Tag: credinta

Factori cosmici contrazic evoluționismul

    Din imensitatea de factori cosmici care ar fi trebuit să concorde, pentru ca viaţa umană să fie posibilă pe pămînt vom enumera câțiva: 1. „Constanta gravitational” : dacă universul ar trebui să producă elementele grele necesare formării vieţii, atunci mărimea stelelor este importantă în producerea elementelor mai grele ca fierul şi beriliul. Constanta […]

 

 

creation-universe-pla-s-widescreen-92288Din imensitatea de factori cosmici care ar fi trebuit să concorde, pentru ca viaţa umană să fie posibilă pe pămînt vom enumera câțiva:

1. „Constanta gravitational” : dacă universul ar trebui să producă elementele grele necesare formării vieţii, atunci mărimea stelelor este importantă în producerea elementelor mai grele ca fierul şi beriliul. Constanta aceasta gravitanţională trebuie să fie formată la rata exact la care există. Dacă stelele s-ar fi format mai rapid, nu s-ar fi produs stele ca soarele nostru. Dar exact de acest tip de stele era nevoie pentru a evita o ardere stelară mai rapidă.

2. „Constanta forţei nucleare”:  Este esenţial ca forţa care ţine laolaltă particulele în nucleul unui atom să fie exact aşa cum sunt, altfel aceleaşi elemente grele ar fi fost insuficiente pentru a susţine legături de nuclei multi-protoni sau o cantitate suficientă de hidrogen. Stabilitatea elementelor necesaare vieţii ar fi fost instabilă.

3. Rata expansiunii universului. Dacă această rată ar fi fost cu puţin mai mică, atunci universul s-ar fi prăbuşit în sine înainte de faza de ardere a oricărei stele de tip G. Dacă însă rata expansiunii ar fi fost ceva mai mare, ar fi existat o condensare insuficientă pentru ca să se poată forma galaxiile şi stelele.

4. Masa totală în univers. Dacă masa totală în univers ar fi fost cu puţin mai mică de la iniţialul big-bang, atunci helium-ul n-ar mai fi fost produs ca să poată forma elementele grele. Dacă masa totală în univers ar fi fost cu puţin mai mare, atunci supra-abundenţa deuteriului ar fi mărit rata de ardere a stelelor, făcând viaţa de pe orice planetă imposibilă.

5. Nivelul entropiei din univers. Dacă universul ar fi fost mai entropic, atunci stelele nu s-ar fi format. Dacă universul ar fi fost mai puţin entropic, atunci sistemele galactice ar fi captat radiaţia şi ar fi compromis formarea de stele individuale.

6. Distanţa dintre stele (de aprox. 50 milioane de miliarde de km ). Dacă distanţa dintre stele ar fi fost mai mică, orbitele planetelor ar fi fost afectate într-aşa măsură încât să se destabilizeze în temperatură. Dacă distanţele dintre stele ar fi fost puţin mai mare, atunci materiale precum roca şi pământul nu s-ar fi format niciodată. Distanţele vaste dintre stele sunt, astfel, necesare pentru ca planeta noastră să ia fiinţă în timpul formării universului.

7. Numărul de stele la un loc. Dacă ar fi fost mai mult de o stea la un loc, atunci „tides” ar fi supt orbitele planetare. Iar dacă n-ar fi fost nici o stea, atunci n-ar fi existat căldura necesară vieţii.

8. Distanţa stelei-soare faţă de centrul galaxiei. Dacă steaua-soare a sistemului nostru solar ar fi fost mai aproape de centru, atunci densitatea stelară şi radiaţia ar fi fost prea masive. Dacă steaua ar fi fost mai departe de centru, atunci materialele compacte (rocile) necesare pentru apariţia planetei n-ar fi apărut.

9. Densitatea crustei pământului. Dacă ar exista o cât de mică deviaţie de la actuala grosime a crustei, atunci ar fi apărut o activitate tectonică severă, iar oxigenul ar fi fost prea abundent pentru atmosfera favorabilă vieţii.

10. Rotaţia pământului. Dacă pământul s-ar fi rotit cu puţin mai încet, ar fi apărut diferenţe de temperatură severe. Iar dacă perioada de rotaţie ar fi cu doar puţin mai rapidă, atunci viteza vânturilor atmosferice ar fi prea mare şi nimicitoare.

