Tag: musulman

FEMEIA CA MAMĂ

    Primul contact cu o femeie este contactul cu mama, cea care suferă în graviditate, naştere, alăptare şi în procesul creşterii copilului ei. Istoria nu prezintă o altă religie sau un sistem care onorează femeia ca mamă şi care o înalţă în afara Islamului. Islamul laudă femeia în mod repetat şi aceasta derivă direct […]

 

 

Primul contact cu o femeie este contactul cu mama, cea care suferă în graviditate, naştere, alăptare şi în procesul creşterii copilului ei.
Istoria nu prezintă o altă religie sau un sistem care onorează femeia ca mamă şi care o înalţă în afara Islamului. Islamul laudă femeia în mod repetat şi aceasta derivă direct din porunca de a-L adora pe Allah şi a crede în Unicitatea lui Allah. Allah a stabilit că onorarea mamei este o virtute şi a aşezat mama înaintea tatălui datorită celor pe care le îndură pe perioada sarcinii, naşterii, alăptării şi a creşterii copiilor ei. Acest aspect este stabilit şi restabilit în Coran, în mai multe capitole, tocmai pentru a imprima această noţiune în mintea şi inima copilului, precum în versetele următoare:

Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!» (Luqman 31:14);

Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: «Doamne, ajută-mă pe mine ca să-Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să-Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni [evlavioşi]! Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, şi eu sunt dintre cei supuşi!» (Al-Ahqaf 46:15).

Un bărbat a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), întrebând: „Cine merită cel mai mult grija mea?” El a răspuns: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a întrebat (a patra oară): „Apoi cine?” Iar Profetul a răspuns: „Tatăl tău.” Hadisul este relatat de Abu Huraira şi consemnat de Bukhari şi Muslim – Al-Lu’lu’ wal-Mergean, (1652).

Al-Bazzar relatează că un bărbat făcea tawaf în jurul Kaabei, cărând-o în spate pe mama sa. Bărbatul l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Acum am reuşit să mă achit în faţa ei?” Profetul a spus: „Nu, nici măcar pentru unul dintre suspinele ei (adică unul dintre suspinele trudei, ale naşterii sale şi aşa mai departe)”. Hadisul este consemnat de Al-Bazzar (1872). A fi bun cu ea înseamnă să o tratezi bine, să o respecţi, să te umileşti în faţa ei, să o asculţi pe ea cât timp aceasta nu contravine supunerii faţă de Allah, să încerci să o mulţumeşti şi să o bucuri în toate privinţele. Chiar şi în război, dacă este opţional, el trebuie să aibă permisiunea ei, pentru a fi bun cu ea chiar dacă se află angajat într-un tip de jihad.

