Tag: evolutionism

Evoluționism – partea a 5-a

    ORIGINEA EUCARIOTELOR  Încercând să explice originea eucariotelor, evoluţioniştii susţin că acestea ar fi apărut prin contopirea mai multor celule procariote. În acest fel s-ar explica, spun ei, existenţa mai multor cromozomi în aceeaşi celulă. În ceea ce priveşte mitocondriile, acestea ar fi nişte celule procariote care au ajuns să trăiască în simbioză cu […]

 

 

ORIGINEA EUCARIOTELOR 

Încercând să explice originea eucariotelor, evoluţioniştii susţin că acestea ar fi apărut prin contopirea mai multor celule procariote. În acest fel s-ar explica, spun ei, existenţa mai multor cromozomi în aceeaşi celulă. În ceea ce priveşte mitocondriile, acestea ar fi nişte celule procariote care au ajuns să trăiască în simbioză cu celula gazdă. Numai că, nucleul celulelor eucariote prezintă anumite particularităţi care îl deosebesc net de procariote:

300px-Celltypes– nucleul eucariotelor are membrană nucleară, iar al procariotelor nu
– cromozomii la eucariote sunt mai mari decât la procariote şi au o structură diferită, mult mai complexă decât cea a cromozomului unic de la procariote
– existenţa intronilor în genele eucariote şi lipsa lor la procariote
– diferenţele care există între diviziunea simplă a procariotelor pe de o parte şi între mitoza şi meioza de la eucariote pe de altă parte
– modul diferit în care se realizează reglajul genetic etc.

Vedem că eucariotele diferă calitativ de procariote, deci sunt altceva decât o simplă contopire de celule procariote.
În ceea ce priveşte mitocondriile, diferenţele care există între codul genetic universal şi cel mitocondrial demonstrează că acestea nu sunt nişte celule procariote, iar interdependenţa profundă dintre metabolismul celulei eucariote şi cel mitocondrial arată că aici nu e vorba de o simplă simbioză, ci de organite celulare care fac parte integrantă din celula eucariotă. Vedem aşadar că nici din acest punct de vedere teoria evoluţionistă nu este credibilă.

Un alt aspect legat de eucariote îl constituie existenţa organismelor pluricelulare cu organizare superioară. Acestea au un număr foarte mare de celule (de ordinul sutelor de miliarde) care posedă toate acelaşi genom dar, în fiecare celulă sunt active numai o parte din gene, în funcţie de rolul pe care trebuie să îl îndeplinească acea celulă. Deşi fiecare celulă în parte are propriul său metabolism, între ele există o coordonare perfectă, astfel încât fiecare dintre ele îndeplineşte un rol precis şi toate aceste celule împreună formează un singur organism. În plus, în timpul vieţii unui astfel de organism, multe din celulele componente mor şi sunt înlocuite de alte celule tinere fără ca acest fenomen să afecteze integritatea şi funcţionalitatea organismului.

Este inimaginabil ca toate aceste sisteme, atât de complexe şi în acelaşi timp atât de armonioase, să fi luat naştere “întâmplător” prin intervenţia unor forţe oarbe ale naturii. Mai menţionăm un amănunt: dacă speciile de eucariote ar fi evoluat unele din altele, de la simplu la complex, ar fi trebuit ca numărul cromozomilor la fiecare specie să fie mai mare sau mai mic, în funcţie de gradul de complexitate al organismului dar, în realitate s-a observat că nu există nici o corelaţie între numărul de cromozomi şi nivelul de complexitate al organismelor dintr-o anumită specie.

Source Link

Views: 1

Teoria evoluţionismului

  Adnan Oktar   Pentru unii, teoria evoluţiei sau darwinismul are doar conotaţii ştiinţifice, fără a părea să aibă vreo implicaţie directă asupra vieţilor noastre de zi cu zi. Aceasta, bineînţeles, este o părere greşită larg răspândită. Departe de a fi doar un subiect din cadrul ştiinţelor biologiei, teoria evoluţiei constituie temelia unei filozofii mincinoase, […]

 

Adnan Oktar

 

Evolution illustration

Pentru unii, teoria evoluţiei sau darwinismul are doar conotaţii ştiinţifice, fără a părea să aibă vreo implicaţie directă asupra vieţilor noastre de zi cu zi. Aceasta, bineînţeles, este o părere greşită larg răspândită. Departe de a fi doar un subiect din cadrul ştiinţelor biologiei, teoria evoluţiei constituie temelia unei filozofii mincinoase, care a pus stăpânire pe un număr mare de oameni: materialismul.

