Month: May 2022

Nobletea cunoasterii intru Allah

Nobletea cunoasterii intru Allah   Cu adevarat, Allah i-a innobilat si i-a favorizat pe oamenii in stiinta religioasa („ilm shar’iy) fata de ceilalti oameni, si a spus Allah: Oare acela care petrece timpul noptii în rugăciuni, prosternându-se si stând în picioare, este cu teamă de Ziua de Apoi si Îl roagă de îndurare pe Domnul […]

0Shares

Nobletea cunoasterii intru Allah

 

Cu adevarat, Allah i-a innobilat si i-a favorizat pe oamenii in stiinta religioasa („ilm shar’iy) fata de ceilalti oameni, si a spus Allah:

Oare acela care petrece timpul noptii în rugăciuni, prosternându-se si stând în picioare, este cu teamă de Ziua de Apoi si Îl roagă de îndurare pe Domnul său? Spune: “Oare sunt egali cei care stiu cu aceia care nu stiu?” Însă numai aceia care au minte,trag învătăminte. (Az-Zumar 39:9)

Si  a dezvaluit Allah ca pe acestia ii ridica in trepte (de credinta si evlavie) si a spus Preainaltul:

O, voi cei care credeti! Când vi se spune vouă: „Faceti loc în adunări!”, atunci faceti voi loc si vă va face si Allah vouă loc [în Paradis]! Iar când se spune „Ridicati-vă!”, atunci ridicati-vă voi si Allah îi va ridica cu [câteva] trepte pe aceia care cred dintre voi si pe aceia cărora li s-a dat stiinta, căci Allah este bine stiutor a ceea ce faceti! (Al-Mujadilah 58:11)

Si i-a ordonat Allah profetului Sau (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) sa ceara sporirea stiintei, dovedind astfel insemnatatea data cunoasterii in islam. Si spune Allah:

Și mai presus [de toate] este Allah – Regele, Adevărul [Al-Malik, al-Haqq]! Nu te grăbi cu [recitarea] Coranului mai înainte de a ti se încheia revelarea lui! si spune: „Doamne, sporeste-mi mie stiinta!” (Ta-ha 20:114)

Si asa cum a aratat Allah, aceia dintre oameni care se tem de Acesta nu sunt altii decat aceia care au stiinta,a spus Preainaltul:

Tot astfel sunt si printre oameni si vietuitoare si vite cu felurite culori. Singurii ce se tem de Allah sunt învătatii dintre robii Săi. Dar Allah este Puternic [si] Iertător [‘Aziz, Ghafur]. (Fatir 35:28)

25227323_e54b5315a5_zSi nu este indoiala ca in acest context referirea se face la oamenii de stiinta religioasa, si nu  la stiintele lumesti, ca inginerie, medicina, industrie, pentru ca, din pacate, multi dintre cei care au stiinta in aceste domenii nu au credinta in Allah astfel incat sa se teama de El si sa I se supuna cu smerenie.

Si, in acelasi timp, nu exista indoiala ca dreptcredinciosul musulman care poseda stiinta in aceste domenii si, prin aceasta, le este folositor celorlalti frati ai sai musulmani, servind astfel comunitatea islamica si facand-o mai puternica, cu voia lui Allah, stiinta  acestuia va fi rasplatita, daca este facuta in numele adorarii lui Allah.

In versetele de mai sus, insa, asa cum am spus, se face referire la stiinta religioasa, stiinta profetilor, cu care au venit pentru a-i scoate pe oameni din intunericurile necredintei si ignorantei la lumina, stiinta care a fost pogorata in cartile lui Allah PreaPuternicul.

Si dintre stiintele religioase, care alta dintre acestea ar putea fi cea ma nobila decat stiinta despre preafrumoasele nume ale  lui Allah si atributele Sale preainalte, noblete data de insasi nobletea obiectului cunoasterii – Allah.

