Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Credinţa în profeţii lui Allah

  A. A. Mawdudi   Profeţii au fost numiţi din rândul mai multor neamuri şi în general ei au propovăduit aceeaşi religie pe care a propovăduit-o şi profetul Muhammed. Din acest punct de vedere toţi profeţii sunt egali între ei. Cineva care acceptă pe unul dintre ei, implicit trebuie să-i accepte şi pe ceilalţi, iar […]

 

A. A. Mawdudi

 
muhammad-prophet-calligraphyProfeţii au fost numiţi din rândul mai multor neamuri şi în general ei au propovăduit aceeaşi religie pe care a propovăduit-o şi profetul Muhammed. Din acest punct de vedere toţi profeţii sunt egali între ei. Cineva care acceptă pe unul dintre ei, implicit trebuie să-i accepte şi pe ceilalţi, iar cine reneagă pe unul dintre ei, trebuie să renege şi pe ceilalţi în bloc. Motivul acestei situaţii este destul de simplu. Să ne închipuim că zece persoane fac împreună o declaraţie. Dacă accepţi că unul dintre ei spune adevărul, atunci înseamnă că accepţi şi faptul că şi ceilalţi spun adevărul. Iar dacă refuzaţi pe unul dintre ei, înseamnă că îi refuzaţi şi pe ceilalţi în bloc.

Tocmai de aceea în Islam este necesar să credem în toţi profeţii. Este kafir (necredincios) cel care nu recunoaşte unul din profeţi, deşi pe ceilalţi îi recunoaşte şi crede în ei. După tradiţie se afirmă că ar fi existat de-a lungul timpurilor 124.000 de profeţi. Dacă am lua în calcul numărul neamurilor şi popoarelor care au perindat pe pământ de-a lungul istoriei umane, de când s-a întemeiat lumea această cifră n-ar fi exagerată. Dintre aceştia noi trebuie să credem în cei care sunt menţionaţi în Coran, credincioşii sunt îndemnaţi să ştie că şi aceia au fost trimişii lui Allah, pentru a lumina calea oamenilor. De aceea noi credem în toţi profeţii care au apărut în India, China, Iran, Egipt, Africa, Europa şi în multe alte zone şi ţări. Dar din cauză că numele lor nu sunt menţionate în Coran, noi nu avem cunoştinţe privind identitatea lor. Şi nici în ceea ce priveşte personalităţile aparţinând altor religii nu ni s-a permis să vorbim cu dispreţ despre ei. Este posibil ca unii dintre aceştia să fi fost chiar profeţii lui Allah.
Acest lucru nu este permis şi pentru simplu motiv că învăţăturile unora dintre aceştia, aşa cum este cazul profeţilor Moise şi Isus, au fost denaturate, după moartea lor chiar de proprii lor adepţi. De aceea părerile noastre ostle nu vor fi exprimate în niciun caz în legătură cu aceştia ci, mai degrabă, în ce stare a ajuns religia după moartea lor. Noi musulmanii preferăm să tăcem, decăt să comitem un sacrilegiu, criticând vreun profet al lui Allah.
Trebuie să ştim bine faptul că nu există nicio deosebire între ceilalţi trimişi ai lui Allah pe pământ şi profetul Muhammed. Ni s-a poruncit să credem în toţi profeţii, fără niciun fel de discriminare. Cu toate acestea între profetul Muhammed şi ceilalţi profeţi există trei deosebiri:
1. Dacă ceilalţi profeţi au fost destinaţi unor anume popoare şi pentru o anumită perioadă de timp, profetul Muhammed a fost trimis întregii omeniri şi pentru toate timpurile.
2. Învăţăturile celorlalţi profeţi ori nu s-au păstrat deloc, ori s-au păstrat parţial şi cu multe modificări şi denaturări. De aceea este foarte dificil să se stabilească astăzi cu precizie, esenţa învăţăturii acesor profeţi. În contrast, se cunoaşte până în cele mai mici amănunte învăţătura lui Muhammed, biogafia şi predicile lui, modul de viaţă, trăsăturile lui morale, obiceiurile şi virtuţile lui. Pe scurt, întreaga lui viaţă. De aceea profetul Muhammed este singurul profet din şirul lung al profeţilor, pe urmele căruia se poate merge fără frica de a rătăci şi în cea mai mare siguranţă.
3. Învăţăturile trimise cu ceilalţi profeţi nu erau atotcuprinzătoare. Fiecare nou profet a preluat învăţătura predecesorului său, a completat-o şi a actualizat-o. Tocmai prin acest fenomen se explică de ce învăţăturile profeţilor erau sortite uitării. Nu se mai simţea nevoia păstrării unei învăţături care fusese înlocuită cu alta care corespundea mai bine mersului socităţii în etapa respectivă.
În cele din urmă, cea mai perfectă învăţătură a fost transmisă omenirii prin intermediul profetului Muhammed şi toate celelalte învăţături anterioare au fost anulate de la sine. Într-adevăr, n-ar fi avut niciun sens ca oamenii să urmeze o învăţătură cu multe imperfecţiuni, în situaţia existenţei unei învăţături, unei doctrine perfecte. Cine îl urmează pe profetul Muhammed implicit înseamnă că îi urmează şi pe toţi ceilalţi profeţi. Pentru că tot ce există bun şi durabil în învăţăturile acestora, se regăseşte concentrat în învăţătura lui Muhammed.
De aceea un credincios care preferă să urmeze învăţătura unui alt profet riscă să nu găsească toate preceptele şi dogmele necesare lui la acesta. Dar învăţătura lui Muhammed este perfectă şi numai ea poate să satisfacă complet cerinţele acestuia.
Tocmai de aceea credincioşii au datoria sfântă de a-l urma pe Muhammed şi învăţătura sa. Un bun musulman trebuie să creadă, fără şovăire, în Muhammed şi să fie pătruns de faptul că:
a) Muhammed este profetul adevărat, de netăgăduit al lui Allah!
b) Învăţătura, credinţa adusă de el este perfectă şi este la adăpost de orice fel de lacune sau erori.
c) Muhammed este ultimul profet al lui Allah, după el nu v-a mai veni altul până la sfârşitul lumii şi nu va exista o altă persoană pe pământ care să se bucure de credinţa semenilor săi.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 3

