Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Viața Profetului Muhammad – partea a 2-a

 

Muhammed s-a nascut pe jumatate orfan, pentru ca tatal sau a murit cu cateva luni inainte de nasterea sa. A fost luat sub tutela de bunicul sau, Abd-ul Muttalib, capetenia clanului hasemit. Dar si acesta a murit dupa cativa ani (pe cand Muhammed avea 8 ani – 579 d.Ch.), ca si mama lui, Amina (pe cand Muhammed avea 6 ani – 577), si Muhammed a ramas complet orfan.

Unchiul sau Abu Talib si sotia sa Fatima l-au primit sub acoperisul lor, ocupandu-se de educatia lui. Familia hasemita era saraca in perioada aceea, dar sa nu uitam ca se bucura de notorietate si de un mare prestigiu religios in fata tuturor arabilor, datorita vocatiei lor de „servitori ai pelerinilor” (cei care sunt insarcinati cu gazduirea pelerinilor veniti la Ka’aba), ceea ce era o mare onoare.

desert-palmsDupă cum era obiceiul, copilul Muhammed a fost trimis să trăiască pentru un an sau doi alături de o familie de beduini. Acest obicei s-a pastrat până de curând de familiile nobile din Mecca, Medina, Taif, şi alte oraşe ale Hijazului. Traiul departe de ai sai in frageda copilarie a avut implicaţii importante pentru Muhammed.

Pe lângă îndurarea greutăţilor specifice vieţii de deşert, el a prins gustul limbii bogate atât de mult iubită de către arabi (vorbirea corecta era arta lor cu care  se mândreau cel mai mult) şi a învăţat să fie răbdător;  a văzut ce înseamnă stăpânirea de sine a păstorilor, cu care a împărtăşit pentru prima oară viaţa lor solitară, pe care mai apoi a înţeles-o şi a apreciat-o.

Datorita onestitatii sale exemplare si a corectitudinii lui, locuitorii din Mecca l-au poreclit Al-Amin, adica cel onest, cel integru. Dupa ce a implinit douazeci de ani, s-a observat ca maturizandu-se onestitatea sa incepea sa fie dublata de un patrunzator simt de discernamant si de o judecata cumpatata. Calitatile sale morale erau atat de mult elogiate, incat o negustoreasa bogata din Mecca, Khadijah i-a propus sa lucreze pentru el. Fiind femeie, era nevoita sa incredinteze unor barbati sarcina de a strabate cu caravana sa drumurile periculoase precum si vanzarile marfurilor sale in tari indepartate.

Conform aceleiasi relatari, din clipa in care Muhammed  a preluat afacerile Khadijei, castigul a sporit substantial. Aceasta asociere de afaceri dintre proprietara si tanarul protejat, inatrita de loialitatea lui Muhammed, a trezit admiratia Khadijei, care l-a cerut in casatorie in anul 576 d.Ch.. Muhammed  a acceptat. El avea doar douazeci si cinci de ani, iar ea avea patruzeci.

Este un fapt mai mult decat semnificativ. Cererea in casatorie a Khadijei si acceptarea ei de catre viitorul profet au marcat nasterea Islamului, demonstrand astfel libertatea si consideratia de care beneficiaza femeia in alegrea sotului sau. Atitudine greu de conceput astazi in mediile rurale si conservatoare ale lumii musulmane. Deci, in ciuda imaginii oferite de unele practici ale Islamului de astazi, trebuie sa intelegem ca modul de viata al musulmanilor nu reflecata intotdeauna mesajul autentic al religiei lor. Iata o motivatie puternica pentru a studia Islamul si sursele sale.Source Link

Views: 2

Este timpul să reflectăm!

Este timpul să reflectăm!

 

Este timpul să reflectăm!Nu putem acuza religia din cauza erorilor acelora care îi folosesc numele sau simbolurile pentru a-şi justifica acţiunile haine. Aşa cum Harun Yahya ilustrează în întreaga sa carte, toate religiile au grupul lor de oameni care pretind că sunt aderenţi stricţi ai tradiţiei, dar care au interpretat greşit, în  mod flagrant, textele lor sacre pentru a da curs propriilor acţiuni într-o aparentă legitimitate.

Toate tradiţiile religioase adevărate condamnă categoric orice fel de act de agresiune şi, normal, orice act terorist.

Religia nu poate fi blamată, dar nebunia şi ura care îi animă pe oameni şi îi determină să comită asemenea atrocităţi pot exista.

Nu  este suficient să renunţăm la condamnare; depinde de noi să căutăm rădăcinile adânci ale acestei uri: care este cauza cererilor lor, a agitaţiei, a supărării, amărăciunii, frustrărilor, a lipsei de speranţă şi cum putem să-i ajutăm să le elimine?

În curând vom realiza că aceste cauze nu au la bază dispute referitoare la creaţia lui Allah sau alte idei religioase, ci reprezintă doar rezultatele regimurilor care asupresc şi a politicilor care ucid sau corup.

Acum, mai mult ca niciodată, există nevoia de a investiga legătura dintre terorism şi susţinerea care continuă să fie oferită regimurilor dictatoriale, în particular în lumea musulmană.

