Year: 2024

Fructele în Cartea Universului – 2

Fructul care deschide porţile contemplării: strugurele

Dintre multele fructe menţionate în Sfântul Coran face parte şi strugurele. Cel Atotputernic vorbeşte despre acest fruct în 11 locuri în Coran, îndemnând credincioşii să îl contempleze,anume în sura Anam, ayat-ul 99: „El este Acela care a făcut să coboare apă din cer. Apoi, prin ea, Noi am făcut să încolţească toate plantele, din care după aceea am făcut să iasă verdeaţă, din care scoatem grăunţe, unele peste altele, iar din curmali – din mlădiţele lor – ciorchini deşi şi grădini de struguri, măslini şi rodii, asemănătoare şi diferite unele de altele. Priviţi la fructele lor când rodesc, crescând, când se coc! În aceasta sunt semne pentru oamenii care cred.” Strugurele mai este cunoscut şi sub numele de „Sultan al Fructelor,” iar seminţele sale au efecte benefice asupra sănătăţii, ele putând fi folosite în cazul sindromului de stomac slab, potrivit cercetărilor efectuate de medici.
Fructul care conţine un strop din apele Raiului: rodia

rodieProfetul Mohamed (saaws) a spus despre rodie: „În fiecare rodie există un strop din apele Raiului.” Prin prisma acestui hadis, învăţaţii islamici consideră că nu este bine ca nici măcar o bucăţică dintr-o rodie să cadă pe jos.Imamul Ali a atras atenţia prin afirmaţiile sale asupra importanţei acestui fruct: „Mâncaţi rodii căci curăţă stomacul.” Coaja de rodie, florile şi sucul de rodie au rolul de a vindeca stările diareice.
Fructul raiului care nu moare niciodată: banana

Banana este unul dintre fructele binecuvântate despre care se vorbeşte în Sfântul Coran. Allah vorbeşte în sura Waqia, ayat-ul 28, despre banană astfel: „Şi oamenii mâinii drepte – ce sunt oamenii mâinii drepte? (Ei se vor afla printre) jujubierii fără spini şi bananierii cu ciorchini rânduiţi sub umbră întinsă şi lângă apa care curge şi roduri multe fără întrerupere şi fără oprelişte.”
Banana este fructul care are în compoziţia sa toate substanţele de care are nevoie corpul. Ea este formată din aproximativ 75% apă, 1.3% proteine şi 0.6% conţinut uleios.
Fructul panaceu: cireaşa

Despre cireaşă se vorbeşte doar în sura Waqia… Fructul de cireş, cozile şi florile sunt folositoare sănătăţii. Fructele se pot consuma, iar celelalte părţi ale sale se pot usca şi utiliza sub formă de medicamente. Cozile de cireş se pun la uscat şi se depozitează. Ceaiul din cozi de cireşe are proprietăţi diuretice şi detoxifică corpul uman. Ceaiul din coajă de cireş scade temperatura şi vindecă constipaţia.

 

sursa: zaman.roSource Link

Views: 0

0Shares

Esența și sensurile șari’ah

 