Si nu exista verset din Coran care sa nu faca referire, intr-un fel sau altul, la vreunul dintre atributele sau preafrumoasele nume ale lui Allah.

Si preciza sheikhul Ibn Taymyah (Allah sa aiba mile de el!) cum ca in Coran exista mai multe mentiuni cu privire la numele, atributele si actiunile luiAllah decat specificarile legate de mancare, bautura si placeri in paradis si versetele care presupun amintirea numelor si atributelor lui Allah, sunt mai pretioase, comparativ cu celelalte. Si aceasta afirmatie este sustinuta si de considerarea „ayat al-kursy” („Allah, nu exista alta divinitate in afara de El, Cel viu, Cel Vesnic… – Surat Al-Baqarah, 255) si a surei Al-Fatiha ca fiind cea mai insemnata sura din Nobilul Coran, iar Surat Al-Ikhlas o treime a acestuia, asa cum a fost semnala intr-o serie de ahadis sahihah (relatări autentice).

Si dobandirea stiintei cu privire la numele si atributele lui Allah  si a semnificatiei acestora naste in inima supusului teama si frica si iubire fata de Domnul si Stapanul sau.

Si cel care a stiut ca Allah este Aatoatestiutor si nu-I este nimic ascuns din ceea ce ii priveste pe supusii Sai si crede in aceasta, se va teme de Allah in a iesi din drumul cel drept pe care I l-a prescris, mai mult decat acela care nu stie aceasta.

Si cel care stie ca lui Allah nu  ii este nimic imposibil  si El are putere in toate, va avea mai multa teama in supunerea sa fata de Allah decat cel care nu stie aceasta.

Si cel care va sti ca Allah este „Ar-Razak” – „Indestulatorul” si El este Cel care l-a daruit cu toate binecuvantarile pe care le detine, atunci Il va iubi mai mult pe Allah decat unul care nu stie aceasta.

Si pentru aceasta a spu Allah Singurii ce se tem de Allah sunt învătatii dintre robii Săi, pentru ca ei sunt singurii care Il cunosc cu adevarat pe Allah si se tem de Allah si se tin departe de pedeapsa Sa prin supunere fata de El, stiind ca Acesta este capabil de orice vrea si asupra cui vrea  si el face ceea ce vrea. Si cel care stie aceasta si este convins de faptul ca daca este nesupus lui Allah va fi pedepsit ii va fi frica si se va teme de El, datorita temei de pedeapsa Sa.

Si cautand consecintele cunoasterii lui Allah asupra modalitatii noastre la Acesta, prin adorare, putem constata urmatoarele:

1. cunoasterea lui Allah ne cheama sa-l iubim pe Acesta, sa ne temem de El, sa-l rugam pe El, sa ne incredem in El, si sa ne intoarcem la El, si aceasta este, cu adevarat, victoria celui supus si cheia spre dobandirea fericirii in cele doua case – a acestei vieti si a vietii de apoi.

Si nu-L poti cunoaste pe Allah decat cunoscandu-I numele si perfectele sale atribute si intelegand sensul si semnificatiea acestora.

2. Si cunoasterea lui Allah Preainaltul este unul dintre stalpii credintei musulmanului si,de fapt, baza acesteia, iar tot ceea ce ii urmeaza isi trage seva din aceasta.

Si, subhan Allah, slava lui Allah, credinta nu inseamna  doar rostirea de catre cineva a formulei „am crezut in Allah”, fara a a-L cunoaste macar pe Acesta; ci,dimpotriva, adevarata credinta presupune cunoasterea Domnului in care crezi si, mai mult, impune straduinta in a-L cunoaste pe cat mai mult posibil despre natura Sa si despre numele si atributele Acestuia, pana cand ajunge la nivelul convingerii sincere in veridicitatea acestora.

