor de știință și ale cercetătorilor, dar aceștia nu trebuie să ne inducă în necredință. Preferabil ar fi să reafirmăm dependența noastră de Creator pentru ca El să ne ghideze în a aplica cunoștințele acumulate.

Știința va deveni o armă împotriva religiei-un fel de servitor neajutorat în fața ideologiilor ateistice și materialiste, iar rezultatul ar putea fi degradarea irelevantă a calităților individului dar și a vieții comunității. Privind în jurul nostru ne putem da seama că aplicarea noilor tehnologii îi impacientează, îi fac mai aroganți pe oameni, mai duri și mai iresponsabili. Unii pretind că nu au de ce da socoteală nimănui, ci numai lor înșiși, de parcă s-au autocreat! Din acest motiv ei nu sunt fericiți, trăiesc într-un stres continuu, au nevoi și trăiesc cu iluzia că sunt liberi.

stiintaViteza cu care au loc progresel științifice din ziua de azi au transformat societățile și indivizii în experimente de laborator fără nici o cunoștință sigură asupra rezultatului a ceea ce ei fac. Pentru a putea contraataca acest fapt, trebuie să observăm mai întâi că comanda iqra este unită cu contemplarea, și că noi învățăm din nou cum să “citim” conștiincios astfel încât să acumulăm cunoștințe și înțelepciune.

Dacă reușim să facem acest lucru vom începe să îndepărtăm știința din formalismul în care se află și ajutăm la clarificarea fundamentelor sale filozofice și sociale precum și relevanța morală. Vom putea de asemenea să indicăm diversitatea adevărată a percepțiilor umane, a intelectului, a intuiției și să îi facem pe oameni conștienți de balanța lor proprie. În acest fel, cei care studiază conștiincios creația vor putea citi și înțelege semnele sale cu smerenie și cu seriozitate și vor căpăta cunoștințe benefice pentru umanitate.

Nu există îndoială că suntem destinați a citi în acest fel și cu acest scop. Primul lucru creat a fost Calemul, iar primul cuvânt primit prin Revelație a fost iqra. Dar a putea citi în acest fel înseamnă a avea alerte și armonioase toate facultățile (abilitățile) noastre interioare și exterioare spre fenomenele ce au loc. Orice defect al facultăților noastre interioare are un impact puternic asupra tuturor celorlalte.

Atunci când se referă la o afecțiune a spiritului, Coranul vorbește despre orbire, surzire și amuțire. Semnele Creatorului sunt în primul rând “citite” cu ochii. Primele sunete ale Revelației sunt “auzite” cu urechile, pe care apoi le canalizează spre înțelegere. Tot ceea ce auzim sau vedem este dezvoltat, interpretat și comunicat cu ajutorul limbii, astfel încât înțelegerea să fie adâncită.

Dacă oamenii au o viață interioară săracă, ei pot vedea, auzi și exprima prin voce doar ceea ce afectează plăcerea sau supraviețuirea lor. Citirea semnelor le va fi practic imposibilă, căci ei vor putea vedea doar corpuri mecanice și aparențe, iar mințile se vor concentra doar pe regulile și legile care îi pot face stăpâni pe situații. Pe măsură ce viețile lor interioare se atrofiază, contemplarea și compasiunea sunt înlocuite cu urâțenie, trivialitate și barbarități. Lăsați să se descurce singuri, asemenea oameni nu vor stăpâni nici nevoile și plăcerile lor imediate, dar nici insecuritatea, anxietatea și nemulțumirile lor constante. Pentru ei, Universul nu este decât o închisoare pentru că ei sunt orbi, surzi și muți.

[1] Ibn Hanbal, Musnad, 5:317; Abu Dawud, Sunan, 16; Tirmidhi, Qadar.
ro.fgulen.com
Source Link

Views: 3

0Shares

Mileniul trei – partea I

 

 

În pragul unui nou mileniu

Fethullah G.

 

Precum fiecare apus, fiecare răsărit și fiecare primăvară ce vine semnifică un nou început și speranță, așa și un nou secol și un nou mileniu. De-a lungul roților timpului, care se scurge și asupra căruia noi nu avem nici un control, umanitatea a căutat întotdeauna o nouă scânteie de viață, un suflu la fel de proaspăt ca vântul apusului și a sperat și dorit să pătrundă în lumină din întuneric la fel de ușor ca trecerea unui prag.

