Tag: univers

Vârsta Pământului și formarea lui

  VÂRSTA  PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI  Adnan Ash-Shareef “Şi  pământul,  după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30).  “Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6).  “Şi  la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20).    1. Când  şi cum s-a  format  pământul?  Studiile geologice apreciază  că  pământul s-a format în urmă […]

 

VÂRSTA  PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI 
Adnan Ash-Shareef
“Şi  pământul,  după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30). 
“Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6). 
“Şi  la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20). 
 
1. Când  şi cum s-a  format  pământul? 
Studiile geologice apreciază  că  pământul s-a format în urmă cu aproximativ 4 miliarde  şi jumătate de ani, adică la 10 miliarde de ani  după formarea Universului şi  după apariţia a numeroase galaxii şi stele. Aceasta pentru că cea mai îndepărtată stea de noi – Al – Cazar – se află la o distanţă de 13 miliarde de ani lumină, adică lumina sa a avut nevoie de 13 miliarde de ani ca să ajungă la noi  şi acest lucru înseamnă că ea există de atunci. Anul lumină este egal cu aproximativ zece miliarde de kilometri, mai exact nouă mii patru sute şaizeci de kilometri. Următoarele versete coranice fac referire la faptul că pământul s-a format după numeroase alte stele:
“Sunteţi voi mai greu de făcut sau cerul pe care L-a înălţat El?/ El a ridicat bolta lui  şi l-a orânduit pe deplin,/ El a făcut întunecată noaptea lui şi a scos la iveală ziua lui/ Şi pământul, după aceea, l-a întins.”         (An-Nazi’at : 27-30).
În ceea ce priveşte apariţia pământului, studiile geologice indică faptul că el s-a  format din mici corpuri cereşti numite planetoide, care  s-au atras şi s-au ciocnit, iar apoi s-au unit datorită forţei gravitaţionale care leagă corpurile cu volum şi cu greutate mare. Aceste planetoide, la rândul lor, îşi au originea în masa primordială din care s-a format Universul. Numeroasele deschizături de pe suprafaţa globului pământesc şi focul şi lava care ard în interiorul lui sunt dovezi  ştiinţifice care sprijină această teorie ştiinţifică referitoare la formarea  pământului.
 
2. Formarea  pământului  
Pământul este sferoid aplatizat  şi nu este perfect sferic, aşa cum ne apare după ce a fost fotografiat  din sateliţi, începând din anul 1958. Datorită rotirii în jurul axei proprii pământul se umflă foarte mult la ecuator şi se aplatizează în zona polilor. Circumferinţa pământului la ecuator este de 12 756 kilometri. Diferenţa mică, de numai 43 kilometri, dintre cele douădiametre ale  pământului îl face să pară sferic, când,   în realitate, el este sferoid, aplatizat. Învăţaţii greci antici Pitagora, Aristotel, Ptolameu au afirmat că pământul este sferic. Faptul că el este sferoid a fost stabilit pe baza calculelor de către savantul Newton, în secolul XVII (1687), care a constatat că diametrul pământului la ecuator este mai mare cu 1/231 decât diametrul său dintre Polul Nord şi Polul Sud. Coranul cel Sfânt a indicat, în mod categoric, că pământul are o formă sferoidă aplatizată, prin cuvintele “la întins”, “l-a făcut întins”, “întins”  şi “înfăşoară”. În aceasta constă miracolul  ştiinţific al Coranului, care este una din dovezile categorice ale faptului că el a fost revelat de Stăpânul lumilor.   
 