S. A. Al-Mawdudi

 
Omul a fost înzestrat cu multiple însuşiri, nu pentru a face rău, ci pentru a fi în permanenţă în slujba binelui.
După modul cum se folosesc de însuşirile şi calităţile lor, oamenii se împart în două categorii: 1) Cei care îşi folosesc intenţionat denaturat însuşirile şi calităţile lor, din care cauză au de suferit atât ei înşişi, cât şi ceilalţi oameni. 2) Cei care sunt sinceri şi serioşi, dar din cauza ignoranţei lor se confruntă cu greşeli.
Cei care, intenţionat, îşi folosesc calităţile pentru a face rău sunt cei mai periculoşi şi păcătoşi oameni. Este nevoie ca aceştia să fie ţinuţi sub control şi sunt necesare măsuri împotriva lor.
În ceea ce priveşte pe cei care greşesc din cauza ignoranţei lor, aceştia au nevoie să fie educaţi şi învăţaţi să aleagă calea cea bună şi să-şi folosească însuşirile în cele mai bune condiţii. În această privinţă şeriat-ul are o importanţă deosebită.
Şeriatul este o expresie a voinţei lui Allah şi constitue o călăuză deosebit de importantă în ordinea, în modul cel mai bun al vieţii oamenilor. Legea lui Allah este numai în interesul oamenilor. În această lege nu există nicio prevedere care să îngrădească, în vreun fel, posibilităţile sau drepturile oamenilor. Ea descurajează ascetismul, viaţa de pustnic. Şeriatul este împotriva unui mod de viaţă caracterizat prin austeritate extremă, restrângerea la maximum a satisfacerii trebuinţelor, în scopul realizării unui ideal religios. Şeriatul nu poate să aibă asemenea pretenţii, din moment ce această lege este expresia voinţei lui Allah şi El niciodată nu cere supuşilor săi o astfel de viaţă. Omul a fost creat cu absolut tot ce este necesar pentru a se bucura de o viaţă demnă şi fericită şi, de asemenea, de a-şi perpetua neamul. Voinţa lui Allah este ca el, în armonie cu celelalte vieţuitoare şi cu natura, să-şi îndeplinească menirea pe care o are în această viaţă, aceea de a acţiona în aşa fel încât să creeze paradisul pe pământ. Şeriat-ul, ca lege care exprimă voinţa lui Allah, interzice tot ce este în detrimentul, în dauna oamenilor şi permite şi încurajează tot ce este în folosul lor.
Principiul de bază al Şeriat-ului este de a deveni în întâmpinarea tuturor necesităţilor şi dorinţelor reale ale omului, de a apăra toate interesele şi de ai facilita, în final, ca omul să reuşească în viaţă şi să fie fericit. În atingerea acestor idealuri nu este suficient ca omul să fie corect, să nu atenteze la bunurile şi drepturile altora, ci trebuie neapărat să ţină seama şi de unele principii morale şi etice ca solidaritatea, într-ajutorarea şi cooperarea cu ceilalţi semeni ai săi. Iar în ceea ce priveşte binele şi răul, câştigul şi paguba, principiul de bază al acestei legi este de a prefera cîştigul modest în dauna câştigului mare şi de a sacrifica, de a pierde un câştig, un profit mic, în faţa unei daune mari iminente. Deşi şeriat-ul este împotriva exagerărilor de orice fel şi de asemenea este împotriva nesocotinţei, lipsei de chibzuinţă şi de înţelepciune.
green nature dual monitor otherNu e secret pentru nimeni faptul că fiecare om are limitele sale. Nu întotdeauna omul poate discerne, de unul singur, ce este bine şi ce este rău, ce este folositor şi ce este dăunător. Sursele lui de informare în direcţia unor realităţi sunt limitate. Tocmai pentru a scuti oamenii de posibilitatea comiterii unor fapte nedemne, în necunoştinţă de cauză, Allah le-a trimis legi şi porunci care-i fereşte de asemenea fapte. Valabilitatea acestor legi şi porunci a fost verificată şi probată de timp şi odată cu dezvoltarea societăţii umane, pe toate planurile, acestea au căpătat o credibilitate şi mai mare.
Omenirea, în perioada contemporană, arată tendinţe mai mari de apropiere de divinitate, de religie. Experienţa umană de pănâ acum face necesară acceptarea de către din ce în ce mai mulţi oameni a divinităţii, a legilor şi poruncilor lui Allah. După o experienţă amară, din ce în ce mai mulţi oameni se conformează  acestor norme.
Se poate întâmpla ca unii oameni să nu priceapă în întregime unele prevederi şi norme ale şeriat-ului, dar ei au convingerea că au acceptat un cod de legi care are o bază ştiinţifică şi al cărei singur scop este de a-i izbăvi de ignoranţă şi de unele erori ce se pot comite în necunoştinţă de cauză.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din RomâniaSource Link

Views: 3

0Shares

Evoluționismul – o știință? p. a 2-a

– continuarea părții întâi –

 

d. Sistemele ireductibile

 

