Viața Profetului Muhammad – partea a 6-a

  După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, […]

 

După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, a cărui memorie a fost păstrată de către musulmani mereu. La nasterea Islamului, primii musulmani aflati in suferinta au fost ajutati de un crestin si acest lucru este mai mult decat semnificativ.

Quraisitii, surprinsi de aceasta plecare, si-au trimis solii la Negus, cu atat mai mult cu cat erau in bune relatii cu el, datorita calatoriei cu scopuri negustoresti din fiecare iarna. Negusul i-a primit, dar a refuzat sa-i predea pe fugari inainte de a asculta pledoaria fiecarui grup. Hotararea pe care a luat-o a fost in favoarea musulmanilor, care au trait in pace si siguranta sub domnia lui. La moartea Negusului, Profetul Muhammed a oficiat in mocheea sa din Medina o rugaciune speciala de inmormantare denumita „rugaciunea celui absent”. Aceasta afinitate si aceasta subtila prietenie dintre crestini si musulmani nu a fost niciodata exploatata si nu este nici astazi. Ostilitatile dintre aceste doua mari religii au aparut abia mai tarziu si din cauza unei rivalitati mai degraba politice decat doctrinare.

In Mecca persecuţiile s-au intensificat, cei care îl urmau pe Muhammed fiind chinuiţi, abuzaţi, şi chiar torturaţi.

Intr-un final, Muhammed şi-a trimis şaptezeci dintre cei care îl urmau în nord, în oraşul Yathrib, care avea să fie numit mai apoi „Medina“ (Oraşul). Mai târziu, în toamna timpurie a anului 622, el a aflat de un complot de asasinat împotriva lui, şi împreună cu cel mai apropiat prieten al lui, Abu Bakr As-Siddiq, s-a decis să îi urmeze pe emigranţi.

În Mecca, cei care ii pusesera la cale asasinarea, au ajuns acasă la Muhammed şi l-au gasit pe vărul lui, Ali, dormind în patul lui. Înfuriaţi, meccanii au pus un preţ pe capul lui Muhammed şi au pornit în urmărirea lui.

desert_ProductiveMuslim-300x225Totuşi, Muhammed şi Abu Bakr s-au refugiat într-o peşteră ascunzându-se de cei care îi urmăreau’ la intrarea in pestera, miraculos pentru timpul scurt scurs, un păianjen a ţesut o pânză. Când au văzut că pânza nu  era ruptă, meccanii au trecut pe lângă peşteră, considerand locul neumblat iar Muhammed şi Abu Bakr şi-au continuat drumul spre Medina, unde au fost primiţi cu bucurie atât de o mulţime de mediniţi, cât şi de meccanii care plecaseră dinainte pentru a pregăti drumul.

 

Aceasta a fost Hijrah (622), Hegira dupa pronuntia anglo-saxona, dar incorect tradusă ca „Zborul“, de fapt, Hijrah nu a fost un zbor, ci o emigrare plănuită cu grijă, care marchează începutul erei islamice si  de asemenea un nou mod de viaţa pentru Muhammed şi musulmani.

De aici înainte,  principiul organizaţional al comunităţii nu a fost înrudirea de sânge, ci o înfrăţire mai nobilă a tuturor musulmanilor. Cei care l-au însoţit pe Muhammed în Hijrah au fost numiţi „muhajirun“ – care înseamnă „cei care au făcut hijrah“ sau „emigranţii“-, pe când cei din Medina care deveniseră musulmani au fost numiţi „ansar“  sau „ajutătorii“.

Source Link

Views: 0

Religia inutilă? – part 2

    Un Profet nu exercită putere lumească asupra celor care îl urmează. Dimpotrivă, toți Profeții au îndurat suferințe extreme și greutăți. Ei nu au cerut și nu au avut nici o așteptare din partea lumii, deși ar fi putut avea orice își doreau dacă ar fi fost de acord să renunțe la misiunea lor. […]

 

 

Un Profet nu exercită putere lumească asupra celor care îl urmează. Dimpotrivă, toți Profeții au îndurat suferințe extreme și greutăți. Ei nu au cerut și nu au avut nici o așteptare din partea lumii, deși ar fi putut avea orice își doreau dacă ar fi fost de acord să renunțe la misiunea lor. Profetul Mahomed a experimentat frumusețile și plăcerile spirituale ale Raiului în timpul ascensiunii sale miraculoase către Prezența Divină. Cu toate acestea, el a ales să se întoarcă la oamenii săi și să îndure chinurile și ridiculizarea. El și-a dedicat viața servind umanității în numele lui Dumnezeu și nu s-a bucurat de plăcerile fizice sau spirituale.

