Tag: coranul

Graţia divină

Graţia divină   Cât despre cei din paradis, nu vor intra în el decât pe baza faptelor lor bune. Graţia lui Dumnezeu este aceea care îi va conduce acolo în cele din urmă. Ultimul Profet al lui Allah a spus în această privinţă: „Fă tot ce îţi stă în putere pentru a face bine şi […]

Graţia divină

 

Cât despre cei din paradis, nu vor intra în el decât pe baza faptelor lor bune. Graţia lui Dumnezeu este aceea care îi va conduce acolo în cele din urmă. Ultimul Profet al lui Allah a spus în această privinţă:

„Fă tot ce îţi stă în putere pentru a face bine şi fii fericit. Pentru că nimeni nu va intra în paradis doar datorită faptelor sale bune.” Companionii lui au spus: „O, Profet al lui Allah, nici măcar tu?” El a replicat: „Nici măcar eu, decât dacă Allah îmi acordă Îndurarea şi graţia Sa. Şi ţine minte că fapta cea mai iubită de către Allah este una făcută în mod constant, chiar dacă este neînsemnată.”

Graţia lui Dumnezeu nu este arbitrară, ci este bazată atât pe credinţă corectă, cât şi pe fapte bune. În capitolul ʻAli ʻImran, Allah spune:

 „Acela care va veni cu o faptă bună va avea parte de zece asemenea ei, iar acela care va veni cu o faptă rea nu va fi răsplătit decât cu o faptă pe măsura ei. Dar nu li se va face nicio nedreptate!” (Coran 6: 160).

Dacă Dumnezeu ar ţine socoteală omenirii în mod strict, faptele bune ale omului nu ar depăși faptele sale rele. Dumnezeu şi-a manifestat Binecuvântarea Sa prin înmulţirea valorii faptelor bune, în vreme ce faptele rele au fost păstrate la adevărata lor valoare. Prin Binecuvântarea lui Dumnezeu, credincioşii adevăraţi intră în paradis. Aceasta nu înseamnă că faptele nu au niciun rol. Faptele au un rol major, dar nu sunt factorul decisiv. Binecuvântarea lui Dumnezeu le depășește.

În consecinţă, crearea fiinţelor umane, greşelile pe care ele le comit şi binele pe care îl fac sunt cu toate circumstanţe ale manifestării atributelor lui Dumnezeu, ale îndurării şi iertării, ale justiţiei şi ale binecuvântării Sale.

Omenirea nu trebuie să pună la îndoială motivul pentru care Dumnezeu a ales să-Și manifeste atributele în acest mod. Se presupune doar că aceasta a fost calea cea mai bună, pentru că Allah se descrie pe Sine Cel Înţelept şi Cel Cunoscător. Oamenii pot înţelege doar ceea ce Allah alege să le dezvăluie:

„Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El voieşte.” (Coran 2: 255).

Prin urmare ei nu ar trebui să încerce să se considere egali cu Dumnezeu. Dacă El le-a spus oamenilor de ce a ales să facă ceva, ei nu sunt îndreptăţiţi să se întrebe de ce a făcut aceasta. El a decis astfel. Asemenea întrebări sunt nesfârşite şi, prin urmare, dincolo de puterea de înţelegere a omului. Ei sunt cei care vor fi întrebaţi în Ziua Judecăţii despre acţiunile şi intenţiile lor, nu El. În capitolul Al-ʻAnbiyaʼ, Allah spune aceasta:

„El nu este întrebat despre ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi.” (Coran 21: 23).

În această privinţă, potrivit lui Ibn ’Abbaas, profetul Muhammad a spus:

„Reflectează asupra creaţiei lui Allah, dar nu reflecta asupra lui Allah.”

A reflecta asupra realităţii lui Allah înseamnă a reflecta asupra infinitului. Deoarece mintea nu are capacitatea de a înţelege atunci când reflectează asupra limitelor universului finit şi a galaxiilor şi stelelor din interiorul său, ea va fi mai confuză când va încerca să înţeleagă necreatul. Profetul a atenţionat asupra faptului că forţele satanice vor căuta să introducă îndoiala în inimile credincioşilor prin lansarea unor întrebări fără răspuns despre Dumnezeu.