Biologii care au fundamentat ortodoxia darwinistă au considerat celula drept un bulgăre nediferenţiat de protoplasmă. Organismul (şi în special celula) reprezenta pentru ei un „black box”, o cutie neagră – o maşinărie care face lucruri minunate printr-un mecanism necunoscut pentru om. Biologul Michael J.Behe explică faptul că, la ora actuală, biochimiştii au ajuns să exploreze partea dinlăuntru al cutiei negre. Şi ce au găsit acolo se cheamă „complexitate ireductibilă”.
Orice om a văzut o capcană de şoricei. Ea este construită dintr-o scândurică (1), de care se prinde un arc terminat cu un „ciocan” (2), ce se blochează cu o piedică (3), care la rândul ei este conectată la un cârlig cu declanşator (4), în care se află o momeală (5). Dacă un singur element lipseşte, jucăria nu mai funcţionează. Capcana de şoricei este un sistem ireductibil.

La nivel molecular, viaţa este plină de asemenea sisteme. Cunoştinţele au devansat atât de mult darwinismul, încât biologii nici măcar nu încearcă să explice cum au putut să apară sistemele ireductibile în mecanismul evoluţiei lente.

„Când mă gândesc la ochiul omenesc, mă cutremur”, mărturisea Charles Darwin. Ochiul este în stare să efectueze 100.000 funcţii separate zilnic. El este un asemenea sistem ireductibil care sfidează evoluţia. Dacă ar fi nedezvoltat, ochiul ar fi total nefuncţional. Dezvoltarea anatomică gradată a ochiului omenesc este o imposibilitate, datorită multor trăsături sofisticate care depind unele de altele. Darwin mărturisea: “Cum devine un nerv sensibil la lumină ne preocupă azi mai mult decât originea vieţii însăşi”. Dar nu numai sub aspectul structurii anatomice a ochiului, lucrurile sunt uimitoare, ci şi a proceselor biochimice care însoţesc fiecare aspect.

Mai întâi, lumina loveşte retina. O moleculă retinală îşi schimbă imediat forma. Aceasta determină o altă proteină, rodopsina, să-şi schimbe forma. Această reacţie atrage o a doua proteină, transducin, care la rândul ei se leagă de fosfodiesterază, o a treia proteină. Această nouă moleculă formată reduce numărul ionilor pozitivi de sodiu. Rezultatul dezechilibrului de ioni de sodiu din interiorul celulei cauzează o încărcătură electrică care este transmisă la centrul optic, pe care computerul creier o interpretează – …şi noi vedem!

Dar nu există doar un singur tip de ochi! Există o sumedenie: de om, de caracatiţă, de vertebrate, de artropode, de trilobiţi… De exemplu, ochiul de trilobit. În timp ce ochiul uman are un singur cristalin, ochiul de trilobit e compus dintr-o mulţime de lentile duble, până la 15.000 lentile separate în fiecare ochi. Miliardele de ani de evoluţie lentă nu puteau elabora ceva atât de complex.

Un alt sistem ireductibil este organul de reproducere. Profesorul Howard Peth se întreabă: „Cum ar fi putut organe sexuale feminine şi masculine – care se completează perfect – să apară gradat, în paralel, dar rămânând cu totul inutile până la completa lor dezvoltare?”

În numărul din 24 februarie, 1984, revista „Discover” [10] readuce în atenţie unul din cele mai dureroase mistere ale evoluţiei. După doctrina darwinistă, supravieţuirea speciei este asigurată de adaptare, precum şi de transmiterea cât mai eficientă a moştenirii genetice. Dar înmulţirea sexuată este o metodă ineficientă şi extrem de riscantă. Ea cere o mare cantitate dezordonată de timp şi energie. Iar faptul că înmulţirea sexuată înjumătăţeşte moştenirea de informaţii genetice a părintelui contrazice principiul biologic de bază al evoluţionismului: anume că scopul principal al organismului este să transmită progeniturii cât mai multe din genele proprii cu putinţă. În contrast cu înmulţirea sexuată, reproducerea asexuată este o cale mult mai simplă, mai rapidă, mai eficientă cale de reproducere, care permit creaturii să se replice pe sine fără ajutorul unui semen şi apoi să-i transmită descendenţilor toate genele sale. Conform darwinismului, speciile cu înmulţire sexuată ar fi trebuit să dispară demult în faţa celor asexuate.