Un bărbat a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a zis: „O, Trimis al lui Allah, vreau să lupt şi aş dori sfatul tău.” El l-a întrebat: „Ai mamă?” Omul a spus: „Da.” Apoi el i-a spus: „Nu o părăsi, deoarece Paradisul se află sub picioarele ei.” (Hadis relatat de Muaawiya Ibn Jammah şi consemnat de Al-Nisaai – 6/11, Ibn Majah – 1/278 şi Al-Hakim. Este îmbunătăţit şi aprobat de Al-Dhahaby – 4/151.)
Înainte de Islam, unele reglementări religioase au neglijat drepturile mamei, făcându-le nesemnificative. Odată cu venirea Islamului a devenit recomandat să ai grijă de unchii şi mătuşile din partea tatălui şi a mamei. Un bărbat s-a apropiat de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a zis: „Am comis o ofensă; pot să plătesc pentru ea?” El a întrebat: „Ai mamă?” Bărbatul a spus: „Nu.” Apoi el a întrebat: „Ai o mătuşă din partea mamei?” Omul a răspuns: „Da.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Fii bun cu ea!” Hadisul este relatat de Omar şi consemnat de Tirmizi în Relaţii şi virtuţi (1905), de Ibn Hibban Charity (El-Ehsan) (435) şi Al-Hakim care l-a perfecţionat în termenii celor doi, şeicul fiind de acord Al-Dhahaby, 4/155.
Ne uimește faptul că Islamul ne porunceşte să fim buni cu mama, deşi aceasta nu este credincioasă? Asma’a bint Abu Bakr l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de relaţia sa cu mama ei necredincioasă care a venit la ea. El a spus: „Da, să ai o relaţie bună cu mama ta.” Hadisul este relatat de Asma’a şi consemnat în Al-Lu’lu’ wal-Mergean (587).
O dovadă că Islamul se îngrijeşte de mame, de drepturile şi sentimentele mamelor, este aceea că o mamă divorţată are mai multe drepturi şi este mai indicat ca ea să aibă grijă de copii decât tatăl lor. ’Abdullah Ibn ’Amr Ibn Al-Aas a relatat că o femeie a întrebat: „O, Trimis al lui Allah, acest fiu al meu a crescut în pântecele mele, l-am alăptat de la sânul meu, l-am ţinut în poala mea. Tatăl lui l-a luat de lângă mine.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Tu ai mai multe drepturi, dacă nu te măriţi.” Hadisul este consemnat de Ahmed în Al-Musnad (6707). Şeicul Şaker a confirmat autenticitatea sa. Hadisul este consemnat, de asemenea, şi de Abu Dawud.
Imam Al-Khataby a spus în Punctele de reper ale tradiţiei / Maalem As-Sunna: „Cutie este numele unui loc care conţine un lucru. Aceasta înseamnă că mama este mai îndreptăţită, dacă ea şi tatăl au procreat copilul, iar apoi ea a îndeplinit singură lucruri precum alăptatul şi altele la care tatăl nu a contribuit. De aceea ea merită să aibă drepturi asupra copilului înaintea bărbatului.”
Ibn ’Abbas a spus: „’Omar Ibn Al-Khattab a divorţat de soţia lui dintre ansari, mama lui ’Asim. El a întâlnit-o pe când îşi purta copilul în Mahser (o piaţă dintre Quba şi Medina). Copilul era înţărcat şi putea să meargă. ’Omar a luat copilul de la ea şi s-au certat până ce copilul a început să plângă. ’Omar a zis: «Am mai multe drepturi asupra copilului meu decât tine.» Ei s-au plâns lui Abu Bakr al cărui verdict a fost acela că mama ar trebui să păstreze copilul. El a spus: «Mirosul, patul şi poala ei sunt mai bune pentru el decât ale tale până ce copilul va creşte şi va alege el însuşi.»” Punctele de reper ale tradiţiei / Maalem As-Sunna (2181).
Mama, care este apreciată atât de mult în Islam şi căreia îi sunt date toate aceste drepturi, are o sarcină de îndeplinit. Ea trebuie să aibă grijă de copiii ei, să îi crească bine, să le sădească virtutea în inimă şi să îi facă să deteste răul. Trebuie să îi înveţe să Îi fie supuşi lui Allah, să îi încurajeze să apere ce este corect, să nu îi oprească să lupte pentru Allah din cauza sentimentelor ei materne, ci să favorizeze calea cea bună de manifestare a sentimentelor.
Noi am văzut o mamă credincioasă, Al-Khansaa, îndemnându-şi elocvent cei patru fii ai ei să fie curajoşi şi credincioşi. Apoi, imediat ce bătălia s-a terminat şi vestea morţii celor patru fii ai ei s-a răspândit, ea nu a jelit, ci a mers mai departe, dar a zis cu certitudine şi mulţumire: „Lăudat fie Allah care m-a onorat cu martiriul lor pentru credinţa Sa!”