Noi putem doar presupune momentul în care femeia și bărbatul au apărut pe Pământ, care este egalat cu Cerurile datorită artei divine de care dispune, a înțelesului său ontologic și a valorii sale ce provine în mare parte din cei ce îl populează: locuitorii, umanitatea. Conform calendarului pe care îl folosim astăzi, ne aflăm în pragul celui de-al treilea mileniu după nașterea lui Iisus ( Pacea fie asupra lui!). Oricum, din moment ce timpul se învârte și avansează cu o relativitate spiralată, în lume există diferite moduri de a măsura timpul. De exemplu, potrivit măsurării timpului (metodă acceptată la nivel global), lumea este pe punctul de a trece pragul unei noi perioade de o mie de ani. Potrivit calendarului evreu, ne aflăm deja în a doua jumătate a mileniului al optulea. În calendarul hindus, trăim în era Kali Yuga. Dacă urmăm calendarul islamic, ne apropiem de sfârșitul primei jumătăți al celui de-al doilea mileniu.

Sunset-Autumn-Maple-Fantasy-NatureSă ne amintim totuși că fiecare măsură de timp nu este decât o măsură relativă. În timp ce o perioadă de 100 de ani se presupune a fi măsura pentru un secol, ideea de un al 60-lea secol, bazată pe durata de viață a unei persoane medii, merită menționată. Din acest punct de vedere, ne aflăm deja în al patrulea mileniu după hijrah, care reprezintă punctul de început al calendarului musulman. Aduc în discuție această chestiune datorită comfortului spiritual pus în pericol de prezicerile înspăimântătoare asociate mileniului ce va urma, mai ales în vest.

Oamenii trăiesc cu o speranță continuă, și astfel sunt copiii speranței. În clipa în care își pierd speranța, ei își pierd de asemenea și “focul” vieții, chiar dacă existența lor fizică continuă. Speranța este direct proporțională cu a avea credință. Așa cum iarna reprezintă 1/4 dintr-un an, așa și perioadele din viața unei persoane sau a unei societăți, ce corespund iernii, sunt mici. Roțile faptelor divine se învârt împrejurul unei asemenea înțelepciuni cuprinzătoare și a unor scopuri iertătoare încât așa cum noaptea și ziua construiesc speranța cuiva și reînvie spiritul, și cum fiecare nou an vine cu așteptarea primăverii și verii, așa și perioadele destructive sunt scurte și urmate de perioade fericite, atât în viața individului cât și în istoria unei națiuni.

Această circulare a “Zilelor lui Dumnezeu”, care este centrată în Înțelepciunea Divină, nu reprezintă nici teamă, nici pesimism pentru cei care dețin credință și facultăți de percepție veritabile. Dimpotrivă, această circulare este o sursă de reflecție continuă, amintire, și recunoștință pentru cei ce au inimi deschise, percepție interioară și abilitatea de a auzi. Ziua se dezvoltă în inima nopții, iarna își croiește lăcașul în care primăvara va răsări, iar viața unui om este purificată, se maturizează și se bucură de fructele pe care le așteaptă în această circulare. Abilitățile umane devin talente și aptitudini, științele înfloresc precum trandafirii și țes tehnologie de-a lungul trecerii timpului, iar umanitatea se apropie treptat de finalul predestinat.

Această idee generală nu este subiectivă, ci mai degrabă reprezintă un fapt obiectiv al istoriei umanității; oamenii nu trebuie să creadă că evenimente ca iarna sau cele asemănătoare iernii sunt privite ca dezastre, regrete și îmbolnăviri. În ciuda faptului general știut că după îmbolnăvire crește rezistența organismului și imunitatea sistemului, boala este patologică și dăunătoare. Ea este asemănătoare dezastrelor terestre și cerești. Din punct de vedere teologic și moral, acestea sunt rezultatul păcatelor și oprimărilor noastre, care pot zgudui Cerurile și Pământul, și din cauza angrenărilor în fapte declarate interzise și disprețuite de lege și etică (religioasă sau seculară). Chiar dacă ele trezesc oamenii din greșelile pe care le fac și provoacă dezvoltări în geologie, arhitectură și inginerie;  chiar dacă ele ridică bunurile credincioșilor la nivelul de a fi oferite spre caritate, și pe credincioși la nivelul de martiri, aceste dezastre cauzează multe pagube și dăunează umanității.