 

e. Probabilitatea

 

Evoluţionismul consideră „şansa”, sau probabilitatea fericită, ca fiind principiul fundamental pentru apariţia vieţii cât şi pentru salturile evolutive de la un stadiu la următorul. Şansa îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru realizarea unor sisteme ireductibile ca: aminoacidul, celula, organele, organismele homeoterme, reproducerea vivipară, etc… este inimaginabil de infimă.

Probabilitatea apariţiei spontane a numai 200 enzime cât este necesar pentru apariţia unei celule primare a fost calculată la 1/10 40.000. Compară această probabilitate imposibilă cu vârsta acceptată a universului în teoria Big-Bangului, de 1/1017 secunde. Dacă ar fi să acordăm fiecărei probabilităţi o singură secundă, timpul n-ar ajunge nici pentru realizarea primului pas, de la Anorganic la Organic, cu atât mai puţin pentru tot restul de cortegiu de salturi evolutive. Sir Fred Hoyle spunea: „Acest lucru este la fel de ridicol şi improbabil ca presupunerea că un tornado, bântuind un depozit de fiare vechi, să asambleze un Boeing 747”.

„Matematicienii sunt de acord că, din punct de vedere statistic, orice probabilitate mai mare de 1060 este „nulă”. Oricare din speciile cunoscute, incluzând chiar şi bacteria unicelulară, are un număr enorm de nucleotizi, nu 100 sau 1000. De fapt, o bacterie unicelulară are cca. 3 milioane de nucleotizi, aliniaţi într-o succesiune foarte exactă şi specifică. Aceasta înseamnă că nu există probabilitate matematică pentru nici una din speciile cunoscute, pentru o apariţie întâmplătoare prin mutaţii întâmplătoare”. [11]

„Selectarea la pura întâmplare a proteinelor corespunzătoare, şi acestea toate dextrogire, şi apoi plasarea lor în secvenţa specifică într-o moleculă, tot prin hazard, ar solicita un număr de 1/1089190 molecule de ADN (în medie) pentru a oferi o singură şansă de formare a secvenţei specifice de ADN capabilă să codeze cele 124 proteine. 1/1089190 de molecule ar cântări de 1/1089147 ori greutatea pământului, cantitate suficientă pentru a umple universul de câteva ori. Se apreciază că totala cantitate de ADN, necesară pentru codarea a 100 miliarde de fiinţe umane, ar putea ocupa un spaţiu mic cât o jumătate de tabletă de aspirină. Cantitatea de ADN cântărind de 1/1089147 ori cât pământul este absurd de mare. Ea doar subliniază cât de mică este şansa apariţiei unei singure molecule de ADN la întâmplare.” [12]

„Orice încercare de a concepe o teorie evoluţionistă a codului genetic este zadarnică, întrucât codul acesta este lipsit de funcţionalitate dacă nu este „tradus”, adică dacă nu conduce la sinteza proteinelor. Dar maşinăria prin care celula traduce codul este alcătuită din aproximativ 70 de componente care ele însele sunt produsul tot al codului!” [13]

Ca să evite aceste absurdităţi, ştiinţa ipotetică propune o serie de alte modele: că protozoorul iniţial ar fi fost mult mai simplu decât ne putem noi imagina, bazat pe un alt sistem de auto-replicare decât ADN/ARN;  că universul ar fi existat într-un nesfârşit ciclu de Big Bang şi Big Plop, din care în mod fericit, am scăpat noi…; sau chiar„pan-spermia” – că viaţă ar fi poposit pe pământ venind din altă parte a universului.

 

f. Informaţia

 

blue_dna_by_reby_c-d3ia7s9Evoluţioniştii nu realizează că, pe lângă domeniul materiei, ei au de a face şi cu un al doilea domeniu cel puţin la fel de incomensurabil: domeniul informaţiei. Aceste două domenii nu pot fi niciodată suprapuse prin vreun fel de reducţionism. Gena este un pachet de informaţii, nu un obiect. Modelul de baze perechi din molecula de ADN îi dă genei specificul. Dar, atenţie, molecula de ADN este mediumul, nu şi mesajul. Este ca şi cu banda magnetică a casetofonului, care reprezintă suportul material pentru informaţia care este cu totul altceva decât suportul dat. Păstrarea acestei distincţii între medium şi mesaj este absolut indispensabilă pentru clarificarea ideii de „evoluţie”. Pentru a explica viaţa, trebuie să explicăm nu doar originea substanţelor chimice, ci şi originea informaţiei.