Filozofia materialistă, care acceptă doar existenţa materială şi crede că omul este „o masă de materie“, susţine că acesta nu este nimic mai mult decât un animal, „conflictul“ fiind legea fundamentală a existenţei sale. Deşi a fost propagată sub forma unei filozofii bazate pe ştiinţă, materialismul este, de fapt, o dogmă străveche ce nu are nicio bază ştiinţifică. Această dogmă a luat naştere în Grecia antică, şi a fost redescoperită de către filozofii ateişti ai secolului al XVIII-lea. În secolul al XIX-lea, ea a fost implantată în câteva discipline ale ştiinţei prin intermediul unor gânditori precum Karl Marx, Charles Darwin şi Sigmund Freud. Cu alte cuvinte, ştiinţa a fost pervertită pentru a face loc materialismului.

Ultimele două secole au fost arena însângerată a materialismului: ideologiile bazate pe materialism (cât şi ideologiile aparent concurente ce se opuneau materialismului, dar care împărtăşeau aceeaşi doctrină) au adus în permanenţă în lume violenţă, război şi haos. Comunismul, responsabil pentru moartea a 120 de milioane de oameni, este produsul direct al filozofiei materialiste. Fascismul, în ciuda falsei pretenţii de a fi o alternativă la viziunea materialistă asupra lumii, a acceptat conceptul fundamental materialist al progresului prin conflict şi a dat naştere la regimurile opresive, la masacre, războaie mondiale şi la genocid.

Dincolo de aceste două ideologii sângeroase, etica individuală şi socială a fost şi ea coruptă.

Mesajul mincinos al materialismului, ce reduce omul la un animal a cărui existenţă este accidentală şi lipsită de orice responsabilitate faţă de vreo altă fiinţă umană, demolează stâlpii moralităţii precum: iubirea, compasiunea, sacrificiul de sine, modestia, onestitatea şi dreptatea. Induşi în eroare de motto-ul materialist „viaţa este o luptă“, oamenii au ajuns să-şi privească propria viaţă ca fiind nimic mai mult decât un conflict de interese care conduce la o viaţă trăită conform legilor junglei.

Urme ale acestei filozofii răspunzătoare pentru multe dintre dezastrele înfăptuite de oameni în ultimele două secole, pot fi regăsite în fiecare ideologie care priveşte diferenţele dintre oameni ca fiind „un motiv de conflict“. Aceasta îi include şi pe teroriştii din zilele noastre, care susţin că sprijină religia, şi cu toate acestea comit unul dintre cele mai mari păcate, prin uciderea unor oameni nevinovaţi.

Teoria evoluţionistă, adică darwinismul, se potriveşte perfect aici, completând acest puzzle. Ea introduce mitul conform căruia materialismul este o teorie ştiinţifică. Tocmai de aceea, Karl Marx, fondatorul comunismului şi al materialismului dialectic a scris că, în viziunea sa asupra lumii, darwinismul stă „la baza istoriei naturale“.

Această temelie este însă putredă. Descoperirile ştiinţifice moderne arată din nou şi din nou că credinţa obişnuită ce asociază darwinismul cu ştiinţa este falsă. Dovezile ştiinţifice resping cu argumente inteligente darwinismul şi revelează faptul că originea existenţei noastre nu este evoluţia, ci creaţia. Dumnezeu este cel care a creat universul, toate vieţuitoarele şi omul.

 

 

Sursa: Asociația Musulmanilor din România

Source Link

Views: 2

Istoria teoriei evoluționismului

Adnan Oktar   Acum aproape 5.000 de ani, pe fertilele pământuri ale Orientului Mijlociu, religiile păgâne au apărut în Mesopotamia. Acestea au dat naştere unei serii de mituri şi superstiţii referitoare la originea vieţii şi a  Universului. Una dintre acestea era credinţa în evoluţie. Potrivit scrierii sumeriene epice − Anuma Harish, viaţa a apărut pentru prima […]

evolutionism istorie

Adnan Oktar

 

Acum aproape 5.000 de ani, pe fertilele pământuri ale Orientului Mijlociu, religiile păgâne au apărut în Mesopotamia.