3. Straturile Pământului
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea  pământuri” 
EFGeologicP10Orice lucru care se înalţă deasupra altui lucru este pentru acesta din urmă cer, acoperiş sau plafon. Prin analogie cu acest sens lingvistic general al cuvântului cer, fiecare strat din învelişul atmosferic care înconjoară pământul, este, faţă de el, un cer şi la fel sunt şi stelele şi planetele  şi, având în vedere că pământul este alcătuit din straturi, fiecare din aceste straturi este cer pentru ceea ce se  află dedesubtul său.  
Următoarele versete sfinte se referă la straturile  pământului  şi la învelişul atmosferic al pământului  şi stabilesc numărul lor la  şapte:
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea  pământuri. Între ele, coboară porunca [Sa], ca să ştiţi că Allah este cu putere peste toate şi că Allah cuprinde toate lucrurile cu ştiinţa Sa ”(At-Talaq: 12);
“Apoi, S-a întors către cer care era un fum  şi i-a zis lui şi  pământului: “Veniţi amândoi de voie sau fără de voie” Şi au răspuns ei: “Venim,  supunându-ne de bună voie!”/ Şi le-a hotărât El să fie  şapte ceruri, în două zile,  şi a orânduit fiecărui cer menirea sa.  Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor” (Fussilat:11-12). 
Savanţii  din domeniul cosmosului au descoperit în a doua  jumătate a secolului XX că învelişul atmosferic este alcătuit din  şapte straturi  sau ceruri,  aşa cum vom arăta în mod detaliat  într-un capitol următor. În ceea ce priveşte  pământul, există opinii diferite în privinţa numărului straturilor lui, probabil pentru că pătrunderea în straturile  pământului este foarte limitată şi extrem de dificilă. În cea mai documentată sursă ştiinţifică, Enciclopedia Astronomică Larousse, găsim următoarea prezentare: 
Pământul se împarte în trei straturi principale, fiecare dintre ele conţinând, la rândul său, alte câteva straturi mai mici: 
1 – Scoarţa terestră, care se întinde între 5-10 kilometri sub nivelul oceanelor şi între 30-40 de kilometri sub nivelul continentelor, este alcătuită din trei straturi mai mici: 
– Stratul superior, alcătuit din materiale sedimentare 
– Stratul mijlociu, alcătuit  din rocile granit  
– Stratul inferior, alcătuit  din roci de bazalt 
2 – Învelişul, care se împarte în două secţiuni : 
a – Învelişul superior, alcătuit din trei straturi: 
–  Stratul dur, numit litosferă, care se întinde de la adâncimea de 60 de km  până la adâncimea de 100 km în interiorul pământului.  
– Stratul vâscos, numit astenosferă, care se  întinde de la adâncimea de 100 de km  până la adâncimea de 200 km în interiorul pământului. 
 – Stratul gros, care se întinde de la adâncimea de 200 de km  până la adâncimea de 700 km în interiorul pământului.  
b – Învelişul inferior, care se întinde de la adâncimea de 700 de km  până la adâncimea de 2900 km  şi este alcătuit dintr-un strat cu densitate înaltă de metale şi roci.  
3 – Nucleul, alcătuit din cea mai mare parte din fier  şi puţin nichel, se  întinde  până în centrul  pământului, adică de la 2900 de  kilometri până la 6370 de  kilometri  şi  savanţii  presupun (accentuăm cuvântul “presupun”), că el se compune din două straturi: 
– Nucleul exterior, un strat despre care se presupune că este lichid,  care se  întinde  între  2900 de km şi 5100 de km. 
– Nucleul inferior sau sâmburele, un strat despre care se presupune că este solid, care se  întinde între 5100 de km şi 6370 de km, adică până în centrul  pământului. 
Comentariu  
Coranul este întotdeauna balanţa  şi cuvântul hotărâtor în legătură cu certitudinea oricărei ştiinţe, atunci când există un text care se referă direct la ştiinţa respectivă. Geologii nu au ajuns, încă, la concluzii unitare în privinţa numărului straturilor pământului. Dacă unele surse menţionează nouăstraturi, iar altele doar cinci sau  şase straturi, mai devreme sau mai târziu, geologii se vor convinge că pământul este alcătuit din şapte straturi, aşa cum afirmă Coranul cel Sfânt – cuvântul hotărâtor în privinţa corectitudinii ştiinţelor – fie că este vorba de  ştiinţele umane , fie că este vorba de  ştiinţele materiale  sau naturale, ştiut fiind că pătrunderea omului în interiorul cerului şi al pământului va continua să rămână limitată, oricâtă ştiinţă ar avea.  Pânăîn momentul de  faţă, omul nu a reuşit să pătrundă decât la ceva mai mult de zece kilometri în interiorul pământului  şi să exploreze câteva miliarde de kilometri din ceruri. Fără explorarea deplină a cerului  şi a pământului, va continua să  rămână o barieră de foc  şi aramă, aşa    cum a glăsuit Allah PreaÎnaltul : 
“O, neam al djinnilor  şi al oamenilor! Dacă voi puteţi trece dincolo de hotarele cerului şi ale pământului, treceţi!/ Dar, voi nu veţi putea trece, decât cu ajutorul unei puteri!/ Aşadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiţi?/ Se vor trimite asupra voastră flăcări de foc şi aramă şi nu  veţi   fi voi ajutaţi “(Ar-Rahman : 33-35). 
 
sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi
Source Link

Views: 2

Apariţia Universului și evoluţia lui

Apariţia Universului și evoluţia lui Astronomia este o ştiinţă foarte veche, ale cărei începuturi se întorc cu      mii      de      ani     în       urma, iar      scopul este    studierea           planetelor,stelelelor şi galaxiilor. Ea nu a devenit o ştiinţă adevărată, în sensul cunoscut al ştiinţei, decât începând din secolul al XVIII-lea, când a […]