Un om este alcătuit din trilioane de celule diferite, organizate într-o maşinărie de mare precizie. Fiecare celulă are câte un nucleu. Iar fiecare nucleu conţine o bază digitală de date care cuprinde mai multă informaţie decât toate cele 30 volume ale Enciclopediei Britanice.

Toate fiinţele depind de relaţia activă dintre moleculele de acid nucleic moştenit – ADN – şi moleculele de proteine, materialul de construcţie. Ca să producă proteine, fiinţele vii se folosesc de secvenţele de ADN prin care îşi aliniază o secvenţă corespunzătoare de grupe de aminoacizi. Dar în mod natural, ADN-ul şi proteine reacţionează contrar acestei ordini, în sensul distrugerii sistemului viu. După cum fosforul, sticla şi cuprul nu se caută ca să formeze automat o structură numită „televizor”, decât numai dacă sunt aranjate de o inteligenţă exterioară lor, tot aşa ADN-ul şi proteina ajung să intre într-o relaţie constructivă numai dacă sunt controlate de o informaţie exterioară lor.

Nucleotidele esenţiale pentru construirea de molecule de ARN şi ADN cer condiţii radical diferite pentru asamblarea lor. Citozina şi uracilul ARN-ului au nevoie de temperaturi de fierbere a apei, în timp ce adenina şi guanina au nevoie de temperaturi de îngheţ. În condiţii naturale, cele patru elemente de construcţie nu se pot în veci corela singure, în acelaşi loc şi în concentraţii adecvate.

Asamblarea celei mai simple componente care stă la baza vieţii, integrând aminoacizii – care sunt levogiri [14] –  cu zaharurile nucleotide – care sunt dextrogiri – nu poate avea niciodată loc „in vitro” [15], decât „in vivo”. Pentru a se produce combinaţia, este nevoie de participarea unei enzime, ea însăşi o proteină care trebuie să fie codată genetic pentru o operaţiune specifică.

Problemele pe care le ridică macro-cosmosul nu sunt nici ele mai mici sau mai puţine decât problemele micro-cosmosului. Andreas Tammann, profesor de astronomie la Universitatea din Basel era citat de revista „Der Spiegel” astfel: „Universul este atât de incredibil de bine construit, încât trebuie să fi fost planificat. Dacă, de exemplu, densitatea materiei în momentul Big-bang-ului ar fi fost cu numai o 0,1040-ime mai mare, la scurt timp universul s-ar fi prăbuşit.“

Iar savantul în fizica particulelor, John Polkinghorne, distins cu premiul Templeton pentru anul 2002, scria: „Dacă puterea gravitaţiei, sau sarcina unui electron, sau masa unui proton… ar varia cu numai foarte puţin, n-ar exista nici atomi şi nici stele şi nici viaţă! Extrem de finul acord al legilor naturii mă conduce la concluzia că în spatele naturii nu se află întâmplarea, ci un proiect inteligent”.

Creaţionismul biblic se mai cheamă şi “Teoria destinului inteligent” [16]. O credinţă a bunului simţ socoteşte că numai o Inteligenţă putea să sfideze tiparul simplist evoluţionist al unei „cea mai sigură şi adaptată soluţie” şi să diversifice opera sa atât de creator, încât:  la cele 457 specii de rechini, există şi reproducerea ovipară, şi cea vivipară [17], cât şi una ovo-vivipară;  şerpii sunt ovipari, nu şi viperele: ele nasc puii vii; există patru tipuri de aripi cu patru tipuri de zbor [18]… Natura este mărturia unui spirit creativ nelimitat.

 

 

 – finalul celei de-a doua părți –

Source Link

Views: 2

0Shares