11. Distanţa dintre lună şi pământ. Dacă luna ar fi cu puţin mai aproape, sau altfel spus, dacă gravitatea lunii ar fi mai mare faţă de oceanul planetar, atunci viaţa n-ar fi putut dăinui. De asemenea, dacă distanţa dintre pământ şi lună ar fi cu puţin mai mică, atuci oblicitatea orbitei pământului ar fi alterată, ceea ce ar cauza schimbări climatice severe.

12. Nivelul ozonului în atmosferă. Dacă ar fi mai puţin ozon în atmosferă, atunci radiaţiile ultraviolete la nivelul pământului ar fi insuficiente pentru stabilizarea temperaturii necesare vieţii. Iar dacă cantitatea de ozon ar fi fost mai mare, temperatura la suprafaţă ar fi prea mare.
(Dr. Hugh Ross, The Creation Hypothesis, 1994)

Source Link

Views: 2

Muhammed înainte de profeție

    Călătoria spre Damasc şi călugărul Bahira Cărţile despre viaţa profetului relatează despre prima călătorie a Trimisului lui Allah împreună cu Ebu Talib la vârsta de doisprezece ani. Această călătorie s-a făcut la Damasc. Caravana cu care mergeau a făcut popas într-un loc. Pe Mesagerul lui Allah l-au lăsat să stea de pază, iar […]

 

 

Călătoria spre Damasc şi călugărul Bahira

3083351661_54d92fb541Cărţile despre viaţa profetului relatează despre prima călătorie a Trimisului lui Allah împreună cu Ebu Talib la vârsta de doisprezece ani. Această călătorie s-a făcut la Damasc. Caravana cu care mergeau a făcut popas într-un loc. Pe Mesagerul lui Allah l-au lăsat să stea de pază, iar ceilalţi s-au retrag să se odihnească. Călugărul Bahîra, căruia unii îi zic greşit “Buhayra”, atunci când se uita cum vine caravana, un fapt i-a atras atenţia, şi anume, deasupra caravanei plutea un nor, urmărind-o. Dacă caravana mergea, se deplasa şi norul, iar atunci când caravana stătea, şi norul înceta să se mişte.

Bahîra invită la masă pe cei care veniseră cu caravana. Această atitudine uimeşte pe toată lumea, căci Bahîra nu făcuse acest gest şi cu alţi călători. În a-fară de profet, toţi acceptă invitaţia, însă călugărul nu găseşte printre cei veniţi pe cel pe care-l aştepta. El întreabă dacă cineva a rămas să aibă grijă de caravană. Aflând adevărul, îl cheamă şi pe El, întrebându-l pe Ebu Talib cine este. Acesta îi răspunde: “Este fiul meu”, dar Bahîra nu prea crede deoarece, după constatarea lui, trebuia să fie El. Ştia că tatăl Lui murise înainte de naşterea Lui. Chemându-l deoparte pe Ebu Talib, îi recomandă sa nu mai continue călătoria căci, după pă-rerea lui, evreii erau oameni invidioşi. Ei îşi pot da seama, după fizionomia băiatului, că El este ultimul profet şi, deoarece nu este din rândul lor, pot să-i facă rău. Din această pricină îi spune lui Ebu Talib: “Renunţă la această călăto-rie!” Ebu Talib face aşa precum îi recomandase Bahîra şi, invocând un pretext, se desparte de cei din caravană şi se întoarce la Mecca.

Bahîra spunea adevărul, dar exista o particularitate pe care nu o ştia. Profetul era sub ocrotirea lui Allah (c.c) de la naştere pâna la ultima suflare. Versetul: “O, trimisule! Allah te va ocroti de oameni. Allah nu călăuzeşte un popor de tăgăduitori.” (Maide [Masa], 5/67) redă acest lucru. Da, Stăpânul aşa zicea şi a procedat întocmai…

 

A doua călătorie la Damasc

Muhammed (s.a.s) face a doua călătorie la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. De data aceasta, este trimis de Khadije în fruntea unei caravane, atunci când era asociat cu ea. Şi de data aceasta se întâlneşte cu Bahîra. Acesta îmbătrânise mult. Văzându-l pe Mesagerul lui Allah tare se bucură, căci el aşteptase o asemenea zi şi îi spune: “Tu o să devii profet. Ah, de-aş apuca ziua în care va fi vestită profeţia ta! Să-ţi duc încălţările şi să te slujesc.” El n-a mai apucat acele zile, dar sigur prin această acceptare va dobândi multe lucruri în ziua de apoi.

