Graţia divină
Cât despre cei din paradis, nu vor intra în el decât pe baza faptelor lor bune. Graţia lui Dumnezeu este aceea care îi va conduce acolo în cele din urmă. Ultimul Profet al lui Allah a spus în această privinţă:
„Fă tot ce îţi stă în putere pentru a face bine şi fii fericit. Pentru că nimeni nu va intra în paradis doar datorită faptelor sale bune.” Companionii lui au spus: „O, Profet al lui Allah, nici măcar tu?” El a replicat: „Nici măcar eu, decât dacă Allah îmi acordă Îndurarea şi graţia Sa. Şi ţine minte că fapta cea mai iubită de către Allah este una făcută în mod constant, chiar dacă este neînsemnată.”
Graţia lui Dumnezeu nu este arbitrară, ci este bazată atât pe credinţă corectă, cât şi pe fapte bune. În capitolul ʻAli ʻImran, Allah spune:
„Acela care va veni cu o faptă bună va avea parte de zece asemenea ei, iar acela care va veni cu o faptă rea nu va fi răsplătit decât cu o faptă pe măsura ei. Dar nu li se va face nicio nedreptate!” (Coran 6: 160).
Dacă Dumnezeu ar ţine socoteală omenirii în mod strict, faptele bune ale omului nu ar depăși faptele sale rele. Dumnezeu şi-a manifestat Binecuvântarea Sa prin înmulţirea valorii faptelor bune, în vreme ce faptele rele au fost păstrate la adevărata lor valoare. Prin Binecuvântarea lui Dumnezeu, credincioşii adevăraţi intră în paradis. Aceasta nu înseamnă că faptele nu au niciun rol. Faptele au un rol major, dar nu sunt factorul decisiv. Binecuvântarea lui Dumnezeu le depășește.
În consecinţă, crearea fiinţelor umane, greşelile pe care ele le comit şi binele pe care îl fac sunt cu toate circumstanţe ale manifestării atributelor lui Dumnezeu, ale îndurării şi iertării, ale justiţiei şi ale binecuvântării Sale.
Omenirea nu trebuie să pună la îndoială motivul pentru care Dumnezeu a ales să-Și manifeste atributele în acest mod. Se presupune doar că aceasta a fost calea cea mai bună, pentru că Allah se descrie pe Sine Cel Înţelept şi Cel Cunoscător. Oamenii pot înţelege doar ceea ce Allah alege să le dezvăluie:
„Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El voieşte.” (Coran 2: 255).
Prin urmare ei nu ar trebui să încerce să se considere egali cu Dumnezeu. Dacă El le-a spus oamenilor de ce a ales să facă ceva, ei nu sunt îndreptăţiţi să se întrebe de ce a făcut aceasta. El a decis astfel. Asemenea întrebări sunt nesfârşite şi, prin urmare, dincolo de puterea de înţelegere a omului. Ei sunt cei care vor fi întrebaţi în Ziua Judecăţii despre acţiunile şi intenţiile lor, nu El. În capitolul Al-ʻAnbiyaʼ, Allah spune aceasta:
„El nu este întrebat despre ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi.” (Coran 21: 23).
În această privinţă, potrivit lui Ibn ’Abbaas, profetul Muhammad a spus:
„Reflectează asupra creaţiei lui Allah, dar nu reflecta asupra lui Allah.”
A reflecta asupra realităţii lui Allah înseamnă a reflecta asupra infinitului. Deoarece mintea nu are capacitatea de a înţelege atunci când reflectează asupra limitelor universului finit şi a galaxiilor şi stelelor din interiorul său, ea va fi mai confuză când va încerca să înţeleagă necreatul. Profetul a atenţionat asupra faptului că forţele satanice vor căuta să introducă îndoiala în inimile credincioşilor prin lansarea unor întrebări fără răspuns despre Dumnezeu.
Abu Hurayrah a relatat că Profetul lui Allah a spus:
„Satan va veni la fiecare dintre voi şi va întreba: «Cine a creat asta şi cealaltă?». Apoi va întreba: «Cine L-a creat pe Domnul tău?» Când ajunge la aceasta, individul trebuie să caute refugiu la Allah [spunând: Îmi afirm credinţa în Allah şi în Profeţii Săi] şi să evite [astfel de gânduri].”
Source LinkViews: 2