Comportamentul față de părinți – Yasir Qadhi

Comportamentul față de părinți – Yasir Qadhi    Şi domnul tău a hotărât să nu-l adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine nu le spune lor “Of”  şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe […]

Comportamentul față de părinți – Yasir Qadhi

 

 Şi domnul tău a hotărât să nu-l adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine nu le spune lor “Of”  şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. ( Al-Israa’ 17:23)

Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel lăudăros! (An-Nisaa’ 4:36).

Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceţi lor nici măcar «Of» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. Şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «[Roagă-te pentru ei] Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [când am fost] mic!»(Al-Israa’ 17:23-24).

Modul de exprimare a profetului Ibrahim (Pacea fie asupra sa!) în discuţia cu tatăl său, deşi acesta din urmă dorea ca el să îi venereze pe idoli, este un alt exemplu excelent pentru credincioşi. În ciuda opoziţiei tatălui său, profetul Ibrahim (Pacea fie asupra sa!) i-a vorbit tatălui său politicos:

Şi pomeneşte-l în Carte pe Avraam; el a fost un iubitor de adevăr şi un profet! Când i-a spus el tatălui său: «O, tată! Pentru ce te închini tu la ceea ce nu aude, nu vede şi nu-ţi este de niciun folos? O, tată! Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te voi călăuzi pe un drum drept! O, tată! Nu te închina la Şeitan, căci Şeitan a fost răzvrătit împotriva Celui Milostiv! O, tată! Mă tem să nu te atingă o pedeapsă de la Cel Milostiv şi să nu devii un aliat al lui Şeitan!» I-a răspuns: «O, Avraam! Te lepezi tu de zeii mei? Dacă nu încetezi, eu te voi alunga cu pietre! Pleacă departe de mine pentru vreme îndelungată!» A zis: «Vei avea numai pace [din partea mea]! Mă voi ruga de iertare la Domnul meu pentru tine, căci El este binevoitor cu mine. Eu mă despărţesc de voi, ca şi de ceea ce chemaţi voi în locul lui Allah şi-L voi chema pe Domnul meu. Poate că eu nu voi fi nefericit pentru chemarea Domnului meu!»(Maryam 19:41-48).

 

httpv://www.youtube.com/watch?v=_EoQ5ZRMIYw

httpv://www.youtube.com/watch?v=nguzThPNq5I

httpv://www.youtube.com/watch?v=QsJaa036ZuI

httpv://www.youtube.com/watch?v=4Np6_zorG8k

Source Link

Views: 4

Există un antidot pentru firea rea

Există un antidot pentru firea rea Muhammad Al-Ghazali   Poziţia Islamului referitoare la natura pură a omului, precum şi puterea şi tăria acesteia au fost discutate.       În ceea ce priveşte modul în care Islamul tratează firile rele, acest lucru s-a clarificat. Islamul îi avertizează pe oamenii răuvoitori. Islamul încredinţează controlul unei astfel de firi unui intelect sănătos şi […]

floare cer

Există un antidot pentru firea rea

Muhammad Al-Ghazali

 