 

Toată lumea îl aştepta pe El

Numărul celor care îl aşteptau şi îi vesteau sosirea nu se limita la câţiva oameni. Ei erau mulţi. Unul din aceştia era Zeyd b. Amr. Renumitul companion, care făcea parte dintre cei care încă fiind în viaţa aflaseră de la Muhammed (s.a.s) că după moarte vor intra în rai, era tatăl lui Saîd b. Zeyd şi unchiul lui Omar şi făcea parte din neamul hanefiţilor. Această personalitate renunţase la idoli, afirmând că nu sunt de nici un folos. El avea semne şi mărturii când spu-nea: “Eu cunosc o religie care va veni în curând; umbra sa este deasupra cape-telor voastre. Din păcate nu ştiu dacă eu voi mai apuca acele zile!”

Zeyd era impresionat de această veste şi era un om a cărui conştiinţă se trezise, căutând dreptatea. El credea în unicul Allah (c.c) şi se lăsa în voia Lui, dar nu putea să spună “Allah al meu” celui în care credea şi nici nu ştia cum să-şi exprime credinţa.

Amir b. Rebi’a, unul dintre urmaşii însoţitorilor profetului, ne relatează ur-mătoarele: “Am auzit de la Zeyd b. Amr; el aşa zicea: “Eu aştept un profet care va veni, fiind din neamul lui Avraam şi al lui Abdulmuttalib. Nu cred că voi apuca acele zile, dar cred, aprob şi primesc această venire, căci El este un profet drept. Dacă tu vei avea zile şi vei ajunge în preajma Lui, transmite-i şi din partea mea salutări! Acum să-ţi dau unele indicii despre frumuseţea şi măreţia Lui, dar să nu te miri! ” Eu i-am răspuns: “Pofteşte de-mi povesteşte!” El a continuat; “Este de talie mijlocie. Nu este nici prea înalt, nici prea scund. Părul nu-l are drept şi nici creţ. Numele îi este Ahmed. Locul naşterii este Mecca. Ca profet tot aici va fi tri-mis. Mai târziu, poporului său nu îi vor plăcea schimbările aduse şi va fugi din Mecca. Va emigra în Yathrib (Medina) şi religia pe care o va aduce se va propaga de acolo. Nu fi nepăsător faţă de El! Eu am colindat ţinut după ţinut, căutând religia lui Avraam. Toţi învăţaţii evrei şi creştini cu care am stat de vorbă mi-au spus că ceea ce caut eu va veni mai târziu şi mi-au relatat tot ceea ce ţi-am spus mai sus, subliniind faptul că este ultimul profet şi după El nu va mai veni niciunul.”

Amir b. Rabi’a continuă: “A venit ziua în care şi eu am devenit musulman. I-am relatat întocmai Mesagerului lui Allah cele spuse de Zeyd. Când i-am transmis salutările lui, s-a recules şi le-a acceptat apoi a zis: “L-am văzut pe Zeyd cum umbla prin rai, târându-şi poalele.”

Waraqa b. Neufel era un învăţat creştin şi era rudă cu Khadije, soția Profetului. Atunci când Mesagerul lui Allah a început să aibă primele revelaţii, Khadije s-a dus la el şi l-a întrebat care este poziţia lui. Acesta i-a răspuns: “O, Khadije! Este un om de cuvânt. Ceea ce vede sunt lucruri ce trebuiesc văzute la începutul unei profeţii. La El a venit Gabriel. Şi la Moise şi la Iisus tot el a venit. În cel mai scurt timp va deveni profet. Dacă voi ajunge la acele zile, îi voi jura credinţă şi-L voi sprijini.”