Apariţia Universului și evoluţia lui

Astronomia este o ştiinţă foarte veche, ale cărei începuturi se întorc cu      mii      de      ani     în       urma, iar      scopul este    studierea           planetelor,stelelelor şi galaxiilor. Ea nu a devenit o ştiinţă adevărată, în sensul cunoscut al ştiinţei, decât începând din secolul al XVIII-lea, când a fost

inventat telescopul. Astronomia a înregistrat un progres foarte mare în

secolele al XIX-lea şi al XX-lea, o dată cu descoperirile din domeniile fizicii şi chimiei moderne. Cât despre cosmologie, obiectul său de studiu este apariţia, structura, evoluţia Universului ca întreg, fiind o ştiinţă tânără care nu depăşeşte câteva zeci de ani. Până la începutul secolului al XX-lea, omul avea o imagine greşită în legătură cu apariţia, evoluţia şi sfârşitul Universului, bazată pe concepţii mitologice şi filozofice eronate şi pe teorii ştiinţifice greşite. În Coranul cel Sfânt, găsim sute de versete referitoare la cosmologie şi astronomie. Studiate metodic, aceste versete alcătuiesc ceea ce numim cosmologia şi astronomia coranice, în sensul că unele linii principale ale acestor ştiinţe, aşa cum le cunoaştem astăzi, sunt trasate de ele. Numeroase versete coranice, pe care le-am numit constante ştiinţifice coranice reprezintă norme de bază, pe care cosmologii şi astronomii le-au adoptat, aşa după cum vom demonstra în comentariul ştiinţific detaliat asupra fiecărui verset care s-a referit la aceste10-soruda-kainat-nasil-yaratildi_591x270 două ştiinţe. I – Voi aţi cunoscut prima creare. De ce nu vreţi voi să luaţi aminte? (Al- Waqi’ah: 62). 1 – Cum au fost create lucrurile? În vremea revelării Coranului, omenirea nu cunoştea prea

multe despre apariţia tuturor lucrurilor. Se observă că verbul ”aţi

cunoscut” din versetul – titlu apare în forma de trecut, ca o subliniere a Domnului   şi   EL   ştie mai   bine        înţelesul verbelor    Sale   –          că       omul   va cunoaşte într-o zi originea lucrurilor din această lume. Ştirile, pe care ni le-a transmis revelaţia, s-au confirmat doar cu câteva zeci de ani în urmă, când ştiinţa a început să cunoască ceva despre originea lucrurilor, confirmând cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul: Fiecare profeţie are un timp al său şi (în curând) le veţi cunoaşte. (Al-An-‘Am: 67). În cele ce urmează ne vom referi într-o formă simplificată la unele detalii ştiinţifice, referitoare la prima creaţie a făpturilor, aşa cum le-am extras din ultimele surse ştiinţifice, mai exact din cartea ”Melodia secretă”, apărută în limba franceză.

Toate creaturile au apărut dintr-o masa primară (pur primitivă),

alcătuită din următoarele particule elementare:

Quark – o particulă negativă şi pozitivă, din care sunt alcătuite protonul şi neutronul. Ea este o prezentare teoretică, a cărei existenţă nu a fost confirmată încă prin experimentare.

1) Trinh Thuan,  La Melodie Secrete, Fazard, 1988. Electronul – o particulă uşoară cu sarcina electrică negativă,

care intră în structura atomului, cu greutatea de 9 x10          g

Protonul – o particulă cu sarcina electrica pozitivă, care intră în structura nucleului atomilor, cu o masă mai mare de 1836 de ori decât masa electronului.
Neutronul  o particulă cu sarcină electrică neutră care face parte din structura nucleului atomului cu o masă mai mare de 1838 decât masa electronului.

Fotonul – o particulă care compune lumina, fără masă cu o viteză de 300.000 de kilometri pe secundă. Neutrino – un corp neutru cu o putere care-i permite să

penetreze toate lucrurile, a cărui masă nu a fost încă stabilită.

În   decursul   a   milioane   de   ani,   particulele   elementare  menţionate mai sus, din care se compune masa primară, s-au unit între  ele şi a apărut nucleul primului şi al celui mai răspândit element din  Univers, apoi a apărut atomul său, respectiv elementul hidrogen. Apoi   s-au unit atomii hidrogenului şi ai corpusculilor din care se compuneau, în moduri diferite şi s-au format ceilalţi atomi şi celelalte elemente  naturale, în număr de nouăzeci şi două, începând cu Hidrogenul şi  terminând cu Uraniul, iar din aceste elemente au apărut milioane de  creaturi. Acestea ar fi, pe scurt, detaliile apariţiei creaturilor, aşa cum a  decoperit-o ştiinţa în secolul al XX-lea placă fotografică.

„Nu este El cel care a început înfăptuirea  (omului) şi apoi îl va face din nou?”