Unii ar putea întreba dacă pot avea acces direct la Dumnezeu și astfel să primească Revelația. Acest lucru este imposibil, deoarece doar un suflet pur poate primi Revelația; un individ nu poate avea un suflet pur decât daca Dumnezeu alege acest lucru și îl înzestrează cu Profeție: Dumnezeu alege mesageri dintre îngeri și din umanitate (22:75). Așa cum Gabriel a fost ales de Dumnezeu pentru a transmite mesajul Lui Mesagerului Său, în același fel i-a ales pe Profeți să predice adevărata religie. Profeții au fost oameni ce prezentau un caracter pur și companionii lor au fost suflete distinse desemnate să transmită religia generațiilor următoare.

Dacă argumentul că religia există datorită nevoii umanității de a face față evenimentelor dificile și a anumitor fenomene naturale, ar avea o bază câtuși de puțină, ne-am aștepta ca acest lucru să se întâmple ocazional. Islamul nu se limitează doar la naștere, moarte, ceremonii de căsătorie sau la rezolvarea unei crize colective sau individuale, ci Islamul este preocupat de întreaga viață a fiecărui individ și a fiecărei societăți. Islamul ghidează și protejează toate evenimentele zilnice și pe cele care se află sub controlul nostru. Chemarea la rugăciune are loc în timpul unei zile, în fiecare zi și este adresată tuturor, fără criterii bazate pe apartenența la o anumită clasă socială. Această religie nu reprezintă un răspuns la apariția eclipselor, a tunetelor sau a altor fenomene naturale, ci este calea divină transmisă tuturor pentru a putea îmbrățișa credința și a fi capabil să aleagă ce e bun..

IslamulVigoarea și stabilitatea credinței noastre depinde de faptele bune pe care le facem și de venerare. Musulmanii care neglijează obligațiile religioase ajung să facă puțin mai mult decât a vorbi frumos despre anumiți strămoși care au trăit o viață religioasă disciplinată. Credința ce nu este hrănită cu fapte bune și cu venerare, într-un final moare. A ne ruga de cinci ori pe zi înseamnă a ne întări credința și a ne reînnoi pactul cu Dumnezeu. Atâta timp cât Îl venerăm pe Dumnezeu cu o intenție puternică, primim asigurare de la El și astfel ne întărim voința și abilitatea de a ne îndeplini toate obligațiile.

Islamul deține anumite reguli și norme pe care trebuie să le îndeplinim în viața de zi cu zi. De exemplu, musulmanii trebuie să caute acceptul lui Dumnezeu în relația lor cu ceilalți precum și prin rugăciunea formală sau informală. Tranzacțiile comerciale trebuie făcute în acord cu Legea Divină; iată deci un alt element care întărește credința. Făcând asta, musulmanii se supun decretului lui Dumnezeu în acea privință și astfel depășesc propriile lor preferințe lumești. De exemplu, comercianții musulmani trebuie să își informeze șefii asupra oricăror defecte ce le prezintă marfa. Acest lucru va scădea profitul,însă comercianții musulmani vor avea satisfacția ascultării de Dumnezeu și nu îndeplinirea propriilor lor dorințe. Atunci când se roagă, această satisfacție va rezulta în întărirea credinței și dăruinței lor.

 

– sfârșitul ceie de-a doua părți –

Source Link

Views: 2

O PORUNCĂ IMPORTANTĂ: RUGĂCIUNEA

  Rugăciunea reprezintă un stâlp al Islamului, dar ea reprezintă  pilonul credinţei musulmanului. Practicarea neîntreruptă, corectă şi completă a rugăciunii reprezintă înălţarea edificiului religiei islamice şi menţinerea ei în picioare. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a subliniat rolul important al rugăciunii, spunând: “Capul religiei noastre este rugăciunea”. După mărturisirea de […]

 

Rugăciunea reprezintă un stâlp al Islamului, dar ea reprezintă  pilonul credinţei musulmanului. Practicarea neîntreruptă, corectă şi completă a rugăciunii reprezintă înălţarea edificiului religiei islamice şi menţinerea ei în picioare. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a subliniat rolul important al rugăciunii, spunând: “Capul religiei noastre este rugăciunea”.

După mărturisirea de credinţă rugăciunea este cel de al doilea pilon, stâlp de bază poruncit de Allah. Fără îndoială că Allah Preaînaltul a poruncit rugăciunea ca o îndatorire obligatorie, numai pentru ca supuşii să se roage Lui. În Coranul cel Sfânt sunt peste o sută de îndemnuri privind împlinirea rugăciunii. Într-un Hadith (relatare profetică) autentic se menţionează: “Allah Preaînaltul a poruncit obligativitatea practicării rugăciunii. Allah Preaînaltul a făgăduit că îl va primi în Rai pe acela care, în cunoştinţă de cauză şi respectând ritualul, efectuează de cinci ori pe zi Rugăciunea “.