Astfel citim în Coran: Dacă Dumnezeu nu i-ar fi împiedicat pe unii dintre voi, moscheile, mănăstirile și sinagogile în care Dumnezeu este venerat, ar fi devenit ruini (22:40).  Cu alte cuvinte, Dumnezeu ar fi fost atât de puțin cunoscut încât femeile și bărbații, care înclină în a nu recunoaște nimic superior lor și care cred că faptele lor nu vor fi analizate în Viața de Apoi, vor merge doar pe drumul greșit, făcând astfel Pământul nepotrivit pentru viața umană. Există de asemenea și decretul divin: tu vezi bunul ca pe un rău, deși este bine pentru tine; și vezi răul ca pe un bun, deși este rău pentru tine (2:126). De exemplu, războiul este permis. Deși războaiele bazate pe anumite principii cu intenția de a îmbunătăți situația existentă pot aduce beneficii, nu ar trebui comandate, deoarece produc rău; lasă în urma lor case ruinate, familii dezbinate și orfani și văduve cu lacrimi în ochi.

Cu toate acestea, nu putem ignora realitățile vieții. Ființele umane reprezintă oglinda Numelor și Atributelor lui Dumnezeu, și deci sunt deosebite de restul creației cu onoarea de a fi responsabili de aducerea prosperității pe Pământ, în Numele Lui. Dacă ei nu pot vedea înțelepciunea și scopurile ce se află în orice bine sau rău adus lor de către Creator, ei nu se pot lepăda de disperare și de pesimism. Pentru ei, așa cum este știut în literatura existențialistă, viața se transformă într-un proces fără sens, prostia într-un criteriu stabil, sinuciderea într-un fapt demn de laudă, pentru ca în final moartea să devină singura realitate inevitabilă.

 

sursa: ro.fgulen.comSource Link

Views: 2

0Shares

Moartea celor apropiați

 

Enghin Cherim

 

Cele mai grele clipe prin care trecem în această viaţă sunt fără îndoială, cele în care îi pierdem pe cei dragi.

Death pathwayMoartea este o realitate de care nu poate fugi nicio vietate. Moartea reprezintă trecerea de la locul împlinirii faptelor la locul răsplăţii şi al socotelii. Această viaţă este locul în care omul poate împlini cât mai multe fapte bune pentru care va fi răsplătit atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi. El are posibilitatea de a alege între bine şi rău, între a face fapte bune, a se supune poruncilor divine şi între a face rău şi a tăgădui divinitatea. Însă, odată ce vine clipa morţii, omul pierde ocazia de a mai face vreo alegere. Faptele lui sunt singurele care-l vor urma după moarte, conform celor relatate de profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Mortul este condus la cimitir de trei [lucruri]: familia, averea şi faptele sale. Două se întorc şi unul rămâne cu el. Familia şi averea se întorc şi rămân cu el doar faptele.”

Cel care vrea să obţină răsplata lui Allah trebuie să se străduiască, atât timp cât este în viaţă, în primul rând să respecte stâlpii Islamului şi anume: rugăciunea zilnică, să postească în luna Ramadan, să plătească dania şi să meargă la Casa lui Allah, dacă are posibilitatea şi apoi să facă cât mai multe fapte bune, căci în Ziua de Apoi va fi judecat conform principiului după faptă şi răsplată.

Fiecare va fi răsplătit pentru ceea ce a făcut:

Cel care urmează calea cea dreaptă o urmează numai pentru sine însuşi, iar cel care rătăceşte, rătăceşte tot pentru sine însuşi. Şi nu va purta [un suflet] încărcat povara altuia… (Al-Israa’: 15).

Dar ce se va întâmpla după moarte? Cei care sunt în viaţă îşi pot ajuta morţii? Ce le mai poate fi util în mormânt? M-am gândit să pregătesc această broşură cu scopul de a le arăta celor ai căror apropiaţi au părăsit această viaţă cum să-i ajute într-un mod permis de religia islamică, dat fiind că numai aşa le pot fi de folos. În zilele noastre este evidentă îndepărtarea de religie şi ignoranţa în ceea ce priveşte cultura islamică. Unii oameni apelează la fapte interzise în Islam sau alunecă în erezii pentru a-şi comemora morţii, fără să ştie că aceste lucruri nu numai că nu-i sunt de folos decedatului, ba chiar îl deranjează.

Din acest motiv am ţinut să dau şi câteva exemple de obiceiuri din viaţa religioasă a comunităţii musulmane din Dobrogea, care nu au o bază în sursele principale ale Islamului: Coranul şi Sunnah.

Îi cer Bunului Allah să primească această faptă modestă şi să fie utilă celor care o vor citi.

 

sursa: islamromania.roSource Link

Views: 1

0Shares