Abdullah b. Selam era un învăţat evreu. Să-l ascultăm relatând cum a de-venit musulman: “Atunci când Mesagerul lui Allah a emigrat în Medina, şi eu, ca şi toţi, m-am dus să-L văd. Era înconjurat de mulţi oameni. Când am ajuns, de pe sfintele Lui buze se revărsau următoarele cuvinte: “Salutaţi-i pe cei care vin la voi şi daţi-le de mâncare.” Am fost pătruns de măreţia vorbelor Lui şi de profunzimea expresiei de pe chipul Său. Pe loc mi-am exprimat profesiunea de credinţă şi am devenit musulman. Căci, înfăţişarea Lui nu putea să fie decât a unui profet”.

Abdullah b. Selam (r.a) era o personalitate importantă. Era un descendent al lui İosif. Era un om respectat. Mărturia lui este preamărită în Coran şi este relatată drept argument: “Spune: “Vedeţi că este de la Allah, iar voi nu credeţi! Un martor dintre fiii lui Israel a mărturisit însă că este asemenea cu ceea ce au ei şi că el crede, pe când voi vă îngâmfaţi. Allah nu călăuzeşte poporul nedrept.” (Ahqaf [Ahkâf], 46/10).

Cel care este menţionat în această sura, este Abdullah b. Selâm. Oricât au încercat unii comentatori să demonstreze că acest verset este meccan, pă-rerea că ar fi medinit este mai puternică. Adică, sura Ankâf este meccană, numai acest verset este medinit, şi relatează despre Abdullah b. Selam.

 

 

sursa: fgulen

Source Link

Views: 3

Lingvistica și literatura

  Mustafa Sibaee   Impactul civilizației islamice asupra istoriei Domeniul limbii si al literaturii:   Occidentalii si mai ales poetii spanioli au fost puternic influentati de literatura araba. Literatura cavalereasca (al-furusiyya) si hamasa, precum si metafora si fanteziile minunate au patruns in literaturile occidentale mai ales prin intermediul literaturii arabe din Andaluzia. Vestitul scriitor spaniol […]

 

Mustafa Sibaee

 

Impactul civilizației islamice asupra istoriei

Domeniul limbii si al literaturii:

 

Occidentalii si mai ales poetii spanioli au fost puternic influentati de literatura araba. Literatura cavalereasca (al-furusiyya) si hamasa, precum si metafora si fanteziile minunate au patruns in literaturile occidentale mai ales prin intermediul literaturii arabe din Andaluzia. Vestitul scriitor spaniol Ibanez afirma: “Europa nu a cunoscut literatura cavalereasca inainte de venirea arabilor in Andaluzia si de raspandirea cavalerilor lor in tarile Sudului.”

Ceea ce ne-a transmis Dozy in lucrarea sa despre Islam din epistola scriitorului spaniol Alvaro, care regreta foarte tare neglijarea limbilor latina si greaca si apropierea de limba musulmanilor, demonstreaza cat de puternic au fost influentati oamenii de litere occidentali de limba araba in vremea aceea. In epistola respective se spune: “Cei cu discernamant si cu gust au fost fermecati de sonoritatea litaraturii arabe, au ajuns sa dispretuiasca limba latina si sa scrie numai in limba invingatorilor lor. Aceasta i-a displacut unui contemporan animat de mandria nationala mai mult decat contemporanii sai, care si-au exprimat regretul si amaraciunea fata de aceasta situatie, spunand: “fratii mei crestini sunt cuprinsi de admiratie pentru poezia araba si pentru povestile arabe, studiaza tomurile alcatuite de filozofii si de jurisconsultii musulmani si nu fac acest lucru pentru a le respinge, ci pentru a imprumuta stilul arab elocvent. Cine, in afara de teologi, mai citeste astazi exegezele la Biblie si la Evanghelie? Cine mai citeste astazi Evangheliile si pergamentele trimisilor si profetilor? Ce pacat! Generatia tanara de crestini inteligenti nu mai cunosc bine o alta literatura araba si de limba araba. Ei devoreaza cartile arabilor si le aduna in mari biblioteci cu preturi scumpe si elogiaza pretutindeni comorile arabe, in vreme ce aud de cartile crestine si nu le place sa asculte, pretinzand ca ele nu reprezinta un lucru demn de atentie. Ce pacat! Crestinii au uitat limba lor si nu vei mai afla astazi printre ei nici unul dintr-o mie care sa scrie unui prieten o epistola in aceasta limba.