Rugăciunea este cea mai importantă faptă dintre toate cele existente în religia noastră. Într-un Hadith autentic se menţionează că: “Cel care nu efectuează rugăciunea nu are nici un beneficiu din faptul că este musulman”. Iar într-un alt Hadith autentic se spune că: “Rugăciunea determină diferenţa între un musulman şi un nemusulman”. Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: “În Ziua Judecăţii, cei care nu efectuează rugăciunea, îl vor găsi pe Allah Preaînaltul mâniat”.

Prin rugăciune ajungem să înţelegem ce reprezentăm noi faţă de măreţia lui Allah Preaslăvitul. Cine realizează acest lucru este mereu dispus să facă numai bine, inima lui este purificată de rău, pentru că inima celui care se prezintă de cinci ori pe zi în faţa lui Allah Preaînaltul este plină de evlavie. Este cunoscut faptul că toate mişcările care au fost impuse pentru a fi efectuate în timpul rugăciunii au un efect binefăcător atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului.

Rugăciunile efectuate în moschee, în grup, contribuie la stabilirea unor legături strânse între inimile credincioşilor şi sporeşte respectul între aceştia, ei înţelegând mult mai profund relațiile de frăție ce îi leagă. În felul acesta, cei mari sunt mai miloşi faţă de cei mici, iar aceştia din urmă sunt mai respectuoşi faţă de cei mari. Cei bogaţi vin în ajutorul celor săraci, iar cei puternici îi sprijină pe cei slabi. Cei sănătoşi îi vizitează acasă pe cei bolnavi, musulmanii întrecându-se între ei să fie demni de a fi precum cei despre care o relatare profetică spune: “Acela care va sări în ajutorul fratelui său se va bucura de mărinimia şi dărnicia lui Allah Preaslăvitul”.

Rugăciunea ocroteşte oamenii de lucruri urâte, rele, nocive şi interzise. El este garanţia, zălogul pentru păcatele pe care le-au săvârşit. Într-o relatare profetică se spune: “Rugăciunea efectuată de cinci ori pe zi este asemenea unui pârâu care curge la uşa unuia dintre voi. Dacă acela s-ar îmbăia de cinci ori pe zi, n-ar mai rămâne vreo urmă de murdărie pe trupul lui. Tot aşa, datorită rugăciunii făcute de cinci ori pe zi, Allah îi şterge lui păcatele”.

După mărturisirea că nu exista altă divinitate afară de Allah şi că Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este Trimisul Lui, rugăciunea este cea mai importantă faptă. Tocmai de aceea, atunci când împlinim rugăciunea, trebuie să ţinem cont de felul acelei rugăciuni: dacă este dintre cele fard (obligatorii), wagib (necesară), sunnah (liber) şi mustahab (dorit). Se relatează că Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: “O, voi ce credeţi! Rugăciunea efectuată cu respectarea neabătută a tuturor regulilor impuse este fapta cea mai scumpă în faţa Atotputernicului Allah. Ea este tradiţia profeţilor; este lucrul cel mai iubit de către îngeri. Este esenţa cunoaşterii, raza şi lumina universului şi cerurilor. Ea dă forţă trupului. Este sursa abundenţei şi îndestulării, este prilejul prin care rugile noastre sunt primite, este protectorul nostru

înaintea îngerului morţii. Ea ne luminează mormântul şi, în acelaşi timp este printre primele lucruri de care ne întreabă Munkar şi Nakir (îngerii care vin în mormântul celui decedat). Atunci când va veni Sfârşitul lumii, acesta ne va fi un con de umbră protector pentru noi. Este un scut protector între noi şi focul iadului; cu el vom parcurge podul Sirat ca fulgerul. Este cheia ce deschide Raiul. Allah Preaînaltul n-a mai dat ceva mai important şi mai valoros oamenilor ca rugăciunea. Dacă ar fi existat altă pomenire mai importantă decât rugăciunea atunci, negreşit că El lar fi dat oamenilor, primul, pe acela. Şi toţi îngerii efectuează rugăciunea şi apoi se roagă pentru cei care merg pe drumul arătat de Allah Preaslăvitul. Rugăciunea este sufletul credinţei, pilonul, baza religiei, cuvântul islamului şi înălţarea credincioşilor musulmani. Este lumina cerurilor şi salvatorul nostru de focul Iadului.

Într-un verset din Sfântul Qur’an se arată:

Aceasta este o îndemnare şi cine voieşte va urma drumul către Domnul său.  [Surat Al-Muzammil 73:19]

Source Link

Views: 2