Punctul zero la începutul Universului

Cercetătorii cosmosului afirmă că fizica modernă a ajuns să cunoască   amănuntele   apariţiei   Universului după   o   fracţiune   de miliardimi de miliardimi de secundă, mai exact după numărul 10  dintr-o secundă de la punctul zero al începutului acestei apariţii. Cât despre punctul zero al creării masei primare, din care au apărut toate creaturile, acesta rămâne necunoscut în limitele ştiinţei prezente, şi acesta este numărul 10  dintr-o  secundă, şi atunci se ajunge la punctul zero din cunoaşterea modalităţii începutului Universului şi a modului apariţiei lui din nimic. Ipoteza creării Universului din nimic, de către o forţă măreaţă care este DUMNEZEU/ ALLAH, acceptată de gânditorii credincioşi nu vine în contradicţie cu ştiinţele de astăzi, ci îşi găseste un suport în ştiinţa fizicii moderne, aşa după cum a scris recent savantul astronom şi cosmolog Trinh Thuan: ”Materia poate să apară din vid, dacă s-a injectat în ea o mare cantitate de energie. Vidul este sursa tuturor lucrurilor: a galaxiilor, a stelelor, a pomilor, a florilor,  a ta, a mea.
Ideii apariţiei din neant, care a fost până mai ieri apanajul teologilor, îşi găseşte astăzi un suport ştiinţific în cosmologie”.
Observaţii :

Cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul: ”Voi aţi cunoscut prima creare. De ce nu vreţi voi să luaţi aminte?” (Al-Waqi’a: 62), nu vin în contradicţie  aşa cum ar putea să-şi închipuie unii cu cuvintele Lui ALLAH Preaputernicul şi Preaînaltul: ”Eu nu i-am luat ca martori la facerea cerurilor şi a pământului şi nici la facerea lor înşişi,  căci EU nu i-am luat pe cei care amăgesc la rătăcire ca ajutor’‘ (Al-Kahf: 51). Din contextul coranic înţelegem că sensul este ”nu i-am luat pe ei ca parteneri la crearea cerurilor şi a pământului şi nici la crearea lor înşişi”, căci propoziţia este cea care dă cuvântului sensurile sale în Coranul cel Sfânt şi nu invers. Iar dacă vom urmări sensul cuvintelor ”nu   i-am   luat   ca martori”     şi ”martorii     voştri”    din versetele de mai jos, vom constata că sensul global al acestor versete ne impune să înţelegem cuvintele „nu i-am luat ca martori” cu sensul de „nu i-am luat ca parteneri” – şi ALLAH ştie cel mai bine!: Eu nu  i-am luat ca martori la facerea cerurilor şi a pământului şi nici la facerea lor înşişi, căci EU nu i-am luat pe cei care amăgesc la rătăcire, ca ajutor/ Şi într-o  zi va zice EL: ”Chemaţi-i voi pe aceia care aţi pretins că sunt asociaţii Mei! Şi-i vor chema, însă ei nu le vor răspunde şi vom pune între ei un loc de pierzare (Al-Kahf: 51-52);

Iar dacă vă îndoiţi de cele pe care le-am 

trimis Robului Nostru (Muhammed), aduceţi o sură asemenea  lui şi chemaţi martorii voştri cei afară de ALLAH, dacă sunteţi  iubitori de adevăr (sinceri)! (Al-Baqarah: 23).

3. Istoria descoperirii atomului şi a particulelor lui:
Atomul este unitatea primară sau cărămida de bază, din care sunt alcătuite elementele lucrurilor. Şi, cu toate că filozoful grec Leucipe şi discipolul său Democrite au dat în secolul al V-lea î.Chr., o prezentare ştiinţifică atomului, făcând din el cărămida de bază şi numindu-l ”atom” (adică lucrul care nu mai poate fi divizat), şi la fel şi unii savanţi din India în secolul al VI-lea î.Chr., cu toate acestea omenirea a continuat să se călăuzească până în secolul al XVII-lea d.Chr., după opiniile eronate ale lui Aristotel şi după teoria celor patru elemente din care sunt compuse lucrurile, adică apa, aerul, pământul şi focul. La mijlocul secolului al XVII-lea, ideea atomului a fost introdusă de savantul englez Boyle în sfera experimentului ştiinţific.

În anul 1808, Dalton a elaborat teoria atomică modernă, care afirma că elementele din natură sunt alcătuite din particule primare, cărora le-a dat numele de ”atomi”, adică lucrul care nu mai poate fi divizat, în semn de cinstire a învăţaţilor greci antici care au folosit această denumire. În anul   1891, savanţii Stony   şi Thomson au descoperit electronul – una din particulele atomului şi unitatea de bază a energiei electrice. În anul 1911, Rutherford a descoperit nucleul atomului şi  protonul care intră în structura lui.

În anul 1904, savantul Theodor William Richard a reuşit să stabilească greutatea atomică, bazându-se pe cunoscuta teorie a lui Avogadro.

Apoi s-au înmulţit descoperirile din lumea atomului, iar atomul a trecut, de la o simplă reprezentare filozofică, aşa cum l-au văzut unii antici, la o realitate concretă. Mai recent, în anul 1970, a devenit posibilă punerea în evidenţă a unor atomi cu ajutorul microscopului electronic.