Abu Hurayrah a relatat că Profetul lui Allah a spus:

„Satan va veni la fiecare dintre voi şi va întreba: «Cine a creat asta şi cealaltă?». Apoi va întreba: «Cine L-a creat pe Domnul tău?» Când ajunge la aceasta, individul trebuie să caute refugiu la Allah [spunând: Îmi afirm credinţa în Allah şi în Profeţii Săi] şi să evite [astfel de gânduri].”

Source Link

Views: 5

Semnificaţia adorării

Semnificaţia adorării   Pentru a înţelege de ce fiinţele umane au nevoie să-L adore pe Dumnezeu, individul trebuie să priceapă ce se înţelege prin termenul „adorare”. Termenul „adorare” înseamnă „onorare”. În consecinţă, adorarea este definită ca „practicarea actelor de devotament în onoarea unei zeităţi”. Potrivit acestei semnificaţii, omul trebuie să-şi manifeste mulţumirea faţă de Dumnezeu […]

Semnificaţia adorării

 

univers Semnificaţia adorăriiPentru a înţelege de ce fiinţele umane au nevoie să-L adore pe Dumnezeu, individul trebuie să priceapă ce se înţelege prin termenul „adorare”. Termenul „adorare” înseamnă „onorare”. În consecinţă, adorarea este definită ca „practicarea actelor de devotament în onoarea unei zeităţi”. Potrivit acestei semnificaţii, omul trebuie să-şi manifeste mulţumirea faţă de Dumnezeu prin glorificarea Lui. În capitolul An-Nasr al revelaţiei finale, Allah spune:

„Atunci slăveşte-L cu laudă pe Domnul tău…” (Coran 110: 3).

În glorificarea lui Dumnezeu, omul alege să fie în armonie cu restul creaţiei care în mod natural Îşi glorifică Creatorul. Allah face referire la acest fenomen în multe capitole din Coran. Spre exemplu, în capitolul Al-ʻIsraʼ, Allah afirmă:

,,Îl preamăresc cele şapte ceruri şi pământul şi cei care se află în ele şi nu este nimic care să nu-L preamărească şi să nu-I aducă laude, însă voi nu pricepeţi preamărirea lor.” (Coran 17: 44).

În arabă, limba revelaţiei finale, adorarea este numită ’ibaadah, cuvânt înrudit cu substantivul ’abd care înseamnă „ sclav”. Un sclav este o persoană de la care se aşteaptă să facă orice stăpânul ei doreşte. În consecinţă, adorarea, potrivit revelaţiei finale, înseamnă „supunere în faţa voinţei lui Dumnezeu”.

Aceasta a fost esenţa mesajului tuturor profeţilor trimişi de către Dumnezeu omenirii. Spre exemplu, această înţelegere a adorării a fost exprimată de către profetul Iisus în Scripturi, potrivit lui Matei 7: 21: „Niciunul dintre aceia care mă numesc «Domn» nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu, ci doar acela care împlineşte voia Tatălui meu din ceruri.” Este de reţinut faptul că „voia” din acest citat înseamnă „ceea ce Dumnezeu vrea ca oamenii să facă”, pentru că nimic nu se materializează fără voia lui Dumnezeu. „Voia lui Dumnezeu este conţinută în legile divine revelate pe care profeţii le-au propovăduit adepţilor lor. În consecinţă, supunerea faţă de legea divină este fundamentul adorării. În acest sens, glorificarea devine adorare atunci când oamenii aleg să se supună legilor lui Dumnezeu.