Si cu cat supusul  Il cunoaste mai bine pe Domnul sau, cu cat nivelul sau de credinta este mai mare, si cu cat i-a sporit stiinta, cu atat i-a sporit si credinta

Si metoda acceptata din punctul de vedere al teologiei islamice  in vederea cunoasterii numelor si atributelor  lui Allah este reflectia asupra textelor coranice si a invataturilor profetului (Pacea si binecuvantarea lui Alllah fie asupra sa!) si intelegerea corecta a ceea ce ele contin.

Un alt aspect ce trebuie avut in atentie cu privire la relatia, prin adorare, intre om si Domnul sau este constientizarea faptului ca Allah a creat creatiile Sale pentru a-ladora, si a spus Allah:

Eu nu i-am creat pe djinni si oameni decât pentru ca ei să Mă adore. (Adh-Dhariyat 51: 56)

Iar acestia nu Il pot adora fara a-L cunoaste si, in mod indubitabil si absolut ei au nevoie de cunoasterea Sa pentru a avea posibilitatea de a pune in practica telul cerut de la ei a fi atins si intelepciunea intru care au fost create.

Si preocuparea pentru o cat mai buna cunoastere a lui Allah este tocmai preocuparea supusului cu ceea indeletnicirea in virtutea careia a fost creat; iar lasarea si pierderea sa, delasare in raport cu scopul pentru care a fost creat este neplacut si rau venit din partea unui supus asupra caruia binecuvantarile lui Allah sunt pogoarate inca  si favorurile Sale asupra lui sunt marete si successive, repetabile din toate punctele de vedere, iar el sa fie ignorant in ceea ce-L priveste pe Domnul sau, refuzand cunoasterea Sa si a numelor si atributelor Sale.

–4.  si cel care-l cunoaste cu adevarat pe Allah si cunoaste numele si atributele si actiunile Acestuia, poate deduce/intelege prin  acestea ceea ce face Allah si oranduieste dintre prescriptii; pentru ca Allah nu face decat ceea ce presupun numele Sale, iar actiunile sale nu sunt conturate decat de dreptate si binecuvantari si intelepciune.

Si, Allahnu  impune nic iuna dintre prescriptiile Sale decat acestea fiind decurse din multumirea Lui si intelepciunea Lui si binecuvantarile Lui si dreptatea Lui si tot ceea ce Il priveste este adevar si dreptate si prescriptiile si interdictiile Sale  sunt dreptate si intelepciune.

Si au fost de parere unii invatati ai  islamului cum ca primul fard (prima obligatiune) pe care a prescris-o Allah supusilor Sai este cunoasterea Sa, pentru ca daca oamenii l-au cunoscut, atunci, cu siguranta I s-au si supus.

Si a spus Allah Preaslavitul si Preainaltul:

Deci să stii că nu există altă divinitate afară de Allah si cere iertare pentru păcatele tale si pentru dreptcredinciosi si dreptcredincioase! Allah cunoaste umbletul vostru [pe pământ] si odihna voastră. (Muhammad 47:19)

Si, ca musulmani, avem obligatia de a-l cunoaste pe Allah si a cunoaste numele si atributele Acestuia si semnificatia lor pentru a-L putea preamarii pe Allah si a I se supune, si a se relationa la El, prin adorare intr-o forma cat mai adecvata cu putinta.

Si daca in privinta oamenilor, simple creatii ale lui Allah, atunci cand suntem interesati de o anumita persoana si dorim sa o cunoastem si sa stim cine e, vom incepe prin afla care este numele sau si numele familiei sale, vom intreba despre ceea ce ii este particular si ceea ce o priveste in general; atunci, Allah, Cel care ne-a creat si ne-a dat cele de trebuinta si a carui indurare o cautam, si de a carui pedeapsa ne temem, are mai multa intietate in a ne preocupa de cunoasterea numelor si atributelor Sale si sensurilor si semnificatiei acestora.