Ceea ce ne interesează pe noi prin această trecere în revistă rapidă a istoriei descoperirii atomului şi a componentelor sale este să accentuăm faptul că Sfântul Coran a afirmat existenţa atomului şi faptul  că el are greutate, după cum a afirmat că există şi particule mai mici

decât el în următoarele versete lipsite de orice ambiguitate:

ALLAH   nu   este   nedrept    (faţă    de nimeni),    nici   cât greutatea unui grăunte de praf,  iar dacă este o binefacere, EL o înmulţeşte. (An-Nisaa 5: 40). Domnului tău nu-i va scăpa nici cât greutatea unui fir de colb – nici de pe pământ, nici din cer – nici cât (o greutate ) 

mai mică (decât aceasta) şi nici mai mare, fără ca acestea să fie 

înscrise într-o carte limpede. (Yunus 10: 61).

‘Celui   ce ştie   Necunoscutul,     nu-I   scapă   nici   măcar greutatea unui fir de colb, nici din ceruri, nici de pe pământ.  Şi nimic – nici mai mic decât aceasta, nici mai mare – nu există, fără să nu fie înscris într-o  Carte desluşită.  (Saba’:  3).

Spune: Chemaţi-i pe aceia care voi aţi pretins (că ar fi divinităţi), afară de ALLAH! Ei nu stăpânesc nici cât greutatea  unui fir de colb, în ceruri, nici pre pământ. (Saba’:  22). Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb îl va vedea, /După cum cei care au săvârşit un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea. (Al-Zalzalah:  7-8). Cuvântul “zerra”, prin care este desemnat în limba arabă atomul, înseamnă ”particulă care se vede în raza de soare ce intră prin fereastră” sau ”o furnică mică”, aşa cum s-a afirmat în cele mai multe comentarii, probabil că sunt alte sensuri ale acestui cuvânt şi ALLAH ştie  cel mai bine!

4. În ”Lisan al-Arab”(Limba Arabilor), de Ibn Manzur, se menţionează ca “zawj” înseamnă ”soi, specie” din orice lucru şi orice ”două lucruri împerecheate”, fie identice, fie opuse, ambele fiind ”perechi” şi fiecare dintre ele fiind o ”pereche”.

Diverse ramuri ale ştiinţelor materiale au demonstrat că fiecare lucru din natură,  începând cu particulele atomului şi terminând cu toate creaturile existente în Univers, are perechea lui. Iată câteva exemple de perechi ale creaturilor, aşa cum le-a descoperit fizica modernă:

– fiecare particulă a materiei are perechea sa, numită opusul

– electronul este o parte din atom, care are perechea sa, diferită de el prin sarcina sa electrică pozitivă, numită pozitron; – protonul este o particulă care intră în structura nucleului atomului, care are perechea sa numită antiproton; – materia are perechea sa, numită antimaterie; – chiar şi quarkul, cea mai mică particulă a atomului, care

continuă să fie până astăzi doar o ipoteză, are perechea sa, căci există

quarkul cu sarcină electrică negativă şi perechea sa – quarqul cu sarcina electrică pozitivă. În general, fizicienii atomişti au descoperit perechea fiecărei

particule a atomului, respectiv o altă particulă, asemănătoare cu prima,

de care se deosebeşte însă prin sarcina sa electrică. Graţie descoperirii microscopului şi a telescopului, în secolul al XVII-lea, dezvoltării lor ulterioare în sec al XX-lea, omul a reuşit să vadă cu ajutorul microscopului electronic, lucruri care ajung să reprezinte o fracţiune din a o suta milionime dintr-un centimetru, dar particulele atomului continuă să fie până astăzi în afară limitelor vizibile . De asemenea, cu ajutorul telescopului de astăzi, omul a reuşit să vadă stele, care sunt de milioane de ori mai slabe ca luminozitate  decât cele mai slabe stele pe care omul le vede cu ochiul liber. Dar, cu toate acestea numeroase din creaţiile Lui ALLAH rămân nevăzute, adeverindu-se astfel cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul: Dar nu! Jur pe ceea ce vedeţi/ Şi pe ceea ce nu vedeţi.    (Al-Haqqa:  38-39). Există masa invizibilă, care reprezintă 9% din masa Universului şi care a fost descoperită de savantul Zwickz, în anul 1933. Din categoria razelor, nu le vedem decât pe cele vizibile, rămânând însă cele invizibile, cum ar fi: razele X, razele gama, razele ultraviolete şi razele infraroşii, cu toate că omul le cunoaşte astăzi şi are despre ele multe cunoştiinţe datorită influenţelor directe pe care le au asupra lucrurilor.

II- El a creat cerurile şi pământul cu adevăr! El este mai înalt decât ceea ce Îi asociază Lui . (An-Nahl: 3)

El a creat cerurile fără stâlpi pe care voi să-i puteţi vedea. (Luqman: 10)

”Cerul” este orice lucru situat deasupra altui lucru, pentru care reprezintă fie un plafon, fie cerul. Orice lucru situat deasupra noastră în Univers este pentru noi un cer sau un plafon. În acest capitol vom folosi termenul ”cer” pentru Univers.