Cat despre limba araba, sunt foarte multi aceia care se exprima in ea cel mai frumos stil si compun in ea chiar poezii care le intrec pe cele scrise de arabi insisi prin eleganta si corectitudinea lor.”

Printre corifeii literaturii europene din secolul al XIV-lea si din perioada urmatoare sunt unii care nu se indoiesc catusi de putin de influenta literaturii arabe asupra povestirilor si asupra literaturii lor in general. In anul 1349, Boccaccio a compus “Decameronul” dupa modelul culegerii celor “O mie si una de nopti” . Tot din acesta culegere s-a inspirat si Shakespeare in alegerea motivului din piesa de teatru “Totul este bine cand se termina cu bine”, iar germanul Lessing in alegerea subiectului piesei sale “Nathan inteleptul.”

Chaucer, considerat parintele poeziei engleze moderne a fost cel care a imprumutat cel mai mult de la Boccaccio in vremea sa. In urma intalnirii cu el a scris vestitele “Povestiri din Canterbury.”

Multi critici si istorici literari au apreciat ca Dante a fost influentat in “Comedia divina”, in care descrie calatoria sa in lumea de apoi, de “Epistola pentru iertare” compusa de Abu al-Ala’al-Ma’arri si de descrierea paradisului facuta de Ibn Arabi. Aprecierea se datoreaza si sederii lui Dante in Sicilia in vremea imparatului Frederic II, care era pasionat de cultura musulmana si de studierea surselor ei in limba araba. Intre el si Dante au avut loc discutii despre doctrina lui Arito, unele dintre ele pornind de la textul arab. Dante a cunoscut ceva din biografia Profetului Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! si in mod deosebit povestea inaltarii la cer si a calatoriei nocturne ( Al Mi’raj wa-l-Isra’) si descrierea cerului.

Cat despre Petrarca, el a trait in epoca in care cultura araba era raspandita in Italia si Franta, studiind la universitatile din Montpellier si Paris,ambele bizuindu-se pe operele arabe si pe elevii lor de la universitatile din Andaluzia.

250px-Matrakçı_Nasuh_Soltaniyeh_Map_(1)Proza europeana a fost influentata in perioada sa de inceput de proza medievala araba: maqama, romanele cavaleresti, aventurile cavalerilor pentru dobandirea gloriei si a iubirii. Ciclul de povestiri “ O mie si una de nopti” a avut o influenta foarte mare in aceasta privinta. Ea a inceput sa fie tradusa din secolul XII si a cunoscut de atunci si pana in momentul de fata peste 3000 de editii in toate limbile europene. Unii critici apreciaza ca romanul “Calatoriile lui Guliver” al lui J. Swift si romanul “Robinson Crusoe” al lui D. Defoe sunt datorate povestirilor din ciclul “O mie si una de nopti” si povestirii “Hayy ben Yaqzan” scrisa de filozoful arab Ibn Tufayl.

Nimeni nu poate contesta ca aparitia povestirilor “O mie si una de nopti” in atatea editii demonstreaza pasiunea occidentalilor pentru lectura lor si faptul ca au fost influentati de ele.

Nu credem ca mai este nevoie sa discutam problema numarului mare de cuvinte arabe referitoare la diverse domenii ale vietii care au intrat in limbile europene. Ne limitam doar la mentionarea catorva dintre ele care au devenit parte din vocabularul international: cotton, damasc, mosc, zero, algebra, alambic, alchimie, almanh, tarif, magazin, chirie, cafea etc.

Este de ajuns sa mentionam aici afirmatia profesorului Makil: “Europa este datoare in privintra litaraturii sale epice tarilor arabe. Popoarele arabe au locuit in podisul arabo-sirian, Europa le este datoare in cea mai mare parte sau in principal pentru acele forte active care au facut ca Evul Mediu European sa se deosebeasca in privinta spiritului si imaginatiei de lumea careia ii fusese supusa din punct de vedere spiritual pana atunci.”

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1