 

 

sursa: cineesteallah.blogspot.com

 

Source Link

Views: 2

0Shares

Toate lucrurile sunt permise prin natura lor

Yusuf Al-Qardawi   Primul principiu pe care l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis autentic şi clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic sau nu spune într-un mod clar că […]

0Shares

iyyake neabuduYusuf Al-Qardawi

 

Primul principiu pe care l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis autentic şi clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic sau nu spune într-un mod clar că un anumit lucru este oprit, acesta rămâne în continuare permis prin natura lui.

Teologii musulmani au luat drept dovadă că natura lucrurilor şi a binefacerilor este de a fi îngăduite prin nişte versete clare din Coran, aşa cum sunt următoarele vorbe ale lui Allah Preaînaltul:

El este Acela care a creat pentru voi toate câte sunt pe pământ, apoi S-a înălţat în cer şi a tocmit cele şapte ceruri şi El este Atoateştiutor. (Al-Baqarah 2:29).

Şi El v-a supus vouă toate cele care se află în ceruri şi care se află pre pământ. (Al-Jathiyah 45:13).

Oare nu vedeţi voi că Allah v-a supus vouă câte sunt în ceruri şi câte sunt pe pământ şi v-a copleşit pe voi cu binefacerile Sale – atât cele văzute cât şi cele ascunse? (Luqman 31:20).

Allah Preaslăvitul nu ar fi creat aceste lucruri şi nu le-ar fi supus omului, dăruindu-i-le, pentru ca apoi să-l lipsească de ele, oprindu-i-le. Cum să fi făcut acest lucru, de vreme ce le-a creat pentru om, i le-a supus lui şi l-a binecuvântat cu ele? El nu a interzis decât o mică parte dintre acestea, din motive la care ne vom referi în cele ce urmează.

Pornind de la aceasta, sfera lucrurilor oprite conform legislaţiei islamice este foarte restrânsă, în vreme ce sfera celor permise este foarte largă, deoarece textele autentice[1] şi clare care interzic anumite lucruri sunt foarte puţine la număr, în vreme ce lucrurile la care nu se face nici o referire precum că ar fi îngăduite sau oprite, înseamnă că se încadrează în categoria lucrurilor permise şi în sfera graţiei divine.

În legătură cu aceasta există un hadis[2] în care se spune: „Ceea ce Allah a îngăduit în Cartea Sa este îngăduit, ceea ce a oprit este oprit, iar pentru lucrurile despre care nu a spus nimic există favoare, graţie şi aşa primiţi de la Allah binecuvântarea Lui, căci Allah nu a uitat nimic!”[3] Şi a citit (Profetul):

Şi Domnul tău nu uită niciodată! (Maryam 19:64).

Salman al-Farisi a şi relatat că Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a fost întrebat despre unt, brânză şi clei. Profetul a răspuns: „Este îngăduit (halal) ceea ce Allah a îngăduit prin Cartea Sa şi este oprit (haram) ceea ce Allah a oprit prin Cartea Sa, iar ceea ce nu a pomenit înseamnă că vă este îngăduit”[4].

Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – nu a voit să răspundă acelora care au cerut amănunte, ci a trimis la un criteriu de referinţă pentru cunoaşterea a ceea ce este permis şi a ceea ce este interzis, fiind suficient ca oamenii să cunoască lucrurile pe care le-a interzis Allah, căci aceasta înseamnă că, în afară de cele interzise, sunt permise toate celelalte lucruri şi bune.

Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Allah a hotărât îndatoriri pe care nu trebuie să le neglijaţi, a stabilit limite pe care nu trebuie să le depăşiţi, a oprit de la lucruri pe care nu trebuie să le săvârşiţi şi nu a pomenit nimic despre alte lucruri, din îndurare pentru voi şi nu pentru că ar fi uitat de ele, aşa că nu le căutaţi!”