”Stâlpii” sunt proptelele sau pilonii pe care se sprijină lucrurile grele şi înalte,  precum plafonul. ”Adevărul”        este           antonimul       neadevărului     şi        cuvântul       are numeroase sensuri în versetele în care apare. În cuvintele Lui ALLAH, de mai sus ”adevărul” înseamnă ”ordinea” – dar ALLAH ştie cel mai bine! Cele patru forţe pe care se bazează sistemul cosmic:

Există patru forţe, prin intermediul cărora ştiinţa poate să explice modul creării cerurilor şi al pământului, acest sistem bine întocmit, pe care se bazează toate creaţiile.  Aceste forţe sunt:

1 – Forţa gravitaţiei – este cea mai slabă dintre forţele pe care se bazează sistemul cosmic. Ea guvernează lucrurile mari, vizibile. În Univers, toate lucrurile se mişcă, atrag şi sunt atrase. Gravitaţia este liantul Universului, ea făcând ca lucrurile să se atragă unul către altul şi ca ele să rămână pe pământ. Tot gravitaţia este cea care face ca Luna să se rotească în jurul Pământului, planetele în jurul Soarelui, aştrii în jurul galaxiilor, galaxiile în jurul aglomerărilor de galaxii. Dacă gravitaţia ar lipsi, toate lucrurile ar pluti în Univers fără nici un sistem de referinţă. Astfel, planetele, aştrii şi galaxiile s-ar dispersa fără nici o ordine în Universul  imens . Oamenii de ştiinţă au continuat să se călăuzească până în secolul al XVII-lea după opiniile învăţaţilor greci antici, care au afirmat că aştrii sunt suspendaţi pe nişte sfere de cristal şi că pământul este fix, în centrul Universului. Această opinie a fost predominantă, până când savantul Isaac Newton a descoperit, în secolul al XVII-lea, forţa gravitaţiei şi efectele ei asupra sistemului cosmic.

Dar Coranul cel Sfânt s-a referit, în mod clar, la această forţă, căci ALLAH Preaînaltul a grăit:

ALLAH este cel care a înălţat cerurile fără stâlpi, pe care să-i vedeţi. (Ar-Ra’d:2)

Gravitaţia este o forţă care nu se vede cu ochiul liber, chiar dacă ştiinţa a descoperit ecuaţia ei şi calculele ei exacte. Puterea ei depinde de masa lucrurilor: cu cât masa lor este mai mare, cu atât este mai mare și forţa lor de atracţie faţă de celelalte corpuri. De aceea, efectul gravitaţiei nu este clar decât la scară astronomică; masa uriaşă a pământului este cea care împiedică lucrurile să plutească în văzduh, aşa cum se întâmplă cu cosmonauţii, când ajung în afara sferei de gravitaţie.

Masa Pământului este cea care face ca Luna să se rotească în jurul lui. Masa Soarelui este cea care ţine Sistemul Solar.

Masa galaxiei este cea care ţine aştrii.

Masa complexului de galaxii este cea care ţine galaxiile, iar aglomerarea de galaxii este cea care ţine complexul de galaxii. Universul este alcătuit din mase crescânde în greutate, cea mai

mare parte dintre ele ţinând-o pe cea mai mică, graţie forţei gravitaţiei

cosmice.  Aceasta explicaţie simplă a forţei gravitaţiei şi a efectului ei în Univers permite la rândul său înţelegerea sensului cuvintelor Lui ALLAH Preaînaltul: ALLAH    ţine    cerurile     şi   pământul     ca   să   nu    se prăbuşeaşcă (graţie forţei de gravitaţie şi celorlate forţe la care ne vom referi). Iar   dacă s-ar   prăbuşi   (şi acest lucru prin anularea efectului  forţei gravitaţiei, căci ALLAH este cu putere peste toate şi Acela care a creat legea gravitaţiei    poate să o şi anuleze), nimeni după EL nu le-ar mai putea ţine! (NU, nu va putea nimeni să ţină cerurile şi pământul să nu dispară, dacă Domnul anulează cele patru forţe din Univers pe care se bazează sistemul său). El este Răbdător şi Iertător (Halim, Ghafur). (Fatir:  41). 2 – Forţa electromagnetică: Forţa electromagnetică este liantul atomilor, este cea care leagă atomii, din care sunt constituite elementele naturale ale lucrurilor. Forţa electromagnetică este, de pildă, cea care leagă cei doi atomi de hidrogen cu atomul de oxigen, pentru că din ei se constituie. Tot această forţă este cea care dă lucrurilor forma, varietatea, frumuseţea şi calitatea lor. Dacă nu ar fi ea, nu ar exista numărul uriaş de creaţii, cu viaţă şi fără viaţă şi Universul ar fi sărac, alcătuit doar din atomi ai elementelor şi  nucleele lor. Aceasta forţă a fost descoperită de savantul James Maxwell, în anul 1864. 3 –   Forţa nucleară puternică: Această forţă este liantul particulelor,       din           care este            alcătuit nucleul,          ea      ţine    unite   particulele nucleului din atom (proton, quark, neutron).