Prin călăuzirea Coranului, cunoaştem exemple superbe de mame bune care au avut o influenţă şi o poziţie aparte în istoria credinţei în Allah. Mama lui Moise, de exemplu, a răspuns la chemarea şi revelaţia lui Allah, lăsându-şi fiul, lumina ochilor ei, să plutească pe râu, asigurată fiind de promisiunea lui Allah:

Şi i-am revelat Noi mamei lui Moise: «Alăptează-l! Iar dacă te temi pentru el, aruncă-l în mare! Şi nu-ţi fie teamă şi nu fi mâhnită, căci Noi îl vom întoarce pe el la tine şi-l vom face pe el [unul] dintre trimişi!» (Al-Qasas 28:7).

De asemenea, avem exemplul mamei Mariei, cea care a promis că orice va avea în pântece Îi va fi dedicat lui Allah pentru a rămâne departe de orice politeism sau orice altă adorare în afară de cea a lui Allah. Ea s-a rugat lui Allah pentru a-i accepta legământul:

Muierea lui ’Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor [As-Sami’, Al-’Alim]!» (Aal `Imran 3:35).

Faptul că a descoperit că acel copil era o fetiţă, lucru la care nu se aştepta, nu a împiedicat-o să îşi îndeplinească jurământul, rugându-L pe Allah să o protejeze de tot ce este rău:

Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!» (Aal `Imran  3:36).

Mai mult decât atât, Coranul a făcut din Maria (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica lui ’Imran şi mama profetului Iisus (Pacea fie asupra sa!), un exemplu de puritate, umilinţă în faţa lui Allah şi credinţă în cuvântul Său:

Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ‘Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie. (At-Tahrim 66:12).

 

_______________

Statutul femeii in Islam, Sheikh Yusuf Al-Qardawi, Editura Femeia Musulmana, 2010, Bucuresti

Source Link

Views: 2

Musulmanul

  Atât în lumea înconjurătoare, cât şi în propria noastră lume mică întâlnim nenumărate pilde de manifestare a puterii divine, a lui Allah. Acest imens Univers, ordinea perfectă existentă în el constituie dovada incontestabilă a existenţei şi măreţiei lui Allah. Judecata Lui este judecata perfectă. Tot ce există în acest Univers se află sub imperiul […]

Atât în lumea înconjurătoare, cât şi în propria noastră lume mică întâlnim nenumărate pilde de manifestare a puterii divine, a lui Allah. Acest imens Univers, ordinea perfectă existentă în el constituie dovada incontestabilă a existenţei şi măreţiei lui Allah. Judecata Lui este judecata perfectă. Tot ce există în acest Univers se află sub imperiul voinţei Lui. Asemenea tuturor celorlalte lucruri şi fiinţe, şi omul, încă de la crearea sa, datorează supunere voinţei Lui.

Pe lângă faptul că l-a înzestrat pe om cu capacitatea de a acumula cunoştinţe, cu aptitudinea de a raţiona şi judeca, şi cu intuiţia de a distinge ceea ce este adevărat de ceea ce este neadevărat, eronat. Allah i-a mai dat, în cadrul unor anumite limite şi libertatea de voinţă şi acţiune. Adevărata încercare a omului reprezintă, de fapt, această libertate. Aici i se verifică cunoştinţele, judecata, puterea lui de a discerne adevărul de neadevăr, libertatea lui de voinţă şi acţiune. Deoarece constrângerea anulează scopul acestei verificări, iar omul nu este constrâns să aleagă o cale sau alta. Este normal ca atunci când individul este constrâns să răspundă într-un anumit fel la întrebările date, verificarea respectivă să nu aibă nici un fel de finalitate. Dacă i se crează posibilitatea să răspundă liber la întrebări, conform cunoştinţelor şi convingerilor proprii, numai atunci i se poate aprecia adevărata valoare a aceluia. Succesul la acest examen constituie accesul spre evoluţii viitoare.