Se cuvine să facem aici precizarea că norma în legătură cu ceea ce este permis nu se limitează doar la lucrurile concrete, materiale, ci ea cuprinde şi faptele şi atitudinile, pe care le putem include în categoria „obiceiuri şi relaţii”. Aceasta înseamnă că nu este interzis dintre fapte şi atitudini decât ceea ce Legiuitorul Suprem a socotit a fi oprit, următoarele cuvinte ale lui Allah referindu-se, atât la lucrurile materiale, cât şi la fapte:

El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit. (Al-An’am 6:119).

Acest principiu de îngăduire a lucrurilor şi faptelor prin natura lor nu se aplică la faptele ce fac parte din actele de devoţiune [Ibadat], acestea fiind transmise numai prin revelaţie. în legătură cu aceasta, într-un hadis autentic (sahih) se relatează: „Acela care a născocit în privinţa rânduielii Noastre ceea ce nu face parte din ea (să ştie că acest lucru) este respins”. Adevărata religie conţine două principii esenţiale: să nu fie adorat decât Allah şi să nu fie venerat decât aşa cum El a hotărât. Acela care născoceşte un act de cult din proprie voinţă – oricine ar fi el – trebuie să ştie că acest lucru înseamnă rătăcire şi este respins, fiindcă numai Legiuitorul Suprem este deţinătorul dreptului în privinţa elaborării actelor de devoţiune prin care omul se apropie de El.

Obiceiurile şi relaţiile nu au fost hotărâte de Legiuitorul Suprem, ci au fost instituite de oamenii care au intrat în diverse tipuri de legături prin intermediul lor, iar Legiuitorul Suprem a venit pentru a le îndrepta şi a le perfecţiona, pentru a le confirma în unele cazuri unde nu există stricăciune sau prejudiciu.

Ibn Taymiyya a spus în această privinţă: „Vorbele şi faptele robilor lui Allah sunt de două feluri: actele de devoţiune, pe care se bazează religia lor, şi obiceiurile, de care au nevoie în viaţă. Din studierea atentă a normelor Legii divine (aş-Şari’ah) vom afla că actele de devoţiune (‘ibadat) pe care le-a impus Allah sau pe care El le-a socotit a fi îngăduite nu pot fi confirmate decât de Legea divină (aş-Şari’ah).

Cât despre obiceiuri, acestea sunt obiceiurile cu care oamenii s-au obişnuit şi de care au avut nevoie în această viaţă. Norma în privinţa acestora este că ele nu sunt interzise, în afară de acelea pe care Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul le-a oprit. Şi aceasta pentru că cele poruncite şi cele oprite au fost orânduite de Allah. Actul de devoţiune (ibadah) trebuie să fie poruncit.

De aceea, Imamul Ahmad [5] şi alţi mari jurisprudenți tradiţionalişti au spus că norma în privinţa actelor de devoţiune este ca ele să fie hotărâte de Allah şi că nu sunt socotite acceptate decât acelea pe care le-a hotărât Allah, căci altfel intrăm sub incidenţa vorbelor lui Allah Preaînaltul care spun:

Sau au ei asociaţi [ai lui Allah] care le-au orânduit lor religia pe care Allah nu a îngăduit-o? (Ash-Shura 42:21).

Norma în ceea ce priveşte obiceiurile este că ele sunt îngăduite şi nu sunt interzise decât acelea pe care Allah le-a oprit, căci altfel intrăm sub incidenţa vorbelor lui Allah Preaînaltul:

Spune: Vedeţi ce v-a pogorât[6] Allah drept mijloace de vieţuire?! Iar voi aţi oprit o parte dintre ele şi aţi îngăduit [o altă parte]. (Yunus 10:59).

Aceasta este o normă minunată, folositoare. Şi dacă aşa stau lucrurile, atunci putem afirma că vânzarea, darul, chiria şi alte obiceiuri, reguli şi acţiuni de care oamenii au nevoie pentru a trăi – aşa cum sunt mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea – sunt reglementate de religie prin bunele moravuri; au fost interzise acelea dintre ele care aduc stricăciune, au fost acceptate cele necesare dintre ele, au fost considerate nerecomandabile acelea dintre ele care nu sunt necesare şi au fost considerate recomandabile acelea dintre ele în care există un folos foarte probabil, în funcţie de felurile acestor obiceiuri şi calităţile lor.