Ea este cea mai puternică dintre toate forţele naturale, iar principiul bombei nucleare se bazează pe eliberarea acestei forţe, care ţine legate particulele nucleului atomului. Dacă nu ar exista forţa nucleară, Universul şi ceea ce se afla în el ar reveni la starea de la inceputul apariţiei sale, adică o masă primară, alcătuită din particulele materiei, cum sunt quarkul, neutronul, electronul şi fotonul. Această forţă a fost descoperită în secolul al XX-lea, o dată cu descoperirea fisiunii nucleare a atomului de Uraniu (anul 1938).

4 – Forţa nucleară slabă: este cea care organizează procesul de  transformare şi dispersare a particulelor din atom. Ea controlează  moartea materiei, care nu este veşnică, aşa cum se credea,  fiecare element al naturii are un moment când moare, iar forţa nucleară slabă  este cea care organizează acest lucru. Iată miracolul ştiinţific din  cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul: Şi NOI am creat toate lucrurile  întocmite…    (Al-Qamar:      49);

ALLAH   a stabilit    un termen 

pentru fiecare lucru. (At-Talaq:  3);Noi am creat cerurile şi  Pământul şi cele care se află între ele, decât întru adevăr, şi pentru un termen hotărât. (Al-Ahqaf:  3); Şi nu chema alături  de ALLAH un alt Dumnezeu, căci nu este alt Dumnezeu  afară de EL. (Al-Qasas:  88). Această forţă a fost descoperită de savantul Becquel, în anul 1896, când a observat că atomii din uraniu se dispersează şi se transformă în particule, lăsând urmele lor atunci când se ciocnesc cu o placă fotografică. Este    demn    de   remarcat    că   forţa    gravitaţiei,    forţa electromagnetica, forţa nucleară puternică şi forţa nucleară slabă pe care s-a bazat şi se bazează crearea cerurilor şi a Pământului,  precum şi  a lucrurilor situate între ele, sunt nişte forţe invizibile, care nu pot fi văzute nici cu ochiul liber, nici cu ajutorul microscopului ori al telescopului. Pornind de la acestea, înţelegem unul din sensurile cuvintelor Lui ALLAH Preaînaltul:

El a creat cerurile  fără stâlpi,  pe 

care voi să-i puteţi vedea. (Luqman: 10),adică a creat cerurile fără nişte stâlpi vizibili. Numai că ştiinţa a reuşit să vadă aceste forţe, în mod indirect, prin ecuaţii şi calcule şi prin urmele pe care le lasă asupra  lucrurilor. Din acest unghi, înţelegem alt aspect al cuvintelor lui ALLAH Preaînaltul: ALLAH Cel care a înălţat cerurile fără stâlpi pe care să-i vedeţi. (Ar-Ra’d: 2),

adică a creat cerurile fără stâlpi. Dar aceste  forţe care nu sunt stâlpi, le putem vedea; le-a văzut ştiinţa în mod

indirect, începând din secolul al XVII-lea, datorită urmelor vizibile şi

ascunse, lăsate de ele pe lucruri.  Dacă citim versetul cel sfânt la care ne referim  şi ne oprim la cuvintele ”îi vedeţi” trebuie să înţelegem versetul  în felul următor: a creat cerurile fără stâlpi vizibili. Iar dacă îl citim şi ne oprim la cuvântul ”stâlpi” şi după aceea continuăm, trebuie să-l înţelegem în felul următor:  a creat cerurile fără stâlpi.  Numai că noi vedem acest lucru de aproximativ trei sute de ani – dar ALLAH ştie cel mai bine!

Este    demn    de   remarcat    că   forţa    gravitaţiei,    forţa electromagnetica, forţa nucleară puternică şi forţa nucleară slabă pe care s-a bazat şi se bazează crearea cerurilor şi a Pământului,  precum şi a lucrurilor situate între ele, sunt nişte forţe invizibile, care nu pot fi văzute nici cu ochiul liber, nici cu ajutorul microscopului ori al telescopului. Pornind de la acestea, înţelegem unul din sensurile cuvintelor Lui ALLAH Preaînaltul: ”El a creat cerurile  fără stâlpi,  pe care voi să-i puteţi vedea” (Luqman: 10), adică a creat cerurile fără nişte stâlpi vizibili. Numai că ştiinţa a reuşit să vadă aceste forţe, în mod indirect, prin ecuaţii şi calcule şi prin urmele pe care le lasă asupra lucrurilor. Din acest unghi, înţelegem alt aspect al cuvintelor lui ALLAH Preaînaltul: ”ALLAH Cel care a înălţat cerurile fără stâlpi pe care să-i vedeţi” (Ar-Ra’d: 2), adică a creat cerurile fără stâlpi. Dar aceste forţe care nu sunt stâlpi, le putem vedea; le-a văzut ştiinţa în mod indirect, începând din secolul al XVII-lea, datorită urmelor vizibile şi ascunse, lăsate de ele pe lucruri.  Dacă citim versetul cel sfânt la care ne referim  şi ne oprim la cuvintele ”îi vedeţi” trebuie să înţelegem versetul.
 Cu cât  lumina stelelor este mai roşie, cu atât ele sunt mai îndepărtate de noi. Şi toate stelele şi galaxiile s-au îndepărtat una de alta, aşa cum au confirmat cercetătorii prin studierea spectrului luminii lor o dată cu descoperirea radiaţiei fosile  cele două pietre unghiulare ale argumentului ştiinţific al teoriei marii explozii. în felul următor: a creat cerurile fără stâlpi vizibili. Iar dacă îl citim şi ne oprim la cuvântul ”stâlpi” şi după aceea continuăm, trebuie să-l înţelegem în felul următor:  a creat cerurile fără stâlpi.  Numai că noi vedem acest lucru de aproximativ trei sute de ani – dar ALLAH ştie cel mai bine!