Dar dacă răspunsul la această verificare este eronat, atunci eșecul va frâna evoluţia pe mai departe a acestui om. Situaţiile cu care se confruntă omul în lume sunt identice cu situaţia descrisă mai sus. Allah i-a dat omului libertate de voinţă şi acţiune, pentru a putea alege modul de viaţă care i se potrivește cel mai mult. În această situaţie, el este liber să aleagă Islamul sau necredința.

Pe de altă parte ne confruntăm cu situația în care omul care nu poate să înţeleagă nici propria sa geneză şi nici pe cea a Universului. Comite erori în procesul de cunoaştere a adevăratului său Stăpân şi a însuşilor Lui, şi, alegând calea răzvrătirii, abuzează de libertatea care i s-a dat.

Există oameni care trec cu bine peste acest test, peste această încercare, deși nu sunt supuși niciunui fel de constrângere. Ei îl recunosc drept Creator pe Dumnezeu și se roagă doar la El, Îl venerează doar pe El.  Nu comit erori în distingerea binelui de rău şi, deşi sunt liberi să facă şi rău, ei aleg calea binelui, calea adevărului, deși sunt liberi să aleagă orice cale doresc.

El trece acest test şi pentru că a ştiut să aplice, aşa cum se cuvine, inteligenţa şi toate celelalte aptitudini ale sale, folosindu-și ochii pentru a vedea realitatea, urechile pentru a auzi adevărul, inteligenţa pentru a naşte idei și opinii juste, iar inima şi sufletul le-a dedicat pentru a urma calea cea dreaptă. Comportându-se astfel, el vrea să demonstreze nu numai faptul că este un frecvent căutător de adevăr, ci şi faptul că este un bun cunoscător al acestui Adevăr şi că se închină acestui Adevăr. Fără îndoială că un asemenea om se află pe calea cea dreaptă şi va avea parte de realizări şi pe lumea aceasta, dar şi în lumea cealaltă.

Un asemenea om va alege calea cea dreaptă în toate domeniile cunoaşterii şi ale comportamentului uman. Omul care cunoaşte însuşirile Creatorului său va ști ce înseamnă adevărul.

În domeniul cunoaşterii se va strădui să învețe legile naturii, să scoată la iveală comorile ascunse ale lumii, să stăpânească energiile necunoscute până acum ale minţii şi ale materiei. Şi toate acestea le va face numai şi numai pentru binele umanităţii. Va face tot ce-i stă în putinţă pentru a explora cele mai tainice cunoştinţe şi energii şi pentru a reda omenirii tot ce este folositor pe pământ şi în cosmos. În toate etapele investigaţiilor sale, conştiinţa existenţei lui Allah îl va feri de a comite gesturi iresponsabile şi de a aplica metodele ştiinţifice în scopuri distructive. El nu va putea gândi nici măcar o clipă că este stăpânul descoperirilor sale, că el de unul singur poate schimba natura şi că este animat de nişte puteri divine. El nu va avea porniri criminale în ceea ce priveşte viitorul omenirii. Doar oamenii de ştiinţă fără nici o credinţă pot să aducă regnul uman în pragul pieirii totale. În contrast cu aceştia, un om de ştiinţă musulman va avea complet alt comportament. Cu cât va avea cunoştinţă mai profundă în domeniul cunoaşterii lui Allah cu atât se va prosterna plin de recunoştinţă în faţa Lui. Pentru că Allah l-a învrednicit cu multă putere şi ştiinţă, de aceea el este conştient de faptul că trebuie să dea totul din el pentru propăşirea sa şi a semenilor săi. Nu va fi deloc îngâmfat, ba din contră, va fi foarte modest. În loc de patima dominării oamenilor, credinciosul va fi animat de dorinţa de a fi folositor semenilor săi. Libertatea lui nu va fi una necontrolată, ci va fi călăuzită de nişte principii morale unanim acceptate. Astfel, ştiinţa dobândită de el nu va fi un instrument pentru distrugere, ci un instrument datorită căruia va fi posibilă realizarea prosperităţii morale şi materiale a întregii omeniri, aceasta fiind singura cale prin care omul îşi exprimă recunoştinţa faţă de Allah. Un om de știință musulman va diferi de un om de știință oarecare în primul rând prin motivația, determinarea și perspectiva sa.