Source Link

Views: 6

Nenorocirile – pedeapsa

Nenorocirile – pedeapsa Ipocrizia Nenorocirile îi ating şi pe aceia care îşi proclamă credinţa în mod fals, arătând celor care nu cred că ei au ales iadul de bunăvoie. Au existat multe cazuri de oameni convertiţi la Islam din motive greşite; după ce au apărut dificultăţi în existenţa lor, inexistente anterior convertirii, s-au întors la […]

Nenorocirile – pedeapsa

Ipocrizia

Nenorocirile îi ating şi pe aceia care îşi proclamă credinţa în mod fals, arătând celor care nu cred că ei au ales iadul de bunăvoie. Au existat multe cazuri de oameni convertiţi la Islam din motive greşite; după ce au apărut dificultăţi în existenţa lor, inexistente anterior convertirii, s-au întors la vechile credinţe. Dumnezeu afirmă în capitolul Al-’Ankabut al revelaţiei finale:

„Oare socotesc oamenii că vor fi lăsaţi [în pace], dacă vor spune: «Noi credem!», şi că ei nu vor fi încercaţi? Noi i-am încercat pe cei de dinaintea lor şi Allah îi cunoaşte pe cei care spun adevărul şi îi cunoaşte pe cei care mint [în privinţa credinţei].” (Coran 29: 2-3).

Pedeapsa

fatal attraction 2712673 Nenorocirile – pedeapsaAceia care nu respectă legile stabilite de către Dumnezeu se expun pedepsei în această viaţă şi în următoarea. De-a lungul Coranului, Allah descrie numeroase naţiuni din trecut care au respins îndrumarea divină şi au fost ulterior distruse. Aceste istorisiri sunt atenţionări către omenire, privind consecinţele încălcării poruncilor lui Dumnezeu. În capitolul An-Nur, Allah oferă un avertisment general, după cum urmează:

,,Aceia care fug de porunca Sa să se ferească să nu-i lovească pe ei o nenorocire sau să nu-i lovească pe ei o osândă dureroasă!” (Coran 24: 63).

Pedeapsa poate veni într-o varietate de moduri. Probabil că cea mai evidentă pedeapsă care afectează oamenii din toate statele, în zilele noastre, este boala SIDA care a apărut pentru prima oară în istoria medicală la începutul anilor ’80. Majoritatea celor care sunt afectaţi de această boală, pe glob, sunt cei promiscui. Iniţial homosexualii erau principalele victime, apoi bisexualii, urmaţi de heterosexualii promiscui şi de dependenții de droguri intravenoase. Toate aceste grupuri se aflau în contradicţie cu legile divine care reglementează relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi a acelor legi care interzic consumul substanţelor intoxicante. Unii ar putea sugera şi faptul că SIDA a fost răspândită în rândul indivizilor caşti prin transfuzii de sânge şi de la părinţi la copii. Statisticile medicale evidenţiază că astfel de cazuri sunt relativ puţine în comparaţie cu celelalte categorii. În orice caz, Allah a atenţionat în capitolul Al-ʻAnfal al revelaţiei finale asupra faptului că, atunci când pedeapsa Sa vine, ea nu este limitată doar la cei răi, ci afectează întreaga societate:

„Şi feriţi-vă de o nenorocire care nu-i va atinge doar pe cei care sunt nelegiuiţi dintre voi! Şi să ştiţi că Allah este aspru la pedeapsă!” (Coran 8: 25).

În urmă cu o mie patru sute de ani, profetul Muhammad a prezis apariţia unei astfel de încercări. Ibn ’Umar a relatat că Profetul a spus: „Oricând promiscuitatea este practicată deschis printre oameni, o nenorocire şi un chin se va răspândi printre ei, care le erau necunoscute predecesorilor lor.”

SIDA este, totuşi, doar una dintr-o serie de boli. Înaintea acesteia, o avertizare a venit sub forma unei alte boli numită herpes, care a devenit larg răspândită printre cei promiscui din punct de vedere sexual, începând cu anii 1960 – 1970. A fost declarată epidemie la jumătatea anilor ’70 şi nu există niciun tratament cunoscut pentru aceasta până azi. Nu i s-a mai dat atenţie ulterior pentru că nu era fatală, în vreme ce SIDA era.

 

Source Link

Views: 9