 

Source Link

Views: 5

Dacă…

Dacă… Cel Milostiv [Ar-Rahman] 2. L-a învăţat [pe om] Coranul. 3. El l-a creat pe om 4. Şi l-a învăţat pe el vorbirea limpede. 5. Soarele şi Luna urmează o rânduială, 6. Iar ierburile şi arborii se prosternează. 7. Şi cerul El l-a înălţat Şi El a stabilit balanţa…, (Ar-Rahman 55:1-7) Allah este Cel care face […]

Dacă…

  1. Cel Milostiv [Ar-Rahman]
    2. L-a învăţat [pe om] Coranul.
    3. El l-a creat pe om
    4. Şi l-a învăţat pe el vorbirea limpede.
    5. Soarele şi Luna urmează o rânduială,
    6. Iar ierburile şi arborii se prosternează.
    7. Şi cerul El l-a înălţat Şi El a stabilit balanţa…,     (Ar-Rahman 55:1-7)

Allah este Cel care face să se crape seminţele şi sâmburii. El dă viaţă la ceea ce este mort şi face să moară ceea ce este viu. Acesta este Allah! Cum, atunci, vă lăsaţi voi abătuţi [de la El]? El face să se ivească zorile şi a statornicit noaptea pentru odihnă şi Soarele şi Luna pentru socotirea [timpului]. Aceasta este hotărârea şi rânduiala Celui Puternic [şi] Atoateştiutor [Al-‘Aziz, Al-‘Alim]. El este Cel care v-a făcut stelele, pentru ca să vă călăuziţi după ele în întunericurile uscatului şi ale mării. Noi am tâlcuit semnele pentru oamenii care ştiu. El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi v-a dat loc de odihnă şi loc de repaus. Noi am tâlcuit semnele pentru oamenii care pricep. (Al ‘An’am 95 – 98)
El este Cel care a întins pământul şi a aşezat pe el munţi şi râuri. Şi din toate roadele a făcut pe el câte o pereche. El lasă ca noaptea să acopere şi să ascundă ziua. In acestea sunt semne pentru cei care cugetă. (Ar-Ra’d)

 

El a aşezat pe pământ munţi statornici, ca să nu se clatine cu voi, râuri şi drumuri, poate că voi veţi fi călăuziţi.

Şi semne osebite. Şi după stele se călăuzesc. Şi oare cel care creează este la fel ca acela care nu creează? Oare voi nu sunteţi cu luare aminte? Şi de aţi [vrea să] socotiţi binefacerile lui Allah, voi nu veţi izbuti să le număraţi. Allah este Iertător, Indurător [Ghafur, Rahim]. (An-Nahl 16- 18)
şi multe alte vresete asemenea….

UniversInvăţaţii în ştiinţa tawɧiyd-ului descriu Universul, precum îl descriu şi cercetătorii, îl caracterizează ca fiind format din posibile existenţe, ţinând cont de teoria probabilităţii, astfel: „fiinţa (existenţa ca atare a ceva) este posibilă, poate fi pereche, şi au ca atribute generale, existenţa şi inexistenţa. Timpurile, locurile, direcţiile, precum şi atributele lor sunt considerate în mod rațional ca fiind posibile şi finite.” Dacă acest Univers este alcătuit din lucruri posibile, fiecare lucru posibil poate să existe, poate să nu existe, poate să aibă o singură calitate sau nenumărate calităţi, poate să aibă loc într-un anumit timp, poate să aibă loc în alte timpuri, poate să se afle într-un loc sau poate să se afle în alte locuri, poate să aibă o anumită cantitate sau poate să aibă alte cantităţi. In consecinţă, oricărei părţi din Univers i se pot aplica aceste sensuri.
Dacă toate aceste lucruri posibile ar fi apărut în mod empiric, prin hazard, şi nu prin actul de creaţie al Fiinţei Necesare, atunci regulile care reglementează acest Univers ar fi la fel de haotice şi totul ar fi contrar la ceea ce cunoaştem azi.
Dovada este că teoriile salafilor asupra verstelor din Sfântul Qurân privind ordinea şi funcţionarea precisă şi interdependentă a existenţelor din Univers sunt susţinute de cercetători.

 

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 1