Dacă lucrurile stau astăzi astfel, înseamnă că oamenii pot să încheie tranzacţii şi să închirieze după cum voiesc, cu excepţia situaţiilor interzise de Legea divină (aş-şari’a), pot să mănânce şi să bea după cum poftesc, cu excepţia celor interzise de Legea divină – chiar dacă unele dintre aceste lucruri sunt recomandabile sau sunt nerecomandabile – şi câtă vreme Legea divină nu stabileşte anumite limite pentru acestea, ele sunt îngăduite după norma principală [7].

Această normă menţionată este confirmată şi de Jabir, fiul lui Abdullah, despre care se relatează într-un hadis autentic că a zis: „Există practica ejaculării extravaginale în vremea revelării Coranului. Dacă acesta ar fi fost un lucru care se cuvenea să fie oprit, ar fi fost oprit de Coran”.

Citatul acesta confirmă că oamenii sunt liberi să săvârşească ceea ce nu a fost pomenit în revelaţie că ar fi interzis. Prin aceasta s-a statuat norma respectabilă conform căreia un act de devoţiune nu este socotit legitim decât dacă Allah a orânduit astfel şi un obicei nu este interzis decât dacă Allah l-a oprit.

[1] Expresia „un text autentic” înseamnă un verset coranic sau un hadis autentic

[2] Vom folosi expresia de „un hadis autentic” ca traducere pentru Hadis Sahih, care este un hadis transmis într-un mod succesiv şi sigur de la Profetul Muhammed până la noi.

[3] Relatat de Al-Hakim care l-a socotit autentic (sahih), preluat de la Abu Ad-Darda, iarAI-Bazzar I-a extras, spunând că lanţul transmiţătorilor săi (sanad) este bun (N.A.)

[4] Relatat de At-Tirmizi, de Ibn Maja şi de Al-Hakim (N.A.)

[5] Este Ahmad, fiul lui Hanbal, unul dintre cei patru mari imami.

[6] A creat (N.T.)

[7] Ibn Taymiyya, Al-Qawa’id an-nuraniyya al-fiqhiyya, p. 112-113. Pe baza acestei norme, IbnTaymiyya şi discipolul său Ibn al-Qayyim, precum şi toţi juriştii hanbaliţi au stabilit că norma în privinţa contractelor şi condiţiilor este că ele sunt permise şi orice contact în legătură cu care nu există nici o prescripţie de interzicere şi nu conţine nimic oprit este socotit legal (halal) (N.A.)

 

 

____

Permis si Interzis in Islam, Editura Islam, Bucuresti 1996

Source Link

Views: 2

0Shares

Profetul Muhammad – s.a.s.

Profetul Muhammad – s.a.s. de S. A. A. Mawdudi Oricine poate să reflecte  asupra acestor chestiuni şi să se minuneze cum de un negustor arab rând, un cioban, într-un ţinut ca Arabia învăluită în întuneric, dintr-o perioadă sumbră precum era acea perioadă acum 1400 de ani, a putut fi învrednicit de această rază de lumină […]

0Shares

Profetul Muhammad – s.a.s.