Acestea au dat naştere unei serii de mituri şi superstiţii referitoare la originea vieţii şi a  Universului. Una dintre acestea era credinţa în evoluţie.

Potrivit scrierii sumeriene epice − Anuma Harish, viaţa a apărut pentru prima oară în apă, în mod spontan, speciile evoluând una din cealaltă.

Mulţi ani mai târziu, mitul evoluţionismului a găsit teren propice în cadrul altei civilizaţii păgâne − Grecia antică. Unii dintre filosofii Greciei antice, care se autointitulau materialişti, acceptau doar existenţa materiei, considerând-o sursa vieţii. Prin urmare au recurs la mitul evoluţionismului, moştenit de la sumerieni, pentru a-şi explica modul în care fiinţele au luat viaţă. Astfel, Grecia antică a devenit punctul de intersecţie al filosofiei materialiste cu mitul evoluţionismului.

Mai tîrziu, păgânii romani se vor strădui să menţină acest patrimoniu.

Aceste două  concepte, provenind din culturi centrate pe adorarea idolilor, au fost introduse în lumea modernă în secolul al XVIII-lea.

Unii intelectuali europeni, influenţaţi de surse antice greceşti, au adoptat materialismul, îmbrăţişând o credinţă comună: nu erau de acord cu ideea unei religii monoteiste.

Cartea „Sistemul naturii”, scrisă de faimosul materialist Baron d’Holbach, a fost considerată principala sursă a ateismului. În acest context, biologul francez Jean Baptiste Lamarck a fost prima persoană care a caracterizat în detaliu teoria evoluţionismului.

Teoria lui Lamarck, care ulterior va fi respinsă, susţinea că fiinţele vii au evoluat de la individ la individ, prin mici diferenţieri, de-a lungul timpului. Charles Darwin a fost cel care a repetat şi promovat ideile lui Lamarck, dar într-o formă uşor schimbată.  El şi-a prezentat ideile în Anglia, în anul 1859, prin publicarea cărţii „Originea speciilor”. Cartea lui Darwin era de fapt o versiune detaliată a mitului evoluţionismului, introdus iniţial de sumerieni.

În teoria sa se susţinea că toate speciile diferite proveneau dintr-un singur strămoş comun, apărut în apă, din întâmplare, din care, mai apoi, au evoluat toate celelalte specii, tot la întâmplare. Această aserţiune a lui Darwin nu era formulată pe baze ştiinţifice şi de aici şi refuzul oamenilor de ştiinţă ai vremii de a se alătura ideii sale. În special paleontologii erau conştienţi că întreaga teorie era, în mare parte, rodul imaginaţiei lui Darwin. Fosilele au demonstrat că fiinţele vii nu au suportat un proces de evoluţie, de la primitiv la complex.

Chiar şi organismele vii care au trăit acum sute de milioane de ani prezentau aceleaşi caracteristici anatomice complexe precum corespondentele lor din zilele noastre.

Nu s-au găsit urme ale formelor de tranziţie presupuse de teoria lui Darwin şi care ar fi trebuit să unească speciile între ele. În anii următori, alte premise ale teoriei au fost respinse, rând pe rând.

Biochimia a demonstrat că viaţa este mult prea complexă pentru a apărea în mod întâmplător, aşa cum a susţinut Darwin. S-a constatat că până şi formarea în mod întâmplător a celei mai simple molecule de proteină este imposibilă, … ce să mai spunem de celulă? Anatomia, pe de altă parte, arată că organismele au o alcătuire proprie şi au fost create separat.

Pe scurt, teoria lui Darwin nu avea un fundament ştiinţific, dar, totuşi, a obţinut rapid sprijin politic, deoarece oferea aşa-numitele „baze ştiinţifice” pentru marile puteri ale secolului al XIX-lea.

 

 

Sursa: amr.ro

Source Link

Views: 3