Un musulman va trebui cerceteze în mod realist ramura ce constitue obiectul investigaţiei ştiinţifice, în felul acesta el obținând rezultate corecte. Astfel, el va extrage învăţăminte din experienţa diverselor popoare din istorie şi va stabili corect cauzele evoluției sau dispariției unor civilizaţii. În felul acesta el va şti să evidenţieze experienţa înaintaşilor şi va trage învăţămintele potrivite cercetând cauzele care au condus la prăbuşirea acestor civilizaţii. În domeniul politic, singurul ţel pentru el va fi crearea unui asemenea sistem de conducere care să rezulte ăn triumful păcii, frăţiei şi virtuții, unde oamenii între ei sunt precum fraţii, în care există respect faţă de om, unde să nu existe exploatare şi nici o formă de sclavie, ci de respect şi consideraţie faţă de drepturile omului şi, de asemenea, unde cei aflați în slujba statului nu vor avea altă grijă decât slujirea corectă a poporului. În domeniul justiţiei, menirea unui musulman este de a lupta pentru ca justiţia să fie exponentul dreptăţii şi să fie apărătorul egal al tuturor oamenilor, fără niciun fel de discriminare.

Viaţa morală a unui musulman va fi animată, în permanenţă, de teama de a nu greși în fața lui Allah, de respect faţă de canoanele islamului, de dreptate şi corectitudine. Musulmanul nu uită nicio clipă că va veni o zi când se va întoarce la Creatorul său şi că va trebui să dea socoteală privind viaţa pe care a dus-o. Inevitabilitatea faptului că într-o zi i se va cere socoteală trebuie să-i stea musulmanului mereu întipărită în minte. Să medităm puțin la soliditatea morală a omului care trăieşte cu un asemenea mod de gândire! Viaţa lui va fi plină de puritate şi evlavie, dragoste şi sacrificii, el devenind în acest fel o binefacere pentru omenire. Mintea lui nu va fi poluată cu gânduri infame şi cu pasiuni aberante, el ştiind să-şi măsoare cuvintele şi să nu mintă niciodată. Îşi va câştiga existenţa pe căi drepte şi cinstite şi va prefera foamea, decât mâncarea obţinută prin exploatare şi pe căi ilicite. Chiar dacă va plăti scump pentru aceasta, nu se va împăca niciodată cu fapta rea și va fi un exemplu de bunătate şi gentileţe şi chiar cu preţul vieţii sale va fi de partea celui care are dreptatea de partea sa. Un astfel de om va fi întotdeauna o forţă demnă de luat în seamă , el devenind un om demn de tot respectul şi cinstea semenilor săi.

Nimeni altul nu va putea fi mai puternic decât el, pentru că el nu-și va manifesta teama și frica absolut față de nimeni în afară de Allah şi nu va cere ajutor la nimeni,în afară de Allah.

Credinciosul va deveni cel mai bogat om din lume, în sensul de mulțumire, pentru că va duce o viaţa simplă şi, de aceea, fericită. Lăcomia de orice natură fiind străină de el, se va mulțumi cu ceea ce va câştiga cinstit şi nici nu se va uita la bogăţia obţinută pe căi necinstite.

Credinciosul va deveni omul cel mai demn de încrederea şi cinstea semenilor săi pentru că el nu va trăda pe cei care au încredere în el şi nu se va abate niciodată de la adevăr. El va respecta cuvântul dat şi va fi corect în relaţiile cu alţii, în toate acțiunile sale fiind corect şi drept, pentru că el este convins că Allah este pretutindeni şi că ştie totul.

După ce înţelegem adevăratul caracter al unui musulman, ajungem la convingerea că el nu se poate împăca cu o viaţă mizerabilă, Islamul dăruindu-i nişte însuşiri care îl fac invicibil.