de S. A. A. Mawdudi

prophet-muhammad-name-calligraphy-butterfliesOricine poate să reflecte  asupra acestor chestiuni şi să se minuneze cum de un negustor arab rând, un cioban, într-un ţinut ca Arabia învăluită în întuneric, dintr-o perioadă sumbră precum era acea perioadă acum 1400 de ani, a putut fi învrednicit de această rază de lumină miraculoasă, de ştiinţă, de putere, de capacitate si de puterea aceea morală nemaipomenită. El întotdeauna a susţinut că mesajul pe care l-a adus oamenilor este creaţia propriei sale minţi. În caz contrar el ar fi ales calea declarării că este fiul lui Allah sau chiar Allah însuşi. N-ar fi fost deloc greu de convins nişte oameni care nu ezitaseră să recunoască, cu sau fără voia lor drept Allah al lor pe Krishna şi Buda, iar pe Isus îl credeau ca fiu al lui Allah. Mai mult, erau şi dintre aceia care se închinau , fără şovăire, la foc, apă şi aer. Cu atât mai uşor l-ar fi acceptat drept Allah-ul lor pe un asemenea om extraordinar ca Muhammed. Dar el nu a avut niciodată această intenţie. Din contră, el afirma: „Şi eu sunt un om ca voi. Nimic nu v-am adus de la mine. Toate acestea mi-au fost relevate de către Allah. Acest mesaj, care nu poate avea egal în lumea noastră, este mesajul lui Allah. Mesajul acesta nu este produsul minţii mele. Fiecare cuvânt al acestui mesaj este relevat de către Allah şi meritul şi onoarea pentru aceasta aparţine în întregime lui Allah. Nici una din realizările mele extraordinare, legile pe care vi l-am adus şi toate principiile cu cre v-am învredericitit nu-mi aparţin. Mă simt complet incapabil să creez asemenea lucruri care depăşesc capacitatea şi puterea mea. În toate depind numai de Allah. Eu sunt doar un executant fidel al voinţei Lui.”
Observati, ce exemplu superb si exemplar de cinste, de corectitudine şi de onoare este acesta! Dacă un mincinos sau ipocrit ar fi făcut tot ce îi stă în putinţă ca să revendice meritele altora, chiar şi în situaţia când minciuna lui ar fi fost descoperită. Deşi acest mare om ştia că nimeni nu ar fi putut să-l desmintă, pentru că rămâneau învăluite în mister metodele de investigare a surselor sale de inspiraţie, totuşi el nu a încercat vreodată să-şi atribuie aceste merite şi realizări. Oare poate exista o altă dovadă mai concludentă decât aceasta în ceea ce priveşte corectitudinea, cinstea şi măreţia spiritului său? Toţi aceşti factori ne conduc, fără îndoială, la convingerea că acest om este adevăratul trimis al lui Allah.
Iubitul nostru profet Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a fost un astfel de om. El este purtătorul unor valori extraordinare, este un exemplu de virtute şi bunătate, este simbolul dreptăţii şi corectitudinii, este marele profet al lui Allah şi trimisul Lui pe pământ. Viaţa pe care a dus-o, ideile lui, credinţa în Allah şi bunătatea de care dădea dovadă în orice împrejurare, caracterul lui sublim, conduita sa morală ireproşabilă, de fapt toate realizările lui în slujba oamenilor stau mărturie în ceea ce priveşte profeției lui. Cineva care investighează imparţial viaţa şi învăţătura lui, se va convinge de faptul că el este adevăratul profet al lui Allah, iar Coranul pe care l-a adus oamenilor este cartea adevărată a lui Allah. Niciun cercetător imparţial, onest şi serios nu poate să nu ajungă la această convingere.
În plus, trebuie să ştim bine că numai prin Muhammed putem găsi drumul adevărat al islamului. Coranul şi viaţa lui Muhammed constitue singurele surse demne de crezare pentru a putea cunoaşte voinţa lui Allah. Muhammed este un profet trimis de Allah tuturor oamenilor şi şirul lung de profeţi s-a încheiat cu el. Este ultimul dintre profeţi. Toate poruncile sale adresate oamenilor, Allah le-a trimis prin intermediul lui Muhammed şi sunt consemnate în Coran şi în Sunna (tradiţia sacră a islamului). Şi de aceea orice adevărat şi bun musulman acceptă învăţătura lui şi merge pe calea arătată de el. Aceasta este adevărata cale a reuşitei şi a izbăvirii.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

0Shares