Nu este cazul să credem că lumea musulmană urăşte „Occidentul” sau America. Sunt foarte mulţi musulmani care trăiesc în Occident şi ar fi ipocrit să denunţăm într-o retorică a urii pe cea mai primitoare ţară care i-a găzduit. Majoritatea  musulmanilor realizează că există multe similarităţi în preceptele occidentale şi cele islamice, cum ar fi libertatea, toleranţa, dreptul la educaţie şi libertăţile civile. Graham E. Fuller, fostul vice-preşedinte al Consiliului Naţional de Informatii din CIA, a scris recent în L.A. Times: „Dacă vei călători prin lumea musulmană, imediat va deveni  evident că există un respect imens pentru o varietate largă de valori americane”. Mai degrabă, frustrarea este generată de ceea ce este receptat drept manifestare a unor standarde duble în politicile guvernamentale. Oamenii se bucură de asemenea valori în Vest, dar se pare că s-a făcut un efort mare pentru a restricţiona asemenea valori „potrivite pentru consumul  domestic şi nu pentru export.”

Musulmanii din Vest înfruntă un moment definitoriu.

Musulmanii trebuie să reînvie spiritul adevărat al Islamului şi să îl pretindă de la cei care i-au rănit intregritatea şi onoarea.

Aşa cum Tim Winter afirma:

„Islamul va fi capabil să facă declaraţii puternice în public referitoare la ceea ce simte deja în suflet: că teroriştii nu sunt musulmani. Atacarea civililor reprezintă negarea oricărei şcoli posibile din Islamul sunnit.”

Elucidarea făcută de Harun Yahya este oportună şi foarte necesară. Va oferi musulmanilor – cu voia lui Allah! – şi nu numai lor o înţelegere esenţială privind sufletul Islamului şi ceea ce a fost înţeles şi practicat de majoritatea vastă a musulmanilor de-a lungul istoriei. Acesta este ortodoxismul, doctrina sunnită, Islamul dominant. El ilustrează prin folosirea textelor-cheie a tuturor musulmanilor – Coranul cel Sfânt – că Islamul adevărat nu poate sub nicio formă să fie asociat cu  terorismul. Este în completă contradicţie cu el, fără nicio îndoială; Islamul, prin definiţie, denunţă terorismul.

 

 

 

 

______________________________

sursa: Asociatia Musulmanilor din RomaniaSource Link

Views: 3

Nenorocirile – Speranta – partea 2

Nenorocirile – Speranta – partea 2

 

3d render of a female with arms raised on a cliff against a sunset sky 1048 6028 Nenorocirile - Speranta - partea 2Ideea este că Dumnezeu i-a iertat pe oameni pentru multe dintre relele lor. Dacă ar fi ca El să-i pedepsească potrivit tuturor faptelor lor, totul de pe pământ ar fi distrus. Dumnezeu face referire la aceasta în capitolul Fatir după cum urmează:

,,Iar dacă Allah i-ar pedepsi pe oameni pentru ceea ce au dobândit, n-ar mai lăsa pe faţa lui [a pământului] nicio vietate.” (Coran 35: 45).

În consecinţă, încercările, fie ele bune sau rele, sunt în beneficiul credinciosului. În viaţa lor, adevăraţii credincioşi oscilează între extremele comportamentului uman. Ei nu-L uită pe Dumnezeu când au succes în viaţă, nici nu sunt deprimaţi de dificultăţile şi eşecurile vieţii într-atât încât să-şi piardă speranţa în Dumnezeu. Ei şi-L amintesc pe Domnul şi Binefăcătorul lor mereu şi au încredere în deciziile Sale. Suhayb ibn Sinaan a relatat că Profetul lui Allah a spus: „Situaţia credinciosului este uimitoare. Întreaga sa viaţă este benefică şi acesta este numai cazul credinciosului. Când vremurile bune vin, el este recunoscător, ceea ce este bine pentru el, iar când vremurile grele îl lovesc, el are răbdare, ceea ce este de asemenea bine pentru el.”

Aceasta este situaţia cuiva care a acceptat destinul dat de Dumnezeu. În consecinţă, credinţa atât în binele, cât şi în răul aparent, predestinat, este al şaselea stâlp al credinţei în Islam. Pe de altă parte, în cazul în care credincioşii au parte de o viaţă lipsită de probleme este un semn că ceva nu este bine. În astfel de circumstanţe, adevăratul credincios trebuie să ia o pauză şi să reflecteze asupra realităţii vieţii sale. Fie testele nu sunt evidente, iar ei nu sunt conştienţi de ele, fie au deviat de la calea corectă. Allah le aduce la cunoştinţă credincioşilor, în capitolul At-Tawba, că fericirea aparentă este doar un preludiu al pedepsei lor:

„Şi să nu te uluiască averile şi copiii lor, căci Allah voieşte să îi pedepsească prin ele în această lume şi ei vor muri nelegiuiţi.” (Coran 9: 85).

Aceasta nu înseamnă că necredincioşii trebuie să tânjească după probleme şi nenorociri în viaţa lor, pentru că Allah i-a învăţat să se roage:

 „Doamne, nu ne împovăra pe noi cu grea povară, aşa cum i-ai împovărat pe cei dinaintea noastră.” (Coran 2: 286).

În schimb, ei ar trebui să-I mulţumească lui Allah pentru încercările de care i-a scutit. În vremuri de linişte şi pace ei trebuie să rămână vigilenţi, să nu uite de teste, pentru că succesul şi fericirea adesea orbesc oamenii în faţa încercărilor vieţii.Source Link

Views: 4