În cele din urmă, după o viaţă cinstită şi demnă, el se va întoarce la Creatorul său, a Cărui răsplată va fi cu bunurile cele mai alese, pentru că el şi-a îndeplinit cu bine misiunea şi a trecut victorios testul cel mai important. Viaţa lui pe pământ a fost o reuşită, iar în lumea de apoi va avea parte de un trai înbelşugat, bucurie şi fericire.

Acesta este Islamul, religia care nu are vreo legătură directă cu numele vreunei persoane, al vreunui popor sau vreunei ţări. Este o religie Universală, religia întregii umanităţi. În orice epocă, în orice ţară, în sânul oricărui popor au existat şi există atâţia oameni care au avut credinţa în Allah şi şi-au contopit viaţa cu această religie, Islamul devenind modul lor de viață.

Source Link

Views: 6

Musulmanul vs. ideologiile extremiste

Enghin Cherim Din păcate observăm că în urma masacrului uman din Franța, unii musulmani au un sentiment de inferioritate, de vinovăție sau se simt cu musca pe căciulă când conaționalii lor nemusulmani le amintesc de masacrele săvârșite în numele Islamului. Ba chiar, unii mai în glumă mai în serios, îi cataloghează drept complici ai teroriștilor. […]

Enghin Cherim
Din păcate observăm că în urma masacrului uman din Franța, unii musulmani au un sentiment de inferioritate, de vinovăție sau se simt cu musca pe căciulă când conaționalii lor nemusulmani le amintesc de masacrele săvârșite în numele Islamului. Ba chiar, unii mai în glumă mai în serios, îi cataloghează drept complici ai teroriștilor. Acesta este motivul pentru care am ținut să scriu aceste rânduri în care să abordez câteva aspecte cu privire la acest eveniment tragic din perspectiva celor doua constante ale Islamului – Coranul și practica profetului Muhammed.
În ceea ce privește Coranul,  acesta este foarte clar cu privire la ocărârea și batjocorirea celor de alte credințe:
„Nu-i ocărâți pe aceia care cred și se roagă la alceva/altcineva în afară de Allah/Dumnezeu, căci altminteri și aceștia îL vor ocărî pe Allah/Dumnezeu din ura pricinuită de ignoranță.” [6:108]
Vedem cum în acest verset, Allah / Dumnezeu ne oprește de la ocărârea celor care nu împărtășesc aceleași valori cu noi. 
De asemenea o altă valoare pe care ne-o implantează Coranul în mentalitatea și comportamentul nostru de musulman este prezentată în următorul verset:
„O, voi cei care credeți! Puneți în practică [religia] pentru Allah fiind reprezentanții dreptății și sã nu vã împingã ura împotriva unui neam sã nu fiți drepți!” [5:8]
Așadar conform Coranului, oricât de mare ar fi ura noastră față de un individ sau un grup de indivizi nu trebuie să depășim limitele și să fim nedrepți cu ei. Musulmanului i se cere să fie drept în orice situație și față de oricine, indiferent de cine sunt aceștia și indiferent de convingerile lor religioase.
O altă valoare pe care o stabilește Coranul este sacralitatea vieții umane. Mai mult, Coranul consideră uciderea unui suflet nevinovat ca fiind unul dintre cele mai mari păcate, ba chiar echivalează uciderea pe nedrept cu pieirea întregii omeniri.
Pe de altă parte, viața profetului Muhammed pune în practică și subliniază valorile și traiectoriile stabilite de Coran, arătându-ne astfel calea pe care ar trebui s-o urmeze un musulman în atitudinea și practica sa.