Poziţia Islamului referitoare la natura pură a omului, precum şi puterea şi tăria acesteia au fost discutate.       În ceea ce priveşte modul în care Islamul tratează firile rele, acest lucru s-a clarificat. Islamul îi avertizează pe oamenii răuvoitori. Islamul încredinţează controlul unei astfel de firi unui intelect sănătos şi încurajează o astfel de fire să se încline în faţa naturii neprihănite din om şi să se predea lui Allah.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut aluzie la unele dintre aceste firi: „Fiul lui Adam ajunge la bătrâneţe şi două obiceiuri nu-l părăsesc. Unul este lăcomia, iar al doilea este nesfârşitul lanţ al speranţelor.” (Muslim); „Cel mai mare rău care se găseşte în om este laşitatea înfricoşătoare şi zgârcenia dezonorantă.” (Abu Daud); „Dacă fiului lui Adam i s-ar da o vale (plină) de aur, el şi-ar dori să aibă încă una. Iar dacă i s-ar mai da o alta, el va fi lacom după o a treia. Foamea fiului lui Adam nu va fi satisfăcută decât când rămăşitele lui vor fi amestecate cu ţărâna. Iar aceluia care se întoarce la Allah, Allah îi acceptă pocăinţa.” (Bukhari).

În Coranul cel Sfânt sunt menţionate unele dintre obişnuinţe în Surat Aal ‛Imran:

Frumoasă a fost făcută să pară în ochii oamenilor dragostea pentru cele jinduite – femeile, progeniturile, multe grămezi de aur şi argint, caii de rasă aleasă, animalele şi ogoarele. Acestea sunt plăcerea vieţii celei pământeşti, în vreme ce la Allah este buna întoarcere. (Aal ‛Imran 3:14).

Primul aspect asupra căruia Islamul îi atrage atenţia omului este faptul că a urmări dorinţele carnale ale egoului şi cerinţele lui fără sfârşit nu îi va aduce niciodată satisfacţie şi mulţumire. Adevărul şi calea corectă nu-i vor fi accesibile. Natura egoului este în aşa fel încât, atunci când o dorinţă îi este satisfăcută, acesta vrea imediat să i se satisfacă o altă dorinţă. Este mereu preocupat de a mânca, a bea, a se relaxa, fiind lacom, dorind să aibă mai mult şi mai mult din orice. Nu ezită să comită păcate şi acte de agresiune şi cruzime. De aceea Coranul i-a interzis omului să-şi urmeze dorinţele care sunt considerate haram:

Şi nu urma poftei care te abate de la calea lui Allah! Aceia care se abat de la calea lui Allah vor avea parte de osândă aspră, pentru că au uitat de Ziua Socotirii. (Saad 38:26).

Tactica necredincioşilor, necesitatea împotrivirii faţă de aceasta şi importanţa sa au fost menţionate astfel:

Şi dacă adevărul s-ar fi potrivit cu poftele lor, s-ar fi stricat cerurile şi pământul, precum şi toţi cei care se află în ele. Însă noi le-am adus pomenirea lor, dar ei de la pomenirea lor se întorc.  (Al-Mu’minun 23:71).

Este necesar să facem distincţia dintre dorinţele interzise ale egoului şi dorinţele legitime, pentru că unii oameni aşa-numiţi religioşi au amestecat aceste două lucruri într-un mod foarte periculos.

Dacă omul vrea să se bucure de bunurile acestei lumi, atunci nu e nimic rău în asta şi este o greşeală foarte mare că acest fel de cerinţe şi dorinţe legitime au fost incluse pe lista lucrurilor interzise, a faptelor rele. Consecinţa acestui lucru este că omul îşi satisface dorinţele sale legitime şi respectabile, dar conştiinţa sa devine precum conştiinţa acelor oameni care acceptă crimele ca fiind legitime, asumându-le în mod conştient. Când acesta realizează că a comis o greşeală şi că acel păcat face parte inevitabil din viaţa sa, atunci el comite păcate şi mai serioase, complăcându-se în acţiuni strict interzise. Altfel spus, de această dată el devine un infractor şi un păcătos în sensul adevărat al cuvântului.

În Coranul cel Sfânt s-a acordat o atenţie specială acestui aspect declarându-se în mod foarte clar că dorinţele pure ale sinelui şi cele legitime sunt bune şi permise, oferind şansa folosirii lucrurilor halal şi curate. Limitarea şi inhibarea anumitor acte ce contravin regulilor acestei sfere a decenţei şi legitimităţii este permisă pentru că închide poarta actelor obscene şi a păcatelor:

O, oameni, mâncaţi din ceea ce se află pe pământ şi este îngăduit şi bun [ca hrană] şi nu urmaţi paşii lui Şeitan, căci el vă este duşman mărturisit. El vă porunceşte numai răul şi ticăloşia şi să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.  (Al-Baqarah 2:168-169).

A restricţiona consumul a ceea ce este legitim (halal) şi curat (tayyib) nu înseamnă decât a-I atribui acuzaţii false lui Allah; acestea sunt relele şi ticăloşiile pe care Satana le porunceşte omului. Islamul nu reprimă astfel de naturi şi înclinaţii prin forţă şi pedeapsă, nici nu le aplanează sau sfărâmă, ci urmează o metodă echilibrată, lipsită de orice fel de excese.

 

___

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmană, București, 2010

Source Link

Views: 8