Știm foarte bine că Trimisul lui Allah a fost calomniat și batjocorit prin diferite moduri atât de politeiștii din Mecca cât și de evreii din Medina, însă Profetul a răbdat și a continuat să transmită mesajul divin fără a răspunde în vreun fel provocatorilor. De altfel Coranul ne transmite că scopul trimiterii lui Muhammed este de a fi îndurător cu toți oamenii și de a răspândi îndurarea pe pământ prin comportamentul său exemplar, instaurând pacea și bunăstarea. În acest context, Coranul îi cere Profetului să fie drept și să se comporte în cel mai bun și frumos mod cu cei care nu i-au alungat pe musulmani din căminele lor și nu s-au luptat cu ei din pricina crezului lor. În plus, în nici un caz, Coranul nu-i cere Profetului să se lupte cu cei care l-au ocorât și l-au blasfemiat, ani la rând, încă din primele zile ale profeției. 
Având în vedere că din perspectiva Islamului nu se permite sau nu se justifică în vreun fel masacrul terorist din Franța, totuși de ce au loc astfel de atrocități în numele acestei religii?
Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra comunității musulmane pe plan mondial nu vom putea trece cu vederea fără să observăm unele practici care contravin învățăturilor coranice și ale practicii profetice. Este vorba de unele grupări extremiste, precum Al-Qaida, ISIS, Boko Haram, a căror percepție a Islamului diferă considerabil de percepția majorității musulmanilor. Pentru a înțelege mai bine natura acestor grupări vă invit să analizam regiunile în care aceste grupări își desfășoară acțiunile. Regimuri totalitare, colonizare cutural-economică, asuprire, opresiune, exploatare, nedreptate, lipsa de libertate, sărăcie și ignoranța sunt doar unele dintre particularitățile comune ale acestor zone de conflict. Din aceste motive, în ceea ce mă privește sunt convins că apariția acestor grupări nu au la bază nicidecum Coranul, ci pur și simplu sunt produsul acestei situații tragice în care încă mai supraviețuiesc. Trebuie să înțelegem că acești oameni disperați care și-ai pierdut nădejdea de la o viață liniștită caută să-și justifice, în orice chip, acțiunile și ca urmare ajung să perceapă Islamul într-un mod eronat și denaturat. 
Ca atare, cei care atacă Islamul și sursele lui și-l fac vinovat de acțiuni teroriste/violente ar trebui  să reanalizeze preconcepțiile cu privire la Islam, luând în considerare și conjunctura istorică/cauzele care stau la baza apariției acestor ideologii extremiste. De asemenea, cei care pretind obiectivitatea, n-ar trebui să generalizeze practici particulare. Așa cum nu toți creștinii sunt cruciați, așa cum nici toți norvegienii nu sunt precum Anders care a luat zeci de vieți, tot la fel, nu toți musulmanii sunt teroriști.
Din aceste considerente, cred că apariția ideologiilor cu tentă violentă este cauzată de problemele socio-politico-economice din aceste zone și nu au vreo legătură cu vreo religie, nicidecum cu Islamul. Din păcate crizele socio-politico-economice din lumea arabă s-au reflectat și în percepția Coranului și a practicii profetice, respectiv în verdictele diverșilor imami/șeiici/teolegi. De altfel, majoritatea celor care comit crime în numele Islamului, ucigând atât musulmani cât și nemusulmani, nu au studiat Islamul din Coran și din practica profetică, ci de pe internet sau de la diverși „imami” care interpretează textele divine ideologic, după bunul lor plac.
În concluzie, musulmanul nu are de ce să se simtă vinovat de aceste practici greșite căci ele nu sunt justificate nici de Coran și nici de practica profetică. Mai mult, această situație ar trebui să-l facă pe musulman să aprofundeze cunoașterea religiei astfel încât să fie convins de inocența Islamului cu privire la aceste acuzații. Pe de altă parte, ar trebui ca noi, oamenii secolului XXI, să ne cunoaștem reciproc culturile mai bine, căci numai așa ne vom respecta unii pe ceilalți, vom putea conviețui și așa vom putea contribui cu toții la clădirea unei lumi mai bune.
sursa: islamromania.ro
Source Link

Views: 2